Scandalul organizaţiei criminale din care a făcut parte fiul interpretei Valeria Peter Predescu se încinge în jurul lui Corneliu Vadim Tudor

Drumul banilor negri

„Informaţii privind organizaţia românã criminalã «Garda», respectiv «Noua Gardã». Conform informaţiilor existente, domnul Cornel Salmen, născut la 08.05.1971 în Bistriţa/România, care în prezent se află în penitenciarul din Heilbronn, a fost folosit ca rezident în zona Pforyheim-Nordschwarzald de către această organizatie criminală (…) La interogatoriul din 20.04.2006 Salmen declară că organizaţia criminală «Garda» există în România. În structurile de conducere acţionează aproape exclusiv membri ai fostei Securităţi. Această organizaţie s-a înfiinţat la sfârşitul anilor ’80, după căderea Regimului Ceausescu. Mai întâi s-au recrutat copii de pe străzi, fără adăpost. (…) La un moment dat, spune Salmen, partidul de dreapta PRM reprezintă braţul politic al organizaţiei criminale «Garda». În spatele a tot ceea ce se întâmplă ar sta un anume Vadim Tudor, care conduce PRM din punct de vedere politic. Banii obţinuţi de către organizaţia criminală «Garda» ar fi puşi la dispoziţia partidului PRM. Partidul ar mitui, cu aceşti bani, unde este necesar la Bucureşti, pentru a obţine influenţa corespunzătoare. De asemenea, banii obţinuţi pe căi penale ar mai fi folosiţi pentru ca înainte de alegeri să fie mituiţi alegătorii să voteze cu PRM, adică în vederea cumpărării voturilor. Deci, scopul organizaţiei «Garda» ar fi să susţină, prin bani criminali, existenţa partidului de dreapta PRM. PRM este în special bine reprezentat în regiunea Telciu, Bistriţa şi Sibiu, dar şi în majoritatea părţilor Transilvaniei şi ocupă diferite funcţii publice importante pentru ca în acest fel să se obţină acte false sau diverse acte oficiale pentru membrii organizaţiei criminale” (date din dosarului de la Curtea de Apel din Karlsruhe, Germania).

Fiul Valeriei Peter Predescu, prin Europa cu pistolul în mână

Fiul interpretei de muzică populară Valeria Peter Predescu, Nicolae Predescu, a fost arestat pentru că este suspectat că ar fi participat la peste 30 de jafuri armate săvârşite în Germania, făcând parte din organizaţia „Garda” împreună cu Salmen. Subinspectorul Raluca Petrean, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, a declarat în 20 septembrie că pe numele lui Nicolae Predescu a sosit un mandat european de arestare în baza căruia acesta a fost reţinut în urmă cu circa o săptămână. După ce poliţiştii bistriţeni l-au reţinut pentru 24 de ore, pe numele lui a fost emis şi un mandat de arestare de către Curtea de Apel Cluj, de 29 de zile, cum prevede legislaţia europeană. În această perioadă, Predescu va sta în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, iar poliţiştii bistriţeni vor urma etapele pe care le vor dispune poliţiştii germani, care pot ajunge până la extrădare.Informaţia legată de arestarea lui Nicolae Predescu nu a fost dată publicităţii în tot acest timp întrucât, potrivit sursei citate, „faptele nu au fost săvârşite pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud”.Poliţiştii bistriţeni au primit din partea celor germani o listă cu acuzaţiile care îi sunt aduse lui Nicolae Predescu. Cel mai probabil el va fi trimis în Germania unde va fi judecat de instanţele din ţara în care a săvârşit faptele.
Poziţia lui Corneliu Vadim Tudor:
„E clar că denunţul e scris dupã dictare. Ne si mirãm cã n-a legat PRM-ul de Al-Qaeda. Scopul? Tîrîrea PRM-ului într-un scandal international, artificial, cu putin timp înainte de alegerile pentru Parlamentul European. Porcãria asta nu poate rãmîne asa, vã dati seama.”

Preşedintele PRM cere, în mod oficial, declanşarea unor anchete SRI şi SIE

„Domnilor, s-a ajuns cu diversiunile până aici?
În atenţia domnilor
George Cristian Maior (directorul SRI)
Silviu Predoiu (director adjunct al SIE)
Stimaţi domni,
vă rog să dispuneţi efectuarea unor anchete referitoare la acuzaţiile delirante prezentate în Dosarul alăturat, pe care l-a întocmit Justiţia din Germania unei bande de spărgători români. Întrucât numele meu şi cel al PRM sunt invocate în declaraţiile unui oarecare Cornel Salmen, din judeţul Bistriţa-Năsăud, vă solicit, în mod public, să stabiliţi cine se află în spatele acestei diversiuni incalificabile, care reprezintă, în opinia mea, un atentat la siguranţa naţională. Totodată, vă informez că rezultatele anchetelor pe care veţi binevoi a le iniţia vor fi folosite ca probă la procesul penal intentat de PRM împotriva acestui infractor ridicol, pe care un grup de interese (din ţară sau din străinătate) încearcă să-l transforme în personaj de film de suspans. Aşadar, s-a ajuns până aici?
Al dvs., Dr. Corneliu Vadim Tudor, Vicepreşedinte al Senatului României, Membru al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională”
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: