Candidaţii “buboşi” la europarlamentare

Lista candidaţilor la alegerile pentru Parlamentul European care nu îndeplinesc criteriile CPC-AE

Au fost monitorizaţi un număr total de 100 de persoane, reprezentând candidaţii cu şanse de a fi aleşi, conform sondajelor de opinie. Nu au fost monitorizaţi candidaţii de pe poziţii inferioare, sau ale partidelor care nu au şanse să atingă pragul electoral, deci absenţa lor de pe această listă nu reprezintă un certificat de integritate.
Următorii candidaţi nu întrunesc criteriile Coaliţiei pentru un Parlament Curat – Alegeri Europene şi ar fi preferabil să se retragă din competiţia electorală:
Partid / Candidat
Motiv
Partidul Democrat
PETRU FILIP
Loc 3
Primar al municipiului Oradea, Petru Filip a făcut obiectul a numeroase acuzaţii ale presei locale, dar şi ale unor organe de control ale statului, pe motiv de conflict de interese în raport cu afacerile familiei sau ale unor apropiaţi, care ar beneficia de contracte cu autorităţile locale.
MARIAN ZLOTEA
Loc 8 Presa a semnalat despre faptul ca fundaţia d-lui Zlotea a primit o finanţare de la administraţia locală în perioada în care el deţinea o poziţie publică în administraţie, fiind astfel în conflict de interese.
Partidul Naţional Liberal
DANIEL DĂIANU
Loc 2 A fost trei ani ofiţer al Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii, fapt pe care l-a făcut public după Revoluţie. Are verdict de la CNSAS că nu a făcut poliţie politică. Nu există acuzaţii sau dovezi că, în afara perioadei menţionate ar mai fi avut vreo legătură cu Securitatea.
CRISTIAN ANGHEL
Loc 10 Primarul de Baia Mare, Cristian Anghel a fost trimis în judecată de DNA pentru că ar fi achiziţionat pentru primărie un imobil supraevaluat, cu un prejudiciu presupus la bugetul local de aproape 400.000 de EURO.
Partidul România Mare
DANIELA BURUIANĂ-APRODU
Loc 2 În declaraţiile de venit din 2005, 2006 şi 2007 soţii Buruiană-Aprodu au raportat venituri oficiale semnificativ mai mici decât bunurile pe care le deţin sau pe care le-au achiziţionat. D-na Buruiană declară un apartament şi o casă de vacanţă dobândite prin donaţie de la o persoană neprecizată. A fost citată şi pe lista din 2004.
CRISTIAN STĂNESCU
Loc 5
Dl. Stănescu este traseist politic: a fost la APR, la PD şi apoi la PRM. Potrivit presei, ca membru al Consiliului Judeţean Braşov între 2000 şi 2004 s-a aflat în incompatibilitate, fiind în acelaşi timp în Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome Judeţene de drumuri şi poduri. A fost citat şi pe lista din 2004.
NICOLAE PĂTRU
Loc 6
Nicolae Pătru a fost înainte de 1990 şef al Cooperativei de Consum Olăneşti. Citând note ale SRI, săptămânalul Academia Caţavencu a publicat în 2000 un articol din care reiese că senatorul PRM Nicolae Pătru a fost un participant activ la mineriada din 1999. Patron al brutăriei “Alpex SRL”, i-a aprovizionat cu alimente pe mineri şi a găzduit circa 100 dintre ei la sediul PRM Vâlcea. A semnat în numele PRM declaraţia-apel a liderilor politici locali de solidarizare cu minerii care invadau Bucureştiul. A fost citat şi pe lista din 2004.
Partidul Social Democrat
ADRIAN SEVERIN
Loc 2
Conform unui raport al Corpului de Control al Guvernului, a primit o locuinţă de la primărie în 1991, iar o alta a fost repartizată socrilor săi, deşi nu îndeplineau condiţiile legale (fiecare aveau deja o locuinţă proprietate personală în Bucureşti). Ulterior a devenit chiriaş al RAPPS, deşi funcţia l-a îndreptăţit doar pentru o scurta perioada la o locuinţă de protocol, bucurându-se ani de zile de o chirie insignifiantă pentru apartamentul de 270 m2 din bulevardul Kisselef.
IOAN MIRCEA PASCU
Loc 7
A fost ministru al apărării în perioada achiziţionării a două fregate din Marea Britanie pentru care la Londra două persoane au fost arestate pentru corupţie. Ancheta din România este încă în derulare şi nimeni nu a fost pus sub acuzare. Conform presei, în timpul ministeriatului său s-au făcut multe achiziţii fără licitaţie, existând la această oră circa 16 dosare contra unor generali şi funcţionari ai MApN. A fost citat şi pe lista din 2004 pentru acte nedemocratice în timpul mandatului său ca ministru al Apărării.
Uniunea Democratică Maghiară din România
ROZALIA-IBOLYA BIRO
Loc 4
Viceprimar al municipiului Oradea, d-na Biro a profitat, conform presei locale, în mod repetat de pe urma poziţiei sale publice. D-na Biro este asociată în mai multe firme cu Alexandru Kiss, preşedinte al Consilului Judeţean Bihor, a cărui angajată a şi fost. Firmele lor au încheiat afaceri avantajoase cu primăria.
Partidul Noua Generaţie – Creştin Democrat
GEORGE BECALI
Loc 1
Multimilionarul George Becali are destule probleme cu legea, deşi nu a fost condamnat până în prezent de nici o instanţă. Conform presei, este cercetat de DNA pentru dare de mită în urma unui avantajos schimb de terenuri cu Ministerul Apărării. Presa a relatat şi despre alte dosare, tot la DNA, în care ar fi cercetat pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi practici incorecte legate de clubul de fotbal „Steaua” al cărui proprietar este.

Proiectul Coaliţiei pentru un Parlament Curat – Alegeri Europene 2007 se derulează cu sprijinul financiar al Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe – CEE Trust.

2 comentarii to “Candidaţii “buboşi” la europarlamentare”

  1. Ce mai faceti dle Petria?Dintre cei pe care i-ati nominalizati ca bubosi, i-as accepta la europarlamentare pe Adrian Severin si Daniel Daianu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: