Archive for noiembrie 3rd, 2008

noiembrie 3, 2008

Adevărata faţă a lui Adrian Păunescu. Dezvăluirile Constanţei Buzea, fosta lui soţie

„La revenirea acasă notez un lucru ce parcă mi se ştersese din minte. Date fiind personajele, circumstanţele şi dumiririle mele de ultim moment, tot ce am evitat să pun pe hârtie mi se pare dintr-odată important. Memoria funcţionează eliberând demonii teribili ai unor întâmplări. Pluteşte în casă un iz, un parfum dintr-o împrejurare de-acum doi ani, când locuiam în Berceni. Senzaţia că în lipsa mea, aceeaşi fantomă mi-a bântuit casa parcă mi-a golit-o de aer… într-o noapte soseşte acasă euforic, umăr la umăr cu Nana-Otilia, el gălăgios, ea vizibil surprinsă când le-am deschis uşa. Au descărcat în mijlocul mesei o plasă cu mere roşii, de vis, mirosind a zăpadă. Păreau picaţi din grădinile Raiului, după izgonire…A doua zi la prima oră aveam un examen, şi eu, şi el. Prins cu viaţa lui misterioasă de noapte, mă temeam că a uitat de examen şi că nu se va mai prezenta…
Au rămas în living până dimineaţa discutând şi ascultând muzică, după ce m-am retras să-mi hrănesc bebeluşa şi să mă odihnesc. Peste noapte, în drumul meu spre baie şi bucătărie, i-am văzut cuminţi, cu magul în surdină, mâncând mere. Cred că au şi dansat. în zori aveam să-i găsesc unde-i lăsasem. Trebuia să apară unul din părinţii mei, care venea să stea cu Ioana până mă întorceam de la facultate. Am făcut cafea, i-am servit fără ceremonie şi fără comentarii, am adunat într-un vas de lut smălţuit merele rămase, evitând privirile Nanei şi mormăielile lui. Copilul dormea cuminte în camera mică. M-am îmbrăcat de plecare. Şi-au tras şi ei hainele pe ei, tocmai când mama îşi scutura temeinic şoşonii la uşă. Nana se strecurase suplă în astrahanul ei cu manşon minuscul. Am prins un taxi rătăcit prin cartier, cu care am ajuns toţi trei la Universitate, fără să-mi imaginez că voi coborî de una singură, ei continuând drumul împreună. La urma urmei, de ce să încerce să salveze aparenţele? De ce să n-o conducă şi până la ea acasă, dintr-un cavalerism de ins bine crescut ce se închipuia, dacă nu mă nimeream şi eu să fiu prin preajmă…
Am intrat în examen, pândind o vreme uşa amfiteatrului, să se deschidă şi să apară şi el în timp util. După vreo jumătate de ceas se strecoară pe uşa înaltă, cu un aer sumbru cerând permisiunea să intre în examen şi moti­vându-şi cu o minciună gogonată întârzierea…” Multe altele aici

http://www.romlit.ro/cretetul_ghearului

noiembrie 3, 2008

Fotografii cu mama lui Barack Obama goala?!




# Altceva- Dezvăluiri despre Adrian Păunescu https://alexandrupetria.wordpress.com/2008/11/03/adevarata-fata-a-lui-adrian-paunescu-dezvaluirile-constantei-buzea-fosta-lui-sotie/

noiembrie 3, 2008

Ciorapii de redacţie

“Ce fel de jurnalişti sunt aceştia, care sunt bruscaţi, umiliţi şi înjuraţi fără să răspundă? Din ce medii vin, de ce pot trece peste aşa ceva? Cât de greu e să întrebi “cum îţi permiţi, domnule Becali?” Ce rişti? O altă înjurătură? O palmă? Orice ar fi, e mai bine decât să taci – sau chiar să-ţi ceri iertare, cum face fata căreia i se dă peste mână. Mă mai miră şi cât de blegi pot fi “acreditaţii” pe la diferite instituţii. Văd în transmisiunile tv cum vine câte un purtător de cuvânt, se sprijină de pupitru, rosteşte trei fraze şi pleacă. Purtători de cuvânt? Cu o pereche de întrebări documentate i-ai trimite de-a berbeleacul la loc în fundul ministerului. De ce nu dau un mail sau un fax dacă tot nu acceptă întrebări? Ce, cred că i-e dor cuiva de mufele lor?”, a scris Vlad Petreanu aici http://www.petreanu.ro/2008/11/stative-de-presa/?cp=1#comments

Părerea mea:
Sunt proşti. Acceptă să fie trataţi de sus. N-au demnitate. În anii 90, când eram ziarist în Bucureşti, era greu de imaginat să se întâmple asemenea scene. Eram şi solidari, dar probabil că ştiam cum să aşezăm problemele, ce întrebări să punem, ce replici să dăm oficialităţilor mai impertinente.
P.S. Aştept să văd un ziarist, când o să fie umilit, să-l bage la mă-sa în p. pe Băsescu, de exemplu, dacă el este cel cu ieşirea în decor. Golanilor trebuie să le răspunzi pe limba lor. Te face găozar, îl faci găozar.
P.S. 1
Petreanu îi numeşte pe ziariştii care se lasă umiliţi stative de presă. Eu prefer ciorapi de redacţie.