În porumbar

A găsit într-o carte: “Numai o femeie nesatisfăcută are nevoie de lux. O femeie satisfăcută poate dormi şi pe jos.” Paul Todoran a trecut nepăsător peste aceste vorbe. Şi le-a adus aminte după câteva zile. Îi ieşeau din memorie ca bulele în vulcanii noroioşi, anume pentru a-l tulbura, ai zice.
La 45 de ani, era un inginer liniştit pe lângă soţie, fiică şi amantă. Şi pe lângă porumbei şi bibilici. Aripatele le ţinea la părinţi, într-un sat apropiat de Deania. Se urca în maşină măcar o dată pe săptămână şi pleca să le vadă. Asta când era acaparat de munca la firmă, altfel naveta între porumbei, bibilici, soţie şi amantă. De câte ori îşi umplea rezervorul cu benzină, benzinarul îl întreba dacă merge iar la porumbei, câţi mai are, dacă a venit în sfârşit tâmplarul să le construiască un nou porumbar. Dacă la primele două întrebări răspundea pe îndelete şi cu plăcere, la a treia răspunsul era invariabil nu, tâmplarul n-a venit, şi-o umbră îi traversa faţa. Paul îl ştia pe benzinar de câteva luni, de când acesta i-a luat o pană de pe hanorac şi astfel au descoperit că au o pasiune comună. “Am văzut-o azi pe doamna Ana, îi spuse acesta lui Paul când tocmai dădea să se urce în maşină, ce şal elegant avea! Aveţi o doamnă frumoasă, vă invidiez. Soţia dumneavoastră este ca o regină. Ce aţi mai făcut?” Inginerul a zâmbit brusc şi tot brusc i s-a dizolvat zâmbetul într-un rânjet. “Nimic ieşit din comă!”, replică Paul. Între el şi Ana a rămas doar cicăleala, dacă înainte au fost mai multe şi nu s-a amăgit.
A întors cheia şi maşina a pornit. A fost atent mai ales la ştergătorul de parbriz până la casa Ceciliei. Erau împreună de 10 ani, cu 5 ani mai puţin de când era căsătorit cu Ana. Înăuntru, Cecilia l-a ajutat să-şi dezbrace hanoracul, l-a sărutat mecanic şi i-a adus o cană cu lapte. Îi cădea bine la stomac căldura laptelui. Paul a realizat lipsa de căldură a sărutului. Fac dragoste contra cronometru, o descărcare abruptă şi repetitivă, septică la fel ca şi amestecurile într-o farmacie, şi Cecilia fuge repede la baie. O zăreşte cum se spală, cum se pune apoi pe toaletă, cum se şterge, cum trage apa. “Hai şi tu!”, îi strigă, rujându-se.
Stau amândoi la masa din bucătărie şi Cecilia îi arată printul unei fotografii de pe internet. Vrea să comande on-line o brăţară de aur lucrată cu mult bun-gust. Îi aduce să aprecieze şi-o pereche de pantofi pe care i-a cumpărat de câteva ore. Îi vin ca turnaţi, sexy. Todoran simte că nu are aer. Deschide fereastra. În urechi îi pulsează cuvântul “lux”. Ar vrea să dispară ca praful sub o cârpă. Pe urmă se vede în întuneric, cu umerii şi braţele acoperite de porumbei. Sunt mulţi, este în porumbar. Şi-i primăvara aproape.

Un fiu iubitor

Am devenit un capsator. Fără umplutura revărsată a vorbelor în foşgăiala cearceafului de pe canapea, prisositoare. Eram direct cu femeile, vroiam să le regulez sau să fiu regulat de ele, îmi plăceau şi cele care căutau nota cu diapazonul. Ca apoi să se înalţe pe penisul meu ca şi cortul unui circ. Un circ fără clovni, totuşi, fiindcă aveam umor cât o roabă uitată în ploaie de zidari. Nu-mi plăceau cele hlizite, cu fiţe şi pănglicuţe, căutat dichisite. Nu-mi plăcea să fiu minţit şi nici să mint. De cele şi cu care mă culcam. În rest era altă treabă. Dacă Oana avea vergeturi, nu i le sărutam fals extaziat, nu împingeam cuvintele ca pe un călcător care nivelează încreţiturile doar ca s-o amăgesc. Dacă Monica sărea calul cu băutura, îi mai turnam. Dacă Ana se lamenta că i-am rămas copiii singuri acasă, îi răspundeam că nu eu i-am făcut, însă cu Viorica era altă mâncare de peşte. Era surdo-mută. De fapt, cu Viorica m-am înţeles cel mai bine, şi ce minunat ar fi ca femeile să fie ca Viorica!
Mă simţeam deosebit când îmi făceau des cadouri. Şi eu le făceam, dar mai rar. Cămăşi, cravate, ba o excursie în străinătate şi mărunţişuri- ele. Eu- flori şi dulciuri, invariabil, dacă nu pun la socoteală varietatea lor, de era iarnă sau vară sau mărcile ciocolăţilor şi a bomboanelor. Mă simţeam tihnit că erau nepretenţioase şi practice. Monica îmi gătea de trei ori pe săptămînă, Ana deretica odăile, Viorica spăla rufele şi farfuriile şi cu Monica mă îmbătam. Nu le futeam pe fiecare la fiecare întâlnire. Se cerea o dozare a resurselor, şi nici una nu ştia de celelalte, şi-mi forţam imaginaţia să le programez în dormitor ca să nu se întâlnească. Nici uneia nu i-am permis să vină neanunţată şi nici eu nu le făceam vizite. Nu aveam chef să risc, toate fiind căsătorite.
Pe atunci locuiam cu maică-mea, Angela, într-un apartament. Lumea ei se reducea la integrame şi la mersul la biserică. Cu cinci ani în urmă, tatăl-meu a avut bunul-simţ să moară după o viaţă de beţiv. Mama şi-a făcut un obicei să iasă zilnic din casă de la 5,30 la 7 după-amiază. Dădea un tur al centrului oraşului şi se oprea în biserică la slujbă. Altădată nu ieşea. Şi de la 5,30 la 7 erau programate şi femeile mele. Aveam 23 de ani şi Angela n-avea habar de existenţa lor. N-a avut câţiva ani. Mă felicita că gătesc, că fac curăţenie şi-i mulţumea lui Dumnezeu că i-a dat un fiu exemplar. Mă bucuram s-o văd fericită. M-a lăudat în biserică şi popa a ţinut să mă cunoască.