Archive for Ianuarie, 2010

Ianuarie 15, 2010

Va invit la o treaba serioasa!

Aici http://literaturaromana.ning.com/

Anunțuri
Ianuarie 4, 2010

Inconfundabila Olimpia

Olimpia Răcăşan nu sărea o zi fără să-şi admire dosul în oglindă. Şi de mai multe ori, nu doar când îşi trăgea colanţii peste chiloţi dimineaţa. Ori seara, la dezbrăcare, prilej cu care îşi frământa fesele cu palmele. Energic, mult, circular- de la dreapta spre stânga. Şi-a botezat Pic şi Poc rotunjimile dorsale, pe care le evidenţia adesea şi cu pantaloni mulaţi violeţi sau roşii. Era mândră de ele, de volumul lor, ca două canistre de benzină- aerodinamice, totuşi- tari şi inflamabile, după opinia niţel suprarealistă a lui Ciprian, soţul care a părăsit-o. El a fost extaziat de fesele Olimpiei, le mai numea altare ale onaniştilor. Iar când era nervos obişnuia să spună că, de fapt, sunt singurele valori sigure ale ei. Prin onanişti se referea la trecătorii care întorceau capetele când se plimba pe stradă femeia, precum moriştile de tablă, cu un cocoş deasupra, pentru vânt, şi unii chiar se împiedicau, subjugaţi de evidenţa voluptuoasă a rotunjimilor.
Ciprian şi Olimpia au stat împreună cinci ani. Cu rele, cu episoade de dragoste, fără copii. După vizite repetate la doctori, care mai de care mai renumiţi, Olimpia a început să-şi descarce nervii pe soţ, şi-l lua şi pe Dumnezeu ca duşman în tiradele sale. Că n-a avut noroc. Că de ce ea, că, dacă ea este aptă, de ce i-a dat Dumnezeu un aşa bărbat?
– Tu ai umblat după mine, nu eu după moaca ta, a repezit-o odată Ciprian.
– Cine s-a gândit că, şi dacă-ţi pui reactoare atomice în spermatozoizi, nu eşti în stare să faci copii.
Faţa lui Ciprian s-a lungit, un muşchi, ca o cârtită pe un teren viran, parcă dădea să-i spargă pielea întunecată a obrazului stâng, şi-a început să se gândească la licurici şi libelule până a băut o gură zdravănă de coniac. Şi-a împachetat câteva haine, a anunţat-o pe Olimpia că o să trimită pe cineva zilele următoare ca să le ia pe cele rămase, cât şi că-i lasă tot din casă în afară de Bilă, dogul german, şi s-a dus.
După doi ani, încă nu erau divorţaţi. Dar Ciprian s-a mutat din Deania în Bucureşti, unde şi-a deschis un atelier foto. N-a revăzut-o pe Olimpia. Ceea ce regreta uneori, când era beat spre foarte beat, e drept că rar, erau fesele ei, iar imaginea acestora îi rămânea ca o pilitură pe retină până începeau să-l doară ochii şi adormea cu palmele pe faţă.
Când, după un timp, un prieten l-a anunţat că Olimpia stă cu un şofer tatuat pe ambele mâini, s-a mărginit să spună că-i treaba ei şi că nu-l interesează. Şi nu prea minţea, tocmai o aştepta pe Luciana, o informaticiană fâşneaţă, ca să meargă la cumpărături.
Dimineaţa s-a trezit parcă ridicat de-o mână gigantică de pe cearceaful de satin mototolit. Simţea că emană energie, ca o baterie Duracell. Luciana încă dormea. Era transpirată pe frunte. Când îşi încheia cureaua ceasului, Ciprian a comparat mental fundul ei cu al Olimpiei. Prima a ieşit în dezavantaj. Dar Luciana avea altele de top. A împrăştiat aceste gânduri cu prima ţigară şi ieşind în curte ca să-i dea de mâncare lui Bilă, care îşi rotea coada asemenea un mixer pus pe lent. Îi plăcea de Luciana, era ca ieşirea luminoasă dintr-un coşmar. Şi era prima zi de Crăciun pe care n-o s-o petreacă singur de la despărţirea de Olimpia.
Când a intrat pe net, nu se gândea la ceva anume. A deschis un site de ştiri. A găsit postat un film din Deania, unde în ajun fusese jefuită o bancă. Camerele de supraveghere au surprins doi oameni îmbrăcaţi în Moş Crăciun, cu pistoale în mâini. Se vedea pe ecran o caseriţă care plângea isterizată, paznicul era legat pe un scaun. Unul dintre Moşi avea nişte pantaloni mulaţi, extem de mulaţi. Ciprian nu-şi putea muta ochii de pe acele fese. Erau inconfundabile. După câteva secunde, când celălalt Moş şi-a vânturat mânecile hainei roşii prin aer, a observat pe braţele brusc dezgolite tatuaje. Bilă lătra afară după o mâţă sură.
– Ce faci scumpule?, s-au lovit mai apoi cuvinte de el, şi-a realizat că s-a trezit şi Luciana, după ce ea i-a trecut o mână uşoară prin păr.
– Nimic. Am de sunat undeva.
În momentul în care vorbea la mobil cu un poliţist, Ciprian a gesticulat ca şi cum ar fi alungat ţânţari înnebunitori. Luciana îl privea stupefiată, feliind un cozonac.
Alexandru Petria