M-am ridicat deasupra patului si mi-am vazut trupul de sus.
L-am vazut pe micutul meu Simonel, de 4 anisori, cu mutrita lui de copil necajit.
A inceput sa curga peste mine un fascicul de lumina.
Lumina aceea era ca un fel de dragoste, bucurie, pace, fericire, dar parca sub forma lichida.
Suntem un abur ce piere.
Claudiu Lapadat s-a dus impreuna cu familia la o casa de vacanta, la munte.
In camera in care dormea impreuna cu Lucia, sotia lui, au fost scapari de gaze de la o soba si amandoi au fost intoxicati cu monoxid de carbon.
Claudiu Lapadat: Am incercat sa ies afara, dar am cazut jos. Am incercat sa ma ridic. Aveam niste dureri cumplite de cap. in cele din urma sotia mea cu greu s-a ridicat din pat, a ajuns cu greu pana la mine, mi-a dat mana si m-a ridicat.
Am deschis usa de afara si am cazut acolo pe beton. Am stat vreo 15 minute, apoi am reusit sa ma ridic, in frigul acela de noiembrie, dimineata, undeva la munte.
Lucia Lapadat:
Lucrul pe care l-am realizat dupa aceea a fost faptul ca atat de usor puteam sa plecam „acasa”. ii spuneam lui Claudiu: „in noaptea asta chiar puteam sa murim! Pur si simplu sa plecam de pe pamant!”.
La un moment dat m-am uitat in pat in stanga mea, la Claudiu, si mi-am dat seama ca este absent. Sesizam ca lipseste din trup, dar nu puteam sa accept ca este mort. Am inceput sa dau cu cotul in el, sa-l trezesc, sa-l scot afara. Fata lui, modul cum arata, faptul ca n-a raspuns deloc la ghionturile mele, m-au ingrozit. Dadeam cu cotul in el, dar nu respira… intr-un final am reusit sa-l trezesc, tot dandu-i cu coatele. Dupa ce s-a trezit, m-a ridicat si pe mine din pat si a iesit afara. Eu ma simteam foarte rau.
Cand am ajuns la Dej, la spital, tensiunea mea era 40 cu 20. Daca nu ajungeam atunci la spital, eu chiar muream. Sangele meu era deja negru si gros ca o pasta.
Reporter:
Claudiu, ce s-a intamplat cu tine in acest timp?
Claudiu Lapadat:
Dintr-o data, sufletul s-a ridicat din trupul meu. M-am ridicat deasupra patului si mi-am vazut trupul de sus. stiam foarte clar ce se intampla in momentul in care sufletul meu a iesit din trup. M-am vazut. Am vazut-o pe Lucia. in momentul acela am gandit foarte liber. Nu aveam nici o durere, nu aveam nici o confuzie. stiam ca sunt eu, adevaratul eu, sufletul meu, ca sunt iesit din trup si ca am murit la propriu.
Reporter:
Te-a durut aceasta iesire din trup – moartea clinica?
E dureroasa desprinderea…?
Claudiu Lapadat:
Pentru mine nu a fost dureroasa. Durerea la care ne gandim noi este durerea fizica, insa durerea spirituala este cumplita si va dura o vesnicie pentru cei ce ajung in iad.
Am inceput sa urc. Am trecut prin tavan, prin acoperis. Am ajuns deasupra casei. Mi-am vazut casa, masina, becul din fata casei. M-am uitat spre cer. Erau nori desi si am inceput sa urc. Nu era nimeni langa mine, nici un inger, dar stiam ca sunt insotit de prezenta lui Dumnezeu. N-aveam nicio teama…
Reporter:
Regrete ai avut?
Claudiu Lapadat:
Deloc. Nici un regret. in momentul in care sufletul iese din trup, cand duhul omului iese din trup, tot ce este legat de lumea aceasta inceteaza. Asa cum spune Scriptura: acolo nu este nici lacrima, nici durere, nimic legat de pamant.
Am inceput sa urc si, la un moment dat, de undeva din cer a inceput sa curga peste mine un fascicul de lumina. Lumina aceea era ca un fel de dragoste, bucurie, pace, fericire, dar parca sub forma lichida.
Curgea, iar eu urcam prin ea. La un moment dat, fasciculul acela s-a facut tot mai mare, norii s-au dat la o parte, m-am ridicat deasupra pamantului si am plecat.
În timp ce urcam, dintr-o data am inceput sa aud muzica. Era o asemenea muzica cum pe pamant nu exista. si undeva, departe, am vazut ceva mare si alb. De dupa obiectul acela urias si alb curgea spre mine acel riu de dragoste, de fericire, de bucurie pe care nu stiu sa-l descriu.
Mai tarziu mi-am dat seama ca era o poarta mare si alba, iar langa ea erau niste omuleti foarte mici, pe care am inceput sa-i aud strigandu-ma. Ma salutau si ma chemau: „Vino, vino aici! Vino acasa!”.
in partea mea dreapta au aparut cei 5 copii ai nostri. Atunci Duhul lui Dumnezeu m-a oprit si mi-a zis asa:
„Fiule, alege unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pe pamant?”.
În clipa aceea, m-am uitat la cei 5 copii ai mei, m-am uitat la fiecare in parte si i-am vazut asa de tristi.
stiam ca tot acolo, pe pamant, sunt si acele milioane de oameni pentru care ma rog de 23 de ani. Dumnezeu mi-a aratat copiii si mi-a aratat rugaciunea pentru care stau inaintea Lui de ani de zile. M-am uitat la ele, m-am uitat la cer, m-am uitat la omuletii aceia mici care ma chemau si-am spus: „Doamne, eu vreau sa ma duc in Cer!”.
Imaginile au disparut si eu am continuat sa urc. Poarta era foarte putin deschisa si pe ea curgea riul acela.
Reporter:
Descrie-ne culorile si formele pe care le-ai vazut.
Claudiu Lapadat:
Fara cuvinte. Vreau sa va spun ceva foarte important pentru intelegerea lumii spirituale. in lumea spirituala nu este modul nostru de a gandi, al oamenilor de pe pamant. Pe pamant poti percepe o anumita parte a lucrurilor, o anumita portiune din intreg. in lumea spirituala poti vedea si gandi de jur imprejur. Nu exista limita. stiam si vedeam totul clar.
Acolo erau mamica mea, bunicii mei, acolo era Laurentiu, prietenul meu care-a plecat. Acolo erau multi oameni pe care ii cunosteam. Ma strigau sa ma duc acolo.
Ei au iesit in fata portii, spunand: „Vino! Vino! Vino! Vino!”. Parca era o galerie. Ma simteam fantastic.
Reporter:
Totusi esti aici in carne si oase.
Claudiu Lapadat:
Am fost oprit a doua oara de Duhul lui Dumnezeu, care mi-a spus din nou: „Fiule, alege unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pe pamant?”.
si mi i-a aratat inca o data pe cei 5 copii, dar de data aceasta mi-a aratat in spatele lor doua sicrie: eram eu si Lucia, sotia mea. Mi-am vazut propria inmormantare.
Le-am vazut cu ochii mei. Erau atat de reale. Dar mai real decat asta a fost altceva. in clipa in care mi-am vazut copiii, mi-a fost dat sa traiesc durerea lor in sufletul meu. A fost fara cuvinte. M-a blocat. Dar continuam sa urc incet pentru ca nu voiam sa ma intorc inapoi.
L-am vazut pe micutul meu Simonel, de 4 anisori, cu mutrita lui de copil necajit. si Duhul lui Dumnezeu m-a intrebat ultima oara: „Fiule, unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pentru ei pe pamant? Ei sunt responsabilitatea ta”. in clipa aceea Dumnezeu mi-a atras atentia.
M-am uitat la Cer, am vazut poarta aceea mare si alba. Am vazut riul acela care curgea pe poarta. I-am vazut pe oamenii care ma strigau si care ma asteptau acolo. stiam ca intr-o zi voi ajunge in Cer. M-am uitat din nou la cei 5 copii ai mei si stiam ca ei sunt responsabilitatea mea. M-am uitat inca o data la Cer si-am spus: „Doamne, doar de dragul lor ma intorc pe pamant, doar pentru ei”.
Cand am spus lucrul acesta am inceput sa cobor. Oamenii aceia au devenit tot mai mici, poarta a inceput sa scada in dimensiune.
Riul era acelasi. Cobora peste mine in continuare. Am coborat cu el. M-a adus pana deasupra casei, am trecut prin nori, mi-am vazut din nou casa, masina, am trecut prin acoperis si prin tavan.
Reporter: Cand te-ai intors in trup ai avut sentimentul ca de abia ai plecat sau ca a trecut mult timp?
Claudiu Lapadat: Cand m-am trezit, in partea dreapta a mea era cineva care-mi dadea cu cotul. si-a dat tare si bine. Mi-am dat seama ca ma doare. Nu stiam cat ma lovise inainte.
M-am trezit. Mi-am dat seama ca sunt din nou in trup, acelasi trup, aceleasi dureri. si am auzit o femeie langa mine care striga disperata: „Da-te jos! Da-te jos! Du-te afara! Coboara din pat! Da-te jos! Du-te afara!”.
Cu greu am reusit sa cobor. M-am dus afara. Am incercat sa respir. in cele din urma am ajuns la spital.
Reporter: A fost o vizita la poarta cerului. ti s-a dat har. Foarte putini oameni au o asemenea sansa: sa aleaga. Cate mamici nu-si lasa copiii orfani…
Claudiu Lapadat: Cred ca aici suntem din nou la dispozitia harului lui Dumnezeu. Dumnezeu, care este suveran peste toate lucrurile, stie si are un plan cu viata fiecaruia.
Aceasta experienta mi-a aratat ca indiferent ce varsta ai, cine esti din punct de vedere social, indiferent daca ai sau n-ai bani, un lucru este sigur – moartea poate veni oricand. Problema este daca esti gata sa pleci? si sa pleci unde trebuie, adica in Cer, NU in iad.
Reporter: Ce inseamna acest „esti gata”?
Claudiu Lapadat: Înseamna mai intai de toate sa intri in legamant cu Dumnezeu, sa-L accepti pe Cristos ca Mantuitor si Domn al vietii tale. Sa te nevoiesti cu tot ce esti tu, sa te lupti, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, sa umbli in voia Lui.
Reporter: Ce-a schimbat in tine experienta aceasta?
Claudiu Lapadat: În primul rand mi-am dat seama cat sunt de slab, de trecator si cu siguranta ca NU sunt stapan pe viata mea. Eu stiam teoretic aceste lucruri, din Scriptura, si imi dadusem viata lui Cristos, dar acum le-am si trait. Viata mea si a fiecarui om este doar in mana lui Dumnezeu.
in al doilea rand, aceasta experienta mi-a confirmat Scriptura. Tot ce credeam despre Biblie, pentru mine a devenit acum o realitate foarte puternica. Acum am trait eu insumi aceasta experienta. si tot ce vorbeste Biblia si Domnul Cristos si cartea Apocalipsa despre Cer, despre final, despre ce inseamna Cerul, este adevarat.
Credinta este acea incredere neclintita in Scriptura, in Cuvantul lui Dumnezeu si in Dumnezeu ca persoana.
Dorinta mea este sa vad milioane de oameni ca merg pe acelasi drum pe care merg si eu si pe care au mers milioane de oameni de-a lungul veacurilor.
Reporter: Cred ca le-am oferit cititorilor o lectie de viata si poate una de moarte, pentru ca a trai frumos si a muri frumos este un lucru extraordinar. A muri si a sti unde te duci. De un lucru putem sa fim siguri: o sa ne ducem si noi dincolo.
Claudiu Lapadat: Indiferent daca ai avut sau nu o experienta ca mine, pana la urma NU experienta este definitorie, CI Scriptura. Pentru ca Scriptura contine tot ce trebuie sa stim. Ne ofera absolut totul, inclusiv promisiunea faptului ca Duhul Sfant al lui Dumnezeu, care a inspirat Biblia, ne va ajuta sa o si implinim. si as spune ca cel mai important lucru ar fi sa-L acceptam pe Cristos nu doar ca Mantuitor, ci si ca Domn al vietii noastre.
Al treilea lucru: sa nu ne pierdem viata cu nimicuri, cu lucruri fara rost, cu lucruri care n-au valoare, cu atractii legate de lume. Afara piere o lume in pacat, oameni care au nevoie de acest mesaj al sperantei. Daca-L avem pe Cristos ca Domn, daca ne iubim familiile si traim aproape de ele, cred ca Dumnezeu ne va da si o recolta bogata. si cred din toata inima mea ca milioane de oameni din tara aceasta vor avea parte de nasterea din nou.
Reporter: Dincolo de aceste lucruri, mai presus de orice, cel mai important este sa-L vedem pe Dumnezeu si sa traim cu El.
Claudiu Lapadat:
Acolo este finalul. si e cel mai frumos lucru.
N.A. Noi nu absolutizam experienta personala si nu facem din ea un principiu, pentru ca doar Dumnezeu este absolut.
Dar ne bucuram cand Dumnezeu ingaduie in viata noastra experiente care sa ne apropie mai mult de El.
Interviu realizat de Cristina OLARIU –
Radio Vocea Evangheliei Timisoara
Alexandru Petria 