Archive for octombrie 9th, 2008

octombrie 9, 2008

Romania e in aer


Fotografie primită de la Marinela Mureşan.

# Altceva –

COMUNICAT

In perioada 9-12 octombrie 2008 la Hotel Best Western- Parc Bucuresti se va desfasura Conferinta Nationala de Oncologie Medicala. Evenimentul -cu participare internationala- este inscris in calendarul ESMO (European Society for Medical Oncology) si va avea ca obiective:
– Prezentarea celor mai noi metode de diagnostic si tratament al cancerului reflectate in studii internationale de specialitate
– Promovarea comunicarii intre specialistii romani si straini pe probleme specifice de patologie maligna
– Consolidarea relatiei de colaborare a Societatii Nationale de Oncologie Medicala din Romania cu asociatiile bolnavilor de cancer care au sprijinit intotdeauna demersurile medicilor oncologi pentru optimizarea asistentei medicale acordate pacientilor, dezideratele fiind : prelungirea sperantei de viata si cresterea calitatii vietii acestora.
Comitetul de organizare

Presedinte – Prof.dr Florin Badulescu
Persoana de contact-Dr. Delia Mateescu-0722421444
deliamateescu05@yahoo.com

octombrie 9, 2008

Prozator roman prins ca a plagiat din Solohov

Amănunte stupefiante aici https://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/09/un-plagiat-aurel-podaru/

octombrie 9, 2008

Un plagiat. Aurel Podaru

Am primit prin e-mail următorul text:

“Un pariu mult prea costisitor

Cum şi-o face omul cu mâna lui, nici dracul nu i-o poate face. Un proverb mereu actual. Mi-am făcut-o şi eu cu mâna mea. De bună voie şi nesilit de nimeni.
Neavând, probabil, ceva mai bun de făcut, am pus un pariu. Cu prietenul şi scriitorul Ion Radu Zăgreanu. La un pahar de vorbă, ţin să precizez. Ce i-am propus eu? Că voi publica o proză care nu-mi aparţine, încercând astfel să verific două lucruri: câţi mă citesc şi, în al doilea rând, câţi dintre cititorii mei vor recunoaşte textul?
Am bătut palma, deşi el nu mă credea în stare de aşa ceva (firesc, gândesc eu, pentru un om normal!). Dar pariul, e pariu. Am trecut la fapte. „Măreţe” fapte, să recunoaştem! Am luat un fragment din romanul „Donul liniştit”, de Mihail Şolohov (culmea ironiei, tocmai din celebrul scriitor atât de învinuit cândva de plagiat!), pe care l-am botezat Zăluda şi l-am publicat într-o revistă de cultură. Nimeni, nimic! Apoi l-am citit în cenaclu. Aceeaşi reacţie. Şi asta mi-a dat curaj. Curaj prostesc, fireşte. Cu gândul că voi câştiga pariul (mult prea costisitor pariu!), textul „meu” a fost inclus, la propunerea mea, în PRETEXTE. Antologie-dicţionar de scriitori din Bistriţa-Năsăud, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2008. Am aşteptat reacţii. Scriitorii şi criticii literari fie că nu m-au citit, fie că n-au sesizat (apropo de „Starea prozei”, temă propusă spre dezbatere la întâlnirea scriitorilor din Filiala Cluj a USR, programată pentru 16-17 octombrie a.c.). Ele au venit însă de acolo de unde nici nu mă aşteptam. Un simplu ţăran din Runcu Salvei, dar cititor de literatură, a observat că, de fapt, e vorba de un fragment din Şolohov.
Ceea ce nu am prevăzut eu a fost lipsa de reacţie a oamenilor din jurul meu. Rând pe rând, toţi au aflat, dar nimeni nu mi-a spus nimic ca să pot reacţiona, drept care am început să fiu considerat un plagiator de rând. Iată cum lucrurile au scăpat de sub control.
Regret gestul meu, gândit îndrăzneţ într-un moment de euforie, care s-a dovedit a fi nebunatic şi riscant. Un gest care m-a determinat să iau decizia de a demisiona din Uniunea Scriitorilor din România, decizie pe care am comunicat-o deja conducerii Filialei Cluj a USR.
Aurel Podaru”

Oare invocarea pariului nu este o încercare de-a justifica porcăria? Dacă este nevinovat, de ce şi-a dat demisia din U.S. Podaru? A demisionat ca să nu fie demis?

P.S. Aurel Podaru este vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud.

octombrie 9, 2008

Pazea blogosfera, a venit cruciatul!

Îmi dau seama că v-aţi dat seamna că e Gigi Becali în cauză. Pe blogul său nou-nouţ, cel mai bogat incult se ia la trântă cu Voiculescu-Felixhttp://www.georgebecali.ro/blog/. Spune că „globul” este pentru fani, dar pe fanii lui cititul îi oboseşte, părerea mea.

# Altceva de văzut https://alexandrupetria.wordpress.com/. Fără behăitori.