Şi bărbaţii plâng. Câteodată

Ieri şi alaltăieri am fost la Luminaţie. La bunici la Dej în cimitir, la socrii în Dumbrăviţa, tot la cimitir. Lumânări, candele, dulciuri pentru copii…
Am auzit şi un prieten, vorbind la mobil, cum a scos o replică antologică: “Ne întâlnim în cimitir”. Vorbea cu sora lui care venea la Luminaţie.
Stând lângă mormântul lor, mi-am simţit bunicii aproape. Şi am plâns. Recunosc că am plâns. Şi nu sunt un cufurit.

PS. Desigur că titlul este după Bitman, după care nu mă împrăştiu de admiraţie.

Încă un P.S. Despre bunicii mei (dar nu numai, că aşa-i literatura) https://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/11/ingerii-mananca-placinte/ şi https://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/07/dumnezeu-a-venit-cu-citroenul/

4 comentarii to “Şi bărbaţii plâng. Câteodată”

  1. maitre, schimba-mi adresa, pls. sunt http://www.ciococioco.ro de milenii.barbatii plang cel mai mult. trust me. multumesc pt pong la poza oanei mizil.

  2. S-a făcut. Scuze.Unii recunosc, alţii nu.

  3. Nu e o rusine. Inseamna ca i-ai iubit. Ar fi mandri daca te-ar vedea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: