O poveste tristă cu o sportivă talentată

Se spune că fericirea nu se cumpără, dar sunt şi momente în care banii valorează cât o nouă viaţă.
S-a născut pentru prima dată acum 18 ani, iar acum un an Dumnezeu i-a dăruit o a doua şansă pentru că a meritat-o. A trecut peste toate obstacolele, a luptat chiar şi atunci când totul părea pierdut, a sperat şi a reuşit. A renăscut din propriile suferinţe.
O zi normală, antrenamentul obişnuit… nimic nu anunţa tragedia ce urma să se petreacă. Mergea cu bicicleta alături de colegii săi, aproape că mai pusese o cărămidă la baza piramidei succesului. Se întorcea de la antrenament când toţi anii de muncă, toate visele sale s-au năruit într-o clipă. Piramida succesului s-a dărâmat într-o secundă fără nicio remuşcare, fără nicio urmă de tristeţe într-o groapă imensă, aceeaşi groapă pentru care timpul s-a oprit câteva săptămâni.
”Ştiu că mergeam cu bicicleta în timpul antrenamentului, alături de colegii mei Cristina şi Cristi, când, deodată, mi-a apărut în faţă o groapă imensă pe care am încercat să o evit, dar nu am putut. Cu toţii cunoşteam existenţa acelei gropi (…). Am uitat de ea, am încercat să frânez, însă am căzut, iar din acel moment nu mai ştiu nimic din ce s-a întâmplat. Am înţeles că imediat după accidentul meu au fost astupate toate gropile din acea zonă.” (fapt confirmat!!!)
De atunci timpul s-a oprit, parcă indiferent de consecinţele situaţiei. Drumul până la spital a fost un calvar (”mă vedeam în oglindă, plină de sânge pe faţă şi, speriată, credeam că voi muri”). Dar ceea ce a urmat întrece limitele umanului.
Sperau că odată ajunşi la instituţia pentru care viaţa e mai presus de orice, suferinţa şi durerea vor înceta să avanseze în corpul şi sufletul unei nevinovate. Dar parcă totul se împotrivea. Aştepta ca cineva să o salveze, să învârtă cheiţa norocoasă, pentru a elibera timpul. Dar nu a fost aşa. Singurul salvator a lăsat-o să lupte singură.
”Mi s-a spus că nu e medicul neurochirurg în spital. Nu e permis ca o unitate de talia celei de la Ploieşti să stea în baza unui singur medic-care e sau nu e în spital, vrea să vină sau nu de acasă-totuşi în joc e viaţa unui om.”
Până la urmă salvarea părea că va venii din partea altcuiva. Era o cursă contra cronometru, dar cine ar fi trebuit să-şi dea seama, nu a făcut-o. Minutele se scurgeau, dorinţa de a continua să lupte se pierdea printre vise. Şi nimeni nu o ajuta.
”Am fost duşi nu ştiu unde, la un medic, presupun de gardă. Nu şi-a dat silinţa cine ştie ce. Până nu i-am dat ceva… Abia atunci a trimis-o la tomografie. Dar doctorul era preocupat să ne facă educaţie pentru că fata avea un inel în buric. Ea îi tot spunea că numai aude, că începe să nu mai vadă şi plângea că, dacă închide ochii, moare.”
Se gândea dacă mai are pentru cine şi pentru ce să se zbată atâta. Indiferenţa celor din jur, celor care trebuiau să o ajute o descuraja din ce în ce mai mult. Ştia totuşi că nu e chiar singură şi că trebuie să lupte, asta dacă mai vroia să reconstruiască piramida succesului. Dar încetul cu încetul, speranţa că va reuşi se desprindea de sufletul ei provocându-i şi mai multă durere.
”Abia după ce a intrat în comă au adus o anestezistă de la Boldescu, au intubat-o şi am plecat cu salvarea la Bucureşti, unde am ajuns la 20.30. Medicii de-acolo s-au îngrozit când au văzut-o. Doctorii mi-au spus că era nevoie să se intervină chirurgical în patru ore de la comiterea accidentului. Or, la Ploieşti au ţinut-o până seara.” (între 11 şi 19 a fost ţinută pacienta la Spitalul Judeţean din Ploieşti)
Se părea că cedase. Nici măcar spiritul ei de învingătoare nu mai suporta durerea şi suferinţa. Însă, pe cei puternici, Dumnezeu nu-i uită niciodată. Miracolul aşteptat atâta vreme s-a îndurat să se producă. Cheiţa câştigătoare a fost întoarsă în clanţa timpului. Câte o rază de lumină apărea după uşa deschisă. Reuşise să pună prima cărămidă la piramida supravieţuirii. Acum trebuia să găsească puterea şi sprijinul pentru a continua.
”Mi s-a spus că am stat trei săptămâni în comă, dar eu nu-i amintesc nimic.”
Văzând că a trecut peste cel mai greu obstacol, credea că totul va fi din ce în ce mai uşor de acum. Dar nu a fost aşa. Vestea că nu va mai putea face sport cel puţin pentru o vreme sau chiar niciodată aproape că a sfărâmat orice piramidă.
Însă ştia că d-abia a renăscut şi va trebui să ia totul de la început, de la zero. A reînvăţat să meargă, a reînvăţat să vorbească, a reînvăţat să mănânce. Şi a reuşit. Pas cu pas, zi de zi, doar dorinţa şi siguranţa că va izbuti să învingă orice barieră au ajutat-o. Doar că acestea nu sunt mereu suficiente.

Personajul principal al poveştii este Oana Anesia Opincariu, din Ploieşti. S-a născut pe 14.09.1989 şi este legitimată la CS Petrolul Ploieşti. Practică patinaj viteză, un sport care la în ţara noastă nu este deloc dezvoltat, dar în ciuda acestui fapt ea a obţinut la juniori, dar şi la seniori, rezultate excepţionale, având 99 de medalii obţinute la concursuri. În 2007, la Campionatele Europene de patinaj viteză, juniori(Alkmaar, Olanda), a câştigat două medalii, aur la proba de 3000 m şi argint la 1500 m. După ce a făcut pasul decisiv, trecând la senioare, performanţele Oanei nu au încetat să apară, dovedindu-se marea speranţă a patinajului viteză. Campionatele Europene de seniori, desfăşurate în Italia, românca a reuşit cele mai bune rezultate ale delegaţiei noastre. La doar 17 ani, ea s-a clasat pe locul 19 la general, având cea mai bună evoluţie în proba de 3000m, unde s-a clasat pe poziţia a 16-a, devansând-o şi pe Daniela Dumitru, o patinatoare mult mai experimentată şi totodată a stabilit un nou record naţional. Tot în 2007, a primit şi o bursă de pregătire în străinătate de la forurile europene. Se pregătea intens pentru Campionatele Mondiale din China, însă în luna iunie a suferit un grav accident.
În timpul unui antrenament, Oana a căzut de pe bicicletă şi s-a lovit la cap. încercând să ocolească o groapă din asfalt. A fost diagnosticată cu hematom subdural fronto-temporal şi traumatism cranio-cerebral. Din cauza îngrijirilor de proastă calitate de la Ploieşti, starea de sănătate s-a agravat simţitor. A fost trimisă la Bucureşti, unde a stat internată 4 luni, dintre care 3 săptămâni în comă, timp în care a suferit o intervenţie chirurgicală. După ce a început să-şi revină, ea a fost nevoită să înveţe totul de la început, neputând vorbi, mânca sau merge. În prezent, Oana urmează programe de recuperare în ţară, însă pentru a-şi reveni complet, este nevoită să plece în Austria pentru a se trata şi pentru a-şi îndeplini visul de a merge din nou pe patine. Costurile deplasării şi internării într-o clinică din Viena sunt foarte mari, ajungând la 12000 euro/lună. Părinţii ei au făcut tot ce au putut până acum pentru a o ajuta şi a-şi vedea fata din nou fericită, însă acum nu mai au posibilităţile financiare pentru a o susţine aşa cum trebuie.
Toţi cei care cred în Oana şi doresc să o ajute să-şi îndeplinească visul sunt rugaţi să depună bani în conturile:
Titular: Opincariu Anesia Oana
Banca: BRD
RON: RO 68 BRDE 300 SV 41 31 079 3000
EURO: RO 64 BRDE 300 SV 41 31 087 3000
(Sursa:
http://mara1306.wordpress.com/ )

Anunțuri

3 comentarii to “O poveste tristă cu o sportivă talentată”

  1. Uite aici: http://isabellelorelai.wordpress.com/2008/05/24/salvam-o-campioana/ Mai mult nu am ce spune, la mine nu se uita nimeni cand e vorba despre asa ceva. Dar Isabelle cu blogul ei a reusit sa stranga 4000 de euro in trei zile pentru un copil. Treci pe la ea.

  2. Alex, am incercat sa postez linkul pe blogul Simonei, dar nici pe mine nu ma lasa. Cred ca are o problema tehnica 😦

  3. Alex,maine incep lucru si o sa incerc sa fac ceva in ziar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: