O asociaţie cere scoaterea rugăciunilor de pe radioul public

Cerere către Conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune
8 august 2007

Difuzarea ilegală a rugăciunilor religioase la începutul şi sfârşitul programelor posturilor publice de radio

Către Societatea Română de Radiodifuziune
În atenţia: doamnei Preşedinte Directorul General Maria Ţoghină

Subscrisa Asociaţia “Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă”, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor la Cabinet Individual de Avocatură „Angelo Miu”, cu sediul în Bucureşti, Şos. Colentina nr. 4, bl. 3, sc. A, et. 6, ap. 27, sector 2, vă supune atenţiei următoarele:
Posturile publice de radio îşi încep şi termină programele cu rugăciunea Tatăl Nostru şi cu Imnul de stat al României. Acest lucru încalcă neutralitatea confesională a statului şi acreditează ideea că România este un stat religios, în care nu există o separare dintre stat şi biserică. Or, atât Constituţia României cât şi Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, statuează această separare dintre stat şi biserică şi neutralitatea confesională a statului.
Constituţia prevede că Art. 29 alin. 5 „Cultele religioase sunt autonome faţă de stat…” iar Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor spune la Art. 9. că:
„(1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.
(2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult.”
Statul poate acorda asistenţă cultelor în condiţiile explicit prevăzute de lege, dar nu poate favoriza vreun cult şi nu îşi poate asuma prin instituţiile sale comportamente prin care să altereze sau anuleze această neutralitate. Neutralitatea confesională a statului presupune ca instituţiile să nu aibă comportamente prin care o credinţă sau un cult să fie favorizate.
Prin difuzarea acestor rugăciuni la începutul şi sfârşitul programelor, alături de Imnul naţional, avem de-a face cu o evidentă încălcare a prevederilor legale şi a Constituţiei. Prezenţa acestor rugăciuni nu are nici o justificare conformă cu ideea de neutralitate confesională a statului. Instituţiile statului nu îşi pot asuma ele însele activitatea misionară a cultelor. La posturile de radio pot exista emisiuni consacrate fenomenului religios, emisiuni în cadrul cărora să fie prezentată, fără discriminare, activitatea mai multor culte, inclusiv prin difuzarea unor slujbe religioase în cadrul cărora să fie spuse rugăciuni. Dar, a începe şi a încheia programele posturilor publice de radio cu aceste slujbe alături de Imnul naţional acreditează ideea că România ar fi un stat confesional, ceea ce este infirmat de Constituţie şi de Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. În România locuiesc numeroşi cetăţeni care aparţin altor culte decât cele creştine sau care sunt agnostici şi atei sau care, împărtăşind credinţa creştină, doresc în acelaşi timp o clară separare între stat şi biserică şi o neutralitate a instituţiilor statului. Taxele şi impozitele plătite de către aceşti cetăţeni şi dreptul la un tratament egal şi nediscriminatoriu din partea instituţiilor statului întăresc argumentele că aceste rugăciuni nu mai pot fi difuzate la posturile publice de radio decât în cadrul emisiunilor specializate pe fenomenul religios.
Aşadar, vă cerem să luaţi de urgenţă decizia de a opri difuzarea acestor rugăciuni pe posturile publice de radio la începutul şi sfârşitul programelor zilnice.
Remus Cernea
Director executiv
Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă
http://www.humanism.ro
tualegi.eu@gmail.com

Video: Sangele de pe mainile lui Iliescu

Sângele de pe mâinile lui Iliescu

Doar titlul de mai sus imi apartine. Retransmit:

„Dosarul mineriadei: Iliescu a ordonat reprimarea

autor:Dorin Petrisor
Aparut in editia din 9 August 2007, in Cotidianul

Rechizitoriul mineriadei din 13-15 iunie 1990 il indica pe Ion Iliescu drept principalul responsabil pentru decizia initiala de reprimare a manifestantilor.
Fostul presedinte sustine ca armata si-a facut datoria incercind sa restabileasca ordinea
Procurorii i-au trimis in judecata miercuri, in dosarul mineriadei din iunie 1990, pe generalii Mihai Chitac (fost ministru de Interne), Gheorghe Andrita (adjunctul sau) si Dumitru Costea, precum si pe colonelul Vasile Constantin, partea din dosar privitoare la Ion Iliescu fiind inca in lucru la o alta sectie penala.
Rechizitoriul de 80 de pagini concluzioneaza ca fostul presedinte a dispus si a coordonat actiunea fortelor de ordine impotriva manifestantilor. „E important de subliniat ca decizia initiala de reprimare a fost luata la cel mai inalt nivel si a fost coordonata, personal, de catre fostul sef al statului Iliescu Ion. Fata de acesta, s-a dispus inceperea urmaririi penale pentru participatie improprie la aceleasi fapte, prin rezolutia din 19.06.2007″, se precizeaza in rechizitoriul citat de MEDIAFAX.
Procurorii considera ca „planul de actiune a fost elaborat din ordinul sau si, in calitate de presedinte ales, a ordonat interventia militara, cu munitie de razboi, TAB-uri si alte forte, impotriva demonstrantilor care se manifestau violent, depasindu-si atributiile prevazute de articolul 82 din Decretul-Lege nr. 92/1990″. De asemenea, Iliescu nu s-a consultat cu Consiliul Militar Superior (actualul CSAT) si nu a emis nici un decret in baza caruia sa se fi dispus alarmarea de lupta a unitatilor ori instituirea starii de urgenta, asa cum prevede articolul 82 din legea mentionata.
Presedintele Romaniei a cerut telefonic la Marele Stat Major sa se intervina cu doua detasamente de militari in sprijinul trupelor Ministerului de Interne din Piata Universitatii, apoi a cerut ca armata sa intareasca apararea la celelalte obiective de stat. „Din actele dosarului rezulta ca generalii si ofiterii decidenti au stiut si au acceptat ideea ca, urmare a tragerilor cu armamentul din dotare si cu munitie de razboi, pot sa apara ricoseuri si, prin urmare, pot rezulta victime din rindul persoanelor aflate in zona”, se mai arata in rechizitoriu.
Marele Stat Major a primit ordin din partea presedintelui sa se foloseasca gazele lacrimogene in zona sediului Ministerului de Interne, Iliescu transmitind urmatorul mesaj: „Informeaza pe prim-adjunctul ministrului Apararii Nationale ca pe sediul Politiei Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci miscarea este o rebeliune legionara si se trateaza ca atare”.
„Iliescu neaga acuzatiile
Fostul presedinte Ion Iliescu a reactionat dur la rechizitoriul procurorilor: „In primul rind, este vorba de un comunicat al Biroului de Informatii al Parchetului Militar. In acest context, nu pot face aprecieri de fond fara a fi citit rechizitoriul. Constat insa o tendinta periculoasa: incercarea de a muta atentia de la vinovatii de acte anarhice la adresa institutiilor statului spre organele de ordine care s-au straduit sa refaca ordinea”. (D.D.)”

Extremişti din toate ţările, uniţi-vă!

Cică paria politicii europene se va reuni la Bucureşti în septembrie, la iniţiativa sinistrului WC Tudor. Jorg Heider, Jean-Marie Le Pen, Alessandra Mussolini(foto)… Unul şi unul. Conferinta ultra-naţionaliştilor, ca să nu le zic de-a dreptul fascişti, va avea loc la Casa Poporului.
Alexandru PETRIA

Sex în nume de firme

Patriarhul Teoctist, între acuze si laude desantate

Un editorial pe care nu trebuie sa-l omiteti. Scris nepatimas, care pune o oglinda in fata celor care vreau si pot sa gandeasca. Nu sunt de acord cu el 100%, însă asta ma priveste. Lecturati:

Bilant de patriarhi (de Gelu Trandafir)

Moartea Patriarhului a adus in discursul public problema mostenirii sale. Ce lasa in urma, ce merite a avut si ce neimpliniri…
In astfel de momente, reusim sa cantarim mai just omul si vremurile care i-au stat impotriva.
Reevaluam cu o mai dreapta masura si gestul de cainta din 1990 al Patriarhului Teoctist (l-a facut totusi, spre deosebire de alti ierarhi care se mandreau cu curajul de a nu fi fost martiri), dar si meritele care au urmat: a fost bun chivernisitor, dupa cum spunea Constantin Balaceanu-Stolnici, a pastrat unitatea Bisericii, a reinfiintat Mitropolia Basarabiei, l-a invitat pe Papa in Romania.
Dar terenul eliberat in aceste zile de patimile judecatilor extrem de severe a fost cotropit de avocati neaveniti ai decedatului Patriarh. Ideologi si culturnici ai regimului comunist si ai Securitatii incearca sa rescrie istoria recenta abia luminata de Raportul Tismaneanu.
In lectura lor, tacerile vinovate ale Patriarhului de dinainte de 1989 devin acte de eroism, iar participarea sa in anii ‘40 si ‘50 alaturi de statul comunist la reprimarea Bisericii Romane Unite cu Roma ar trebui trecuta sub tacere. Ei trag linie si, la bilant, gasesc lipsa doar o Catedrala.
Politicienii procedeaza asemanator. Diferentele de abordare tin de legaturile lor cu regimul comunist. Fostii slujbasi ai Partidului si Securitatii anatemizeaza Raportul Tismaneanu; ceilalti isi toarna cenusa in cap doar pentru ca nu ar fi fost vrednici sa ridice Catedrala si se angajeaza hei-rupist sa indeplineasca testamentul Patriarhului.
Astfel, pana acum, am evaluat mostenirea Patriarhului ca si cand Biserica ar fi doar una dintre multele institutii aflate in echilibru si confruntare (cu Presedintia, cu Partidul Comunist, cu Primaria Capitalei, cu Biserica Romei sau cea Rusa).
Nu am acordat deloc atentie tocmai misiunii primordiale a Bisericii, aceea de a ne conduce catre mantuire, nu am evaluat masura in care Biserica mai reuseste acum sa se impuna si sa ne faca sa traim in comuniune cu Hristos.
Am fi descoperit ca avem cea mai mare incredere intr-o institutie ce ne influenteaza in foarte mica masura conduita personala. Cateva exemple. Gospodinele reduc adesea credinta la a nu coase in zilele marcate cu rosu in calendar, dar nu uita sa consulte horoscopul.
Ginecologii recomanda chiuretajul cu usurinta cu care confratii lor dentisti prescriu scoaterea unei masele, dar se abtin de la avorturi de Pasti si de Craciun. Televiziunile ne ofera si show-uri erotice, dar si piosul spectacol al Patriarhului pe care l-au ridicat deja la ceruri.
Nu este simpla noastra ipocrizie (ar fi un pacat de marturisit si iertat la spovada). E mai degraba o atitudine schizoida, caci consideram perfect justificate atitudini contrare credintei pe care o marturisim.
Chiar am sentimentul de a fi asistat in aceste zile la un spectacol, acela al inmormantarii unui Patriarh, ca la un show care ne emotiona, dar nu ne privea personal si nu era de natura sa ne schimbe vietile. Ca si cum Patriarhul Teoctist nu ar fi fost liderul spiritual a unei majoritati covarsitoare a romanilor ortodocsi.
L-au petrecut frumos la groapa, cu bocete si salve, dar cati l-au ascultat pe cand traia?
Aceasta prapastie care se casca tot mai adanc intre credinta si viata este o mostenire pe care credinciosii si clerul trebuie sa o constientizeze.
Caci un neam campion la avorturi e greu sa se mantuiasca prin construirea unei Catedrale. E grea mostenirea comuna a nevredniciei unor ierarhi si a indaratniciei noastre de a nu ne lua in serios marturisita conditie de crestin.
Acum, la capatul a trei „mandate” – Iustinian, Iustin si Teoctist -, marcate de constrangerile si gravele compromisuri ale coabitarii cu regimul comunist ateu, Biserica are sansa de a deveni relevanta in primul rand pentru credinciosi, nu pentru politicieni sau oameni de stat.
Este o oportunitate pentru un raport despre starea credintei romanilor (dincolo de raportari triumfaliste privind increderea in Biserica) si pentru micsorarea distantei dintre Biserica si credincios si dintre credinta si fapte.
Romania Libera, Gelu Trandafir, 06 aug 2007