Profii români lucrează puţin în comparaţie cu occidentalii. Hai să lăsăm demagogia şi miorlăitul nejustificat!

Discuţia din jurul salariilor profesorilor este un melanj de demagogie, iresponsabilitate, chiar de “crimă economică”, după cum au spus unii economişti.
Cred că parlamentarii care au votat aberaţia legislativă care e pe cale să arunce ţara în aer, adică toţi deputaţii, ar trebui acuzaţi de subminarea economiei naţionale.
Pe blogul lui Andrei Bădin am aflat o informaţie extraordinară, care nu s-a propagat în presă cum ar fi meritat. Toţi îi căinează pe dascăli, dar hai să vedeţi ce zice Bădin: “Cred ca profesorii merita salarii mai bune dar nu creand false conflicte cu alte categorii sociale. Apropo de cresterea salariilor profesorilor cu 50% revista Q Magazine are o dezvaluire, cred eu, interesanta:
Daca guvernul ar fi aflat ca un dascal roman munceste de doua ori mai putin decat unul din Occident, profesorii ar fi putut beneficia de salarii duble fara a apela la bugetul de stat. Seful statului a dat si el dovada ca nu cunoaste aceasta realitate semnalata de Banca Mondiala, dand unda verde majorarii cu 50% a lefurilor.Scandalul legat de cresterea salariilor dascalilor, care a dus la cereri similare din partea tuturor bugetarilor, putea fi evitat in cazul in care autoritatile tineau cont de un document elaborat de Banca Mondiala. Analiza, intitulata Politica educationala din Romania, arata ca, in timp ce un profesor roman de gimnaziu preda 473 de ore pe an, unul din Uniunea Europeana munceste 803 ore. In comparatie, un dascal de liceu din Bucuresti are 525 de ore, iar unul de la Paris -717. Aplicand regula de trei simpla, un profesor roman care ar preda acelasi numar de ore ca un confrate din vest ar castiga cu 40% (in cazul dascalilor de clasele I-VIII) si cu aproape 30% (in cazul celor de liceu) mai mult decat in prezent. Si asta fara niciun efort bugetar. Doar renuntandu-se la o parte dintre profesori, lucru cat se poate de normal, daca ne aliniem standardelor Uniunii Europene. De altfel, Banca Mondiala recomanda, in acelasi document, reducerea numarului de profesori cu 50.000.”
Aşa-i că nesimţiţii lideri sindicali din învăţământ n-au scos o vorbă despre analiza invocată?

# Puţin „aer” https://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/30/75/, https://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/31/40-de-grade-c/

4 comentarii to “Profii români lucrează puţin în comparaţie cu occidentalii. Hai să lăsăm demagogia şi miorlăitul nejustificat!”

  1. Nu stiu cat muncesc profesorii straini, si nu ma iau dupa scripte si sondaje. Dar stiu ca acum cativa ani, in scoala unde invata copiii mei(Germana)s-a infiintat clasa speciala din a 9-a, in care au fost bagati cei mai buni dintre cei mai buni(a fost bataie pe clasa aia)unde predarea se facea doar cu profesori din Germania. Bietii parinti credeau ca fii lor vor ajunge direct in fruntea vreunei corporatii multinationale, sau a vreunei banci. Va dati seama ce surpriza mare au avut cand copiii aceia de-abia au luat examenul de bacalaureat. Cu note proaste. Clasa speciala inca exista, dar metodele s-au mai schimbat, dupa sfanta invatatura romaneasca.

  2. Fata mea s-a mutat de la o scoala la alta fiindca nu avea profesori buni. Ea este de 10.

  3. D-le Petria, maine voi avea privilegiul sa ma intorc pentru o zi pe meleagurile chiuiestene si as dori camaine seara sa te invit la o horinca buna si o cafea, eventual in Dej. Daca nu ai altceva mai important de facut, hotaraste d-ta.

  4. Ioane, azi am fost la Dej la Luminaţie, la bunici, fiindcă mâine merg cu soţia la Dumbrăviţa, la mormintele părinţilor ei. Mulţumesc de invitaţie, dar îţi dai seama că trebuie s-o lăsăm pe altădată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: