Batista

Poveştile se rescriu la timpul prezent. Palatele sunt din ce în ce mai rare, se vând pe bani mulţi, iar cele noi se numesc, mai simplu, vile. Caii nu mai mănâncă jăratic, probabil c-a intervenit protecţia animalelor. Nu mai sunt probe, sunt tentaţii. Încercăm să facem din trupurile noastre temple de-nchinăciune, de păzim de microbi şi viruşi, golim farmaciile pentru siguranţa şi sănătatea noastră. Bisericile, ş-aşa goale, se înalţă una după alta, ca şi când Dumnezeu ar sta să le numere. În colţul nostru de-acasă, unde-ar trebui să ne rugăm, s-a potrivit mai bine televizorul, aşa că lâncezim după o nouă zi de muncă, tolăniţi şi fără să ne gândim că sufletul n-a mâncat, iarăşi, nimic.
Nu demult, aveam în buzunar, mai tot timpul, câte o batistă. Se cădea să fie una mare, bărbătească, cu nişte dungi acolo. Cele cu broderii şi monograme dădeau bine la dame. Se murdărea repede, de multe ori nefolosită, trebuia spălată şi apoi călcată… Îmi ştergea broboade de sudoare ori nasul înfundat, m-ajuta să strănut ori mă proteja de praf. Acum am devenit mai comod. Batista s-a transformat în şerveţel de hârtie, de unică folosinţă (şi câte nu sunt de unică folosinţă astăzi!), parfumat şi-n diverse culori. Părea mai convenabil şi-am început să achiziţionez. Deveneam un cumpărător disciplinat, încartiruit în regimentul tot mai mare de consumatori. Până în ziua în care am plâns. Noile batiste n-au făcut faţă atâtor lacrimi şi mi-am adus aminte de batista de ieri. Parcă se potrivea mai bine nevoilor mele. O folosea de mai multe ori, avea colţuri şi-o simţeam acolo, în buzunar, apretată şi gata să mă ajute.
Aşa-i şi cu sufletul, săracul. Deunăzi ferit de-atâtea tentaţii, putea să înflorească din când în când la frumos, nu uitasem cărările munţilor şi mersul pe jos, hălăduiam fără grija zilei de mâine, fără arginţi… Iar când toate din jur mă copleşeau, aveam puterea să-mi cobor genunchi-n ţărâna zămislitoare de om şi să-mi unesc lacrimile cu ea în rugăciune. Sigur şi Dumnezeu ne-a plămădit cu lacrimi. Şi-aşa rugăciunea-mi era batistă pentru suflet, de câte ori plângea ori transpira. Tentaţiile au devenit tot mai mari, sufletul cât ce se mai vede, într-o neclară imagine de început. Normal c-a rămas alb-negru într-un imens ocean de publicitate color. Semeţele biserici par pitice pe lângă zgârie-norii ce-adăpostesc sedii de firme cu renume sau bănci înălţate pe zeci de nivele, totul pornind de la 30 de arginţi. Nici clopotele nu se mai aud de-atâta zarvă, de trufie şi laudă, de minciună şi dezmăţ. Batista sufletului a devenit parfumată, cărţile de rugăciune sunt tot mai colorate şi mai atractive, timpul pare mult mai important, aşa că s-au făcut importante reduceri de pasaje, totul vine semipreparat şi se poate rezolva în 3 minute, la foc domol.
Doamne, adă-mi înapoi batista făcută din giulgiul tău şi-adu-mi aminte primele-ţi cuvinte. Simt o gripă ce nu mă lasă să-mi trăiesc libertatea. Am nevoie de sănătatea sufletului să-ţi pot aduce inima îndărăt.
Dinu Virgil
(Text publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: