Adevărata faţă a lui Adrian Păunescu. Dezvăluirile Constanţei Buzea, fosta lui soţie

„La revenirea acasă notez un lucru ce parcă mi se ştersese din minte. Date fiind personajele, circumstanţele şi dumiririle mele de ultim moment, tot ce am evitat să pun pe hârtie mi se pare dintr-odată important. Memoria funcţionează eliberând demonii teribili ai unor întâmplări. Pluteşte în casă un iz, un parfum dintr-o împrejurare de-acum doi ani, când locuiam în Berceni. Senzaţia că în lipsa mea, aceeaşi fantomă mi-a bântuit casa parcă mi-a golit-o de aer… într-o noapte soseşte acasă euforic, umăr la umăr cu Nana-Otilia, el gălăgios, ea vizibil surprinsă când le-am deschis uşa. Au descărcat în mijlocul mesei o plasă cu mere roşii, de vis, mirosind a zăpadă. Păreau picaţi din grădinile Raiului, după izgonire…A doua zi la prima oră aveam un examen, şi eu, şi el. Prins cu viaţa lui misterioasă de noapte, mă temeam că a uitat de examen şi că nu se va mai prezenta…
Au rămas în living până dimineaţa discutând şi ascultând muzică, după ce m-am retras să-mi hrănesc bebeluşa şi să mă odihnesc. Peste noapte, în drumul meu spre baie şi bucătărie, i-am văzut cuminţi, cu magul în surdină, mâncând mere. Cred că au şi dansat. în zori aveam să-i găsesc unde-i lăsasem. Trebuia să apară unul din părinţii mei, care venea să stea cu Ioana până mă întorceam de la facultate. Am făcut cafea, i-am servit fără ceremonie şi fără comentarii, am adunat într-un vas de lut smălţuit merele rămase, evitând privirile Nanei şi mormăielile lui. Copilul dormea cuminte în camera mică. M-am îmbrăcat de plecare. Şi-au tras şi ei hainele pe ei, tocmai când mama îşi scutura temeinic şoşonii la uşă. Nana se strecurase suplă în astrahanul ei cu manşon minuscul. Am prins un taxi rătăcit prin cartier, cu care am ajuns toţi trei la Universitate, fără să-mi imaginez că voi coborî de una singură, ei continuând drumul împreună. La urma urmei, de ce să încerce să salveze aparenţele? De ce să n-o conducă şi până la ea acasă, dintr-un cavalerism de ins bine crescut ce se închipuia, dacă nu mă nimeream şi eu să fiu prin preajmă…
Am intrat în examen, pândind o vreme uşa amfiteatrului, să se deschidă şi să apară şi el în timp util. După vreo jumătate de ceas se strecoară pe uşa înaltă, cu un aer sumbru cerând permisiunea să intre în examen şi moti­vându-şi cu o minciună gogonată întârzierea…” Multe altele aici

http://www.romlit.ro/cretetul_ghearului

Anunțuri

14 comentarii to “Adevărata faţă a lui Adrian Păunescu. Dezvăluirile Constanţei Buzea, fosta lui soţie”

  1. Stii cum e: fostele sotii spun multe. Exista multe probleme nespuse, reprosuri de facut, iar ea a facut-o prin intermediul altora. Acum n-as baga mana in foc ca totul este adevarat. Pana la urma in sufletul unui om e greu sa intri. Si apoi, ca artist, poet, i se pot ierta nebuniile, nici Eminsescu nu a fost un sfant, dar asta nu inseamna ca nu suntem mandri de el.

  2. Oana, am cunoscut-o pe Constanţa Buzea în urmă cu nişte ani. Este de un bun-simţ rar întâlnit, o adevărată Doamnă.

  3. Posibil ca d-na Constanta Buzea sa fi fost o adevarata Doamna. Acum nu mai e. A coborat la nivelul unei gazete de scandal. Pacat.

  4. A cam lasat-o cu Buzea umflata 🙂

    …un porc. 🙂

  5. Intr-adevar, mare porc! Nu numai la propriu, ci si la figurat!

  6. Am citit pana la capat … si m-am ingrozit …

    Câteva luni după naşterea Ioanei, încercam zeloasă să-i promit că următorul nostru prunc o să fie băiat. La care îmi răspunde convins, că nu va avea el norocul acesta.
    – Cum aşa?
    – Păi pentru că… Şi îmi mărturiseşte fără menajamente că este tată şi la altă casă, unde i s-au născut de curând gemene.
    – Eşti convins că sunt ale tale?
    – Vrei să le vezi?

  7. Una peste alta, literatura de nota 10. Parerea mea.

  8. un suflet delicat, o rabdare de sfanta,o scriitoare deosebita…sa i multumim ca exista…

  9. Cautam o modalitate de a o contacta pe doamna Constanta Buzea.
    Jurnalul m-a tinut cu sufletul la gura. Este induiosator.
    Sunt convinsa ca nu a exagerat cu nimic faptele fostului sau sot.
    Mare pacat, intr-adevar ca nu s-au iubit toata viata acesti poeti minunati. Frumosi si inteligenti, cu multi prieteni, cu copii reusiti.
    Tanara mama este atat de tandra si sensibila. Calma si calda, feminina si inteligenta. Toleranta si bine crescuta. Poezia sa denota o gandire superioara, un talent rar, pofta de viata, umor si o inima de copil bun.
    Sunt fericita ca am cunoscut-o.

  10. Jurnalul este scris exceptional, dupa cum exceptionale sunt si personajele din a caror viata avem privilegiul de a afla cite ceva. Este, in opina mea, cel putin de prost gust ca, referindu-te la relatarile autoarei, sa incerci sa pui etichete gen”adevarata fatza…”! Adevarata fatza …a cui? E cineva atit de naiv incit sa creada ca traiul linga un om cu reale sclipiri de geniu poate fi cumva comod? A.P. este coplesitor ca poet, si in general ca om de cultura, restul sunt picanterii , usor de presupus , departe de a avea calitatea de mari adevaruri abia acum spuse, altele la maxima vedere si, prin urmare de neetichetat ca noutatzi.. Cartea se citeste cu sufletul la gura si, biiine ar fi, daca magnifica-i autoare ar continua cu publicarea ( astept „trunchiul ghetzarului”!!!!).

  11. Minunat scris jurnalul…nu, nici vorba nu a coborit la nivelul unei gazete de scandal. Cei care spun asta cred ca nu au citit jurnalul ci au citit doar fragmentele prezentate in anumit reviste; interesant ca lui i se iarta mojiciile, lipsa de caracter, deh, e artist, e poet, dar dansei nu i se iarta faptul ca a indraznit sa spuna DUPA ani si ani de zile, sa povesteasca experiente in fond personale, deci pe care noi nu le putem judeca. Putem a le crede ori nu…..eu le cred. Si ma revolta. Scriitor sau nu, geniu sau nu, unele lucruri nu se pot ierta sau uita.
    Mie mi-a placut f mult sensibilitatea doamnei Buzea, eleganta exprimarii iar acum trimit cartea unei bune prietene stabilite in Londra, pentru a o citi, dupa ce au am citit-o, asa cum spunea cineva mai sus, cu sufletul la gura.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: