Cornel Udrea- 60

În jocul nervos al degetelor pe butoanelor telecomenzii, în după-amiaza celei mai scurte duminici din an (căreia artificial i s-a tăiat a douăzeci şi patra oră, din raţiuni economice), privirile mi s-au oprit pe genericul emisiunii moderate de Mihai Tatulici la Realitatea Tv: „Televiziunea publică, a cui e?”. Printre invitaţi i-am recunoscut pe Tudor Giurgiu, preşedintele TVR, pe Ralu Filip şi Cristina Trepcea de la temutul CNA, dar şi pe senatorul George Pruteanu, profesorul care mai an ne învăţa, pe alt canal tv, să vorbim şi să scriem corect, tunând şi fulgerând împotriva anglicizării limbii române şi lovind violent în analfabetismul ori în semidoctismul nostru. Un punct important al dezbaterii îl constituia relaţia public – televiziune. Mai exact, ce anume oferă televiziunea publică consumatorului în schimbul banilor ce ni se iau cu japca, fără a fi consultaţi şi pe noi, contribuabilii. Aşa cum era de aşteptat, s-a subliniat faptul că în România televiziunea constituie principalul formator de opinie. Şi că ea are rolul primordial în a ne ridica nouă, oamenii obişnuiţi, nivelul de cultură. Subscriu. Deşi nu pricep nici în ruptul capului cum de nici onor moderatorul, nici stimabilii invitaţi n-au sesizat virgula – ce trona ca o împărăteasă călare pe şapte perne – dintre subiectul şi predicatul din titlul afişat de-a lungul întregii emisiuni pe ecran…
Astfel, gândul mi-a zburat la cultura adevărată, la munca de creaţie, la arta reală, nededată la talk-show-uri şi emisiuni în direct. La cei pentru care cultura nu este un act de ostentaţie, cu care epatează înaintea celor mulţi, ci parte a însăşi fiinţei lor.
Dacă până la Revoluţie scriitorii, actorii, muzicienii etc. din ţară se împărţeau în bucureşteni şi provinciali, astăzi, din păcate, clasificarea lor ţine de rating: eşti invitat în direct la o emisiune sau alta (nu neapărat culturală!) – exişti; nu eşti răsfăţatul principalelor canale – nu exişti. Însă, în ciuda impactului pe care televiziunea îl are, prezenţa „pe sticlă” nu are nimic de-a face nici cu valoarea artistului, nici cu munca de creaţie.
Un OM care a slujit cultura naţională de-a lungul întregii sale vieţi şi, cu toate acestea, a rămas insuficient cunoscut, este scriitorul clujean Cornel Udrea. Încă dintr-un timp când televiziunea română avea în radio un concurent redutabil, Cornel Udrea s-a îngrijit ca duminicile noastre să fie dacă nu mai vesele, măcar puţin mai senine. Ar fi greu să amintim aici măcar o parte a zecilor de cărţi al căror autor este ori titlurile spectacolelor de radio ori televiziune pe care le-a semnat, deşi, repet, mass-media nu l-a ridicat nici la rangul de guru, nici la cel de port-drapel al unei generaţii sau de deschizător de drumuri (ca pe atâţia alţii, care, cu chiu, cu vai, au scris câteva cărticele puternic susţinute cu fonduri de la Ministerul Culturii ori măcar de la comisiile de cultură judeţene)…
În 27 martie scriitorul clujean împlineşte „o frumoasă vârstă“. Motiv de sărbătoare nu doar pentru el, ci pentru întreaga cultură românească.
Aniversarea celor 60 de rodnici ani Cornel Udrea a transformat-o într-un real eveniment cultural. În 24 martie, scriitorul şi-a adunat „rezervaţia cu prieteni” pentru a oferi un adevărat regal.
Festivităţile au început la Studioul Regional de Radio Cluj cu reprezentaţia piesei semnate de Cornel Udrea, „Românie dragă, Elveţia mea”, având în distribuţie patru tinere talentate actriţe ale Naţionalului târg-mureşan, în regia lui Cristian Ioan.
Apoi, la Complexul Hotelier „Napoca” a avut loc lansarea a nu mai puţin de opt cărţi semnate de domnia sa, apărute la patru edituri clujene: Destăinuirile fazanului Rudolf (ed. a II-a), Domnişoara Aviara, Măgarul Troian – trei antologii de proză umoristică românească –, Fericiţi în interes de serviciu (teatru în limbile maghiară, germană, engleză, franceză, suedeză), Umbra verbului a fi (versuri), Ilfov şi Petrov (teatru), Rasputineria (teatru), Dincolo, pe malu-acesta (roman).
„Noutăţilor editoriale la… pachet”, ca să folosim expresia autorului de pe invitaţie, i s-au asociat două expoziţii: una de afişe de teatru, cărţi publicate, CD-uri şi DVD-uri semnate Cornel Udrea, printre care au fost presărate o parte dintre trofeele şi diplomele ce i-au fost acordate de-a lungul celor aproape patru decenii de rodnică trudă ca slujitor al culturii româneşti. Cea de-a doua expoziţie, „Un alt limbaj de lemn”, a adus în atenţie sculptura ambientală realizată de Ioan Udrea.
Masa festivă care a urmat a adus în faţa publicului artişti ce nu mai au de mult nevoie de nici o recomandare, precum: Florin Piersic, Alexandru Jula, Dumitru Fărcaş (în postura de interpret vocal şi admirabil recitator al unei creaţii patriotice semnate de poetul ardelean Ioan Alexandru), Ioan Bocşa, dar şi Aurel Moldoveanu – veniţi din toate colţurile ţările spre a fi alături de clujeni la marea lor sărbătoare.
Şi iar îmi fuge gândul aiurea! Fără să vreau, îmi trece prin cap că locul ar fi colcăit deopotrivă de reporterii televiziunilor cu acoperire naţională şi de cei ai posturilor tv de garsonieră, dacă protagonistul ar fi fost vreun fotbalist celebru ori măcar un bruneţel manelist cât de cât cunoscut. Că asta e „cultura“ din care vor televiziunile româneşti să se împărtăşească masele… Păcat!
Voichiţa Pălăcean-Vereş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: