Archive for August, 2007

August 31, 2007

Bearded Orientals: Making the Empire Cross

This work is concerned with relationships between contemporary popular culture, and the futures we (for better or for worse) create. It is not intended as a statement but rather as a means to ask questions. In particular, I’m questioning the relationships between media, popular culture, and the development of truth, history and ideology.
When you observe these two people, Osama Bin Ladin and Jesus, their ethics could not be more different. The only comparison that can be made is historical: both pursued by two of the world’s most powerful armies – the US and the Roman armies. Jesus is clearly defined by history, but I am interested in how history will treat the image of Osama.
There is a very real possibility that by giving such significant media attention to those who commit crimes and advocate violence, we may inadvertently elevate of them to a status where in some circles, they are perceived as sacred and holy – revered in the same way we revere Jesus.
This work has quite an open text so people are likely to read the image in many different ways. Some have mentioned they see it as a juxtaposition of good and evil, whilst others are interested in its comment on how iconic figures are created.
To me this work is a cautionary tale about our fixation with crime, violence and catastrophe. Access to information is important and there are instances where this has been well balanced with the temptation to sensationalise. No war was declared against the Lockerby bombers. Instead they were extradited and tried for murder amidst media coverage that left few people with a lingering memory of their names. Similarly, Martin Bryant was moved to an inner cell in his Tasmanian prison to ensure his media attention did not turn him into a cult figure like Charles Manson. There is a wisdom in this approach that has been forgotten in the case of Bin Laden, and this lapse may have unintended, unwelcome effects in the future.
Bearded Orientals: Making the Empire Cross comes from a larger body of work named after the image, called Making the Empire Cross. Each image in the series further considers the relationship between what we read, see and hear in our media, and what we believe or perceive as ‘truth’. The series covers a range of issues from misleading statements about weapons of mass destruction, through to our cultural fascination with violence (for example some works raise the question of whether a tour to a war zone the next extreme adventure holiday trend. Strangely when researching that part of the work I did find one person offering such tours.)
Given the work’s focus, the recent media coverage of it is ironic.
The first tabloid to comment on Bearded Orientals: Making the Empire Cross and its entry into the Blake Prize ran with the headline Christianity is Mocked Again. It then proceeded to present the editor’s personal readings of the artwork as if they were fact not opinion, and impliedly suggested that this is also what the artist truly intended. This opinion soon became fact, and I began to receive emails from concerned people asking how could I do this? Don’t I have any feelings for people who have lost family in terrorist attacks? Why do I criticise a religion that has done nothing to me? My response is to direct these questions to the Daily Telegraph of Sydney for it is they not I who have suggested that Christ and Osama are spiritual equals.
So many of us feel that there is something wrong with waging war in Iraq and the culture of fear, hate and suspicion bred by the ‘War on Terror’, yet few speak out for fear they will be the first to say the emperor wears no clothes. Exhibitions of the work in Brisbane & Melbourne (Australia) and St Tropez (France) have given audiences the opportunity to think about these things and I heard many peoples’ views on what the work means to them, but on no occasion has anyone felt the work compared the spiritual value of the two figures. I can only attribute the difference in readings to the provocative opinions expressed in the Daily Telegraph, which were repeated without question by many news services that subsequently reported on the issue.
The work was entered into the Blake Prize because that prize seeks to encourage debate on spirituality. Recent geo-political events such as the ‘War on Terror’, the war in Iraq and the on-going Israeli/Palistinian conflict, give me cause for concern that spirituality is being confused with other more pragmatic concerns of human existence. If we read the religious texts carefully it is clear that God is on no-one’s side if they advocate violence and choose war over peace.
The elevation of Osama Bin Laden to hero and/or anti-hero in the Christian and Muslim world represents a troubling take on spirituality, and despite what some in the media have said about my image, his status existed before I made the work and was caused not by me but by sensationalist reporting.
The artwork has been effective in generating some debate, but given that the media can set the agenda of the debate, it is not surprising it has not probed more deeply into their role in escalation of violence in our society. Whilst I have no control over the media, I do sincerely wish to apologise for any discomfort my part in this event has caused to people who saw this image in the context of those terrible opinions.
Priscilla Bracks
August 2007.
Anunțuri
August 31, 2007

Ce vrea Geoană?

După ce Teodor Meleşcanu a declarat, la Costineşti, că, din cauza moţiunii de cenzură, PSD are două alternative- „ori intră în rahat, ori se face de rahat”, Mircea Geoană şi-a etalat inteligenţa aşa: „Există o miză mult mai importantă a acestei moţiuni, o miză la care ţin foarte mult. PSD are un dublu scop prin acest demers: clarificarea relatiei între Executiv şi majoritatea legislativă şi formarea unui nou Guvern, dar mai important, e o miză mai mare, mai fundamentală, reconfigurarea axelor de forţă ale politicii româneşti”.
Întrebări inevitabile: Geoană bate câmpii sau vrea să cadă la pace cu PNL şi să renunţe la moţiunea de cenzură?
Alexandru PETRIA

August 31, 2007

Încă o piesă în dosarul acuzaţiilor de colaborare cu comuniştii a mitropolitului Bartolomeu Anania

Fostul deţinut politic Ion Cârjă a publicat în periodicul “Acţiunea Românească” articolul intitulat “Răspuns unei scrisori a lui Valeriu Anania” (în numărul din octombrie-decembrie 1973, pag. 4 şi 5), care apărea în New York:

„Dragă frate de altădată Valeriu
Ţi-am citit scrisoarea adresată mie, publicată în numărul din 9 septembrie 1973 al revistei tale <>(păcat că nu am putut obţine textul scrisorii lui Anania- nota mea, Alexandru Petria). Nu este deloc rău scrisă. Ai meşteşugit-o cu acelaşi rar talent pe care ţi l-am admirat întotdeauna şi pe care nu mă sfiiesc să ţi-l recunosc în public. Dacă din punct de vedere al potrivirii vorbei (şi al respectării gramaticale – cu unele concesii republicane, RSR – în care te-ai dovedit tot atât de copios precum <> de la München), sclipirile mi-au plăcut şi m-au desfătat, am fost profund dezamăgit de eşafodajul ideilor în elaborarea trudită de Sisif, pe care te-ai angajat disperat ca să le aşezi sub o boltă proprie, dar fără aceeaşi iscusinţă a meşterului zidar Manole, pe urmele căruia păşeşti voiniceşte dar, din nenorocire, bătând mereu pasul din faza pre-onirică….
<> care duc la pieire, mi-am zis în gând, înainte de a păşi să aştern acest răspuns care, dintr-o oarecare modestie determinată, am fost obligat să îl condensez cât mai mult posibil. (…) Desigur, o recunosc, ai suferit mult şi pe nedrept în viaţă, incomparabil mai mult decât toţi foştii şi actualii fugari din ţară care te atacă. Îţi mărturisesc, cu toată sinceritatea, că nimeni de aici din afara frontierelor României, în afară de cei care am pătimit în închisorile comuniste, nu te pot judeca şi nu ne pot judeca de ceea ce am făcut acolo. Numai noi, exclusiv noi, care am fost închişi şi torturaţi acolo, noi între noi, da, noi ne putem judeca şi va veni ziua, odată, când o vom face-o în ţară, unde fiecare care a greşit va avea mare şansă să se dezvinovăţească. Şi atunci îi vom judeca şi pe aceşti nemernici de aici care se erijează, de la ei putere, în judecători a unor situaţii din ţară şi a martirilor. Aceştia, ţi-o spun cinstit, nu sunt vrednici să ne dezlege nici şireturile încălţămintelor noastre! (…) Dar, nu ne este permis, ca în numele unor suferinţe să ne luăm libertatea aici (sau în ţară) să întreprindem tot ceea ce ne convine, în mod egoist. Întrebării tale din scrisoare: <>, eu îţi răspund fără ezitare: NU! Trebuie să suferim până la capăt, dacă am fost cei aleşi pentru suferinţă. Am trecut din faza de suferinţă a închisorilor comuniste în faza de suferinţă a unui exil mai mult sau mai puţin dărâmat moral de veleităţi şi foşti politicieni corupţi şi corupători din trecut, precum şi de o reţea activă de agenţi comunişti ai Bucureştiului. Aceştia nu mai încap de noi. Aceasta pentru că unde suntem noi, la ceea ce am suferit noi, ei nu pot să ajungă. De aceea trebuie să ne dea la cap. Pentru noi nu este loc, numai pentru noi nu este loc. Pentru toate secăturile care li se aliniază, politicienilor din trecut şi agenţilor comunişti din străinătate, pentru aceia se află un loc de onoare şi un scaun bun. Tu, Valeriu, nu ai vroit să te ridici şi aici, ca în ţară, pe culmile ozonate ale luptătorului, unde te-am întâlnit pentru prima oară şi unde eram fraţi de ideal. Ai mers şi te-ai scurs cu duşmanii, prin breşe, pe poteci ocolite, pentru o onoare trecătoare şi un scaun vag de arhimandrit. A fost mai uşor, mai simplu şi mai folositor pentru interesele tale imediate. Oare numai cu atât ne putem umplea viaţa? (…) Nu eşti cinstit deloc, Valeriu, când afirmi că eu nu ţi-aş fi spus că eram în cursul scrierii unei cărţi, în care expuneam şi rolul tău din închisoarea Aiud. Ţi-am spus în repetate rânduri, încă din vremea când locuiam pe First Avenue, în apartamentul meu, pe străzile luminoase ale New Yorkului, oriunde aduceam vorba despre cartea pe care o scriam. Îţi mărturiseam durerea mea despre căderile la care am asistat. Nici tu nu ai încuviinţat faptele acelora care au siluit conştiinţe în închisori. Dimpotrivă, le-ai reprobat şi mi-ai numit mulţi <>, pe care i-ai aflat în cartea mea ultimă. Cât despre activitatea ta, tu mi-ai declarat, fără nici o referire specială din partea mea, că ai jucat un anumit rol în acel proces de reeducare. (…) Mi-ai vorbit cu patos şi încălzire crescândă, (ca şi când ai fi voit să te autoconvingi şi tu mai mult asupra tezei tale) despre misiunea pe care ţi-ai asumat-o de a apăra creştinismul ortodox, plivind legionarismul din sistemul de gândire teologică, disociind, cum spui tu, valoarea politică de cea religioasă. Prin urmare, eram perfect edificat cu poziţia pe care tu pretinzi că ai luat-o în procesul murdar al reeducării şi, mie personal, nu mi-ai spus nimic nou. Din acest punct de vedere, tu nu ai făcut decât să rostogoleşti în public, pe Anania din închisoare, sub o descripţie proprie, neinfamant nici pentru <>, nici pentru partidul comunist din ţară. (…)
Dacă nu ai fi mers prea departe cu mesalianţa ta, aşa după cum ţi-am spus la acel timp, eram dispus să îţi arăt ce am scris. (Manuscrisul ambelor volume era deja încheiat în anul 1966, când raporturile noastre mai erau încă amicale, şi când doream să mijlocesc un armistiţiu între tine, pe care te bănuiam a fi numit episcop şi episcopul Valerian, împotriva căruia porniseşi o campanie (ofensivă) de acaparare de parohii. (…) Desigur, chiar dacă afecţiunea noastră nu ar fi suferit deteriorări, eu totuşi nu aş fi scris ceea ce am scris că ai întreprins în închisoare, dar nu aş mai fi avut nimic de spus despre continuarea unor servicii pe care le faci cu mare râvnă regimului comunist de la Bucureşti, prin filiera bisericii. (…) Chiar şi în această ultimă <> ai câteva tangenţe favorabile regimului.
Într-un loc, zici <>. Oare chiar atât de naiv erai să nu fi bănuit ce planuri aveau cu noi criminalii din solda ministerului de interne? Oare aşteptai tu, să ţi se spună de către Crăciun, Nodeţ, Ivan, Chirilă, etc., ce planuri aveau cu noi criminalii din solda ministerului de interne? Oare aşteptai să ţi se spună de către ei, că ne dădeau spre citire Biblia pentru credincioşi şi necredincioşi – Biblia hazlie, să ne distrăm cu ea? (…) În fine, ar mai fi să mai inserez numai câteva rânduri la acuzaţia ta, în baza căreia eu mi-aş fi pierdut independenţa, că nu mai sunt liber, că cineva mi-ar fi măsluit cartea, în drumul dintre mine şi tipografie.
Eu nu mi-am schimbat comandantul în străinătate. Am stat mereu şi stau mereu sub un singur comandant: Neamul Românesc. Acesta nu este personificat în străinătate în nimeni şi nimic, om politic, faţă bisericească, mit transplantat. Nu m-am simţit atras de nimeni dintre aceia pe care i-am aflat aici, care au sădit în decurs de trei decenii numai desbinări, dihonii, animozităţi şi bisericuţe. Am venit cu intenţia să colaborez cu oricine l-aş fi aflat pe o poziţie pozitivă, activă, pătruns de responsabilitatea istorică a timpurilor pe care le parcurgem. Dar buna mea credinţă a fost rău înţeleasă şi de aceea am ridicat Frontul Consiliului Naţional Român, care cuprinde oameni greu încercaţi din închisori, ţărani destoinici, oameni dintr-o bucată, nealteraţi de pizme, oameni liberi, cu picioarele pe pământ, câştigători cinstiţi ai pâinii lor de toate zilele. Cu aceşti, pe aceeaşi redută, şi cu alţii care ne sprijină nemijlocit, ducem aceeaşi luptă ca în securităţi unde am fost torturaţi, la Canal unde am fost ucişi, la închisori unde am fost batjocoriţi şi înflămânziţi. Oare nu vezi tu cum eu sunt lovit, la fel ca la securitatea Cluj unde am fost bătut cu răngile de fier trei săptămâni la rând, de câte trei ori la zi? Oare îmi este uşor să fiu azi surd de o ureche, din cauza bătăilor peste cap, cu palmele, tampoane, scaune, cisme? (…)
Ce interes crezi că aş fi avut să intru în tabăra episcopului Valerian Trifa? Oare nu acesta a contopit singura minoritate naţională românească, insignifiantă, la cele câteva milioane de Ruşi, care întotdeauna au căutat să ne asimileze biologic, cultural, religios? Ce interes aş fi avut să intru în tabăra episcopului tău Victorin, care pactizează şi serveşte de strapontină tuturor agenţilor comunişti din Bucureşti? Nu ai citit tu <> din 25 mai 1971, semnat de dr. Ion Cârja? Implicaţiile episcopiei misionare cu activităţile antinaţionale şi antipatriotice ale guvernului de la Bucureşti se invederează, chiar în ultimul timp printr-o declaraţie a mitropolitului Iustin Moisescu, făcută la Geneva. (…)
În scrisoarea ta afirmi, de repetate ori, că vrei să separi politica de religie. De ce, în fond, o combini mereu şi de ce atunci, faci exclusiv politică în <>, când ţii în braţe fariseismul unui mitropolit ca Moisescu, care apără un regim de teroare şi intoleranţă religioasă? De ce te fereşti să fii tu, omul de cultură, scriitorul, luptătorul naţional, fidel liniei pe care te-am cunoscut? (…) Omului îi este drumul spre lumină, spre libertate, spre universul larg ca cerul înstelat deasupra. Ţi-ai câştigat libertatea, foloseşte-o din plin! Am bâjbâit destul în întuneric, unde am viermuit. Nu mai avem timp să fim Scarabei, iubite frate de altădată, Valeriu.
Ion Cârjă”.

August 31, 2007

Generalul de securitate Nicoale Plesita se apropie de puşcarie?

Via Europa Libera: Parchetul Militar a finalizat ancheta in dosarul Carlos Sacalul
Seful interimar al parchetelor militare din Romania, generalul Dan Voinea, a finalizat instrumentarea dosarului cu privire la atentatul terorist impotriva postului de radio Europa Libera petrecut in luna februarie 1981 la Munchen.
Mai multi jurnalisi romani care lucrau la Europa Libera in momentul atacului cu bomba din 1981, intre care si Neculai Constantin Munteanu, s-au constituit parte vatamata in acest dosar. Principalul acuzat este teroristul Carlos, supranumit Sacalul, despre care se spune ca a pus la cale atacul la comanda securitatii romane.
In acest dosar va fi audiat si generalul de securitate in rezerva Nicoale Plesita (foto), banuit ca s-a intilnit cu teroristul Carlos la Bucuresti inainte de savirsirea atentatului. Autor al mai multor atentate teroriste, Carlos Sacalul ispaseste la ora actuala o pedeapsa la inchisoare pe viata in Franta pentru asasinarea in 1975 a doi agenti secreti francezi.
August 31, 2007

Editorul Blogreview: şi cu luna de miere compromisă, şi ameninţat cu darea în judecată

“Perforări” cu bucluc

Daniel Todoran-Rareş, editorul Blogreview, povesteşte ce a păţit în luna de miere. Din cauza actelor “perforate”(ce-i asta, aflaţi mai jos!) a ajuns să piardă o excursie în străinătate plătită la o agenţie de turism. Omul nostru acuză agenţia că nu l-a înştiinţat despre ce putea să se întâmple, iar luarea sa de poziţie a deranjat firma Travel Solutions care-l ameninţă cu darea în judecată. Daniel Todoran-Rareş a postat pe blogul său:
„Afara este foarte cald – sunt peste 40 de grade. Toate canalele de stiri tv si site-urile de news updateaza la interval de 30 de minute noutati despre aceasta canicula. Este infernal in mijloacele de transport in comun.
In prezent ma aflu la servici, la birou in fata laptopului, scriind despre „povestea” celor doua saptamani de „miere”. Nu o sa va plictisesc cu detalii despre organizarea nuntii, sau despre cati bani investesti in acest eveniment. M-am saturat sa vorbesc despre ospatari care fura la nunti, sau despre noptile pierdute in fata Caselor de Casatorii pentru programarea cununiilor civile.
Inainte de a vorbi despre peripetiile din perioada de „miere”, vreau sa le multumesc bloggeriilor: Alexandru Seres, Andrei Badin, Cristian Sutu si Andrei Craitoiu pentru felicitarile primite. Inca o data multam’ mult.
Mai tineti minte „poezia” spusa de ofiterul starii civile: statul protejeaza familia …?!
In cazul meu si al sotiei mele nu s-a intamplat acest lucru. Din prima zi de vacanta de „miere” am avut parte de un dezinteres total din partea statului. In momentul in care am ajuns la frontiera romano-bulgara la Vama Veche, politistii de frontiera au considerat ca nu pot petrece sejurul la hotel Mistral, Balcik, Bulgaria. Motivul: cartile noastre de identitate sunt perforate. In acel moment eram constient ca nu mai puteam recupera aproximativ 1700 RON – valoarea pachetului turistic achizitionat de la Travel Solutions pentru litoralul bulgaresc, Cadrilater.
Conform metodologiei nr. 1 din 13 octombrie 1997 pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, ofiterul starii civile de la Casa de Casatorii are dreptul sa perforeze cartile de identitate. Aceeasi mentiune se inscrie si pentru pasapoartele eliberate de autoritatile romane. Pe baza acestei legi, statul roman iti acorda 15 zile pentru schimbarea actelor de identitate.
Am avut parte de un tratament „special” din partea politiei de frontiera la Vama Veche. Acestia au considerat ca „pe baza legii romane” (fara sa specifice concret care lege) are dreptul sa ne „intoarca din drum pentru ca avem buletine expirate”. Dupa cateva minute de discutii cu polistii de frontiera romani, acestia au ajuns la concluzia ca situatia „ii depaseste”, spunand ca ne lasa daca bulgaru (referindu-se la politia de frontiera bulgara) ne da voie sa trecem frontiera. Acesti reprezentati ai autoritatilor romane au adaugat ca noi doi nu eram singuri in aceasta situatie, in zona aflandu-se multe cupluri de tineri proaspeti casatoriti care nu puteau trece frontiera.
Un tip burtos, precum „Piedone” al nostru, dar cu ceafa lata incerca sa ma lamureasca intr-o romana stricata ca nu trebuia sa-mi „gauresc buletinul daca vroiam sa vin la ei in Bulgaria”. Cand i-am spus ca cei de la Primarie/ Casa de Casatorii au perforat aceste acte, mi-a raspuns ca la ei nu se intampla asa ceva.
Dupa perioada de miere m-am documentat si am depus o plangere la Oficiul pentru Protectia Consumatorului Bucuresti. Agentia de turism Travel Solutions nu a respectat obligatia de a furniza turistilor, in scris informatii generale privind regimul pasapoartelor si vizelor (conform prevederilor legale, ordinul 387/ 17 iunie 2007 ce completeaza legea 107/ 1999 – Precizari privind activitatea de comercializare a pachetelor de turism).
Din aceasta cauza nu am putut beneficia de serviciile platite conform contractului incheiat cu agentia de turism pentru sejurul in Balcik, Bulgaria.
Inainte de semnarea contractului, l-am intrebat pe agentul Mihaela Buhaescu, reprezentat al agentiei de turism daca vom avea probleme la trecerea frontierei avand in vedere ca pe data de 6.07.07 ne-am casatorit si nu avem pasaport. Agentul ne-a spus ca nu este nicio problema.
Ulterior, pe data de 9.07.07 (dupa ce nu mi s-a permis trecera frontierei) am avut o conversatie telefonica cu adiministratorul agentiei de turism Travel Solutions, Angelo Constantinescu, care ne-a spus ca el stia de aceasta problema cu cartile de identitate perforate, dar nu avea nici o obligatie sa ne informeze asupra acestui lucru.”
http://todoran.blogspot.com/2007/07/tinerii-casatoriti-sunt-abandonati-de.html

Un patron care se consideră nevinovat

Ieri, în Gândul, sub semnătura lui Adrian Niculae a apărut articolul: „Doi tineri căsătoriţi plecaţi în luna de miere, abandonaţi în vamă de agenţia Travel Solutions”. Îl redau:
„În loc să petreacă luna de miere într-un hotel frumos, la malul mării, în Bulgaria, doi tineri bucureşteni s-au pomenit abandonaţi, cu valizele în mână, în punctul de trecere a frontierei Vama Veche. Cum grănicerul bulgar nu îi permisese tinerei să intre în ţară, din cauză că funcţionarul de la Casa de Căsătorii îi compostase cartea de identitate, agenţia de turism Travel Solutions a considerat că nu mai are nici o obligaţie faţă de cei doi şi i-a lăsat pur şi simplu de izbelişte pe marginea drumului.
Uluitoarea păţanie s-a petrecut pe 9 iulie 2007, iar bucureşteanul Daniel T. şi soţia lui n-au mai reuşit de atunci să recupereze vreun leu din cei 1700 plătiţi tour-operatorului Travel Solutions pentru un sejur de neuitat la hotelul Mistral din Balcic.
Încercând să aflăm care au fost premisele legale ale acestei întâmplări, am discutat cu şeful uneia din cele şase case de căsătorii din Capitală. Sub protecţia anonimatului, omul ne-a spus că sistemul era mult mai bine pus la punct pentru buletinele de hârtie, pe care se aplica o ştampilă-tip. Cum pe carţile de identitate nu se mai pot utiliza ştampilele, s-a recurs la metoda compostării, care nu a ridicat probleme deosebite, până în momentul în care românii au căpătat posibilitatea de a călători cu ele prin Europa. Din acel moment, a început însă nebunia şi, după primele cazuri de tineri căsătoriţi întorşi de la frontieră, situaţia a început să se rezolve “la mica înţelegere”, ca la români: miresele care ştiu că pleacă în străinătate îl roagă pe funcţionar să nu le composteze cărţile de identitate, iar acesta acceptă. Asta pentru că oricum neprezentarea în termen de 15 zile pentru preschimbarea actului de identitate, ca urmare a schimbării numelui în urma căsătoriei, nu este nici măcar o contravenţie. Evident însă, dacă mireasa nu solicită să nu i se composteze cartea de identitate, funcţionarul n-are nici un motiv să nu aplice totuşi o prevedere legală în vigoare.
Cam asta au aflat şi cei doi tineri însurăţei de la poliţistul de frontieră român, care, după ce i-a dat jos din autocar, a încercat şi el să rezolve problema în acelaşi stil ca şi funcţionarii de la casele de căsătorii: “Dacă vă dă drumul bulgarul, eu vă las”. Bulgarul a considerat însă că i se prezintă un act de identitate invalidat de autorităţile din ţara de origine şi nu i-a permis tinerei intrarea în Bulgaria. Evident, nu i se poate imputa grănicerului bulgar că nu ştia faptul că o carte de identitate astfel compostată mai este valabilă 15 zile. În schimb, cei doi bucureşteni au considerat că agenţia de turism ar fi trebuit să-i avertizeze cu privire la această situaţie, întrucât precizaseră clar că sunt proaspăt căsătoriţi, şi au depus plângere la ANPC. Mai mult, au reclamat şi faptul că, în pofida prevederilor legale, au fost abandonaţi la punctul de trecere a frontierei, fără nici o asistenţă din partea agenţiei.
Cum Ordinul 387 din 17 iunie 2007, care completează Legea 107/ 1999 – “Precizări privind activitatea de comercializare a pachetelor de turism” specifică limpede că tour-operatorii au obligaţia de a furniza turiştilor, în scris, informaţii generale privind regimul paşapoartelor şi vizelor, am încercat să aflăm şi punctul de vedere al agenţiei incriminate.
Prima replică a lui Angelo Constantinescu, şeful Travel Solutions, a fost: “Aha, s-au dus să reclame şi la dumneavoastră”. A urmat precizarea că “aceşti doi oameni nu vor să-şi asume nişte responsabilităţi”, după care Angelo Constantinescu ne-a informat că “abia pe urmă am aflat că le capsează buletinul”.
Din punctul de vedere al şefului Travel Solutions, lucrurile sunt foarte clare: “A venit, a plătit, i-am dat voucherul, l-am suit în autocar. Nu este obligaţia agenţiei să comunice aşa ceva, nu sunt poliţist să verific dacă actele mai sunt sau nu valabile”. Mai mult, Angelo Constantinescu a afirmat că nu era responsabilitatea agenţiei să le asigure asistenţă turiştilor rămaşi la frontieră, întrucât sejurul era cumparat de Travel Solutions de la Virgin Tours!
Tour-operatorul incriminat se consideră acoperit de punctul cinci din contractul semnat cu turiştii, unde se precizează că penalităţile se aplică şi în cazul în care clientul nu poate pleca pentru că nu are actele în regulă sau este întors de la graniţă de Poliţia de Frontieră. Cum, în cazul retragerii cu mai puţin de 24 de ore înainte de începerea sejurului, penalizarea este de 100%, agenţia consideră că tinerii căsătoriţi, lăsaţi cu geamantanele în braţe în drum, nu pot cere nici o despăgubire.
Convorbirea cu şeful Travel Solutions s-a încheiat cu o precizare făcută de acesta: “O să-i dau în judecată pentru prejudicierea imaginii firmei dacă apare un articol în ziar”.
Uluitor este însă faptul că agenţia se consideră nevinovată, cu toate că turiştii au fost întorşi din drum de către grănicerul bulgar, nu de către poliţistul de frontieră român, deşi prevederile din contract fac strict referire doar la Poliţia de Frontieră.”

August 31, 2007

Atentat la memoria victimelor Securităţii de la Penitenciarul Piteşti

Incercarea de amenajare a unui muzeu in fosta cladire a Penitenciarului Pitesti in care a avut loc satanicul experiment al „reeducarii” studentilor si crearea „omului nou” prin teroarea politica comunista atee a anilor 40′-50′ este pus astazi in pericol de intentia demolarii restului cladirii ramas netransformat in birouri ale unor persoane juridice particulare argesene.
In acest context al stergerii constiente a urmelor palpabile ale terorii fostului regim comunist antinational si antiuman se impune coalizarea celor care vor sa pastreze vie amintirea ororilor precum Penitenciarul Pitesti.
O prima etapa obligatorie este publicitatea care trebuie facuta acestui caz simptomatic pentru actualul demers demolator al ramasitelor arhitectonice ale fostului sistem carceral exterminator.
Cu multumiri,
Nicolae Videnie
IRIR Bucuresti

August 30, 2007

Turnătorii între ei

Dan Ciachir, dovedit ca informator al Securităţii, într-un material din “Ziua” de azi, execută genuflexiuni în faţa mitropolitului Bartolomeu Anania ca să candideze pentru funcţia de partriarh. Zice: “Sfânta noastră Biserică nu poate să rateze şansa de-a avea un întâistătător care să fie în aceeaşi măsură: călugăr (de la 19 ani), teolog – care a întocmit o nouă ediţie românească a Sfintei Scripturi -, ierarh cu experienţă, scriitor cu operă vastă şi substanţială, luptător anticomunist, fost deţinut politic, impecabil vorbitor de engleză, om înzestrat cu percepţia nuanţată a realităţii şi cu foarte mult umor… Aşa încât, Înalt Prea Sfinţia Voastră, trebuie să Vă răzgândiţi şi să Vă schimbaţi hotărârea. Într-un cuvânt: să… candidaţi.”
Din peltea lipseşte, cum altfel, amănuntul că şi Anania a fost informator.
Alexandru PETRIA

August 30, 2007

Prostănacul grăieşte să se facă întuneric

Prostănacul lui Ion Iliescu, Geoană, s-a lovit iar de pragul de jos al inteligenţei sale şi s-a transformat în apărătorul înalţilor ierarhi cu largă cărare prin lanul credinţei ca să toarne la Securitate.
El propune interzicerea accesului la dosarele acestora, stivuite la C.N.S.A.S., cică pentru apărarea credinţei. Care sărmana, credinţa, sigur, se agaţă tocmai de anteriurile mizerabililor care şi-au trădat semenii.
Cine se aseamănă, se adună, nu spun degeaba ţăranii.
Alexandru PETRIA

August 30, 2007

Programe valoroase zburate din grila TVR1. Futu-le muma-n cur…

Aflu de pe blogul lui Ioan T. Morar o nouă măgărie de la televiziunea publică. Şi o dau mai departe (ştirea) ca înjurăturile la adresa conducerii instituţiei, plătite şi din banii telespectatorilor, să se înteţească.
Futu-le muma-n cur…
Numitul Biju, alias Morar a scris cu tristeţe:


„Lumea nu mai citeste, la TVR

La penultima mea convorbire cu Dana Deac, inainte de a intrerupe emisiunea Lumea citeste, chiar inainte de a pleca in Noua Caledonie, mi-a spus ca o vom relua neaparat din toamna, ca vrea sa faca din aceasta emisiune o emblema durabila a postului, ceva comparabil cu Teleenciclopedia, ca o vom promova prin tara etc. Astazi am vorbit la telefon cu ea si am aflat ca emisiunea nu va mai fi in grila de toamna. Nu a fost scoasa, pur si simplu nu a mai fost propusa de directorul TVR 1. Pentru ca presedintele TVR a cerut o grila cu talk-showuri politice. Nici Nocturne, cu Marina Constantinescu, nici Memorialul durerii, mi s-a spus, nu mai prind grila. Dar nu e nimic personal. S-ar putea ca in sezonul al doilea, adica din primavara, sa fie nevoie de o asemenea emisiune. Acum prioritatea sint emisiunile politice. Asta i se va servi poporului, pe banii lui, la postul public. Asadar, lumea nu mai citeste. Si asa, prea era interesat publicul, din nou, de carti. Ce sa caute o emisiune despre carti in grila?! Lectura e o chestie de optiune individuala. Eu voi mai citi. Si sper ca si voi! Citeste si da mai departe!”

Am ştanţat titlul ultraintelectual cu scârbă ca să priceapă politrucii mesajul.
Alexandru PETRIA

August 29, 2007

Dinescu vs. şerpăria popească

Nu ai cum să nu-l remarci pe Mircea Dinescu. Este un personaj insolit. Ca un cimpoi într-o orchestră simfonică.
Poet talentat, cu gura slobodă, împrăştie adevăruri incomode încă de pe vremea lui Ceauşescu.
Fiind cum este, are un purcoi de duşmani, care l-ar vrea chiar cu glie pe piept.
Luând la purecat dosarele popilor care s-au împărtăşit la Secu, a călcat pe coadă dihania ce-şi scoate capetele prin gulerele membrilor conducerii B.O.R. Şi-o face fără proptele serioase. Aproape de unul singur. Sublima intelectualitate românească, în majoritatea ei, de nu tace- proporţia dolofană, îl înjură.
Dacă Băsescu doar apărea într-o campanie electorală pe afişe alături de un ardei iute, Dinescu chiar le-a băgat ardeiul iute sub sutană înalţilor ierarhi colaboraţionişti. Iar aceştia reacţionează precum şerpii, cu reclamaţii şi cuvinte de ocară. Adânc creştineşti.
Mircea, nu te fă că lucrezi ca la Revoluţie, vorba lui Caramitru, chiar lucrează la C. N. S. A. S. Biserica are prin tine încă o şansă de primenire. Toacă-i la dosare. Aruncă-le în obrajii curveşte smeriţi nemernicia.
Eşti într-o funcţie de unde poţi. Sparge-i, că merită!
Alexandru PETRIA

August 29, 2007

Cine poate să-l ajute… Anunţ umanitar

Mă numesc FLORIN MOLDOVAN. Am domiciliul în oraşul Beclean, strada Obor, nr. 85. Sunt imobilizat într-un cărucior cu rotile cu diagnosticul leucovesită acută şi parapareză spastică. De cinci ani de zile mă rog de toată lumea pentru un cărucior electric nou sau mai puţin nou, dar în stare de folosinţă, cel vechi pe care-l deţin fiind uzat aproape total. Telefonul meu este 0727468078.
Când am fost sănătos am ajutat şi eu cum m-am priceput. Acum nu am nici bani, nici sănătate. Aştept la rândul meu ajutorul de la ceilalţi semeni ai mei. Sper că acesta va veni la un moment dat.
Vă mulţumesc tuturor.
Cu stimă,
Florin Moldovan

August 29, 2007

Anotimpul ultimului oftat

Dimineaţa biruia întunericul. Şi a fost zi, cu siluetele frunzelor conturându-se pe retină, cu ochii crescând parcă de la fiecare fantă de lumină. Mă trezisem să-mi continuu viaţa de unde o lăsasem ieri, neştiind prea bine ce am de adăugat. Priveam lung, căutând parcă un răspuns în zorile revărsate prin deschiderea ferestrei de vară. Încă un anotimp, încă o toamnă, şi-apoi un an sfârşit, încă unul… Vârful bradului dansa în adierea devreme a vântului şi m-a făcut să surâd. Copil fiind aş fi sărit de bucurie, încercând cu mânuţele mici să opresc legănarea. Şi cum fugeam de somn atunci, încercând să-mi fac din fiecare clipă rodul bogat al avalanşei acumulărilor de cunoştinţe şi trăiri. Apoi am obosit încet, simţind cum curg prin sângele meu strămoşii, cum îmi şoptesc câte ceva despre drumul pe care, orb ca noi toţi, am apucat.
Vântul a stat. Oare să fi obosit şi el? Câte anotimpuri n-a traversat? Cât zefir n-a tors, câtă adiere n-a răspândit în zăduful amiezii… Stau cu ochi pierduţi, şi mă rog pentru încă o fărâmă de viaţă. Îmi chem îngerul să-mi zugrăvească sufletul de sărbătoare şi să mă-nveţe ceva nou. E o continuă provocare.
– Îmi cam prea seamănă zilele, prietene.
– Eeeee, te înşeli amice. Ia uită-te bine la ridul acela. S-a mai adâncit niţel.
– Mă-ngrijorează colţurile gurii mele. Parcă brazdele astea le aruncă în jos.
– Puterea unui surâs, sincer şi cald, opreşte timpul în loc. E antecamera iubirii, unde se pregăteşte inima să clocotească.
– De ce respir a of?
– Mai aspiri şi tu inima, că s-o fi înfundat de-atâtea vieţii care-au încercat să te locuiască. Oftatul e la fel de natural ca respiraţia şi vine când nu-ţi mai încap sentimentele în piele.
– Eşti hâtru-n dimineaţa asta…
– De ce-aş fi trist? Mai e atât până la ultimul oftat! Atunci abia îţi voi deschide poarta.
Ce dor nebun m-a năpădit atunci! Să iau munţii de piept şi să le urc fiecare creastă, până în vârf, unde să chiui de bucuria unei veri de înalt. M-am simţit tânăr şi puternic (cum sunt toţi oamenii fără măcar să ştie), încurbându-mi buzele spre pomeţi. În ziua asta n-o să mai oftez. O să-mi pun sentimentele într-o aşa ordine, să nu fie nevoie să dea pe-afară. Trebuie să fie o ordine interioară, motor de viaţă. Şi când totuşi n-o să mă găsesc acasă, o să-mi las oftaturile în inima universului, de unde să le ştiu lua atunci, în anotimpul schimbării. Le-oi aduna pe toate grămadă, să ştiu că mi-au ajuns pentru întreaga-mi viaţă. Va fi capitalul meu de încredere că n-am trăit în zadar. Îndărătul lor va sta, cum se-ntâmplă mereu, creatorul: prăpăditul ăsta de suflet, şugubăţ şi năstruşnic, ce ne pune traiul pe roate.
Vântul şi-a reînceput oftatul. Cineva îşi caută veşnicia, mi-am zis. Şi-a scos din străfunduri de aşteptare toate câte l-au făcut ca om, furtuni şi adieri, nădăjduindu-şi nesfârşirea.
Sunt doar în vara vieţii. Urmează toamna, iarna şi anotimpul ultimului oftat.
Dinu VIRGIL
(text publicat şi în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

August 28, 2007

Revoltător: Primarul Onţanu a stins o ţigară în palma unei femei

O blogheriţă a dat clasă presei
ANDRESSA:RO, 26 august: „Tocmai am vazut la stirile de pe Prima cum primarul sectorului 2, Ontanu, a stins o tigara in palma unei angajate REBU.
Nemultumit de mizeria din parcuri, Ontanu i-a aliniat pe maturatori si pe jandarmi si le-a facut morala. Cand a vazut-o fumand, in loc sa mature, pe o angajata REBU, i-a cerut sa deschida palma, sa puna tigara in palma, cu capatul aprins pe piele. Apoi i-a strans mana, facand-o pumn, cu tigara in palma. A intrabat-o daca o arde si i-a zis ca asa ii trebuie daca fumeaza in loc sa munceasca. „La munca!”
Inca nu mi-am revenit.
ps: culmea e ca stirea punea accentul pe curatenia din parc si nu pe gestul de stapan pe plantatie cu sclavi al lui Ontanu.
cop a pus filmuletul pe youtube.”
Mă întreb şi întreb:
Ce cârpaci de ziarist a realizat materialul, dacă a pus accent pe curăţenie şi nu pe gestul incalificabil al primarului?
Cum de ştirea n-a făcut valuri în presă?

Alexandru PETRIA

August 27, 2007

Îngropaţi de vii

“Sărăcia îi împinge la gesturi extreme pe locuitorii din Papua Noua Guinee, unde mai multe persoane bolnave de SIDA au fost îngropate de vii chiar de familiile lor, pentru că nu mai aveau bani să le întreţină.”, am citit pe fluxul Hotnews.ro. N-ai fost şi acolo, Doamne?
La noi, ştirea zilei este că Dinu Patriciu a vândut 75% din Rompetrol pentru 2,7 miliarde de dolari. Şi el este îngropat de viu, în bani.

Alexandru PETRIA

August 27, 2007

Brutele de la SPP

Via ANTENA 3:
„2 ANGAJAŢI AI SPP AU BRUSCAT UN BĂTRÂN LA SEDIUL PNL
Un bătrân a fost bruscat de doi SPP-işti în faţa sediului PNL, iar premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a invitat la discuţii şi şi-a cerut scuze pentru incident. Bătrânul venea săptămânal la sediul central al PNL, când aveau loc şedinţele Biroului Politic Central, pentru a discuta cu miniştrii şi cu premierul despre problemele sale şi ale pensionarilor. Rând pe rând, el a discutat, de-a lungul timpului, cu Bogdan Olteanu, Varujan Vosganian, Ludovic Orban, dar şi cu premierul Tăriceanu. Luni, după ce a discutat cu ministrul Agriculturii Decebal Traian Remeş, bătrânul şi-a scos din geantă un scăunel şi s-a aşezat pe trotuar în faţa sediului liberalilor. Cei doi portari au încercat să-l îndepărteze, însă bătrânul a fost de neclintit, susţinând că se află pe domeniul public. În acest timp, în faţa clădirii PNL, a sosit o maşină din care au coborât doi SPP-işti.
În momentul în care maşina premierului Tăriceanu se apropia de sediul partidului, cei doi l-au luat de mâini pe bâtrân şi l-au târât pe trotuarul umed, murdărindu-i acestuia costumul de culoare deschisă.
Tăriceanu a coborât din maşină şi a mers la bătrân, care se afla jos, pe trotuar, ţinut de mâini de cei doi SPP-işti. Premierul l-a întrebat ce s-a întâmplat, apoi a intrat în curtea interioară a sediului PNL. Imediat însă a revenit şi l-a invitat pe bătrân în sediu pentru discuţii, iar SPP-iştii s-au făcut nevăzuţi.”

Politicienii pierd având în preajmă brute cu apucături de miliţieni. Sunt curios ce o să păţească cei doi nesimţiţi de la SPP.
Alexandru PETRIA
August 27, 2007

Ion Iliescu a fost îngeraş în 13-15 iunie 1990 şi noi- tâmpiţii- n-am ştiut

(Scrisoare deschisă a lui Ion Iliescu, remisă ieri presei)

„În legătură cu evenimentele din 13-15 iunie 1990 şi cu relatările din presa scrisă şi din alte mijloace de informare în masă, care reiau aprecieri cuprinse în Rechizitoriul întocmit de Parchetul Militar de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind victimele acţiunilor din seara zilei de 13 iunie 1990, doresc să fac următoarele precizări şi comentarii:
1.Resping cu fermitate campania de linşaj mediatic, de minciuni şi de manipulare a realităţii, la care participă unele publicaţii şi televiziuni, realizatori şi jurnalişti, dar, ceea ce este şi mai grav, persoane din Parchetele Militare, campanie care are drept obiectiv denigrarea mea atât în legătură cu evenimentele din decembrie 1989, cât şi cu acelea din 13-15 iunie 1990. Este de ne-acceptat un astfel de demers, care nu are nimic de-aface cu valorile democraţiei, cu imperativul aflării adevărului şi cu acela al unei justiţii imparţiale şi libere de orice formă de presiune politică şi mediatică.
Parchetul Militar, care a instrumentat acest caz, ignorând faptele şi probele de care dispunea, a deplasat răspunderea pentru evenimentele din 13 iunie 1990 de la vinovaţii de provocarea actelor de vandalism, de violenţă extremă, la instituţiile statului, care au făcut obiectul unor agresiuni inacceptabile într-un stat de drept, instituţii care au menirea să impună respectarea legii şi care se străduiau să restabilească ordinea publică, grav ameninţată în acel moment.
2. De 17 ani aceia care au refuzat atunci, şi refuză şi acum să recunoască atât faptul că schimbarea radicală de sistem din decembrie 1989 a fost, prin efectele sale, o Revoluţie, cât şi faptul că la 20 mai 1990 populaţia României a ales liber un Parlament cu funcţie de Adunare Constituantă şi un Preşedinte pentru a conduce procesul de tranziţie şi de democratizare a ţării, de deschidere către occident, se străduiesc să îşi ascundă implicarea în planificarea şi în desfăşurarea violenţelor din primele luni ale anului 1990, violenţe care au culminat cu dezlănţuirea de anarhie din 13 iunie, proferând minciuni la adresa mea şi a celor care au condus atunci ţara.
Acum, cu complicitatea unor procurori din Parchetul Militar, aceştia sunt pe cale să re-scrie istoria şi să deplaseze atenţia de la cauză la efect, profitând de sprijinul politic pe care li-l oferă actualul şef al statului, care doreşte să se răzbune pe toţi cei care, exercitând un drept legal şi constituţional, au votat în Parlament pentru suspendarea sa.
Rechizitoriul Parchetului Militar nu este un act juridic, ci unul profund politic. Prin încercarea de a mă incrimina, atribuindu-mi calitatea de învinuit la cererea celor care sunt implicaţi în violenţele din 13 iunie 1990, care au atacat instituţiile statului, care au încercat schimbarea prin violenţă a rezultatelor alegerilor din 20 mai 1990, Parchetul Militar face ca orice act firesc al statului de a impune respectarea legii să fie contestat şi considerat ilegitim şi neavenit. În acele momente am acţionat în calitate de şef ales al statului, în cadrul strict al legii, îndeplinindu-mi obligaţiile care îmi reveneau.
Incriminarea mea se face pe baza unor învinuiri fanteziste, care sunt, de fapt, aprecieri subiective ale reclamanţilor şi declaraţii politice, ca atare nu au cum să fie susţinute de probele aflate la dosar. Cu toate astea, surprinzător şi aberant, ele au fost acceptate de organul de anchetă penală care, mai mult, le preia, fără să schimbe o virgulă, în Rechizitoriu, prezentându-le drept propriile sale motivaţii. Un astfel de demers nu poate fi calificat, şi pune la îndoială probitatea morală şi profesionalismul celor care au anchetat acest caz.
3.Actele de violenţă şi de vandalism din 13 iunie 1990 nu sunt singulare, de fapt ele sunt o culminaţie a unui şir de astfel de acte, început în ziua de 12 ianuarie 1990, când comemorarea victimelor din decembrie 1989 s-a transformat într-o manifestare cu accente violente, desfăşurată în faţa clădirii Guvernului şi a CFSN.
În ziua de 28 ianuarie 1990, în urma unei manifestări cu caracter politic, s-a încercat luarea cu asalt a clădirii Guvernului, provocându-se un incendiu la parter, chiar în timpul consultărilor cu liderii unor partide politice. A fost clar o încercare de intimidare, introducând astfel violenţa printre instrumentele luptei politice. Nici acum cei care au făcut acest lucru nu-şi asumă consecinţele actelor lor.
Violenţa a fost escaladată în 18 februarie 1990, când clădirea Guvernului a fost devastată, iar un vice – prim ministru a fost ameninţat cu moartea. În ciuda evidenţei, autorii reclamaţiei şi ai Rechizitoriului, care sunt tot mai greu de deosebit, apreciază acţiunea violentă din 18 februarie drept „manifestare paşnică”.
Ocuparea prin forţă a Pieţei Universităţii, în ziua de 22 aprilie 1990, la începutul campaniei electorale, a fost un act samavolnic, de încălcare flagrantă a legii, care a avut ca obiectiv transformarea zonei în tribună electorală permanentă. De la această tribună s-a incitat la ură şi la violenţă împotriva puterii provizorii, sub deviza „singura soluţie, încă o revoluţie” Aici a fost pregătită, psihologic, dar şi ideologic, revărsarea de ură şi de violenţă din 13 iunie 1990.
4. Cei care au declanşat şi conduc această campanie de linşaj mediatic din ultima vreme, inclusiv Parchetul General, în comunicatul său din 8 august 2007, încearcă să acrediteze ideea că în ziua de 13 iunie 1990 manifestaţia din Piaţa Universităţii ar fi fost „reprimată sălbatec” de puterea de atunci. Este o minciună ordinară, descalificantă pentru o instituţie a statului de drept.
Cu toate că ocuparea principalului nod central de circulaţie al Capitalei a fost un act ilegal şi un grav abuz, o încălcare a drepturilor cetăţenilor Capitalei la liberă circulaţie, nu a existat, pe întreaga perioadă de existenţă a „fenomenului” Piaţa Universităţii, nici cel mai mic act de violenţă din partea organelor de ordine. Grav este că, din pricina slăbiciunilor şi a lipsei de autoritate ale Poliţiei şi ale administraţiei locale, s-a permis perpetuarea unui act ilegal, care a adus prejudicii grave riveranilor şi cetăţenilor Capitalei.
Este de notorietate faptul că, în această perioadă, în ciuda deschiderii pentru dialog manifestată de puterea provizorie, organizatorii mitingului electoral s-au situat pe poziţii rigide, maximaliste, intolerante, nu a fost posibilă intrarea în legalitate.
După alegerile din 20 mai 1990, precum bine se ştie, participanţii la manifestaţie s-au retras, au renunţat la manifestaţiile zilnice, PNŢ-CD şi Liga Studenţilor publicând comunicate oficiale în acest sens. Cu toate astea, Piaţa a continuat să fie ocupată de aşa-zişii „grevişti ai foamei”, sprijiniţi de „Asociaţia 21 Decembrie” şi de „Alianţa Poporului.”
Pentru intrarea în legalitate şi în vederea redării în circulaţie a zonei, s-au făcut mai multe încercări de a-i convinge pe greviştii din corturile de pe esplanada Teatrului Naţional să înceteze protestul şi să elibereze Piaţa. Au participat la aceste încercări de mediere Primarul General al Capitalei, Secretarul General la Guvernului, ministrul Justiţiei. În cele din urmă, la sediul Guvernului a avut loc o întâlnire, în cursul zilei de 11 iunie 1990, între vice – prim ministrul Anton Vătăşescu şi o delegaţie a „greviştilor foamei” la care s-a ajuns la o înţelegere privind retragerea acestora din Piaţă. De altminteri, în toată această perioadă revendicările „greviştilor” au fost extrem de confuze, se schimbau permanent, ca în cele din urmă să se ceară doar înfiinţarea unui post „independent” de televiziune.
5. În toată această perioadă autorităţile s-au confruntat permanent cu cererile tot mai insistente ale cetăţenilor, care doreau deschiderea circulaţiei în zona Pieţei Universităţii. Cetăţenii nu mai înţelegeau motivele ocupării zonei, mai ales după anunţarea rezultatelor alegerilor din 20 mai, când manifestaţia îşi pierduse sensul.
Pe de altă parte, redeschiderea circulaţiei se impunea şi pentru că pe 14 iunie 1990 urmau să înceapă lucrările Parlamentului ales la 20 mai. Am discutat, în acest scop, în ziua de 12 iunie, cu preşedinţii de vârstă ai celor două Camere, senatorul liberal de Iaşi prof. Cezar Buda şi deputatul liberal de Mehedinţi Rene Radu Policrat, aleşi la 20 mai.
6. Pe baza înţelegerii realizate de vice-prim ministrul Anton Vătăşescu la întâlnirea cu reprezentanţii celor care ocupau Piaţa Universităţii, prim ministrul Petre Roman a aprobat măsurile propuse de Ministrul de Interne privind eliberarea zonei în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990.
În cadrul campaniei de denigrare a celor care au condus statul român în acea perioadă, s-au vehiculat o serie de minciuni şi de fabulaţii, reţinute, din păcate, şi în Rechizitoriul întocmit de procurorii militari. Se doreşte prezentarea unui act legitim al statului, de impunere a respectării legii, ca pe o conspiraţie, cu întâlniri secrete în Bucureşti şi la Scroviştea, care urmărea reprimarea violentă a manifestaţiei paşnice din Piaţa Universităţii.
De fapt, lucru vizibil şi în Rechizitoriu, cuvântul-cheie în această fabulaţie este „reprimare”, autorii acestei manipulări vrând să acrediteze astfel ideea caracterului represiv al puterii de atunci, care ar fi legitimat încercările, inclusiv pe cele violente, de contestare, de negare a rezultatelor alegerilor libere şi pluraliste din 20 mai 1990. Dintr-un anume punct de vedere, avem de-aface cu prezentarea unei încercări de schimbare prin forţă a ordinii de stat, recte violenţele din 13 iunie, ca pe un act legitim, îndreptat împotriva unui regim represiv, ceea ce este un act incalificabil, cu atât mai mult cu cât vine din partea unor oameni ai legii.
Prin folosirea termenului de „represiune” se doreşte a se face plauzibilă o altă minciună mediatică: aceea că, de fapt, sub pretextul eliberării Pieţei Universităţii, puterea de atunci ar fi pus la cale o acţiune de reprimare a opozanţilor politici! Şi asta când? După alegerile din 20 mai, care au avut ca rezultat un scor mai mult decât convingător în favoarea FSN (66%) şi a candidatului său la postul de preşedinte (85%). În aceste condiţii, este clar că orice act de forţă al puterii, îndreptat împotriva opoziţiei, ar fi dus la compromiterea ei şi la pierderea credibilităţii.
Actele violente din 13 iunie, provocate şi organizate de cei ce nu voiau să accepte rezultatele alegerilor din 20 mai 1990, ne-au luat pe toţi prin surprindere. Nu putem accepta justificarea, cu scop propagandistic, a celor care se află în spatele violenţelor din 13 iunie, că manifestările de stradă din acea zi reprezintă o consecinţă a votului din „Duminica Orbului”, alt clişeu propagandistic vehiculat atunci. Ele au fost planificate şi organizate cu un scop precis: acela de a crea o stare de anarhie şi dezordine, pentru a compromite puterea şi a împiedica structurarea şi organizarea noilor instituţii ale statului de drept alese la 20 mai. Este acelaşi scenariu folosit şi în decembrie 1989, când diversiunea „teroriştilor” a urmărit să împiedice constituirea şi funcţionarea noilor structuri ale puterii provizorii, respectiv a CFSN.
7. Din motive de acum cunoscute, la acea vreme poliţia, care trecea printr-un proces de reorganizare şi se confrunta cu o criză de credibilitate, nu era capabilă să facă faţă unor confruntări cu grupuri violente de manifestanţi. În consecinţă s-au produs multe stângăcii şi chiar erori cu prilejul acţiunii de eliberare a Pieţei, în dimineaţa zilei de 13 iunie , ca şi în orele următoare. Dar acestea nu pot motiva violenţa cu care s-au manifestat, în cursul după-amiezii, grupurile rebele, care au dovedit că erau organizate din timp, cu scopul de a agresa cordoanelor de poliţişti, de a ataca sediile unor instituţii publice, precum Poliţia Capitalei, SRI, Ministerul de Interne, Televiziunea Publică. Unele dintre ele au şi fost devastate, s-au furat arme şi muniţie, s-au distrus documente oficiale etc.
8. În faţa situaţiei îngrijorătoare din seara zilei de 13 iunie şi la apelul multor cetăţeni, înspăimântaţi de ceea ce vedeau, în calitate de şef ales al statului, m-am adresat cetăţenilor, prin intermediul radioului şi televiziunii, pentru a-i informa asupra celor petrecute şi pentru a le solicita sprijinirea organelor de ordine în efortul lor de restabilire a unei situaţii normale.
În aceeaşi calitate, în condiţiile dispariţiei de facto a Poliţiei ca forţă de menţinere a ordinii publice, m-am adresat Armatei, respectiv şefului Statului Major (ministrul fiind plecat din ţară) făcând un apel să ajute la apărarea instituţiilor publice agresate, (în special Ministerul de Interne şi Televiziunea) şi la restabilirea ordinii.
9. Resping încercarea de a mă incrimina pentru cele 4 victime, împuşcate în zona Ministerului de Interne, în seara zilei de 13 iunie, prin afirmaţiile că eu aş fi dat ordin să se tragă, ceea ce constituie un grav neadevăr. Eu nu am făcut, în calitatea pe care o aveam, decât apel la Armată, ca instituţie a statului, să intervină, cu mijloace proprii şi în condiţiile legii, pentru stoparea anarhiei şi restabilirea ordinii. Nu mi-am permis niciodată, în exercitarea funcţiei de şef al statului şi cu atât mai mult în cursul anului 1990, să dau dispoziţii concrete, într-un domeniu în care nu aveam nici calificarea, nici abilităţile şi atribuţiile necesare. Aşa ceva nu rezultă din nici un document sau relatare.
Din Jurnalul activităţilor desfăşurate de unităţile militare în garnizoana Bucureşti, în zilele de 13-15 iunie 1990, Jurnal invocat drept probă că aş fi dat ordine directe Armatei, nu rezultă aşa ceva. Eu, de altfel, nu am avut vreo legătură directă cu vreo unitate militară, ci doar cu şeful Marelui Statului Major. Trupele trimise în sprijinul Poliţiei au acţionat în conformitate cu regulamentele militare şi au primit ordine strict pe lanţul de comandă legal.
Deşi se încearcă răstălmăcirea unor texte din „Jurnal” atribuindu-mi mie fraze care nu-mi aparţin, chiar şi sublinierile făcute de reprezentanţi ai Armatei, relatate în textul Jurnalului menţionează, în mod repetat, prevederile regulamentare că „nu se face uz de armă” sau în ce condiţii de forţă majoră se poate acţiona: ”nu se trage decât asupra celui care trage” etc.
Şi, în fapt, Armata, deşi a intervenit cu întârziere şi cu ezitări – motivate în special de implicarea unor cadre militare în cercetări şi procese legate de reprimarea manifestanţilor din decembrie 198 9- a procedat cu multă prudenţă şi a respectat dispoziţiile de a evita provocarea de victime. Cele 4 cazuri , care formează obiectul cercetării, au constituit o excepţie regretabilă, accidentală. Doi au fost atinşi de gloanţe ricoşate întâmplător, în urma unor focuri de avertisment, trase de lucrătorii de poliţie asediaţi în clădirea Ministerului de Interne. Alţi doi , împuşcaţi în cursul nopţii în zona Casei Armatei, după depresurarea clădirii Ministerului de Interne, au constituit tot cazuri accidentale. Ţinând seamă de împrejurările în care au avut loc aceste incidente, este nedrept să fie acuzate cadrele militare care îşi făceau datoria.
10. Venirea minerilor din 5 bazine carbonifere, nu doar din Valea Jiului, ca şi a altor categorii de cetăţeni din judeţe apropiate Capitalei, a fost provocată de actele de vandalism săvârşite în Bucureşti , în după-amiaza şi seara zilei de 13 iunie şi de imaginile pe care oamenii le vedeau pe ecranele televizoarelor, dominate de coloanele dense de fum care se ridicau din centrul Capitalei, de la maşinile şi clădirile incendiate. Întreruperea emisiunii, ca urmare a încercării invadatorilor sediului Televiziunii de a pătrunde în studioul de emisie, a accentuat starea de emoţie şi îngrijorarea cetăţenilor.
Dezaprobând în aceeaşi măsură actele de violenţă săvârşite de unii dintre mineri, în zilele de 14 şi 15 iunie, şi considerându-le la fel de inacceptabile ca şi pe acelea din ziua precedentă, nu se poate ignora faptul că venirea acestora în Capitală a fost urmarea actelor menţionate din ziua de 13iunie. Dacă nu existau actele anarhice, violente, din 13 iunie, nu existau nici victimele din aceeaşi zi, nici venirea minerilor şi a altor cetăţeni din diferite judeţe, inclusiv a ploieşteanului care a fost ucis prin înjunghiere de cei ce devastau Televiziunea în seara zilei de 13 iunie .
11. Ar fi o mare şi regretabila eroare ca răspunderea pentru cele întâmplate în zilele de 13-15 iunie 1990 să se deplaseze de la cei ce au incitat şi participat la actele rebele, anarhice, violente din 13 iunie, de nimic justificate, sursă a tuturor tulburărilor de atunci, la numai trei săptămâni de la primele alegeri libere, din 20 mai, spre cei ce s-au străduit, chiar şi cu ezitări şi stângăcii, să apere şi să restabilească ordinea publică.
Este regretabil că textul rechizitoriului întocmit nu face decât să preia tezele, aprecierile şi chiar formulările specifice ale reclamanţilor, unii din ei participanţi la acţiuni rebele, violente din cursul anului 1990. Sub acoperirea unei cercetări judiciare şi cu girul unei instituţii a statului de drept se prezintă publicului abordări arbitrare care, pe de o parte, îşi propun deformarea adevărului istoric, iar pe de altă parte, legitimarea unor acţiuni de subminare a autorităţii statului şi a instituţiilor sale şi delegitimarea acţiunilor legale , legitime ale acestora, de apărare a ordinii constituţionale şi a ordinii publice.
Acceptarea unor asemenea acţiuni şi tendinţe poate fi un precedent periculos pentru statul de drept.
Cred că fiecare dintre noi regretă sincer că, date fiind condiţiile în care a avut loc schimbarea de regim politic în 1989, revenirea la democraţie a fost marcată şi de acte violente. Cel mai dureros este că, indiferent de ce parte a baricadei s-au situat victimele din 13-15 iunie, ei şi-au pierdut viaţa pentru că nu am reuşit să înlocuim confruntarea cu dialogul.
Dacă atunci încrâncenarea părea să aibă o justificare, acum ea este total nejustificată. Cu toate astea, cei care s-au străduit să facă imposibil dialogul politic şi social în 1990 au revenit acum în prim-planul dezbaterii publice, ca vestitori ai urii şi violenţei ce va să vină”
August 26, 2007

A plecat şi Val Condurache

La 57 ani, după ce în urmă cu câteva luni a fost depistat cu ciroză hepatică, criticul literar Val Condurache s-a stins din viaţă în noaptea de sâmbătă spre duminică. „Colectivul Complexului Muzeal Naţional «Moldova» Iaşi anunţă cu regret dispariţia fulgerătoare a scriitorului şi publicistului Valeriu Condurache, cercetător ştiinţific, director general al instituţiei în perioada 2000-2007”, anunţă foştii colegi.
Dumnezeu să-l odihnească.


Alexandru PETRIA
August 26, 2007

Mincinosul Băsescu

În 19 mai, la referendum, Băsescu a zis : “Vreau să vă fac o propunere: dincolo de a vorbi la televizor ori de câte ori o să am ocazia să vă informez, vă propun că o dată la trei luni să ne vedem în Piaţa Universităţii în ultima sâmbătă de la fiecare a treia lună”.
Nişte prieteni de pe net mi-au adus aminte că ieri a expirat termenul. Băsescu a minţit încă odată.


Alexandru PETRIA

August 26, 2007

Băsescu stă pe picioarele Elenei Udrea?

August 26, 2007

Am fost în bârlogul lui Nistorescu

O descoperire plăcută: pe site-ul Realitatea TV, Cornel Nistorescu are un fel de blog unde-şi publică editorialele- Bârlogul lui Cornel Nistorescu. Ultima postare:
Datul cu zarul
Vineri 24 august 2007, 00:28

Când a fost întrebat despre numirea lui Mircea Geoană ca prim-ministru, Traian Băsescu a hăhăit prelung şi şi-a văzut de drumul său printre admiratori. Răspunsul preşedintelui îl caracterizează perfect. În acelaşi timp, îl pune pe Mircea Geoană într-o situaţie îndoielnică. El se vrea premier, iar cel îndrituit să-l propună îl ia peste picior ca pe un începător. Mircea Geoană s-a autopropus premier într-un mod copilăresc. În politica mare, asemenea modalităţi de ascensiune sunt chiar improprii. Pot fi întâlnite doar în scenetele umoristice. La noi, preşedintele principalului partid de opoziţie se cere singur, fără să realizeze penibilul situaţiei. Întrebarea mea este una singură: Mircea Geoană e naiv sau e la mare înghesuială? Personal aş fi înclinat să cred în cea de-a doua variantă. Mircea Geoană a avut doi ani dificili în fruntea PSD. A fost obligat să-şi consolideze puterea, luptând şi cu bătrânii, dar şi cu Adrian Năstase, fiind silit să mimeze un decont, dar, în acelaşi timp, să nu agreseze baronetul politic. L-a scos din cursă pe Dan Ion Popescu, l-a diminuat pe Sorin Oprescu, l-a pierdut şi pe Miron Mitrea şi astfel a reuşit să se înfunde mai bine în scaunul de preşedinte. În acelaşi timp, eliminarea concurenţilor nu i-a adus şi susţinere în electorat. Un partid condus de el, Corlăţeanu, Ponta, Ion Stan şi Cristian Diaconescu e mai puţin prăfuit şi îngălat ca acela dominat de activul de partid reconvertit. Dar e şi mai lipsit de audienţă. După părerea mea, nici cei tineri, oricât ar fi ei de socialişti, nu au motive să-l admire sau să-l urmeze pe Victor Ponta. E ca şi Cristi Boureanu la liberali. Un fel de scaiete, care nu se înghite decât pe sine. Mircea Geoană forţează cu a sa moţiune. Sub presiunea celor tineri, încearcă să determine o schimbare, fără să ştie unde va duce căderea Guvernului Tăriceanu. Ideea cu trecerea fotoliului de premier la PSD este lipsită de substanţă. Mircea Geoană încă nu are o alianţă pe care să se bazeze. Nu prea are cu cine s-o facă. Şi atunci nu urmează decât alegerile anticipate. Ceea ce înseamnă că toată munca de până acum a fost în zadar. În cel mai bun caz, am putea avea un Guvern de tehnocraţi, care să asigure organizarea alegerilor. Consecinţele pentru PSD şi Mircea Geoană nu vor fi obligatorii pozitive. La fel şi cu economia românească. S-ar putea ca acest dat cu zarul al PSD şi al lui Mircea Geoană să ne aducă necazuri mult mai mari decât ne-am fi aşteptat noi.
(Acest text a apărut în ziarul Ediţie Specială de joi, 23 august)

August 25, 2007

"Dacă n-ai bani, miroşi a prost”

Ghiciţi cine şi-a stors neuronii pentru remarcă, la un post de televiziune cu Turcescu în sediu.
Mirosiţi a proşti şi o să-l votaţi?
Indicii: are palat, are rege, cultură cât căţeluşa mea, Gina.

A.P

August 24, 2007

Reparaţii pentru victimele comunismului. Vor vota politicienii prevederile următoare din proiectul de lege al Ministerului Justiţiei?

– Ştergerea de drept a tuturor condamnărilor penale cu caracter politic şi a consecinţelor acestora. Legea prevede ca toate condamnările referitoare la diferite tipuri de infracţiuni folosite pentru încarcerarea (inclusiv măsurile administrative cu caracter politic) opozanţilor regimului comunist să fie calificate drept condamnări cu caracter politic. Ştergerea condamnării poate fi făcută şi după decesul persoanei în cauză de rude până la gradul IV sau de organizaţii nonguvernamentale.
– Repunerea în drepturi a foştilor deţinuţi politici. În cazurile în care, prin hotărârea de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară, se va dispune repunerea în drepturi.
– Acordarea de despăgubiri materiale pentru prejudiciile morale suferite prin condamnare sau prin măsuri administrative. Solicitarea despăgubirilor poate fi făcută şi de către descendenţii victimei, până la gradul al II-lea, inclusiv. De asemenea, vor fi acordate despăgubiri pentru prejudicii materiale, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurilor administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut deja despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.

August 24, 2007

La umbra sexului în floare

(text provovator al unei pictoriţe din Bistriţa, primit prin e-mail)

Moto: „Toţi credem că ştim cum se respiră, cum se geme,
cum se arcuieşte corect trupul năpădit de febra amorului.”
Ziaristă anonimă


Mi-am pus ochelari şi un taior elegant. M-am hotărât. Mă duc la directorul general. Se numeşte M. O.. Am fixat o întâlnire prin telefon. La ora şase seara: o oră decentă. Când am trecut pragul blocului în care locuieşte el – „Reşedinţa M…” – am înţeles că nu e vorba de un oarecare. Lux şi eleganţă, ce să mai vorbim..
Domnul care îmi deschide e îngrijit, distins, încă tânăr, aş spune un tip bine. Încă tânăr, asta înseamnă un bărbat între patruzeci şi cincizeci de ani, hai să spunem patruzeci şi cinci, dacă am ochi bun. Mai degrabă bine: aerul lui John Wayne, puţin obosit, dacă nu-mi fac iluzii. Dar acest John Wayne nu e comod deloc. De la primul contact îl simt foarte sec, ţeapăn, corect. Domnişoară, îmi spune el, invitându-mă să mă aşez pe un fotoliu de piele galbenă, superb, iată despre ce este vorba. Şi după vreo zece minute de peroraţii, înţeleg că doreşte să-i fac portretul. Eu am responsabilităţi deosebite în acest oraş, zice, călătoresc foarte mult, mă vizitează aici foarte mulţi oameni de afaceri şi aş dori de fapt mai multe portrete. Unul la intrare, în holul central, altul în biroul meu, încă unul în salonul de recepţii… Şi m-am gândit că dumneavoastră, domnişoară… N-am putut să-l întrerup, fiindcă a vorbit dintr-o suflare, dar o fac acum, la fel de sec ca el: Doamnă. Nu pare să fi înţeles, are un aer descumpănit. Repet: Doamnă. A, spune el, a, da…
Îmi dau seama că a pierdut firul. Şi iată că renunţă la fraza lui complicată şi mă întreabă simplu dacă vreau să beau ceva. Un whisky ar merge, îi spun. Pare puţin surprins, dar se fereşte s-o arate. Se duce să aducă dintr-un bar de lemn scandinav o sticlă de Ballantines finest şi două pahare. Mă serveşte. Atât? întreabă. Încă puţin, îi răspund. Ridică ochii spre mine şi mă priveşte, vizibil îngrijorat. Toarnă din nou, de data aceasta prea mult. Îşi pune şi lui. Mă întreabă dacă vreau gheaţă. Nu vreau. El vrea. Se duce să aducă. Învârte cuburile de gheaţa în pahar. Da, spune el… da… sunt peste măsură de ocupat… de altfel, în afaceri… mai ales în afaceri ca ale mele…Dar ce să mai lungim vorba. Puteţi să faceţi serviciul pe care îl propuneţi în anunţ? (E adevărat, am dat un anunţ în ziar că execut, la comandă, portretul celor doritori. Specialitatea mea e, fără să mă laud, portretul). Eu aş fi fericit să puteţi, chestiunea cea mai delicată e cea a programului meu, dar condiţiile dumneavoastră…
Îl întrerup cu un gest. În tăcerea care urmează, îmi plimb privirea prin camera care îmi pare imensă şi goală, în ciuda reproducerilor frumoase de tablouri moderne care atârnă pe pereţi. Tot apartamentul, de altfel, îmi pare imens şi gol. Trăieşte oare singur? Totuşi, are o verighetă pe deget. Îl întreb: Dar soţia dumneavoastră? Pare nemulţumit: Ce e cu soţia mea? Ea este de acord să execut lucrarea aici, la sediul firmei? Parcă aş fi declanşat o furtună. Într-o clipă se prăbuşeşte pe fotoliul din faţa mea. Lasă capul în jos, îşi acoperă fruntea cu mâinile, apoi ridică faţa; chipul îi e descompus, marcat de o mare descumpănire. Omul de afaceri s-a preschimbat într-o paiaţă tristă. Pe deasupra, îşi desface nodul de la cravată, se descheie la gât. Ne-am despărţit, spune, de aproape un an… credeţi-mă, dacă vreţi… trăiesc singur… repetă: absolut singur, nici măcar o menajeră, ba nu, o femeie de serviciu de la Societate, asta-i tot…
Plec promiţându-i că mă mai gândesc. A schimbat total stilul. Îmi apucă mâna şi parcă mă imploră: Vă rog, doamnă, nu se pune problema preţului, cred că sunteţi de acord cu mine, important e să faceţi lucrarea. Îmi ţine mâna într-a lui şi mă întreb cât va sta astfel. Să mai veniţi, îmi spune. Cât mai curând.
Cum m-am hotărât să-i fac portretul, mă duc pregătită să-ncepem lucrul. Mi-am pus ochelarii, dar am renunţat la taior. Gata cu stilul elegant. Am ales, pur şi simplu, nişte blugi. O îmbrăcăminte care să mă protejeze.
Amuzant e că el a avut aproape aceeaşi idee ca şi mine. A renunţat la haină şi la cravată, poartă un pulover moale şi pare foarte relaxat, oricum, mult mai relaxat ca data trecută. Îmi spune, de la început, că nu are la dispoziţie decât o oră şi jumătate, nu trei, cum stabilisem. Montez şevaletul, fixez pe el pânza, îmi pregătesc culori şi pensule. El se aşează într-un fotoliu, cu spatele spre fereastră. E bine aşa, îi spun. Dumneavoastră în prim-plan, iar ca fundal draperia roşie. Iar el: Vreţi să spuneţi că acum mă prefac în stană de piatră şi să stau nemişcat ore întregi? Staţi cât puteţi, îi spun. Asta nu contează, însă cu cât staţi mai puţin, cu atât mai mult va dura lucrarea. După vreo cincisprezece minute, se ridică brusc, se repede la mine, mă face să scap pensula din mână. Lasă-le naibii, spune el, pune-le deoparte, să nu mai vorbim despre astea, fără îndoială e admirabil ce vrei să faci, indiscutabil… dar nu-ţi dai seama că eu pe dumneata te vreau? Da, îmi dau seama. Se lipeşte de mine, mă strânge, mă apucă, încearcă să mă îmbrăţişeze, îmi caută buzele. În acelaşi timp bolboroseşte, bâiguie ceva. De când te-am cunoscut, spune el, nu mă gândesc decât la dumneata… auzi, nu spun poveşti… acesta-i purul adevăr… nu sunt vinovat cu nimic, nu e vina mea, ci a dumitale, cu aerul acesta prefăcut de inocentă şi atât de minunată şi atrăgătoare… înţelegi… cine ţi-ar putea rezista?… eu nu, în nici un caz… uită-te la tine… Mă trage cu destulă brutalitate lângă o oglindă mare şi mă sileşte să mă privesc. Eşti nemaipomenit de atrăgătoare, dă-mi voie să ţi-o mărturisesc, şi n-am de gând să mă opresc aici cu dumneata, trebuie să ţi-o spun… apoi îşi lasă capul pe umărul meu, priveşte, zice, am fi un cuplu reuşit… căsătoreşte-te cu mine, ar fi cel mai simplu, doar sunt liber. Mă văd obligată să-i spun: Dar eu, vai, nu sunt liberă.
Pare răvăşit. Îmi dă drumul, îşi trece mâna prin păr, se zburleşte cu un gest, care, îmi dau seama, îi este familiar. Nu eşti liberă? mă întreabă, asta e groaznic! Eşti căsătorită? Da, domnule. La asta nu m-am gândit, spune el, nu mă gândesc la nimic, sunt inconştient, nebun, bolnav. Viaţa pe care o duc mă face aşa. Nu se mai poate. Bilanţurile, cheltuielile de exploatare, drumurile, m-am săturat de ele până peste cap. Trebuie să se schimbe ceva. Dar nu porţi verighetă? Nu port, dar sunt căsătorită. Are din nou un aer năucit, nefericit: Dacă nu eşti liberă, totuşi eşti cât de cât liberă? Îl întreb ce înţelege prin asta. Răspunde imediat: Câteva clipe din viaţa dumitale pentru mine… ar fi minunat, excepţional… să te ţin în braţe… ce vis, ce nebunie… Se năpusteşte din nou asupra mea, mă strânge, mă îmbrăţişează, îmi caută buzele. Mă feresc, încerc să scap. Pare de-a dreptul nenorocit: Deci nu eşti decât o pictoriţă?… Îl privesc drept în ochi: Da, pictoriţă. Lasă mâinile în jos: Bine, atunci pictează.
Îşi reia locul pe fotoliu, dar după alte câteva minute, mă întrerupe din nou: Iată unde am ajuns! Privindu-te, simt un fior din creştet până-n tălpi, un freamăt de dorinţă care mă copleşeşte, şi asta pentru că, doamnă dragă, poţi să mă crezi sau nu, n-am mai făcut sex de cinci luni… trăiesc, după cum am mai spus, absolut singur, într-un pustiu afectiv şi sexual total… S-a apropiat şi mai mult de mine, dar s-a mulţumit doar să mă apuce de mână. Mă ţine de mână, în genunchi la picioarele mele, pe mochetă. Îmi atinge vârful degetelor cu buzele: Dacă ai vrea să mă ajuţi, să faci ceva pentru mine… te revăd aşa cum erai deunăzi… fusta… picioarele… Dumneata poţi să mă salvezi, spune, salvează-mă. Îmi scot ochelarii, mă aplec şi-i întind buzele.
Cred c-am fost imprudentă. Şi asta pentru că sunt, aşa cum spune soţul meu, „bună din fire”.
Peste câteva zile, sunt din nou la directorul meu general. Imediat îmi dau seama că dragul de Liviu nu e prea dispus să-mi pozeze.
Se trânteşte în fotoliu, dar se ridică după cinci minute. Îmi dau seama că va fi greu să mai continui. Povestea vieţii mele… povestea vieţii mele… spune el aproape bâlbâit, nu ştiu despre ce vorbeşte domnul acesta… dar povestea mea, a mea, ţi-am spus, mă repet, e îngrozitoare, disperată cum nici nu-ţi poţi închipui.. această femeie, căreia i-am dăruit totul, i-am sacrificat totul… şi care m-a părăsit în condiţii pe care nici nu vreau, nici nu pot să le pomenesc… şi acum acest gol; această lume groaznică a afacerilor, a consiliilor de administraţie, a dineurilor, care fac acest gol şi mai plictisitor… nu mai pot, nu mai vreau să ştiu nimic… hai! Îl întreb unde. Îmi răspunde: În camera mea. Deja e lângă mine şi mă trage, fără nici o discreţie, de mâna care a apucat-o. E clar că omul s-a pregătit să treacă la fapte. Să fie rapid şi eficient.
Şi cum, în sinea mea, eu am acceptat deja, el nu are prea mult de luptat. Iată-ne deci în dormitor şi apoi, în pat. M-am dezbrăcat repede, poate n-am făcut bine, dar e iarnă şi în anotimpul acesta îmi place să mă bag cât mai repede în aşternut, sub plapumă. E clar că l-am luat cam tare şi nu îndrăzneşte să se dezbrace aşa iute ca mine. Cum probabil liniştea i se pare insuportabilă, el tuşeşte de două sau de trei ori, apoi se aşează pe marginea patului şi îmi ia mâna într-a lui. Sunt atât de emoţionat, îmi spune, atât de emoţionat… nu credeam… Mă ţine de încheietură, cum ar ţine pe cineva bolnav… ca şi cum mi-ar lua pulsul. Dar e evident că pulsul lui e prea ridicat. Îi spun simplu, la rândul meu: Hai.
Se hotărăşte în cele din urmă să se ridice, după mai multe ezitări, şi merge în baie. Aud apa curgând, multă apă. Haine care cad. Apoi zgomotul unei sticluţe deschise, aşezate pe marginea chiuvetei sau a căzii, plescăitul mâinii care aplică puţin alcool sau lavandă pe obrajii aspri, sau pe şale. Se întoarce, încins cu un prosop alb, mare. Se duce la fereastră, trage perdeaua. Şovăie încă, nu se hotărăşte să vină lângă mine. Vine totuşi. Abia s-a băgat în pat că eu ies, la rândul meu, ca să mă duc la baie, dacă n-are nimic împotrivă. Se uită cum traversez încăperea cu un fel de năucire care îi măreşte privirea. Las şi eu apa să curgă. Mă întorc şi eu, cu un prosop alb, strâns înfăşurat pe coapse. Mă bag în pat. Îmi ia mâna şi o pune autoritar pe pieptul lui: un tors păros şi frumos. Cum mi-o retrag, pare nemulţumit, dezamăgit. Se ridică brusc şi declară că merge după ţigări. Nu pare jenat că traversează gol camera: e mai degrabă frumos, bine clădit, bine făcut. Îmi place. Se întoarce cu pachetul lui de Monte Carlo. Îl pune pe noptieră împreună cu o brichetă şi o scrumieră. Fiindcă eu am luat în mâini o carte de pe noptieră, se aşează şi el în pat, ia o ţigară şi o aprinde, vrând parcă să-şi arate astfel proasta dispoziţie.
Apoi, deodată, s-a hotărât! Stinge repede ţigara în scrumieră, îmi smulge cartea din mână şi, fără alte lămuriri, se năpusteşte asupra mea. Ce trebuia să se întâmple, se întâmplă fără greş. Degeaba mă strânge el, mă striveşte, mă sărută peste tot, pe gură, pe urechi, pe sâni, cu o lăcomie înspăimântătoare, rezultatul e slab. Îşi dă seama, se întoarce brusc, se aşează la locul lui, cu o expresie patetică pe faţă. Ştiam asta, bănuiam… spune, totuşi, tu eşti atât de frumoasă, de minunată, de excepţională…şi tocmai pentru că te doresc atât… această nerăbdare nebunească… această nerăbdare de disperat, de bolnav… trebuie să înţelegi că de cinci luni luni… cum ţi-am spus…
Decât să continue această conversaţie, a preferat să se aşeze în pat şi să fumeze din nou. Îl sfătuiesc să nu ardă cearşaful şi am proasta inspiraţie de a-i spune că soţia lui ar fi trebuit să-l înveţe să nu fumeze în pat. Pare exasperat şi se ridică din nou, ca împins de un arc, ca să întoarcă la perete fotografia unei femei mai degrabă graţioase, din câte mi s-a părut, care se găseşte pe un raft, în faţa patului. Uitasem! spune el, cu un fel de furie, ea nu mai are ce căuta aici… mai ales azi! Apoi întorcându-se nefericit, trist, tragic spre pat: Dar eu mai am oare ce căuta pe lumea asta? Mă mai leagă ceva de viaţă?
Îi spun că da, bineînţeles, încerc să-i ridic moralul, îl conving să se aşeze iar lângă mine. Se supune, sumbru şi abătut. Nu ştiu de ce, dar am sentimentul că, din abătut, el poate să devină oricând violent. Deci, îl liniştesc, spunându-i că ce i s-a întâmplat este absolut normal şi nu foarte grav. Trebuie doar să se calmeze, să se relaxeze, să-şi destindă trupul şi mintea. Sunt iarăşi aşezată goală, în pat.
Timid, dar destul de hotărât totuşi, el pune mâna pe sânii mei. Dar cu oarecare detaşare, simt eu. Fără ardoare, fără înfierbântare, fără vreo pornire de cucerire. Chiar aşa: liniştit. Îmi dau seama că are nevoie totodată de îndrăzneală şi de calm. Respir adânc şi privesc camera. O încăpere frumoasă, cu pereţii uşor rozalii, cu aplice negre, de mare efect. Un mobilier simplu, geometric. O oglindă mare, de formă ovală, în care mă văd şi în care văd mâna lui pe mine. Pe perete, un tablou care mă face să mă gândesc la Modigliani. Un telefon superb, cu taste de un mov strălucitor, chiar lângă pat. Un vas de cristal elegant, lângă fotografia întoarsă. Nu apucasem să observ toate astea. Acum le descopăr, rând pe rând. Încăperea e mare, confortabilă, ordonată. Femeia de serviciu e probabil foarte harnică. Ne simţim bine împreună în pat. Dar trebuie să facem ceva. Probabil că şi el se gândeşte la asta, fiindcă mâna lui mă strânge mai tare. În acelaşi timp, îmi spune cu o voce şoptită, surdă, sugrumată, că am sâni frumoşi, foarte frumoşi.
Îi propun să dăm la o parte plapuma şi cearşaful, fiindcă e mai plăcut să nu fii acoperit şi ascuns, când faci dragoste; aşa ne putem pregăti mai bine. Cu toate că pare oarecum mirat de vorbele mele, întrebându-se dacă nu cumva ascund o capcană, declară că e de acord, dar că ar fi mai bine să mai dea drumul la încălzire ca să nu-mi fie frig. Se ridică numaidecât şi învârte robinetul de reglare al caloriferului. Mă întreabă dacă nu vreau să pună în priză un radiator. Nu vreau, în cameră e cald. Dacă vrea căldură adevărată, o găseşte în trupul meu. Probabil că şi el gândeşte aşa, pentru că, întors în pat, se năpusteşte din nou asupra mea. De data aceasta, încearcă altfel. Poate ca să evite eşecul. Se repede deci cu capul spre pântecul meu, îl sărută, îl linge literalmente, cu o violenţă de neînchipuit, apoi, ameţitor, nebuneşte, se îndreaptă spre sexul meu, îşi băgă capul între coapsele mele pe care eu le desfac cât pot. O senzaţie de îmbătare pune stăpânire pe mine, urcă dinspre şale în sus şi îmi loveşte ca un val gâtul, ceafa, creierul. Mă paşte, mă soarbe cu demenţă. Dar, uitasem să spun că părul de pe pubisul şi de pe sexul meu e neobişnuit de creţ şi foarte des. Din nefericire, unul dintre fire i s-a lipit probabil de limbă, sau poate i-a intrat pe gât, fiindcă, în momentul cel mai înnebunitor al dezlănţuirii sale, e apucat de un acces de tuse foarte dureros, ca şi cum ar fi înghiţit greşit şi, din păcate, chiar aşa s-a întâmplat. Înalţă capul, tuşeşte tot mai tare, se sufocă, nu reuşeşte să respire normal, se face atât de roşu la faţă că încep să-mi pierd cumpătul. Sunt nevoită să îmi revin la realitate şi la o poziţie decentă. Îl întreb cum pot să-l ajut, propun să mergem la baie. Suntem acum la chiuvetă, aprind lumina, el tuşeşte întruna, eu mă uit în gura lui, în gât ca să găsesc corpul străin care-l chinuie atât. Mi-ar trebui o lampă electrică şi probabil o pensetă, ceva, cu care să-l scot. Fac ce pot cu degetele, căutând cât mai adânc, scotocind bine, şi se pare că găsesc ceva, de vreme ce, deodată, el pare uşurat, nu mai tuşeşte, respiră normal. Îl sfătuiesc să bea apă. Umple paharul pentru spălat pe dinţi, de la robinet şi bea. E limpede că i-a trecut.
Dar pare că nu-şi dă seama exact unde se află. Are ochii roşii, părul vâlvoi. Dar traumatismul acestui incident l-a smuls totuşi din lumea fantasmelor, a obsesiilor şi închipuirilor şi am acum de-a face cu un bărbat docil, pe care-l aduc în pat ţinându-l de mână. El se lasă în voia mea, nu se împotriveşte şi e foarte bine aşa. Încetişor pun stăpânire pe trupul lui, îl mângâi din creştet până-n tălpi, în timp ce el, cu ochii închişi, murmură abia auzit de plăcere. Peste câteva clipe, îl încalec uşor, îl călăresc cu tandreţe.
Ridic bustul ca să-l văd şi mă simt splendid, regină, stăpână. El respiră din ce în ce mai adânc, gâfâie aproape şi murmurul se schimbă într-un geamăt surd. Îi spun că în dragoste nu trebuie să te pripeşti, că lucrurile trebuie să dureze şi îi mai spun că am putea relua lucrul la portret.
Ideea nu e prea fericită. Simt în adâncul meu, foarte clar, efectele ei negative. El a găsit de altfel forţa de a deschide ochii, de a mă privi rugător şi a-mi spune: Vai, nu! Orice, dar asta nu! Nu acum! Cred că are dreptate. Renunţ la idee. Totul reîncepe. Un gol se cască înnebunitor în mine şi în el. Îi cer să ţină ochii deschişi cât de mult poate. Îmi spune că îi vine greu; e ca şi cum s-ar uita la soare. Insist totuşi, vreau ca el să-mi vadă chipul şi eu pe-al lui. Mă priveşte cu tandreţe, sau poate cu durere, nu-mi dau seama. Încep o conversaţie calmă şi încerc să-l fac să înţeleagă că meritele picturii nu sunt atât de străine de dragoste pe cât pare el să creadă. Îmi răspunde că poate aşa e, dar că, în această clipă el mă iubeşte şi atâta tot. Că e sigur de asta.
El nu mai spune nimic, şi-a pus mâinile pe coapsele mele şi mă strânge cu toată puterea disperării, pe care el o vrea dragoste. Îmi pun mâinile pe umerii lui şi-i spun calm, cu chipul meu deasupra lui, că nu trebuie să-şi facă nici o iluzie în ceea ce mă priveşte, că eu am venit să-i fac portretul, aşa cum a cerut, de altfel, şi că nu voi reveni decât pentru asta. Cu o voce abia auzită, spune: Foarte bine, înţeleg. Simt uriaşul copac al neantului, al fericirii şi al delirului cum creşte în mine. Un freamăt pune stăpânire pe trupul meu: şoldurile de care el se agaţă ca de un colac de salvare, fesele, şalele, coapsele, tot interiorul. E ca un vas, o călătorie. Mai deschide gura pentru a cere ca această călătorie să nu se termine. Mai apuc să-i spun că ea se va termina, ca orice călătorie, înainte de a-mi răsturna capul pe spate, în apa adâncă.
Lidia PÂRJOL

August 18, 2007

JURNAL DE PRIM- MINISTRU (MIRCEA GEOANĂ)

23.06.2007Uraaa! Azi plec in SUA !
ora 13.00 sunt in avion. Plec in America. Tara frumoasa cu multe posibilitati. Pacat ca e locuita si ca are Presedinte dictator. Astia n-au auzit de cuvantul Prim-Ministru (aaah, vai ce frumos suna!!!).
ora 14.00 tre sa dorm ca am cale lunga. Ca sa pot sa adorm, (ca nu mai am rabdare, tre sa ajung PM) fac asa cum m-a sfatuit comisia aia mixta de psihiatri-psihologi : „Domn’ Geoana, nu mai fi prost bre! Numara si mata capre, lasa-i oile lu’ Berbecali ca te disturba si nu te mai poti concentra pe misiunea divina a lu’ matale. Esti PM…. esti PM…. esti PM… esti…” Asa e, ce pistolu’ lu’ tata! Sunt PM!Hai sa numar caprele… o caprita in uniforma… doua caprite in uniforma… trei caprite in uniforma… al draq de Orban, ce de caprite a angajat asta pe avioanele patriei. Cand o sa fiu io PM, io o sa le angajez si nu ministrul transporturilor. El sa angajeze carcalaci care rama pamantul ca sa se construiasca viaducte supraterrane. Uite asa.
ora 17.00 M-am trezit din cauza de cosmar. Soacra-mea a venit la selectia pentru caprite la Tarom. Brrrrr…. asta cosmar frate, nu Piratu’.
ora 20.00 se vede NY, Big Apple, orasul lu’ Donald Trump….. oare asta n-are nevoie de un PM ?
24.07.2007
ora 10.00 m-am intalnit cu smekerii aia care l-au facut PM pe Tony Blair. Mi-au promis ca ma fac si pe mine PM. Din pacate numai in Romania ar putea sa ma faca PM ca cica la ei s-a ocupat deja locu’. Daca veneam mai devreme…. Si numai acritura aia de Iliescu e de vina…. ca io vroiam sa vin mai repede…. daar nuuu, c-as io prost, ca nu stiu sa iau avionu, ca aia, ca aialanta…. bine ca e el destept…. nici PM n-a fost in stare sa ajunga de destept ce e.
ora 12.00 dupa doua ore de vorbit cu baietii astia mi-am dat seama care e problema nashpa cu ei. Ca simtem io asa cu flerul meu de PM ca e o chestie nashpa, dar nu-mi dadeam seama care e, in concret, ancorat in meandrele realitatii. Acuma stiu : bre, astia nu stie vorbeste englezeste. Vorbeste numai scotieneste.Cu sharmul meu de PM le-am esplicat problema ca io nu vorbesc scotzieneasca si ca de doua ore incerc sa ma lamuresc ce vor sa-mi spuna. Acu’ ne intelegem foarte bine . Ca vorbim cu totii niu-iorkeza. Asa!
ora 19.30 am luat cina cu bajetii. Si am pus la cale o tactica de gherila imprumutata de la Al Capone. Las’ ca vede el Iliescu…. ajung PM si-l trimit sa caute carcalaci de apa pentru ministrul transporturilor sa aibe si ala cu ce sa construiasca apeducte peste viaductele pe care o sa le construiasca. Uite asa ! Razbunareeee, numele tau eGeoana.In timpul cinei m-am socializat cu astia doi. Baieti de baieti. Avem acelasi gusturi, aceeasi inclinatie spre cultura, de esemplu si lor si mie ne place cuvintele „blitz” si „krieg”, cu toate ca ei le folosesc legat, nu stiu de ce, poate asa i-a invatat pe ei tanti invatatoarea. Ne mai place cuvintele „crematoriu” si „incinerare”. (PS aici m-au contrazis, ca cica deseurile toxice nu trebuie incinerate ca devin si mai toxice. Fie si ca ei. O sa le cant in struna pana ajung io PM ca dupa aia o sa fie asa cum zic io. Daca nu le convine ii trimit si p-astia sa prinda carcalaci.)
ora 23.00 am ajuns acasa dupa ce-am fost la un dineu unde erau cativa senatori si deputati din America. Baieti fini dar cam prostuti. Nu stiau de ce le tot spun ca io o sa fiu viitorul PM in Romania. Ma tot intrebau : Ah, da? Dar Dracula ce parere are? De unde sa stie ei ca Dracula nu exista, e doar o legenda, atata lucru stiu si io, ca doar nu-s prostanac.
ora 23.59 m-am trezit din cel mai groaznic cosmar. L-am visat pe Piratu’ cu canini de Dracula !!!!!!
(GASITA PE NET)

August 18, 2007

Aşa, Geoană chiar va naşte moţiunea de cenzură…

August 18, 2007

O trecere în revistă demnă de crezare despre frământările din conducerea Bisericii Ortodoxe

Reiau un articol din România liberă, scris de Sofia Evgheni: In lupta pentru patriarhie se ciocnesc orgolii si vanitati
Schisma sau reorganizare in Biserica Ortodoxa?
Disparitia Patriarhului Teoctist a lasat loc unei aprige lupte pentru putere. Cei doi inalti ierarhi care isi disputa scaunul patriarhal sunt IPS Daniel si IPS Teofan
Sambata, 18 August 2007

Lupta pentru putere care se da in sanul Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) este prefigurata, in opinia mai multor specialisti, de „agitatia din culise” si de reaparitia ideii de reorganizare teritoriala a BOR. Aceasta consta in infiintarea mai multor episcopii si mitropolii. Astfel ar urma sa fie infiintate mitropolii la Suceava, Tomis, Targoviste si Alba Iulia, iar episcopii la Radauti, Gaesti, Tulcea, Slatina si alte doua pe langa cele deja existente in judetele Timis si Bihor. Doi inalti ierarhi ai BOR confirma discutiile despre reorganizarea Bisericii al carei scop consta in „cresterea eficientei misionare si pastorale”, care nu are nimic in comun cu intelegerile de culise ce se fac „pe coridoare, unde Sfantul Sinod nu are control”.
Pe de alta parte, in unele cercuri se vehiculeaza ca noile posturi create vor fi folosite „pentru plata facturilor electorale”, adica pentru recompensarea sustinatorilor. Mai mult, in randul ierarhilor se vorbeste si de rocade de scaune. Episcopul Casian al Dunarii de Jos ar putea fi avansat Mitropolit de Ardeal in locul lui IPS Laurentiu Streza, care ar putea primi Mitropolia Moldovei si Bucovinei.
Conform unor surse din apropierea Sfantului Sinod al BOR, „deja s-ar fi convenit asupra celor care se vor inscrie in cursa pentru cea mai inalta demnitate in ierarhia Bisericii: IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei.
Teologii consultati de „Romania libera” avertizeaza ca orgoliile nemasurate ar putea duce la o scindare a Bisericii despre care deja se vorbeste in unele cercuri. Schisma ar putea fi provocata de o posibila declarare a autocefaliei Ardealului.

Schisma sau reorganizare in Biserica Ortodoxa Romana?
De la moartea patriarhului teoctist si pana la alegerea noului Intai-Statator al BOR, care va avea loc pe 12 septembrie, sunt cele 40 de zile de doliu. La intrarea bisericilor, mai ales a celor din Bucuresti, inca mai este panza neagra ce aminteste de trecerea la cele vesnice a lui Teoctist Arapasu. Preotii din toata tara, la slujba de duminica, rostesc numele lui Teoctist, „vrednic de pomenire”, in ectenia pentru morti din timpul Sfintei Liturghii.
Pe de alta parte, in aceasta perioada nu se fac doar parastase, conform datinii, ci se duce si o intensa campanie electorala printre ierarhi cu ademeniri specifice uneia lumesti: promisiuni de ridicare in rang. Surse din apropierea Sfantului Sinod sustin ca la o zi de la moartea Patriarhului Teoctist, cu prilejul Sinodului Permanent, s-ar fi convenit asupra candidatilor demni de a fi la carma BOR: IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei. „Acest lucru s-a petrecut in ciuda Statutului BOR, potrivit caruia preotii vaduvi, episcopii si mitropolitii au dreptul sa urce pe cea mai inalta treapta in ierarhia Bisericii daca sunt considerati demni de catre membrii Sfantului Sinod”, precizeaza sursele noastre. Odata redus numarul posibililor candidati, negocierile se pot purta in voie. Din ceea ce am reusit sa aflam pana acum, cel mai abil in acest domeniu se dovedeste a fi Mitropolitul Daniel.

Plata facturilor electorale: avansarea in rang
Considerat de multi bun gospodar si foarte bun manager, „Daniel sustine reorganizarea teritoriala a Bisericii pentru o mai buna eficienta pastorala si misionara”. Totusi, mai exista un scop nu tocmai ortodox: vor fi infiintate cel putin 10 noi episcopii si 6-7 mitropolii, prin care, sustin unele voci, vor fi recompensati cei care il vor sustine la alegeri.
Vor fi infiintate noi episcopii la Slatina, Tulcea, Radauti, Gaesti, precum si inca doua episcopii, pe langa cele deja existente, in judetele Timis si Bihor.
In ceea ce priveste mitropoliile, acestea vor aparea prin transformarea unora dintre arhiepiscopiile deja existente. Conform surselor noastre, din Mitropolia Munteniei si Dobrogei vor rezulta Mitropolia Munteniei si Mitropolia Tomisului, care va cuprinde toata Dobrogea, devenind a doua, in ordinea canonica, dupa Mitropolia Munteniei, care este condusa de insusi Patriarhul BOR. Pana in prezent, a doua in rang era Mitropolia Moldovei si Bucovinei. „Cel mai probabil, IPS Daniel va recurge la aceasta solutie pentru a-i multumi pentru sprijin Arhiepiscopului Teodosie, care astfel va obtine rangul de Mitropolit.” Se vorbeste despre infiintarea unei mitropolii la Targoviste si despre avansarea Arhiepiscopului Nifon ca mitropolit. Informatia nu a fost nici confirmata, dar nici infirmata de IPS Nifon: „Oricine poate sa aiba ganduri, idei, ca oamenii gandesc. Toata lumea gandeste”.
In aceeasi situatie se afla si Arhiepiscopul Pimen al Sucevei si Radautilor, pentru care ar putea fi creata Mitropolia Sucevei.

Micsorarea ariei de influenta pentru anihilarea adversarilor
Sursele noastre socotesc ca, pentru a mai reduce din puterea lui Bartolomeu Anania, Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, Arhiepiscopia Alba-Iuliei ar putea fi ridicata la rangul de mitropolie, „insa nu se stie daca nu cumva va fi mutat de acolo IPS Andrei Andreicut, care este sprijinit de IPS Bartolomeu cu care IPS Daniel are un conflict mai vechi”. Mai precis, este vorba de impartirea Mitropoliei Ardealului. Daniel l-a sustinut in cursa pe Laurentiu Streza, iar Bartolomeu pe Andreicut, „in final insa, Streza nu a castigat decat cu numele Mitropolia Ardealului”, care cuprinde doar Arhiepiscopia Sibiului si Episcopia Covasnei si Harghitei, pe cand Bartolomeu pastoreste doua arhiepiscopii si doua episcopii. Acest aspect poate fi extrem de important, in conditiile in care „unii ierarhi, vehiculat fiind numele lui Bartolomeu, vorbesc ca s-ar putea cere autocefalia Ardealului daca Daniel iese Patriarh”. IPS Laurentiu Streza ne-a spus ca deocamdata el este Mitropolitul Ardealului si ca „toate merg asa cum se cuvine. E o utopie ca din dorinte personale sa rupi Biserica”.
Unii episcopi fideli vor fi ridicati in grad de IPS Daniel, sustin sursele, fie prin acordarea rangului de mitropolit, fie prin incredintarea unor eparhii mai bune. PS Casian, Episcopul Dunarii de Jos, ar urma sa fie promovat la rangul de Arhiepiscop al Sibiului si de Mitropolit al Ardealului in locul lui IPS Laurentiu Streza, care ar putea ocupa scaunul Moldovei si Bucovinei. Intrebat pe cine va sprijini in cursa pentru Patriarhie, Streza a spus: „Pe cel mai bun dintre cei buni”. Chestionat daca este vorba despre IPS Daniel, a replicat: „Sigur, il voi sustine pe cel mai bun”. In ceea ce priveste mutarea la scaunul Moldovei si Bucovinei, IPS Laurentiu Streza a adresat o intrebare: „si daca eu nu vreau? Am treaba peste masura. Nu am nici un fel de pretentii pentru nimic”.
si IPS Nifon, dar si IPS Bartolomeu Anania ne-au spus ca „reorganizarea a fost si va mai fi discutata”. Referitor la scenarii si recompense negociate cu ierarhii din Sinod, IPS Bartolomeu considera ca „pe coridoare, Sfantul Sinod nu are control. Eu am fost si sunt un om de amvon, eventual de baricada, dar nu un sforar”.

Orgoliile ar putea duce la ruperea Bisericii
Cercetatorul Cristian Vasile, de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, si-a exprimat regretul ca „jocurile de putere din BOR imprumuta mult din politica, nemaiavand de-a face cu cele sfinte”. Vasile este de parere ca toata istoria BOR ar putea fi data peste cap: „Daca aceste scenarii se vor dovedi reale, facem un drum spre dezbinare din vanitati pur omenesti”.
Teologul Radu Preda, de la Facultatea de Teologie din Cluj, opineaza ca infiintarea de noi episcopii este binevenita: „Comunistii au comasat scaunele episcopale pentru a-i putea controla mai bine pe episcopi, care stateau in palatele lor, cat mai departe de oameni”. Cateva exemple aduse in acest sens sunt unirea episcopiilor Galatiului si Dunarii de Jos, a Maramuresului si a Clujului (care acoperea inclusiv Alba), astfel ca „pe drumurile care erau atunci, si inca mai sunt, cu o Dacie veche, episcopului ii lua doua zile sa ajunga dintr-un capat in altul al eparhiei si in unele sate nu calca niciodata”.
Pe de alta parte, Preda considera inmultirea mitropoliilor ca fiind lipsita de eficienta misionara: „Vor infiinta unele ca sa fie platite facturi electorale, insa necesitatea pastorala ar trebui sa primeze”.

August 18, 2007

Farmecul vieţii în Zimbabwe

Via Nasii.ro
August 18, 2007

Ioan T. Morar l-a găsit pe Ion Iliescu în Pacificul de Sud. Şi nu l-a lăsat acolo…

August 17, 2007

Pe blogul lui Adrian Năstase securiştii se simt discriminaţi

Ieri, mânat de un dracuşor lăuntric, am postat cu perversitate pe blogul fostului premier Năstase:

alexandru petria Says:
August 16th, 2007 at 12:39 pm
Domnule Năstase, nu ar fi lipsit de interes să vă pronunţaţi în privinţa iniţiativei reducerii pensiilor foştilor securişti… Bineînţeles, dacă nu vă lipseşte curajul.

Azi, am citit, ca un soi de răspuns:

Ofiter de informatii Says:
August 17th, 2007 at 1:42 pm
MARIUS OPREA si cei ca el gandesc tot in termenii luptei de clasa! Sa distrugem dusmanul politic! Nu da semne ca ar fi inteles, nici dupa 17 ani, ce este statul de drept ! Nu gandeste nici la nivelul celui mai slab ofiter de informatii din anul 1989 ! Uite ca ofiterii de informatii nu s-au temut de democratie si nu s-au opus transformarilor din 1989 ! De ce? Pt ca tot confruntandu-se cu „dusmanii de clasa”, inventati de regimul comunist, aflasera inaintea lui Marius Oprea ca democratia si statul de drept le asigura si lor drepturile, fara discriminare politica,sociala, profesionala, conform statutului lor profesional!
Pana una alta, ofiterii de informatii au avut si inca mai au statutul de cadru militar, similar cu cel al cadrelor militare din celelalte structuri ale sistemului de Aparare Nationala. Au beneficiat si beneficiaza de aceleasi drepturi, au avut si au aceleasi obligatii impuse de legile organice si de statutele cadrelor militare. Dreptul la pensie este un drept dobandit si se pierde in aceleasi conditii legale, prevazute, nediscriminatoriu, pentru toti cetatenii. Nu mai este nevoie ca dl Oprea si cei ca el, de care lumea nu ar fi auzit, daca nu se hraneau din cadavrul unei institutii disparute, sa initieze o lege speciala, pentru a se mai expune in atentia mass media!
Parca… in Romania, stat de drept, exista o lege de combatere a discriminarii de orice fel si mai exista si un Oficiu National de Combatere a Discriminarii, platit din banii publici, care se poate autosesiza! Ia cititi d-le Oprea Marius ! In care articol al legii se incadreaza prodigioasa dvs activitate de incitare la discriminare pe criterii profesionale. Sa nu spuneti ca activitatea de ofiter de informatii nu este cuprinsa in nomenclatorul profesiilor din Romania! Succes

August 16, 2007

La CNSAS… miroase!

Andrei Bădin: În spatele uşilor închise: Minciuna CNSAS#links#links