Stimate domnule Crin Antonescu,
Stimate domnule Victor Ponta,
Ordinea în care vă numesc e una alfabetică, desigur; dezordinea la care (cu voie, fără voie) contribuiţi şi Dvs, e una analfabetică la culme.
Nu fac parte dintre indivizii care umplu, seară de seară, micile ecrane (sau… ecranii!) şi nu vorbesc decât în nume propriu.
Iată, pe scurt, cam despre ce e vorba, domnilor Crin şi Victor: aveţi nu doar o şansă unică, se pare, dată fiind degringolada actualei noastre guvernări, dar şi datoria istorică, aş zice, s-o măturaţi, cât mai e timp, de la Putere.
Or, Dvs vă tot hârjoniţi, făcând caz de marile principii doctrinare pe care vreţi să le întruchipaţi.
Dacă unul e pe cale să se-nece şi vă stă-n putere să-l salvaţi, nu cred că, înainte să o faceţi, îl întrebaţi dacă-i de dreapta sau de stânga!
Actualii noştri guvernanţi (sau guvernante) vă râd în nas, domnilor „cu principii”, deoarece aceştia n-au niciunul: nu sunt de dreapta, nici de stânga, ci de dedesubt, ca orice mafie.
Nu ştiu ce vă împiedică, de fapt – egolatria, vanitatea sau capriţul?! –, să vă daţi mâna temporar, alcătuind, cu ajutorul a vreo zece transfugi ai coaliţiei guvernamentale, o majoritate aptă să-i imprime acestei ţări în comă un alt curs.
Altminteri, fără să vreau să cad în vorbe mari, va trebui, odată, să răspundeţi nu numai în faţa Istoriei (cu „I” majuscul), dar şi în faţa unui derizoriu viitor electoral al Dvs şi al partidelor pe care le conduceţi.
În aşteptare, – Şerban Foarţă, scriitor (membru al niciunui partid politic, nici în trecut, nici azi)
(de pe Agentiadecarte.ro(
Lasă un răspuns