Eroii nu se întorc acasă

(cu gândul la Soljeniţîn, Monica Lovinescu, Regele    Mihai, Paul Goma, Doina Cornea…)

Sunt excepţii care au sărit bariera fricii. Eroii.
Noi am rămas în piperniceala evidenţei contabile. În saluturile servile, în căldura uterină a birourilor. În obstinaţia compromisului.
Ei sunt ei. Aproape. Dar, totuşi, umilitor de departe. Raşi şi frezaţi de meşteşugitorii cuvintelor. Tămâiaţi chiar. Repere.
Au atins punctul de graţie.
Cu toate că sunt vii, nu mâncăm aceeaşi ciorbă. De fapt, cum să mănânce eroii ciorbă? Cu borş, piper şi sare. Ştiu să tragă vânturi? Cum să-şi scuture firimiturile de pâine din barbă? Ce mai vor? Haida, de! Să ne întindă pe metru zi după zi slăbiciunile? Să ne vadă cariile dinţilor? Să ne spună ce ţigări să fumăm? Să ne aleagă culoarea prezervativelor? Să se sfătuiască pe cine să votăm?
Cum să-i reprimim ca vecini? I-am băgat în manuale. Îi învaţă copiii. Nu-i destul?
Ei ne obosesc. Groaznic. Casa lor este istoria.
Marş acasă!

Despre valoare si vinovatie. Cazul Kundera

Amanunte https://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/14/cazul-kundera-vinovatia-este-proportionala-cu-valoarea/

Cazul Kundera. Vinovăţia este proporţională cu valoarea?

Presupun că lectorii blogului ştiu cine este Milan Kundera, aşa că n-o să insist. Mass-media relatează despre o faţetă revoltătoare a scriitorului. Citez de pe Realitatea. net: “Autorul romanelor de mare succes „Insuportabila uşurătate a fiinţei” sau „Viaţa e în altă parte” este acuzat că, în 1950, ar fi povestit Securităţii cehe despre întâlnirea unei studente cu un pilot care dezertase din armată şi revenise clandestin în Cehoslovacia. Victima denunţului a fost arestată şi condamnată la 22 de ani de închisoare.” Ştirea mi-a lăsat un gust amar. O mare tristeţe. Şi mi-a provocat declicul mental al întrebării din titlul postării.