Băsescu se mânjeşte cu rahat de dictator azer

Grăieşte Administraţia Prezidenţială:

„Participarea preşedintelui Traian Băsescu la ceremonia de inaugurare a aleii „Heydar Aliyev” din Parcul Tei

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat astăzi, 24 septembrie a.c., alături de preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, la ceremonia de inaugurare a aleii „Heydar Aliyev” din Parcul Tei.
Şeful statului a arătat că evenimentul de astăzi marchează, într-un mod care va dăinui, relaţiile dintre România şi Republica Azerbaidjan. În acest context, preşedintele Băsescu a amintit că, în timpul vizitei oficiale pe care a efectuat-o anul trecut la Baku, împreună cu preşedintele Aliyev, a inaugurat statuia lui George Enescu, „prin care poporul azer arată că acceptă, că iubeşte, că respectă valorile culturale ale românilor”.
Preşedintele României a apreciat că inaugurarea, la Bucureşti, a Fundaţiei şi a aleii „Heydar Aliyev” reprezintă semnul respectului „pe care poporul român îl are pentru istoria poporului azer şi pentru liderul politic care a redat acestui popor libertatea acum mai bine de 15 ani”. „Heydar Aliyev este un erou al azerilor, un prieten al românilor”, a continuat Preşedintele. Totodată, şeful statului a subliniat că momentele dificile în care marele om politic azer a avut curajul să-şi îndrepte naţiunea spre libertate au multe lucruri comune cu momentele dramatice ale Revoluţiei de la Bucureşti, din 1989.
„Avem deja 15 ani de relaţii diplomatice şi trebuie să spun că relaţia bilaterala s-a dezvoltat extrem de rapid si a devenit foarte solidă”, a aratat Preşedintele. În context, preşedintele Băsescu şi-a exprimat convingerea că politica externă a României şi a Republicii Azerbaidjan sunt elementele care au dus la dezvoltarea relaţiei bilaterale. „Si România şi Republica Azerbaidjan cred şi acţionează pentru ca zona Mării Negre şi a Mării Caspice să devină zone de securitate pentru popoarele din această regiune. România şi Azerbaidjan consideră zona Mării Negre şi a Mării Caspice, zone în care popoare de culturi diferite pot şi trebuie să găsească formula dialogului, pentru a trăi în pace. Şi noi şi Azerbaidjan susţinem fără rezerve principiile dreptului internaţional în ceea ce priveşte dreptul la autodeterminare, dreptul la suveranitate, dreptul la inviolabilitatea frontierelor”, a explicat şeful statului.
Preşedintele României a spus, în încheiere, că elementele de politică externă întăresc relaţia româno–azeră. În acest context, preşedintele Traian Băsescu a mulţumit preşedintelui Republicii Azerbaidjan, subliniind că, permanent, încrederea între politicienii de la Baku şi Bucureşti dobândeşte „noi valenţe”.
Departamentul de Comunicare Publica”

Despre cine a fost dictatorul Heydar Aliyev

http://www.cotidianul.ro/index.php?id=14269&art=36192&cHash=5c017ef0d8
Băsescu chiar şi-a pierdut şi ultima brumă de decenţă?

Anunțuri

3 comentarii to “Băsescu se mânjeşte cu rahat de dictator azer”

  1. La mine in blogroll esti trecut cu Realitatea lui Petria

  2. Draga Petria,undeva, pe prima pagina din comentarii la articolul respectiv poti gasi niste explicatii d-ale mele foarte pragmatice ale gestului lui Base. ca sa fac un rezumat, e interesat de petrolul si gazele din Azerbaijan (de care, din motive de Patriciu, probabil, al nostru guvern liberal nu-i interesat).ca ziarist, ar fi trebuit sa observi si ca narozii de la cotidianul habar n-au cum il cheama pe fostul presedinte (o cautare pe Google ar fi rezolvat problema). Heydar Aliyev.p.s. mersi pt link-ul catre hobbit. chiar daca avem opinii politice putin diferite, macar la poeti avem ceva in comun 🙂 Dracu

  3. Îţi aduci aminte că tot pragmatic îl tratau într-o perioadă capitaliştii pe Ceauşescu… Şi cum ne-a căzut?Important este că avem aceleaşi gusturi la poezie. Rahatul de politică…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: