Archive for mai, 2008

mai 31, 2008

Isaia salvează România

Din senin, zilele trecute, mă întrebam cu ce-şi mai decorează plictisul Faur Isaia, nebunul care are treabă cu politicienii în momentele electorale îndeosebi.
Poate că întrebarea mea s-a încovrigat şi prin capul lui Emil Constantinescu, a cărui barbă a albăstrit-o personajul cu ani în urmă, dar n-am de unde să ştiu exact din motive serios întemeiate. Nu mă rugaţi, nu le dezvălui.
Deşi-mi era dor de Isaia ca de-o clismă, eram curios.
Ei, tipul s-a gândit azi să picheteze Palatul Victoria şi mi-a dezexcitat curiozitatea. Ca un fel de P.S. la campania electorală.
Protestând, cerea să fie ales preşedinte al României taman la alegerile locale. Neapărat, în regim de urgenţă. Adică, zburătăcea vorbele, dacă pui ştampila apăsat de două ori pe Blaga, dau un exemplu la întâmplare, votul să intre în teşchereaua lui Isaia. Care va salva România!
Alexandru Petria

mai 31, 2008

Fumez. Deci exist

Azi cică este ziua internaţională fără tutun. După statistici, aproape un sfert dintre români fumează.
Să fie sănătoşi ăştia cu ziua, în damblaua lor. Să mă scutească.
Fumez. Şi n-am de gând să mă las.

mai 30, 2008

Varză de Vadim. Dilimăneli& spurcături& conferinţă de presă

Corneliu Vadim Tudor: Aşa, ochelarii de vedere vă rog. Iertaţi-mă că am întârziat puţin, dar vă daţi seama cum se poate circula în Capitală la ora asta. Infernal. Nici 1000 de primari generali nu vor rezolva traficul. Doamnă senator stai puţin mai pe spate că mă tulbură şi cocul şi bustul şi în general prezenţa ta. Nu, dar îmi iei perspectiva. Am înţeles că sunt tot felul de interpretări ale legii electorale, că nu este voie să dea cu 48 de ore înainte nimic. Alţii transmit, alţii transmit. Uite văd că şi postul Realitatea TV mi-a cerut permisiunea să transmită în direct despre ce să vorbească un şef de partid cu două zile înainte de alegeri decât despre alegeri. Despre ce vreţi să vorbesc măi oameni buni? Cine a stabilit interdicţia asta înseamnă că habar nu are pe ce lume trăieşte.Aşa că daţi-mi voie să-mi interpretez partitura mea şi transmiteţi ce doriţi voi, da? O să vă dau şi nişte documente foarte rare şi foarte grăitoare cu privire la frauda electorală care se pune la cale. Vă spun din start despre ce este vorba. Cel mai important document este o evidenţă a numărului de secţii de votare în sectorul 6, condus de primarul PD-L al lui Traian Băsescu, Cristian Poteraş.
Din 228 de secţii de votare nu mai puţin de 147 au ca preşedinţi oameni subordonaţi direct sau indirect primarului, printre care nu mai puţin de 38 de preşedinţi poliţişti comunitari. Deci poliţia comunitară stimulată cu bani, cu prime probabil, de primarul PD-L conduce 38 de secţii de votare. Prim urmare sunt 64% de secţii de votare conduse de oamenii primarului PD-L, Cristian Poteraş. Aici este frauda. Şi să vă mai spun ceva. În sectorul 6 au venit cu viză de flotant în ultimele săptămâni nu mai puţin de 5 mii de cetăţeni din judeţul Teleorman. De ce Teleorman? Judeţul de baştină al primarului general şi preşedintelui executiv al PD-L, Adriean Videanu . Să spună ei că nu este aşa. Iată unii din consilierii noştri de la sectorul 6, domnul Adrian Popescu, dar sunt şi alte surse de informare care ne spun că au venit 5 mii de oameni să facă turism electoral. În celelalte sectoare, mai ales în 3, condus de Liviu Negoiţă mai vin flotanţi şi din câte alte judeţe . Nu se doreşte să se vadă care este mecanismul fraudei? Acesta este mecanismul fraudei. Mi se cer dovezi. Iată dovezile.
Aşadar PRM avertizează din nou cu privire la onorul şi înalta fraudă electorală pe care o pune la cale partidul lui Traian Băsescu. Acest Băsescu şi-a construit întreaga viaţă pe furt şi minciună şi el nu poate trăi altfel. La acest instinct de animal de pradă se adaugă şi spaima lui că dacă Primăria Generală a Capitalei va fi condusă de altcineva decât de oamenii săi, va ieşi la iveală jaful care a domnit acolo timp de 8 ani, patronat de el, Băsescu, şi de succesorul său Videanu. Primul pas către fraudarea alegerilor din Capitală îl reprezintă sondajele de opinie realizate de un aşa-zis institut contestat de tot mai multă lume, INSOMAR, şi difuzate de un anumit post de televiziune. Ambele sunt proprietatea lui Sorin Ovidiu Vântu. Aşa, după cum se ştie, în luna iunie urmează ca justiţia să dea verdictul în dosarul FNI. Operaţiune prin care au fost prejudiciaţi peste 300 de mii de oameni. Sorin Ovidiu Vântu a prins momentul alegerilor locale pe care îl speculează la maximum, negociindu-şi dosarul direct cu stăpânul inelelor, adică al justiţiei române, Traian Băsescu. Reamintesc că în august 2007 Vântu l-a vizitat pe Băsescu la vila de pe malul lacului Sfânta Ana din aşa zisa secuime, jurându-i credinţă şi punându-i la picioare tot trustul lui de presă plus institutele de sondare pe care le deţine. Primul serviciu de proporţii i l-a făcut Vântu lui Băsescu în noiembrie 2007, când a contribuit la deformarea rezultatului alegerilor pentru Parlamentul European, unde partiduleţului chiriaşului de la Palatul Cotroceni a obţinut un scor de 3 ori mai mare decât cel real. Acum PD-L e într-o degringoladă teribilă întrucât scorul său adevărat în Capitală este doar de 9,7%. Repet, ca să priceapă toată lumea şi vă spune asta un sociolog de profesie, PD-L are în Bucureşti 9,7%. La acest scor catastrofal a contribuit decisiv Traian Băsescu care a început să fie urât de populaţie fiindcă de 3 ani şi jumătate o ţine numai într-o beţie şi într-un scandal, învrăjbind poporul român Încă o dată se adevereşte zicala din bătrâni care spune „Copacul unde este aplecat, acolo cade”. Şi Băsescu cade continuu, zi de zi, în ciuda eforturilor sale disperate de a-şi termina mandatul în picioare. În prăbuşirea sa imposibil de oprit el încearcă să se sprijine de cine se nimereşte.
Ultimul sondaj scos din burtă de INSOMAR est ela fel de necinstit ca şi celălalt de lunea trecută. Totul este născocit. Nu s-a făcut nici o cercetare sociologică şi când spun asta ştiu bine ce vorbesc fiindcă, repet, sunt sociolog de profesie. Şi mai spun o dată ceea ce am afirmat şi cu alte ocazii. Am absolvit sociologia cu nota 9 la diploma de stat, notă mare în acea vreme. În anul 1971, făcând parte din a doua promoţie de sociologi de după război. Dascălii mei fiind foşti studenţi şi colaboratori ai marelui savant Dimitrie Gusti, şi mă refer la Miron Constantinescu, Henri Ştal şi alţii ca ei, deveniţi între timp nume de străzi, de institute de cercetare, etc. Este foarte greu, dacă nu chiar imposibil să mă inducă în eroare nişte indivizi fără ştiinţă de carte. Degeaba spera Băsescu ca Blaga să recupereze. Chiar dacă ar fi recuperator de profesie, aceasta nu are cum să mai recupereze ceva. Dar să revin la sondajul de lunea aceasta, al doilea în ordine cronologică. Lucrăm cu materialul clientului cum spunea regretatul meu mentor literar, Eugen Barbu. Astea sunt datele problemei. Logic era imposibil ca într-o singură săptămână să aibă loc atâtea modificări. A scăzut PD-L, dar a crescut candidatul său, Vasile Blaga. A scăzut Sorin Oprescu cu 8%, dar nu se ştie unde s-a dus toată această diferenţă. A dispărut candidata PRM care este senatoare şi profesoară universitară de drept, fiind o perioadă secretar de stat pentru administraţia publică, fără a fi pe atunci membră a vreunui partid. Însă a apărut un oarecare Daniel Puciu de la PNG, fost membru PRM, dar plecat atunci când a fost exclus Cornel Ciontu din partid. Este clar că Vântu joacă tare. Vrea să dea aparenţa că îl ajută pe omul lui Băsescu, adică Blaga, dar nu îi închide uşa în nas definitiv nici lui Oprescu. Ştiţi unde este falsul acestui sondaj? În pretinsul eşantion de peste 4600 de persoane intervievate chipurile faţă în faţă în numai 3 zile şi în prezenţa la vot de 46%, cu circa 15% mai mare decât cea estimată în mod realist. Această simetrie a cifrelor trădează manevra frauduloasă. Este vorba de subconştientul unor persoane care le joacă feste. Falsul s-a mai văzut şi în cele 16 minute de întârziere de la postul Realitatea Tv de luni după-amiază. În loc să difuzeze sondajul la orele 17 cum s-a tot anunţat, postul respectiv l-a difuzat la orele 17:16. Adică patronul său a stat la tratative şi a tot rotunjit scorurile în stilul lui. Probabil a dorit să fie simpatic. Depunctarea tot mai mare de la un sondaj la altul a PRM, care chipurile ar fi ajuns în Capitală la 3%, ca mâine o să ajungem la 0,3%, ce mai contează, trădează panica unora care nu ştiu ce să mai scornească pentru a ne opri, sau măcar pentru a ne demoraliza. În realitate sondajele corecte creditează PRM în Capitală cu peste 10%, ba chiar un sondaj comandat de Ambasada SUA la Bucureşti, pe un eşantion de 3200 de oameni, dă PRM cu 27% în Bucureşti şi câştigător al cel puţin 5 preşedinţii de consilii judeţene. Dar de unde vreţi să crească PD-L-ul, jucăria lui Băsescu, de la 9% în Capitală la 39%? Prin urmare de unde vreţi să fure 30% de vreun pretins subiectivism fiindcă nu candidează nicăieri şi nu conduce nici un partid. Nu mai departe decât în Jurnalul Naţional de azi-dimineaţă Cristoiu pune şi el degetul pe rană. Citez: „Aţi văzut cum o să vedeţi pe căi diferite am ajuns la aceleaşi concluzii. Logica te duce aici. CURS şi IMAS au dispărut din spaţiul public lichidate de nălucirile politicianiste ale lui Sebastian Lăzăroiu şi Alin Teodorescu. Singurul institut care a difuzat sondaje, şi acelea puţine şi repartizate aiurea, a fost INSOMAR. INSOMAR este însă un institut de cercetare a opiniei, cum este bojdeuca lui Creangă cometa Halley. Ca şi trustul său media, INSOMAR nu a fost creat şi mai ales nu este finanţat dintr-o schizofrenică pasiune a unui om de afaceri pentru lucrul bine făcut. La pachet cu Realitatea TV şi cu seria de ziare de mic titraj din trustul…, INSOMAR este o păpuşă gonflabilă a sociologiei pusă la dispoziţia lui Traian Băsescu de Sorin Ovidiu Vântu pentru ca locatarul de la Cotroceni să-şi satisfacă poftele de putere. Este institutul care din nevoia de a-i face pe plac lui Traian Băsescu a prognozat o participare de 75% la referendumul de anul trecut. Este institutul care în decembrie 2004 a jucat un rol decisiv în manipularea opiniei publice astfel încât Traian Băsescu să ajungă preşedinte. Este institutul care la referendumul privind suspendarea preşedintelui a evitat cel mai important rezultat, participarea la vot, pentru a clama victoria lui Traian Băsescu. Ca şi în cazul trustului mass-media, în cazul sondajelor de opinie Sorin Ovidiu Vântu a făcut un nou FNI. Dacă institutele de sondare ar intra în competenţa autorităţii pentru protecţia consumatorului, de mult ar fi trebuit interzis pentru falsificarea grosolană a etichetei. Pe lângă compromiterea iremediabilă a opiniei publice, sondajele de opinie au lipsit în această campanie şi pentru că nu a mai fost cine să le comande. Extrem de costisitoare, sondajele de opinie nu mai pot fi suportate de organisme independente: fundaţii, ONG-uri sau de presă. Mă refer la organisme de presă independente„. Am încheiat citatul din editorialul lui Cristoiu apărut în dimineaţa acestei zile, Jurnalul Naţional. Până şi ziarul patronat de Vântu, Cotidianul, acuză diversiunea sondajelor. Mă refer în special la articolul semnat de un profesor de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, pe nume Liviu Antonesei, intitulat „Aceşti sondori care ne manipulează„ din care voi cita un fragment: „Ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână de campanie ….reprezentative care dau diferenţe de scoruri de peste 10%. Doar instituţiile de sondare care au falsificat rezultatele şi asta imediat… falsifice atât de grosolan rezultatele şi nu găseşti decât un răspuns: pentru bani, de bună… Sinistru al tripleţilor care scot capul din marsupiul lui Băsescu. Este vorba de Vasile Blaga, Răzvan Murgeanu şi Adriean Videanu. Spun pentru prima oară ce veţi auzi acum. Aş fi dorit să nu am ocazia să spun asta. Cred că sunt un om în general discret, dacă nu am permisiunea cuiva nu.. unele dialoguri. Dar s-a depăşit orice limită a neruşinării. Toţi 3 se poartă în ultimele zile ca nişte elevi repetenţi, prinşi că fumează în toaleta şcolii. În special acest Blaga, fost ministru de interne, pe care l-am crezut un om serios. Ce dezamăgire! El nu e… experienţă am avut în ultimele zile cu acest băutor fruntaş de …la PRM nu avem. De ce nu comandaţi un sondaj de opinie? Este mai mare ruşinea să ajungă alegerile din România la mâna unor infractori de profesie care şi-au dovedit necinstea şi în alte cicluri electorale. Răspunsul lui Blaga a sunat cam aşa: Da domnule preşedinte, este o idee bună. Ştiu dintr-un sondaj comandat de PSD că PRM-ul are pe Capitală peste 10%. … A telefonat într-adevăr în jurul orelor 21. Luam masa cu câţiva colaboratori… oră PRM are 9% pe Capitală. Deschid o paranteză: ca sociolog sau 2%. L-am rugat să revină cu un telefon atunci când sondajul va fi definitivat şi să ia… comandat de PD-L n-a apărut nicăieri. Tăcere mormântală. La fel s-au dat dispăruţi Răzvan Murgeanu şi Adriean Videanu. … Traian Băsescu care Traian Băsescu şi-a comandat iar o apariţie în direct. Eu unul nu l-am văzut fiindcă mă aflam între două emisiuni de televiziune la posturile B1 TV şi TVR. Am aflat însă că a făcut apel la populaţie să iasă la vot. Hodoronc tronc, ce l-a apucat? Este oare aceasta treaba unui şef de stat? Ce este el, agent electoral ca să mobilizeze lumea ? Nici vorbă. În viclenia lui proverbială Băsescu vrea să creeze pretextul că va fi o participare masivă la votul de la 1 iunie pentru ca echipele lui de reacţie rapidă antrenate şi în fraudarea altor alegeri să poată azvârli în urne câteva milioane de buletine de vot false. De pildă, la o participare reală de 30% maximum maximorum se va minţi că au participat 45%, diferenţa respectivă va fi a PD-L. ÎN paralel, buletinele altor partide şi altor candidaţi vor fi anulate. Cine controlează neruşinatul turism electoral? Cine îi controlează pe infractorii bine dresaţi de la secţiile de votare? Cine a soluţionat… tot felul.
Am să vă prezint un document zdrobitor care demonstrează cum operează mafia electorală dirijată de Băsescu şi gaşca lui. Este vorba de evidenţa secţiilor de votare din sectorul 6 al Bucureştiului. Am arătat numai capul de tabel. Aici este vorba de documentul detaliat. Vă dau câte o copie, măcar a primei pagini, cea care vă interesează în mod direct. Aici este primar Cristian Poteraş de la PD-L. Ei bine, din 228 de secţii de votare, nu mai puţin de 147, adică 64% îi au ca preşedinţi pe oamenii primarului PD-L. După cum urmează: 1. Pentru a vota, şi aici este limpede că ei vor fi aduşi cu zecile de mii şi din alte judeţe şi se poate deduce că aceste fraude multiple au fost brevetate şi vor fi făcute şi de şeful pe linie de partid al primarului sectorului 6. Mă refer la primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă. Asta ca să nu mai vorbim de primarul general care nu este altul decât preşedintele executiv al PD-L, Adriean Videanu. Dacă poliţia şi alte organe ale statului nu vor lua măsuri energice veţi vedea ce turism electoral bezmetic se va înregistra la 1 iunie, îndeosebi în Capitală. Fiindcă aşa a procedat PD-ul acesta mereu. S-a umflat artificial ca broasca prin mişcări şi deplasări rapide, având mulţi bani, maşini cu nemiluita şi tot felul de complicităţi. Undele dintre aceste… ca postul naţional de televiziune, care are peste 3 mii de angajaţi plătiţi din bani publici ai cetăţenilor României să dea o astfel de emisiune pe mâna unui infractor dovedit de la Academia Caţavencu. Un microcefal pe nume Liviu Mihai, sau cam aşa ceva. Cu câteva ore înainte de începerea emisiunii eu l-am sfătuit telefonic pe directorul general al TVR, Alexandru Sasu, să ia măsuri ca moderatorul emisiunii să fie totuşi un angajat al postului public, gazda noastră. Aşa ar fi fost normal, dar nici Sasu nu s-a putut lupta cu mafia aşa că ne-am pomenit cu piticul Statu-Palmă-Barbă-Cot având tot felul de sârme în urechi şi aparate la popou, agitându-se bezmetic. Hai să nu mai… pamflete, să nu spună că sunt rău, mi-au trecut nervii dar nu de tot. Încercând zadarnic să ajungă la podea cu picioruşele, urlând ca un apucat doar-doar îl bagă cineva în seamă. El nu a venit singur ci cu doi …de-ai lui: un regizor pe nume Darie şi nu mai ştiu cum, nu ştiu ce a regizat acesta, care a participat la festivitatea de lansare a lui Vasile Blaga, susţinător al lui. Aşadar nu avea cum să fie obiectiv. Şi un analist Bucurenciu şi iar nu mai ştiu cum, care câteva rânduri s-a antepronunţat foarte mult înjurând PRM-ul în Evenimentul Zilei. Prin urmare nici el nu avea cum să fie obiectiv. Ceea ce a urmat se ştie. Enervat de tupeul acestor pigmei, că doar om sunt şi eu, nu sunt un robot, l-am făcut pe Bucurenciu să plece din emisiune, iar pe năpârstocul cu sârme în nas l-am călcat în picioare. Fireşte că slugile de la TVR la un moment dat mi-au tăiat mie microfonul, dar i l-au lăsat lui… milog. Fiindcă atât de rău a ajuns postul public de televiziune. Eu unul nu mai sunt dispus să tolerez nici o obrăznicătură de teapa Caţavencului Liviu Mihai. Reamintesc că în numerele din 14 şi 21 ianuarie 2005 ale revistei mele, România Mare, am publicat un document oficial semnat de procurorul general al PNA, Ioana Mărie, iată fotocopia. Unde se arăta negru pe alb că Dinu Patriciu a spălat bani negri, dându-i pomană lui Andrei Pleşu 4 miliarde de lei şi bandei de la Academia Caţavencu 8,6 miliarde de lei. Aici apar numele lor şi pozele lor. Aceasta a fost… 2,184 miliarde de lei, deci peste 2 miliarde de lei, la nivelul de acum 4-5 ani, au intrat în buzunarele ăstuia…. Doru … 1,851 miliarde lei… fugeau ca potârnichile că ăştia dau şi fug. 1,543 miliarde de lei… emisiune electorală de o asemenea importanţă unui infractor ca acesta, analfabet, rău şi complexat pe nume, repet, Liviu Georgică Mihai. Ce păzeşte consiliul de administraţie al TVR? Sau cine ştie, poate că şi postul public de televiziune a fost cumpărat şi privatizat de Vântu în tandem cu Patriciu. Mai ştii? În concluzie la acest capitol haimanaua de la Caţavencu poate să zică bogdaproste că nu i-am tras şi două palme în direct. Fiindcă şi răbdarea mea are o limită. Nu sunt robot, am mai spus-o. am o singură viaţă şi viaţa asta a mea a ajuns la mâna găinarilor şi puşlamalelor. Este prea mult pentru o viaţă de om. Mi s-au furat alegerile în anul 2000, mi s-au furat în anul 2004 în aşa fel încât să nu mai fiu lăsat să intru în turul 2. Am fost furat cu partid cu tot la alegerile pentru Parlamentul European din 2007. Acum suntem furaţi. Nu credeţi că şi răbdarea noastră are o limită? În condiţiile date cu numai… teze ca să facă ce? Îi promit o lungă vară fierbinte şi o debarcare meritată şi definitivă. Dacă el nu poate trăi între oameni va fi tratat aşa cum merită, ca neoamenii. Iar partiduleţul…
Reporter: La Realitatea… am înţeles că aţi avut şi acolo…
Corneliu Vadim Tudor: Am fost eu?
Reporter:Da, n-aţi fost la Realitatea invitat?
Corneliu Vadim Tudor: S-au purtat foarte urât cei de la Realitatea. Au venit cu un telefon acolo circa o oră de la o domnişoară pe care eu o simpatizez. Da, uite Doru vorbea şi îmi spune că nu au dat decât câteva secvenţe la Realitatea. ÎN schimb m-au atacat din nou foarte dur şi au difuzat secvenţe de aseară de la TVR. Deci Vântu stă cu burta la soare, probabil la palatul lui din insula Creta, fumează trabuc pentru că el pozează în Winston Churchill şi apasă pe butoane. Şi a văzut că îl critic încă de la început în comunicatul de presă şi a întrerupt transmisia în direct. Aseară am fost atacat din nou la Realitatea de către oligofrenul acesta, Liviu Mihai. L-am luat la telefon în direct. În mod normal trebuia să fiu luat şi eu la telefon. Nu, nu au dat telefon. Am sunat la un producător pe care îl ştiam eu, Marius Huc. …zis „Domne unde aţi învăţat voi gazetăria asta? Să atacaţi un om politic şi om de stat, sunt vicepreşedintele Senatului totuşi. Nu m-am tras de brăcinare cu ei.” Dar să nu-i daţi şi lui un drept la replică, să vedem domnule Vadim ce putem face. A dispărut, nu a mai apărut nici până în ziua de azi. După vreo 20 de minute, văzând că … sunat pe mai vechiul meu coleg din presa anilor 70, Mihai Tatulici. Zic „Măi băiete, spune acelor fete ca re sunt şi inculte din păcate, exact crainica aia de aseară vorbea de catedrala greco-catolică de la Lourdes din Franţa”. Nu există greco-catolicism în Franţa. Există catedrala romano-catolică. Dar în mintea lor ce carte au făcut oamenii ăştia? I-am zis lui Tatulici: „Domne aşa este deontologic, aşa este corect”. Nu a dat nici acesta nici un telefon. Ca să mă sune acum o oră Andreea Creţulecu cum că nu au putut, că nu mai era decât fata de la ştiri şi restul plecaseră. Dar pe acela, pe infractorul acela de la Caţavencu cum l-au luat în direct? Pentru acela fuseseră operatori în regie. Vedeţi cum se minte? Deci acum iar mă înjuraţi la Realitatea. Acesta este stilul răzbunător al lui Vântu. El nu ştie ce-l aşteaptă. Nu-l putem aresta noi că nici nu avem pârghiile. Băsescu îl arestează. Se foloseşte de el şi-l va arunca pe jos ca pe o cârpă de şters. O să vedeţi ce-i face după turul 2. Îl va aresta. Deci aşa a fost… Ce la Realitatea? Că n-am fost la nici o Realitate şi nici n-am să mă duc la Realitatea, decât să-i arunc pe geam. Ce să caut acolo? Este un post pirat. Din nenorocire pentru ei dacă au 100 de mii de telespectatori este mare lucru. Lucrurile au fost clare la TVR. A fost insultat senatorul Marius Marinescu. I se lua mereu cuvântul, era pus la colţ, la zid. Nu se poate. În nici o ţară din lume ziariştii şi moderatorii nu insultă pe invitaţi. Am fost insultat şi jignit eu, mi s-a tăiat microfonul. Nu ni se dădea cuvântul deloc. Au venit cu doi … de serviciu ai lor şi ai lui Vasile Blaga, candidatul oficial al lor, al caţavencilor, al lui Vântu, al lui Băsescu ş.a.m.d. Trebuia să ridicăm două degete şi dacă aveam norocul să nu fim puşi la colţ în genunchi pe coji de nucă de către … acela de 1 metru 28, ziceam bogdaproste. Ei n-am ajuns noi atât de rău. Eu vă întreb pe voi din presa audio-vizuală, încă o dată: În ce ţară din lume sunt insultaţi oamenii politici de ziarişti pe posturile de televiziune? La Realitatea TV acum o săptămână o altă piticanie de genul acesta, unul Adrian Ursu, l-a făcut nebun pe Gheorghe ….. Dar de ce este nebun ? Până aici s-a ajuns? Până aici aţi ajuns voi, presa, care în mare parte trăiţi din banii acestor mafioţi ? Nu-s moguli, sunt mafioţi şi Patriciu şi Vântu. Deci l-a făcut nebun. L-am sunat din nou pe Tatulici. A sunat şi domnul… „Domne, daţi-i şi lui un drept la replică”. Era în studioul de la Cluj. Unde a greşit… , a greşit cu ceva? În calitate de preşedinte al Comisiei de Privatizare a Senatului, a spus: „Uitaţi cine participă la alegeri. Au fost la putere, au dat străinilor Petrom-ul, au dat BCR-ul, au dat….” Dar nu mi se dă şi mie un drept la replică. Nu credeţi că este cam mult? Ia spuneţi colegilor şi şefilor noştri să se potolească. Nu a murit bărbăţia în ţara asta. Nu m-au lăsat deloc nervii. Dar încă o dată mă văd nevoit să spun: Nu sunt dator să suport lăturile nimănui. Cine sunt ăştia să ne insulte pe noi? Suntem oameni aleşi de sute de mii, unii de milioane de oameni. Nu acesta e rolul presei, să pună etichete şi ştampile şi să spună cine este sănătos şi cine este nebun. Dar de Băsescu de ce nu spun că face, că drege, că jigneşte, că bea direct din sticlă, că se urcă beat la volan? Haida de, şi-au găsit cu un om ca mine. N-are decât să mă latre postul lui Vântu cât doreşte. Eu îl asigur că nu îl apucă sfârşitul anului. Şi pe voi de la Realitatea vă sfătuiesc cum am sfătuit-o şi pe fetiţa asta, Andreea Creţulescu, cum l-am sfătuit şi pe Tatulici, să vă căutaţi serviciu că vă lasă şomeri. Postul se va desfiinţa pentru că acesta va fi băgat la puşcărie. Dacă mai are presa întrebări. Daţi-mi voie numai să beau puţină apă. Să-l văd iar pe Caţavencea acolo? Dar ce au ajuns păduchii ăştia domne? Nu mai scapă societatea românească de caţavenci, de licheni, de şmecheraşi d-ăştia care pretind că vorbesc în numele unei societăţi civile. Dar nici … nu-i de colea. Palmează nişte miliarde de lei bune pe an şi alte avantaje. De câte ori îl invită Vântu în insula lui, la reşedinţa lui dintr-o insulă? De câte ori îi invită pe angajaţii de la Realitatea? Nu este o formă de ale cumpăra tăcerea? De a-i prostitua? Ce presă mai e asta? Este greu să reduci la tăcere un om ca mine. Vă asigur eu că ne mai vedem la anul pe vremea asta, dar Vântu şi Băsescu vor sta în aceeaşi celulă, cum le-am promis aseară la TVR. Da domnişoara de la Jurnalul Naţional, vă rog.
Reporter: …
Corneliu Vadim Tudor: La 2, în miezul zilei. Băsescu se duce, da aşa zice, se duce la prima oră. Aţi văzut cum arată când este sculat din somn, când e mahmur? Săracul de el. Are o pleoapă căzută, zdrenţuită. Mi-e şi milă de el. E din ce în ce mai intrat la apă. Are un cap microcefal. Este ca o d-aia, ca o smochină. Este foarte bolnav şi se drege şi se tratează şi se anesteziază cu băuturi foarte tari, whisky. Îşi ia medicamente cu pumnul. Dar atât de rău e,nu mai are sânge în vene. Are fie Johnny Walker, fie venin, otravă. Ce face el e de neconceput. A tăiat toate punţile de comunicare cu noi, Băsescu prin frauda pe care o pune la cale acum. Toate punţile de comunicare. Şi o să vedeţi ce se va întâmpla cu Sorin Oprescu. … e vineri… Dacă mai are presa întrebări… prelucrează pentru posturile lui sau ale familiei sale… pentru jurnalul Naţional să nu cadă în plasa lui Mircea Geoană. Geoană nu joacă cinstit. Geoană a pus PSD-ul la picioarele lui Băsescu. Geoană îi şantaja cu dosarele penale ale soacrei sale, Margareta Costea, şi cumnatului său, Ionuţ Costea, fost secretar de stat ţărănişti la Finanţe. Uitaţi-vă ultima ieşire în decor a lui Geoană. A anunţat aşa, hodoronc tronc, că în turul 2 PSD-ul nu va ajuta pe Sorin Oprescu. Păi e posibil un şef de partid care în mod normal ar trebui să facă eforturi să recupereze funcţia de senator de la Sorin Oprescu. Nu este normal? Dacă iese Sorin Oprescu primar general îi lasă funcţia de senator? PSD-ului, partidul care l-a făcut senator. În situaţia asta păstrând proporţiile mă aflu eu cu Dorel Onaca la Constanţa. Noi…. Nici nu vorbesc cu el. Pentru mine este un individ fără caracter. A schimbat partidele ca pe ciorapi. Şi nici nu-l duce mintea prea mult. Dar dacă în turul 2 el îl va învinge pe acel conservă, pe Mazăre, eu în fundul sufletului m-aş bucura că-mi eliberează funcţia de senator de Constanţa. Nu este logic? Nu ar trebui şi Mircea Geoană să urmeze acelaşi raţionament? Nu. El îl reduce la tăcere şi taie orice aripă lui Sorin Oprescu. Aşadar nu joacă cinstit. Am înţeles că şi doamna Voiculescu are un institut de sondare a opiniei publice. Să asculte sfatul meu: cea mai bună minciună este adevărul. Să dea sondajele corecte, să dea exitpoll-urile corecte. Până acum a făcut jocul lui Geoană pentru că Geoană, repet, face jocul lui Băsescu. De aia aproape sunt trase la indigo sondajele, şi ale lui Vântu şi ale lui Voiculescu. Dar vine un moment al adevărului când trebuie să ia distanţă dacă vrea să mai rămână. PC-ul, şi el, dacă vor să mai rămână în politica românească să spună adevărul. Că adevărul tot va ieşi la iveală. Vor fi mari fraude şi dacă nu vor protesta unii şi alţii vor protesta Iliescu şi Oprescu, vom protesta noi. Probabil că o să protesteze şi cei care conduc acum Ministerul de Intern, şi cei de la PNL, o să protesteze şi candidaţii independenţi şi adevărul tot va ieşi la iveală. Dacă nu mai sunt întrebări vă mulţumesc şi ne vedem la vot. La revedere. (SURSA: MONITORING MEDIA)

mai 30, 2008

The Real Jeff Peckman Alien Video – Enhanced Version

mai 30, 2008

Istericalele lui C.V. Tudor de la TVR1

Vedeti de ce ar trebzi ca politicienii sa fie supusi unui examen psihiatric?!

mai 30, 2008

Tu le dai un vot, pe ei ii doare-n cot

Merci Anca…

mai 30, 2008

How to Survive an Alien Attack

V-am informat…

mai 30, 2008

OZN in Finlanda

mai 30, 2008

Si fututi, si cu banii luati

O stire care a cam trecut nebagata in seama din cauza tam-tam-ului electoral:

Marius Oprea, presedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICCR), si-a exprimat, marti, speranta ca pensiile fostilor securisti vor fi reduse pana la nivelul minim pe economie, asa cum o prevede un proiect de lege aflat la consultari la Ministerul Muncii.

Titlul postarii, cred, spune tot despre realitatea ce-o traim- platim pensii enorme fostilor tortionari. Sunt sanse ca situatia sa fie schimbata? Care este calea?

mai 28, 2008

Votez cu Nicolae Moldovan. Nu stiu ce gazetar a mai facut asa ceva la noi…

mai 28, 2008

Romanca impartiala

Foto- Luca DENEŞ
mai 28, 2008

Concurenta


Foto- Luca DENEŞ

mai 28, 2008

Pozele politicienilor şi “păsărica”

Acum câţiva ani, într-un număr al gazetei scriam despre un fotograf din Ilişua, pe nume Matei, singurul din toată zona Văii Ţibleşului care făcea poze cu zeci de ani în urmă şi despre cum se pregăteau ţăranii să iasă bine în poze. Se uitau ţintă la el, stăteau înţepeniţi, nefireşti, chiar ţinându-şi respiraţia. Mulţi ani, părinţii mi-au reproşat că într-o poză cu sora mea, făcută de acest fotograf, m-am uitat în altă parte. „Te-ai uitat cu ochii unul după altul, în loc să te uiţi la domnul Matei”, îmi spunea mama. Dar asta s-a întâmplat demult, tehnica a evoluat, iar pentru oameni fotograful nu mai reprezintă ceva deosebit. Şi-a pierdut misterul. Iar fotografiatul aerul de sărbătoare. Şi ţăranii au aparate digitale, trimise de prin Spania, Italia. Nu mai stau ţepeni…
Dar, pentru unii candidaţi la primării, se pare că nu s-a schimbat nimic. În Dej, de exemplu, faţa lui Ioan Ungur de pe afişul electoral este tot ca pe vremea fotografului Matei, crispată, cu ochii ţintă la “păsărică”, iar ochii inginerului Gavrea, candidatul PD-L la Dej, proţăpit lângă Emil Boc, sunt bulbucaţi, aproape ieşiţi din orbite. Şi de-a lungul şoselei Dej-Cluj aproape toate feţele politicienilor de pe panouri sunt ţepene, nefireşti, artificiale. Se vede că nu au avut parte de un fotograf “cu mână”, ci de un pozar. Poza-i poză, cu “păsărica”, iar fotografia este fotografie. Alegătorii se uită şi la asta.
Aurelia VLASIN

(text publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

mai 27, 2008

Radu Mazare are proprietati in Brazilia

mai 27, 2008

Gheorghe Flutur da mita electorala in Suceava?

Am văzut filmuleţul prima dată pe blogul lui Iosif Buble.

mai 27, 2008

Lechinţa, uitată de timp

Ajuns în Lechinţa, ai senzaţia unei întoarceri în timp. Nu s-a schimbat mai nimic parcă în ultimii 20 ani. Când spun asta, mă gândesc la o schimbare în bine, fiindcă dacă e să mă refer la una în rău, da, atunci s-au schimbat destule.
Atmosfera generală este de lâncezeală, de lasă-mă să te las, locuri de muncă pentru localnici sunt mai multe în Italia sau Spania, populaţia este îmbătrânită, resemnată, apatică. Au fost duşi cu vorba de 12 ani de primarul Pop că viaţa lor va lua o altă turnură, iar viceprimarul Gheorghe Chira îi ameţeşte tot aşa de 8 ani.
Gunoaiele dintre blocuri, străzile desfundate şi neluminate, mirosul de murdărie al pârâului Lechinţa, unde se revarsă de toate, căci comuna nu are canalizare, ruinele fabricii de zahăr, piaţa săptămânală prăfoasă vara, ce aduce a talcioc jalnic sunt tot atâtea embleme ale Lechinţei părăginite în principal din cauza dezinteresului autorităţilor locale. Dar cum să ceri unora să fie gospodari când Dumnezeu nu le-a dat acest dar?
În ultima perioadă, am fost de mai multe ori în Lechinţa. Brusc, atmosfera s-a animat din cauza campaniei electorale. Curg promisiunile. Viceprimarul Chira vrea să sucească încă o dată minţile oamenilor cu făgăduieli deşarte. Visează funcţia de primar, pe când primarul Pop a intrat într-un con de umbră. Dar va rămâne la vise, cred. Din discuţiile cu locuitorii am înţeles că doresc cu ardoare o schimbare. S-au săturat de minciuni. Este şansa Lechinţei de-a se scutura de somnolenţă, de-a părăsi fundătura în care a intrat de atâta timp.
Cătălin MIRON

(text publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

mai 27, 2008

Osama Bin Laden Song

mai 26, 2008

Scandalul penticostalilor români mituitori din Chicago

Soc in comunitatea româneasca

Dupa o serie de arestari petrecute anul trecut aici la Chicago, joi, a.c., alte 15 persoane, de la angaja?i ai primariei din Chicago, la proprietari ai unor cladiri, companii de arhitectura, construc?ii ?i instalatii, dintre care majoritatea oameni din comunitatea româneasca, au fost arestate ?i acuzate de autorita?ile federale americane, de dare ?i primire de mita sau conspira?ie în vederea darii de mita.
Operatiunea a purtat numele de cod Excrocul.
Mita a fost data, autoritatilor locale din Chicago, pentru accelerarea ob?inerii de aprobari ?i permise, cât ?i trecerea cu vederea a unor deficien?e existente la cladiri.
Anun?ul a fost facut chiar de catre procurorul general al Statelor Unite, Patrick Fitzgerald. Acesta a declarat ca ” Aceste arestari arata ca opera?iunea de anul trecut nu a schimbat sistemul ?i nici nu a stopat primirea de mita. Au schimbat doar metoda ?i au devenit mai ?ire?i în operare. Arestarile de astazi arata celor care doresc sa aranjeze, sa primeasca, sa expediaza darea ?i primirea de mita, ca vor fi prin?i ?i trimi?i la închisoare, când o vor face”.Acesta a mai declarat de asemenea ca a?teapta ca pe mul?i sa-i treaca transpira?iile, ?i ca cei care se simt cu musca pe caciula sa nu a?tepte sa fie descoperi?i ci ar fi mai bine sa iasa ei de buna voie in fa?a.
Printre românii aresta?i se numara: Petru Cladovan, 48 de ani, din Prospect Hights, proprietarul unei companii de construc?ii ?i instala?ii, ABC Construction & Plumbing. Acesta este totodata ?i pastor asistent în Biserica Penticostala Betanya. Conform rechizitoriului, United States vs. Petru Cladovan, românul ar fi dat mita, 2,000 de dolari, unui angajat al primariei, în 7 august 2007, pentru a ob?ine fraudulos o inspec?ie favorabila la una din proprieta?ile sale din 2754 West Washington Blvd. Fara sa dea mita, aceasta aprobare n-ar fi fost ob?inuta datorita anumitor deficiente existente la cladire. De asemenea el a mai fost acuzat ca în 21 august 2007 ar fi platit 500 de dolari pentru a ob?ine un alt certificat zonal la cladirea de la adresa din 2734 North Fairfield, Chicago. Documentul astfel ob?inut certifica în mod fals starea de fapt a cladirii.
Ceilalti romani acuza?i sunt: Beny Gârnea?a, 43 de ani, din Lincolnwood , Teofil Scor?e, 27 de ani, din Morton Grove, Dumitru Curescu, 46 de ani, so?ia acestuia, Lavinia Curescu, 42 de ani, din Skokie, Vasile Fofiu, 57 de ani, Skokie ?i Lucian Mure?an, 34 de ani, din Chicago.
Gârnea?a se pare ca ar fi oferit mita, din masina personala chiar în fa?a studioului faimoasei Oprah, unuia din angaja?ii primariei. Din 1999 încoace companiile lui ar fi donat peste 20,000 de dolari în contribu?ii pentru campaniile electorale ale politicienilor locali, dintre care 5,600 de dolari pentru campania guvernatorului statului Illinois, Rod Blagojevich.
Dumitru Curescu ar fi dat unui angajat al primariei, 2,500 de dolari, pentru a modifica în baza de date adaugarea a doua apartamente la o cladire cu 13 apartamente, la adresa 1637-39 West Granville col? cu 6139-41 North Paulina. Al?i 10, 000 de dolari au fost da?i ulterior pentru alte doua apartamente construite în subsolul cladirii. Câteva luni mai tarziu Gârnea?a a dat 7,000 de dolari din partea lui Curescu, pentru ca inspectorul de instala?ii, Mario Olivella, vechi prieten cu Gârnea?a, sa treaca cu vederea instala?iile neterminate ?i violarile de cod din cladire.Conform martorilor din rechizitoriu, Curescu ar mai fi dat între 2005-2006 al?i 8,000 de dolari pentru alte doua construc?ii aditionale facute ilegal la adresa 5700 North Maplewood.
Mario Olivella , angajat al primariei din Chicago din 1998, a primit numeroase alte sume de bani de la alte companii de construc?ie.
Teofil Scorte este proprietarul companiei Algin Construction & Development ?i pastor de tineret la biserica Philadelphia.Conform acuza?iilor, în Octombrie 2006 acesta ar fi platit 6,000 de dolari pentru doua construc?ii ilegale. În noiembrier 2006, Scorte se presupune ca ar fi cerut ajutor din partea lui Sorin Adrian Oros, 33 de ani, pentru terminarea rapida a proiectului de construc?ie. Pentru expedierea rapida Oros a platit 12,000 de dolari inspectorului de cladiri David Johnson. Ace?tia doi din urma au fost deja condamna?i în primul val de condamnari din 2007.
Vasile Fofiu, proprietarul companiei M5 Electrical Contractors & M3 Plumbing este ruda cu Curescu, angajat al lui Gârnea?a ?i a executat servicii rapide pentru Gârnea?a ?i asocia?i acestuia în ultimii 10 ani.
Lucian Mure?an a platit diferite sume între 500 ?i 1,000 de dolari unui alt inspector, pentru a putea beneficia de inspec?ii rapide ?i favorabile la unele din cladirile sale de la adresa 859 North Hermitage, Chicago .
O parte din probele de la dosar descriu detaliat înregistrarea convorbirilor telefonice ale acuza?ilor cât ?i marturia omului de legatura care dadea banii mai departe.De exemplu în cazul lui Petru Cladovan, Vasile Fofiu ?i Beny Gârnea?a, au fost efectuate filaje ?i înregistrari audio/video de catre agen?ii federali între 2006 ?i 2007.Daca sunt gasi?i vinova?i de dare de mita, acuza?ii pot primi pâna la 10 ani de închisoare ?i o amenda de 250,000 de dolari. Cei acuza?i de conspira?ie pot primi pana la 5 ani de închisoare si 250,000 de dolari amenda.
Conform legilor americane asupra celor acuza?i planeaza prezum?ia de nevinova?ie urmând ca ace?tia sa beneficieze de un proces legal ?i corect în care statului îi revine rolul de a aduce probe indubitabile în ceea ce prive?te vinova?ia lor.
Actualizare: cei arestati au fost eliberati pe cau?iune urmând sa a?tepte procesul în stare de libertate.
Articol scris de Marian PETRUTA din Chicago

Comunicat de presa Romanian Tribune:

Scandalul coruptiei de la Chicago ce implica arestarea a 7 romani

Comunitatea romaneasca din Chicago a fost socata in cursul serii de joi (22 mai a.c.) afland de pe toate posturile de televiziune americana locale despre arestarea a 7 cetateni americani de origine romana implicati in dare de mita unor inspectori ai primariei orasului Chicago. Totodata ziarele americane locale au tinut prima pagina cu acest subiect.Redactia ziarului Romanian Tribune isi exprima regretul fata de implicarea acestor persoane intr-unul din cele mai mari scandaluri de dare de mita in primaria orasului Chicago din ultimele decenii. Regretul nostru este si mai mare deoarece unele dintre aceste persoane sunt fosti sau actuali clienti ce au ales ziarul Romanian Tribune sau publicatia Romanian-American Yellow Pages pentru a-si publica anunturile publicitare.Conform legilor statului american orice acuzat beneficiaza de prezumtia de nevinovatie pana ce este dovedit a fi vinovat si este condamnat ca atare. In concluzie, decizia conducerii redactiei ziarului Romanian Tribune este de a lasa justitia americana sa-si duca procesul pana la capat inainte de a comenta sau analiza complicitatea celor 7 romani in cazul de fata. (Petru Cladovan, Dumitru Curescu, Lavinia Curescu, Adrian Oros, Teofil Scorte, Beny Garneata, Liviu Muresan, Vasile Fofiu)

mai 26, 2008

Noaptea, la Primaria Cluj se lucreaza pentru campania PD-L

Şi pe bani publici… Aşa-i Emil Boc?

mai 25, 2008

O poveste tristă cu o sportivă talentată

Se spune că fericirea nu se cumpără, dar sunt şi momente în care banii valorează cât o nouă viaţă.
S-a născut pentru prima dată acum 18 ani, iar acum un an Dumnezeu i-a dăruit o a doua şansă pentru că a meritat-o. A trecut peste toate obstacolele, a luptat chiar şi atunci când totul părea pierdut, a sperat şi a reuşit. A renăscut din propriile suferinţe.
O zi normală, antrenamentul obişnuit… nimic nu anunţa tragedia ce urma să se petreacă. Mergea cu bicicleta alături de colegii săi, aproape că mai pusese o cărămidă la baza piramidei succesului. Se întorcea de la antrenament când toţi anii de muncă, toate visele sale s-au năruit într-o clipă. Piramida succesului s-a dărâmat într-o secundă fără nicio remuşcare, fără nicio urmă de tristeţe într-o groapă imensă, aceeaşi groapă pentru care timpul s-a oprit câteva săptămâni.
”Ştiu că mergeam cu bicicleta în timpul antrenamentului, alături de colegii mei Cristina şi Cristi, când, deodată, mi-a apărut în faţă o groapă imensă pe care am încercat să o evit, dar nu am putut. Cu toţii cunoşteam existenţa acelei gropi (…). Am uitat de ea, am încercat să frânez, însă am căzut, iar din acel moment nu mai ştiu nimic din ce s-a întâmplat. Am înţeles că imediat după accidentul meu au fost astupate toate gropile din acea zonă.” (fapt confirmat!!!)
De atunci timpul s-a oprit, parcă indiferent de consecinţele situaţiei. Drumul până la spital a fost un calvar (”mă vedeam în oglindă, plină de sânge pe faţă şi, speriată, credeam că voi muri”). Dar ceea ce a urmat întrece limitele umanului.
Sperau că odată ajunşi la instituţia pentru care viaţa e mai presus de orice, suferinţa şi durerea vor înceta să avanseze în corpul şi sufletul unei nevinovate. Dar parcă totul se împotrivea. Aştepta ca cineva să o salveze, să învârtă cheiţa norocoasă, pentru a elibera timpul. Dar nu a fost aşa. Singurul salvator a lăsat-o să lupte singură.
”Mi s-a spus că nu e medicul neurochirurg în spital. Nu e permis ca o unitate de talia celei de la Ploieşti să stea în baza unui singur medic-care e sau nu e în spital, vrea să vină sau nu de acasă-totuşi în joc e viaţa unui om.”
Până la urmă salvarea părea că va venii din partea altcuiva. Era o cursă contra cronometru, dar cine ar fi trebuit să-şi dea seama, nu a făcut-o. Minutele se scurgeau, dorinţa de a continua să lupte se pierdea printre vise. Şi nimeni nu o ajuta.
”Am fost duşi nu ştiu unde, la un medic, presupun de gardă. Nu şi-a dat silinţa cine ştie ce. Până nu i-am dat ceva… Abia atunci a trimis-o la tomografie. Dar doctorul era preocupat să ne facă educaţie pentru că fata avea un inel în buric. Ea îi tot spunea că numai aude, că începe să nu mai vadă şi plângea că, dacă închide ochii, moare.”
Se gândea dacă mai are pentru cine şi pentru ce să se zbată atâta. Indiferenţa celor din jur, celor care trebuiau să o ajute o descuraja din ce în ce mai mult. Ştia totuşi că nu e chiar singură şi că trebuie să lupte, asta dacă mai vroia să reconstruiască piramida succesului. Dar încetul cu încetul, speranţa că va reuşi se desprindea de sufletul ei provocându-i şi mai multă durere.
”Abia după ce a intrat în comă au adus o anestezistă de la Boldescu, au intubat-o şi am plecat cu salvarea la Bucureşti, unde am ajuns la 20.30. Medicii de-acolo s-au îngrozit când au văzut-o. Doctorii mi-au spus că era nevoie să se intervină chirurgical în patru ore de la comiterea accidentului. Or, la Ploieşti au ţinut-o până seara.” (între 11 şi 19 a fost ţinută pacienta la Spitalul Judeţean din Ploieşti)
Se părea că cedase. Nici măcar spiritul ei de învingătoare nu mai suporta durerea şi suferinţa. Însă, pe cei puternici, Dumnezeu nu-i uită niciodată. Miracolul aşteptat atâta vreme s-a îndurat să se producă. Cheiţa câştigătoare a fost întoarsă în clanţa timpului. Câte o rază de lumină apărea după uşa deschisă. Reuşise să pună prima cărămidă la piramida supravieţuirii. Acum trebuia să găsească puterea şi sprijinul pentru a continua.
”Mi s-a spus că am stat trei săptămâni în comă, dar eu nu-i amintesc nimic.”
Văzând că a trecut peste cel mai greu obstacol, credea că totul va fi din ce în ce mai uşor de acum. Dar nu a fost aşa. Vestea că nu va mai putea face sport cel puţin pentru o vreme sau chiar niciodată aproape că a sfărâmat orice piramidă.
Însă ştia că d-abia a renăscut şi va trebui să ia totul de la început, de la zero. A reînvăţat să meargă, a reînvăţat să vorbească, a reînvăţat să mănânce. Şi a reuşit. Pas cu pas, zi de zi, doar dorinţa şi siguranţa că va izbuti să învingă orice barieră au ajutat-o. Doar că acestea nu sunt mereu suficiente.

Personajul principal al poveştii este Oana Anesia Opincariu, din Ploieşti. S-a născut pe 14.09.1989 şi este legitimată la CS Petrolul Ploieşti. Practică patinaj viteză, un sport care la în ţara noastă nu este deloc dezvoltat, dar în ciuda acestui fapt ea a obţinut la juniori, dar şi la seniori, rezultate excepţionale, având 99 de medalii obţinute la concursuri. În 2007, la Campionatele Europene de patinaj viteză, juniori(Alkmaar, Olanda), a câştigat două medalii, aur la proba de 3000 m şi argint la 1500 m. După ce a făcut pasul decisiv, trecând la senioare, performanţele Oanei nu au încetat să apară, dovedindu-se marea speranţă a patinajului viteză. Campionatele Europene de seniori, desfăşurate în Italia, românca a reuşit cele mai bune rezultate ale delegaţiei noastre. La doar 17 ani, ea s-a clasat pe locul 19 la general, având cea mai bună evoluţie în proba de 3000m, unde s-a clasat pe poziţia a 16-a, devansând-o şi pe Daniela Dumitru, o patinatoare mult mai experimentată şi totodată a stabilit un nou record naţional. Tot în 2007, a primit şi o bursă de pregătire în străinătate de la forurile europene. Se pregătea intens pentru Campionatele Mondiale din China, însă în luna iunie a suferit un grav accident.
În timpul unui antrenament, Oana a căzut de pe bicicletă şi s-a lovit la cap. încercând să ocolească o groapă din asfalt. A fost diagnosticată cu hematom subdural fronto-temporal şi traumatism cranio-cerebral. Din cauza îngrijirilor de proastă calitate de la Ploieşti, starea de sănătate s-a agravat simţitor. A fost trimisă la Bucureşti, unde a stat internată 4 luni, dintre care 3 săptămâni în comă, timp în care a suferit o intervenţie chirurgicală. După ce a început să-şi revină, ea a fost nevoită să înveţe totul de la început, neputând vorbi, mânca sau merge. În prezent, Oana urmează programe de recuperare în ţară, însă pentru a-şi reveni complet, este nevoită să plece în Austria pentru a se trata şi pentru a-şi îndeplini visul de a merge din nou pe patine. Costurile deplasării şi internării într-o clinică din Viena sunt foarte mari, ajungând la 12000 euro/lună. Părinţii ei au făcut tot ce au putut până acum pentru a o ajuta şi a-şi vedea fata din nou fericită, însă acum nu mai au posibilităţile financiare pentru a o susţine aşa cum trebuie.
Toţi cei care cred în Oana şi doresc să o ajute să-şi îndeplinească visul sunt rugaţi să depună bani în conturile:
Titular: Opincariu Anesia Oana
Banca: BRD
RON: RO 68 BRDE 300 SV 41 31 079 3000
EURO: RO 64 BRDE 300 SV 41 31 087 3000
(Sursa:
http://mara1306.wordpress.com/ )

mai 24, 2008

O samavolnicie a Bisericii Ortodoxe

Abia azi am vazut in casuta mea de e-mail un text important. Scuze parinte Terhes pentru intarziere. Redau:

„La adresa de mai jos gasiti poze facute pe durata mai multor ani acestei biserici romanesti din Ungheni, simbol al rezistentei romanesti in Transilvania, pe care BOR o demoleaza cu samavolnicie.
Biserica Ortodoxa Romana a inceput demolarea bisericii greco-catolice din Ungheni Mures
Ce n-au facut ungurii, nemtii, hortystii, rusii, comunistii iata ca acum desavarseste Biserica Ortodoxa Romana: stergerea dovezilor arhitectonice din Ardeal care dovedesc continuitatea romanilor in zona si lupta acestora pentru pastrarea identitatii nationale. Istoria va judeca Biserica Ortodoxa Romana pentru aceste crime impotriva romanilor!

Pr. Chris Terhes
Purtator de cuvant al Memorandumului
catre Statul Roman al credinciosilor greco-catolici din Romania si din intreaga lume
www.greco-catolica.org/memorandum

Altceva, din ciclul avem nesimtiti si in sutana:

Judecatoria Craiova a acceptat ieri infiintarea primului sindicat al preotilor din Romania. „Pastorul cel Bun” are deja 35 de membri, dintre care 31 sunt preoti si 4 mireni. Cei care au initiat treaba au cam atata treaba pe bune cu Dumnezeu ca si homo cu femeile.

mai 23, 2008

Puţin cu Blaga

mai 23, 2008

Atentie la un nou virus de pe net!

Am primit un semnal de alarma pe care-l retransmit:
ATENTIE
Important!!!
informatia vine de la Microsoft si Norton.
Va rog transmiteti-o la orice persoana ce are acces la Internet.Daca
primiti un e-mail cu o prezentare de Power Point aparent inofensiva
intitulata
Viata este frumoasa.pps’
Nu deschide acest fisier de nici un fel ci sterge-l imediat.
Daca-l deschideti va aparea acest mesaj:
„Acum este prea tirziu, viata ta nu mai este frumoasa”
Imediat vei pierde tot ce ai in calculator,iar persoana care ti-l
trimite va avea acces la numele tau,e-mailul tau si la parola ta.
Este vorba despre un virus nou care a inceput sa circule
Trebuie sa facem tot posibilul sa-l oprim!!!
Programele Antivirus nu sunt apte sa-l distruga.
Virusul a fost creat de un haker care se autonumeste ‘’stapinul
vietii” .El vrea sa distruga calculatoarele particulare si este camuflat cu o extensie .pps.

mai 22, 2008

Marilyn Monroe – Illicit FBI 16mm Sex Video FBI

mai 22, 2008

O tiganca se rusineaza cu romanii, Mioara Miclescu

Conform Hotnews: Miercuri a avut loc in capitala Italiei, la Primaria Romei, conferinta pe tema „Pactul social intre tigani si Institutii”. Intrunirea a fost organizata de Opera Nomadi, cea mai mare Asociatie de tigani din Italia, infiintata in 1966. Au participat: Laura Boldrini, purtator de cuvant al Inaltului Comisariat ONU pentru Refugiati, reprezentanti ai Parlamentului italian si ai primariei Romei, lideri ai tiganilor proveniti din diverse tari, care locuiesc in Italia. Din partea comunitatii romanesti au participat si au luat cuvantul: consulul Romaniei la Roma, Cosmin Dumitrescu, Giancarlo Germani, presedinte al Partidului Romanilor din Italia, Mioara Miclescu, reprezentanta a tiganilor romani care traiesc in Italia.(…)Mioara Miclescu, tiganca din Craiova emigrata in Italia, este presedinta unei cooperative mestesugaresti care se ocupa de calcat. Ea a spus ca „tiganii sunt foarte rau priviti in Italia, iar uneori e si vina romanilor delincventi. Ne-am saturat sa mergem in metrou sa auzim: uite tiganca, atentie la tigani. Azi noi ne rusinam cateodata de faptele rele ale romanilor. Daca am venit aici, e pentru ca am vrut sa asiguram un viitor copiilor nostri. Noi, rromii, vrem sa lucram, de aceea am si infiintat cooperativa.”

mai 22, 2008

Daca prostia ar durea la CNA…

… unii ar urla de durere http://milecarpenisan.wordpress.com/2008/05/21/ce-vreti-prapaditilor-sa-tac/

mai 22, 2008

O intrebare electorala

Ce parere aveti despre copiii folositi in reclamele electorale?

mai 22, 2008

Bomba gay

Aici http://publicrelations.ro/arma-care-trage-dupa-colt/

mai 21, 2008

Oprescu va castiga cu 54%, in turul doi

Amigos Iosif Buble o sloboade http://ioskap.blogspot.com/2008/05/din-ce-in-ce-mai-clar-oprescu-primar.html. Cica Oprescu, in turul doi, va ajunge primar cu 54%, dupa datele unui sondaj.

mai 21, 2008

Vanghelie a vrut sa-l calce pe Turcescu cu masina

Amanunte http://teodorescu.blog.cotidianul.ro/2008/05/21/vanghelie-catre-robert-turcescu-%e2%80%9ete-calc-cu-masina%e2%80%9d/