Archive for Noiembrie, 2010

Noiembrie 29, 2010

Scrisoare deschisă către conducerea TVR. Cazul Ion Cristoiu- Eugenia Vodă. Lăudarea lui Corneliu Zelea Codreanu în emisiunea „Profesioniştii”

Domnule Director,

 

Am aflat cu īngrijorare de difuzarea pe primul canal al Televiziunii Romāne a unei emisiuni realizate de dna Eugenia Voda si difuzate pe TVR 1 la data de 21 noiembrie 2010, īn cadrul careia jurnalistul Ion Cristoiu a facut unele afirmatii inacceptabile cu privire la „moralitatea” lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul miscarii legionare din Romānia, personaj pe care l-a prezentat ca erou romantic. Dorim sa va atragem atentia ca afirmatii de genul celor facute īn cadrul acestei emisiuni sunt nu doar īncercari de acreditare a unor neadevaruri istorice, ci si ofense la adresa memoriei victimelor miscarii legionare din Romānia. Dl. Ion Cristoiu, care se declara ca ziarist discipol al lui Nae Ionescu, ca si gazda sa, dna Eugenia Voda, ignora caracterul fascist si terorist al acestei grupari politice, contributia ei la pregatirea Holocaustului din Romānia, responsabilitatea ei (si a liderului ei) pentru asasinarea unor oameni nevinovati, īntre care si  personalitati ale vietii politice si culturale romānesti din perioada interbelica. Difuzarea unei asemenea emisiuni nu poate crea decīt confuzie si deruta īn contextul politic si economic actual. Va solicitam de aceea, domnule Director, ca institutia publica pe care o conduceti sa se delimiteze in mod ferm de afirmatiile facute īn emisiunea amintita si sa sanctioneze pe cei care sunt raspunzatori profesional pentru producerea si difuzarea ei.

 

Secvente edificatoare din aceasta emisiune pot fi vazute la adresa http://www.youtube.com/watch?v=Ks0mqFIkycg

 

Dinu Adam, scriitor; Laszlo Alexandru, scriitor; Liviu Antonesei, scriitor; Adina Babes, politolog; Daniel Barbu, profesor de stiinta politica; Tereza Barta, profesor; Liviu Beris, genetician; Gheorghe Campeanu; Igor Caşu, Ph.D.; Adrian Cioflanca, istoric; Vera Cimpeanu; Mariana Codrut, scriitoare; Alexandru Cosciug; Dr. Peter Dan, psiholog; Iulia Deleanu; Doina Denes, psiholog; Caius Dobrescu, scriitor; Marius Drăghici; Alexandru Florian, sociolog; Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog; Prof. Dr. Adrian-Paul Iliescu; Radu Ioanid, istoric; Maximilian Marco Katz, istoric; Marius Lazar, sociolog; Ioana Macrea Toma, dr.; Sorin Adam Matei, Profesor asociat, USA; Adrian Miroiu, prof. dr.; Mihaela Miroiu, prof.dr.; dr. Sergiu Miscoiu; Drd. Crisanta Moldovan; Rodica Moldovan, profesor; Mircea Moldovan, inginer; prof.univ. dr. Mircea Morariu; Lucian Nastasa, istoric; Andrei Oisteanu, cercetător; Gina Pana, doctor in filosofie; Alina Pavelescu; Ovidiu Pecican, prof. univ. dr., membru al Uniunii Scriitorilor; Alexandru Petria, ziarist si scriitor; Ion Popa, istoric; Nicolae Rosu, Germania; Liviu Rotman, istoric; Gheorghe Schwartz, scriitor; Dragos Sdrobis; Michael Shafir, politolog; Nicoleta Sovre; Lucian Stefanescu; Edit Szegedi; G.M.Tamas, Budapesta, Ungaria; William Totok, publicist, Berlin; Dorin Tudoran, scriitor, Eniko Vincze, antropolog; Alexandru Zugravu, redactor. Ioana Dumitrescu, redactor; Norman Manea, scriitor; Mircea Ticudean, ziarist; dr. Adrian Niculescu, politolog; Livia Popescu, sociolog; Smaranda Enache, filolog; Christine Chiriac; Raluca Petcut, activist pentru drepturile omului; Serban Nichifor, compozitor.

Noiembrie 26, 2010

Gabriel Liiceanu jigneste ziariştii

„Între ziariştii din România, care şi ei ar trebui să fie moralişti, aproape că nu mai există, cu două-trei excepţii, oameni care să meargă pe un sistem de valori clar. Şi pe care să-l apere, indiferent de jobul lor, de perspectiva meseriei lor, de patronajul politic şi aşa mai departe”, a declarat Gabriel Liiceanu la recenta dezbatere „Repere intelectuale ale dreptei româneşti”.

Personal, mă simt jignit de afirmaţia lui, cum trebuie să se simtă mulţi colegi. Oricum, necontestându-i nici un moment valoarea operei, nu dau doi bani pe consideraţiile sale. Omul Liiceanu n-are umbra operei sale, fiind un oportunist guraliv şi cu pretenţii.

Şeful de la Humanitas n-are decenţa să tacă măcar acum când a mărturisit că a greşit cu „fiinţa extraordinară” de la Cotroceni, după ce i-a tuieşit de cap pe destui intelectuali să-l voteze pe Băsescu şi a doua oară.

 

Despre Liiceanu am mai scris http://www.rasunetul.ro/m-am-saturat-de-aspiratoarele-de-scame-marca-liiceanu

Noiembrie 21, 2010

Despre femeia matura si romanul „Zilele mele cu Renata”

Va invit sa cititi un interviu dat de mine Agentiei de Carte

http://www.agentiadecarte.ro/2010/11/%E2%80%9Cfemeia-matura-este-o-veritabila-scoala%E2%80%9D/

Noiembrie 15, 2010

Rânduri pentru intelectualii neanesteziaţi

Traian Băsescu trebuie controlat psihiatric. Emil Boc trebuie controlat psihiatric. În locul lui Băsescu sau Boc puteam să zic X sau Y, nu vreau să personalizez problema; sunt doar vremelnici deţinători de funcţii.

Într-o ţară care merge precum căruţa pusă înaintea boilor, unde suferinţa s-a adâncit până la insuportabilitate, unde nu există categorie socială mulţumită cât de cât şi doar moartea a scăpat, până acum, de foamea unora de-a pune impozite, dar nu-i timpul pierdut, ideile creţe şi surprinzătoare apar când nu te aştepţi, n-ai cum să nu te întrebi care sunt cauzele situaţiei în care s-a ajuns. De multe ori guvernanţii seamănă cu pasagerii de la clasa I-a de pe Titanic, care dansau când vaporul începea să se scufunde, neştiind ce-i aşteaptă. Şi cu căpitanul Titanicului, care n-a conştientizat iniţial amploarea dezastrului. Oare este deplasat să compari România cu Titanicul la această oră, deşi alăturarea este mai exactă decât originală? Nu cred. Din păcate, pe Titanicul României suntem şi noi, nu numai ei. Însă ei decid, iar noi stăm închişi, tot ca pe Titanic, în compartimentele de clasa a II-a şi a III-a ca să nu le conturbăm distracţia indecentă. Şi apa va ajunge prima dată la noi. A pune toate neajunsurile pe seama crizei şi a guvernărilor anterioare este o imensă şi ticăloasă manipulare.

Discuţii despre necesitatea controlului psihiatric în cazul politicienilor am mai întâlnit pe net, dar argumentele erau de pe calapodul „ba pe-a mă-tii”, într-o bolboroseală isterizată, partizană politic, fără bătaie pe termen lung, redusă stric la persoanele care au acum vizibilitate publică. Fiind mai delicată la o abordare rapidă, puţini intelectuali s-au încumetat s-o analizeze. Acest text se vrea o mănuşă aruncată celor care n-au obosit încă să gândească, anesteziaţi de conformism şi îmbrăcaţi, din pricini pecuniare, în toboşari de partid.

Continuarea aici

http://www.agentiadecarte.ro/2010/11/randuri-pentru-intelectualii-neanesteziati/

Noiembrie 8, 2010

Vladimir Tismăneanu sau eclipsarea umanităţii

Vă amintiţi de Bubulina din „Zorba grecul”, de personajul din film dacă nu din romanul lui Nikos Kazantzakis? De secvenţa în care bătrâna curvă moare întinsă pe pat şi camera îi este jefuită de un cârd de femei ca nişte corbi. Nerespectarea intimităţii cu moartea a Bubulinei, şocantă, mi-a fost readusă la suprafaţa memoriei de citirea articolului „Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Păunescu” de pe Contributors.ro, scris de Vladimir Tismăneanu.

Deoarece textul a fost publicat chiar în ziua morţii poetului, în 5 noiembrie, redactat la repezeală, după cum se observă din anumite greşeli, m-a oripilat. Tismăneanu parcă s-a repezit să fure din lucrurile Bubulinei, a ţinut febril să fie pe fază, în faţă, cu ochii rotiţi hulpav, dând din coate, ca să nu piardă ocazia. Dacă nu mă înşel, jefuitoarele cotoroanţe ale lui Kazantzakis au invidiat-o pe Bubulina pentru mărunţişurile ei şi au urât-o pentru numărul amanţilor. Jefuind-o când tocmai a murit, au crezut că astfel se răzbună pe ea şi-o pedepsesc fiindcă a fost altfel, ieşită din norme, dedulcită la un lux inaccesibil lor. Ce a socotit Tismăneanu când şi-a publicat textul, n-am decât să bănuiesc. Probabil că şi-a imaginat că procedează corect, punând rapid pe masă tot adevărul, ca să stopeze tămâierea deşănţată şi isterică a răposatului pe considerente emoţionale şi de rating. Însă, având dreptate în toate afirmaţiile, a decartat adevărul într-un moment total nepotrivit, avid să atragă atenţia.

Nu sunt deloc un adept al concepţiei să vorbeşti doar de bine despre morţi. Este o ipocrizie. Dar Tismăneanu nu păţea nimic dacă aştepta ca Păunescu să fie măcar îngropat. N-avea nimic de dezvăluit ce nu suporta o amânare de măcar trei zile, în fond a adunat la un loc nişte lucruri ştiute.

N-am fost un iubitor al poetului, ca om l-am considerat întotdeauna un porc, cum s-a autocaracterizat într-un vechi interviu televizat realizat de Mihai Tatulici, iar ca politician mi-a trezit repulsie nu o dată. Dacă se aplica punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, Păunescu n-avea ce să caute în politică. Şi ar fi fost igienic. Totuşi, citind „Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Păunescu”, conceput când corpul omului nu s-a răcit încă bine, n-am putut totuşi să nu mă întreb dacă Tismăneanu este un om raţional sau un monstru. Fiindcă a procedat odios. Cu umanitatea eclipsată.  

Dumnezeu să-l ierte pe Adrian Păunescu!

Alexandru Petria

Noiembrie 2, 2010

Intelectualii n-au scuza prostiei

Ce este mai trist decât să mori văzând că idealurile din tinereţe ţi s-au risipit? Că viaţa ta nu valorează nici cât un prezervativ folosit, năpădită de umilinţe, de-o ratare indusă. Că oamenii care te-au aruncat în puşcării pentru că erai ţărănist sau liberal, şi-l iubeai pe Regele Mihai, prosperă. Că pământul pe care ţi l-au confiscat, altădată cu porumb pe el ca o perie imensă, stă nelucrat şi plin de gunoaie. Că în fosta ta casă se lăfăie un activist de partid şi tu îţi întinzi pensia într-un demisol igrasios ori într-un bloc prin ale cărui îmbinări intră vântul. Că propriul tău nepot, de 12 ani, nu crede că, pe vremea războiului, cartelele cu alimente erau mai consistente, îndoctrinat de profesori la şcoală. Că, deşi ai bani, nu ai de unde să-i cumperi o ciocolată aceluiaşi nepot. Sau o banană. Sau o portocală. Că te-ai săturat să înjuri ascultând în fiecare seară „Europa Liberă”, încălzit parcă şi fizic de lămpile pâlpâitoare ale radioului.

Că îţi ştergi pe furiş lacrimile, câteodată, emoţionat de vocile de la radio, care ţi-au devenit membrii ai familiei. Că ţi le ştergi cu dosul palmei ca să nu ţi le observe nepotul, nepotul care nu trebuie să creadă că are un bunic slab de înger, doar ai luptat în război şi ai un şanţ în pulpa dreaptă de 25 de cm, lăsat de glontele unui partizan din pădurile aproape neumblate ale Rusiei. Că nu ţi-ai pierdut piciorul doar pentru că rusul nu mai avea cartuşe în armă şi că l-ai împuşcat din teamă, privindu-l în ochi. Că n-ai vrut să-l ucizi pe feciorul acela blond, cu faţă neagră de funingine, cu ochiul drept albastru şi stângul căprui. Că ochii aceia îi vezi în fiecare noapte. Că nepotul ştie povestea şi n-o crede, o consideră o secvenţă dintr-un film. Că de anii de puşcărie politică nu i-ai spus nepotului, este prea necopt şi ar fi dedus că ai fost un nelegiuit. Că doar el învaţă că orânduirea comunistă este una a dreptăţii şi adevărului, izvorul fericirii omenirii. Că doar şi tu i-ai repetat că trebuie să-şi asculte şi să-şi respecte părinţii şi profesorii; pe cei mai în vârstă, în general.

La acestea m-am gândit după ce am aprins candele, de Luminaţie, în 1 noiembrie, cum e obiceiul în Ardeal, la mormântul bunicului, mort înainte de 1989. La 42 de ani, revăd imaginea puştiului de 12 ani care am fost, zăpăcit între vorbele profesorilor şi ale bunicului. Nu pot să uit că bunicul a murit neîmpăcat, convins că comuniştii vor dăinui cât eternitatea. Aşa a murit bunicul meu, ca şi bunicul ori bunica ta probabil, cititorule, însinguraţi în tristeţea lor.

Continuarea aici http://www.agentiadecarte.ro/2010/11/intelectualii-n-au-scuza-prostiei/