Archive for Decembrie, 2010

Decembrie 18, 2010

„Sexul în grup merge, dar nu şi literatura în grup”

Interviu cu scriitorul Alexandru PETRIA

 

 

Scriitoarea Georgeta Nedelcu a publicat în revista craioveană “Constelaţii diamantine”, numărul pe decembrie 2010, un interviu cu mine. Nu a apărut sub titlul „Sexul în grup merge, dar nu şi literatura în grup”, eu l-am pus aici, textul purtând în gazetă denumirea “Interviu cu scriitorul Alexandru PETRIA”(n.m. A.P.)

 

 

 

Georgeta Nedelcu: Pentru că nici eu, nici cititorii nu vă cunoaştem prea bine, aş dori în câteva cuvinte să ne spuneţi cum este omul Alexandru Petria şi care este povestea sa? Ce ne puteţi spune despre oraşul în care trăiţi, atracţiile turistice, oamenii, obiceiurile, evenimentele din oraşul şi de ce nu, din ţara în care trăiţi?

– Alexandru PETRIA: Sunt născut la 27 II 1968, în oraşul Dej, judeţul Cluj. Studii întrerupte de psiho-sociologie.
Cărţi publicate: ,,Neguţătorul de arome”(1991, poeme), “33 de poeme”(1992) şi ,,La ce bun poeţii…”(colectiv, interviuri). În 2010 mi-a apărut romanul Zilele mele cu Renata, la editura Tritonic. Colaborări sporadice la toate revistele revistele literare importante.
După 1989: şeful Comisiei pentru abuzuri şi drepturile omului în CPUN-ul municipiului Dej; întemeietor, împreună cu Radu Săplăcan şi Zorin Diaconescu, al săptămânalului dejean ,,Gazeta someşeană”- primul număr a fost scos în 23 decembrie 1989; candidat din partea Mişcării Ecologiste din România la Camera Deputaţilor- 1992; redactor investigaţii, între 1992- 1994, la revista bucureşteană ,,Zig-Zag” pe vremea directoratului lui Alex Ştefănescu- între 1992- 1996 am locuit la Bucureşti; 1994-1995- reporter investigaţii la ziarul ,,Cotidianul”; 1995-1996- redactor şef al săptămânalului bucureştean pentru comercianţi “Hermes” şi redactor la săptămânalul ,,Partener” publicat de trustul ,,România Azi”. După reîntoarcerea în Ardeal am fost redactorul şef al săptămânalului ,,Monitorul de Someş”, apoi, în 2000, am fondat propria mea publicaţie, lunarul ,,Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla”, al cărei director sunt şi în prezent.

Am o fata in clasa a X la Liceul de arte din Bistrita. Sunt liberal in gandire, dar nu sunt membru PNL.

 

G.N: Vă amintiţi ziua în care aţi început să scrieţi serios?

 

– Alexandru PETRIA: Nu. Bănuiesc că atunci nici nu realizam că scriu serios. Dar, oare, acum scriu serios?

 

G.N: Care a fost debutul dumneavoastră şi ce impact a avut asupra publicului?

 

– Alexandru PETRIA: Am debutat în perioada liceului, în 1983, în revista „Tribuna” din Cluj. Iar volumul de poeme ,,Neguţătorul de arome” a avut parte de vreo douăzeci de cronici favorabile, ca şi „33 de poeme”. Dar succesul de critică a avut un efect neaşteptat. M-a blocat mulţi ani ca poet, am şi acum a treia carte de poezie în manuscris şi nu ştiu când o s-o public. Succesul poate să fie castrator. Impact asupra publicului? Modest. Câte cărţi de poezie chiar au avut un impact major asupra publicului în momentul apariţiei? Nici una, cred. Impactul e produs odată cu trecerea timpului.

 

 

G.N: Când aţi publicat prima carte?

 

– Alexandru PETRIA: În 1991.

 

G.N: V-aţi dorit dintotdeauna să fiţi scriitor? Ce rol a jucat literatura în viaţa dv.?

 

– Alexandru PETRIA: Da. Literatura a jucat rolul unui handicap. Literatul este un handicapat, deşi n-o recunoaşte. Este normal să stai să scrii când sunt atâtea lucruri plăcute de încercat pe această lume?

 

G.N: Ce gen literar preferaţi şi ce autor în mod special?

 

– Alexandru PETRIA: Acum scriu doar proză. Ca să nu fie discuţii- Alexandru Petria.

 

G.N: Unde vedeţi locul literaturii române în cadrul literaturii universale.

 

– Alexandru PETRIA: La periferie. Cum este întreaga societate românească. Excepţiile sunt excepţii.

 

 

G.N: Care dintre cărţile scrise este preferata dv. şi de ce?

 

– Alexandru PETRIA: Microromanul “Zilele mele cu Renata”, deoarece este ultima.

 

G.N: Dacă citim cărţile dv. putem foarte uşor să ne dăm seama că sunteţi un observator al realităţii în care trăim. Actualitatea în care trăim este mai  dură decât în trecut sau, dimpotrivă?

– Alexandru PETRIA:Oricât de dură este realitatea pe care o trăim, o prefer celei din perioada comunistă.

 

G.N: La ce carte lucraţi în prezent şi când va fi ea lansată?

 

– Alexandru PETRIA: Am terminat volumul de povestiri „Deania neagră” şi lucrez la romanul „Cartea lui Zoso”. Sper ca povestirile să apară în 2011, iar romanul în 2012.

 

 

G.N: Dacă ar fi să descrieţi  în câteva cuvinte cea mai recentă carte pe care aţi scris-o, care ar fi mesajul pe care ni l-aţi transmite?

 

– Alexandru PETRIA: Scriitorul poate să încerce orice, nu există tabu-uri, dacă are talent. O să citez ce-a scris Daniel Cristea-Enache pe coperta a patra a volumului “Zilele mele cu Renata”-

“După dispariţia cenzurii şi a pudibonderiei fals- proletare, adică după 1989/ 1990, „s-a dat drumul” la sex: în viaţa reală, pe ecranele televizoarelor şi în literatură. Întrebarea care s-a pus încă de atunci şi s-a tot repetat ulterior a fost: mai este aceasta literatură artistică, ori simplă manufactură pornografică? Citind excelenta proză a lui Alexandru Petria, veţi vedea diferenţa”.

 

G.N: Care este mesajul dv. pentru cititorii cărţilor al căror autor sunteţi?

 

– Alexandru PETRIA: Intenţionez să prezint cititorilor mei o lume, o realitate, nu un mesaj. Dacă există şi mesaje, îi invit să le descopere.

G.N: Credeţi că există anumite cuvinte care vând o carte?

 

– Alexandru PETRIA: Teme, nu cuvinte. Marile teme ale literaturii- dragostea şi moartea.

 

G.N: Aţi făcut politică şi dacă da, în ce partid aţi funcţionat? Aţi avut vreun avantaj datorită acestui fapt?

 

– Alexandru PETRIA: Am fost în stradă în Decembrie 1989, apoi am făcut parte din CPUN, şi am şi candidat pentru Camera Deputaţilor. Politica este o experienţă pentru scriitor. Mă întrebaţi de avantaj. A fost unul major- am învăţat la 21 de ani ce este beţia puterii şi cât de relativă este puterea.

 

G.N: După revoluţie, cărţile – atât în proză, cât şi în versuri – au apărut în număr foarte mare, ca ciupercile după ploaie, însă nu toate sunt de calitate. Aici mă refer la valoarea lor literară. Cum ar putea creşte numărul cărţilor bune?

 

– Alexandru PETRIA: Să nu fie publicate cele proaste, fie şi pe banii autorilor. Dar asta n-are cum să se întâmple într-o economie de piaţă.

 

G.N: Dacă aţi constata că nu au succes cărţile dumneavoastră, v-aţi înscrie în politică, sau aţi face gazetărie?

 

– Alexandru PETRIA: Gazetărie fac oricum, din ea trăiesc. Dar locul rataţilor trebuie să fie politica?

 

G.N: Vă plac drumeţiile pe munte, întâlnirile din cercurile literare, întâlnirile cu prietenii sau vă place mai mult singurătatea?

 

– Alexandru PETRIA: Singurătatea. Sexul în grup merge, dar nu şi literatura în grup.

 

G.N: Vă place să ajutaţi scriitorii începători? Le daţi sfaturi constructive sau îi criticaţi, punându-i pe fugă? Pentru că am întâlnit şi astfel de oameni.

 

– Alexandru PETRIA: Mă bucur când pot să ajut pe cineva care are talent. Deşi sunt rău în scris, cu începătorii încerc să fiu blând. Aşa e normal.

 

G.N: Ştiu că natura inspiră pe oricine. Dacă-ar fi să alegeţi între o seară pe munte sau o serată alături de Mircea Dinescu, ce aţi alege?

– Alexandru PETRIA: La munte. Îmi plac scriitorii de departe. Când le citesc cărţile. Evit, de obicei, contactul cu alţi scriitori, ca să nu fiu dezamăgit.

 

G.N: În strainătate aţi participat la lecturi publice sau la lansări de carte? Vă întreb, deoarece sunt ţări în care sălile de lectură sunt ca nişte şezători.

 

– Alexandru PETRIA: Nu. Institutul Cultural Român nu sprijină pe cei care sunt critici cu Traian Băsescu. Am câteva invitaţii însă pentru 2011, dar nu este implicată nici o instituţie a statului român.

 

G.N: Ne plângem că nu avem suficiente cărţi dincolo de mediocru, dar nici instituţiile  statului nu fac absolut nimic pentru asta. Ce părere aveţi în legătură cu acest lucru?

 

– Alexandru PETRIA: Ce să facă instituţiile statului? Să amendeze Garda Financiară editurile că publică tâmpenii? Problema este pe terenul criticilor literari, care nu-i stârpesc în scris pe veleitari.

 

G.N: În Germania şi în Franţa, lecturile publice sunt principala ţintă a ministerelor culturii. La noi ar fi posibil aşa ceva? Şi dacă ar fi, credeţi că românii ar cumpăra bilete la o lectură publică?

 

– Alexandru PETRIA: Nu ştiu. Ar merita încercat. Totuşi, cred că românii sunt amatori de cultură doar declarativ. Mă refer la mase. De fapt, trăim într-o dictatură a inculţilor. Şi nu leg defel termenul de diplome. Sunt destui inculţi chiar cu doctorate.

 

G.N: Sunt unii care spun că limba română este o limbă prea mică pentru un scriitor mare. Ce părere aveţi?

 

– Alexandru PETRIA: Că n-are largă circulaţie, este un inconvenient. Cum alt inconvenient este şi că n-avem o istorie mare. Dar, prin traduceri, un scriitor are şansa să iasă în lume. Ca să fiu sincer 100%, mi-ar fi plăcut să mă nasc în Franţa sau America.

 

G.N: Daca aţi compara limba română cu o femeie, cum aţi descrie-o?

 

– Alexandru PETRIA: Frumoasă şi curvă.

 

G.N: Am câteva prietene în Germania şi din discuţiile purtate cu ele, am înţeles că publicul german care vine la lecturi, sunt efectiv îndrăgostiţi de literatură. Nemţii sunt oameni care se topesc după cărţi şi după poveştile din cărţi, şi asta nu te poate lăsa rece ca autor. Felul în care ei se poartă cu scriitorii, nu doar cu cei germani, este copleşitor. De ce oare, românul nostru a uitat să mai citească sau să mai cumpere o carte?

 

– Alexandru PETRIA: Dar când a citit românul statistic? Ca să uiţi ceva, trebuie să ai ce. Pe vremea lui Eminescu era mai bine? Erau scriitorii mai respectaţi? Să  nu uităm în ce condiţii a murit.

G.N: Vă consideraţi genial în ale scrisului? Vă întreb, deoarece ca şi mine, mulţi cititori nu vă cunosc şi aş vrea să dezvoltaţi acest subiect.

 

– Alexandru PETRIA: Ca să fiu în tonul seriozităţii întrebării, o să spun că sunt un geniu modest.

 

G.N: Dacă ar fi să vă treziţi mâine dimineaţă şi să dispară ca prin minune una dintre problemele care vă apasă, care ar fi acea problemă?

 

– Alexandru PETRIA: Relativa jenă financiară.

 

G.N: Sunteţi fericit? Dacă da, ce vă face fericit? Dacă nu, de ce nu sunteţi fericit? Poate ne spuneţi şi ce înţelegeţi dv. prin fericire.

 

– Alexandru PETRIA: Până acum n-am reuşit să-mi dau seama ce este fericirea. Am avut doar mulţumiri momentane.

 

 

GN: Care a fost primul dv. cititor şi ce cărţi recomandaţi cititorilor?

 

– Alexandru PETRIA: Nu mai ţin minte. Nu fac recomandări. Gusturile mele sunt ale mele, nu vreau să impun nimic nimănui în literatură.

 

G.N: Aveţi un model anume, un scriitor care v-a marcat viaţa?

 

– Alexandru PETRIA: Nu este chiar model… Dar, hai să accept convenţia- Mario Vargas Llosa.

 

G.N: Vă place succesul, vă sperie, vă ambiţionează? Sau să vă întreb altfe: Vă consideraţi un scriitor de succes? Ce argumente aduceţi?

 

– Alexandru PETRIA: Sigur că-mi place succesul, nu-s ipocrit. Cui nu-i place? Nu ştiu dacă sunt un scriitor de succes. Dar poate că editorul meu o să vrea să mă contrazică.

 

G.N: Istoria literaturii s-a cam sfârşit, spun unii… Este adevărat sau nu ce se spune?

 

– Alexandru PETRIA: Bat câmpii. Prostii.

 

G.N: Viaţa în ţara noastră s-a schimbat radical faţă de 89. Ce vă place şi ce nu vă place din ceea ce vedeţi în jurul dv?

 

– Alexandru PETRIA: Îmi place libertatea cuvântului. La minusuri, lista este lungă-lungă… O să dau un singur exemplu-  proliferarea imposturii.

 

G.N: Ştiu că sunteţi înconjuraţi de mulţi oameni de calitate. Aveţi prieteni de condei şi persoane care vă susţin în activitatea literară sau care vă sponsorizează?

 

– Alexandru PETRIA:  Am avut norocul să fiu sprijinit de Alex Ştefănescu, de Romul Munteanu, de Daniel Cristea-Enache, şi sunt doar câteva nume dintr-o pleiadă, cărora le mulţumesc. Adevăratul sponsor este Dumnezeu.

 

G.N: În afară de scris ce alte preocupări mai aveţi?

 

– Alexandru PETRIA: Citesc. Îmi place să fac sex, să pescuiesc, să navighez pe net.

 

G.N: Credeţi în Dumnezeu? Care este relaţia dv. cu Dumnezeu?

 

– Alexandru PETRIA: Absolut. Dar nu în Dumnezeul constipat descris de popime.

 

G.N: Ce gen de literatură citiţi?

 

– Alexandru PETRIA: Acum, proză. Poezia este un capitol cu uşa închisă.

 

G.N: Pe imensul Internet se scriu multe… Am citit despre cărţile în format elctronic. Sunteţi de acord cu noile cărţi în acest format şi audiobookuri?

– Alexandru PETRIA: Sigur că sunt de acord, doar nu-s dinozaur.

 

G.N: Ce sfat le-aţi da editorilor sau scriitorilor cu privire la imaginea produsului care îl pun în vânzare?

 

– Alexandru PETRIA: Cum detest să primesc sfaruri, nici nu dau.

 

G.N: Stiu că scriitorul Alexandru Petria nu se dă în lături de la nimic. Sunteţi un luptător şi vă susţineţi ideile indiferent dacă ceilalţi sunt sau nu de acord cu ele. Tocmai de aceea cred că sunteţi cel mai în măsură pentru a le da un sfat celor care încep acest drum?

 

– Alexandru PETRIA: Mă enervează perseverenţa dumneavoastră în legătură cu sfaturile. Singurul sfat pe care vreau să-l dau este să fie ei înşişi, şi să nu primească sfaturi, dacă cred chiar că au talent şi ceva de spus. Să nu se teamă să rişte. Să nu se teamă să facă pipi şi contra vântului.

 

G.N: Ce întrebare aţi vrea să vă pun şi nu am pus-o?

 

– Alexandru PETRIA: Vreţi premiul Nobel? Ca să terminăm cu zâmbetul pe buze…

 

G.N: În încheiere, vă mulţumesc pentru acest interviu, cât şi pentru sinceritatea dumneavoastră şi vă doresc să publicaţi cât mai multe cărţi, iar dacă aveţi posibilitatea să ajutaţi cât mai mulţi oameni pentru a ajunge scriitori de calitate,  să nu precupeţiţi nici un efort în acest scop.

Anunțuri
Decembrie 17, 2010

România pe care o urăsc

Totdeauna, în aceste zile de decembrie, mă gândesc că puteam să fiu mort. Deja putrezit. Că am scăpat, a fost un concurs fericit de împrejurări. Aşa sunt cei care au murit în decembrie 1989. Putreziţi, poate doar oase, cu sicriele sfărâmate de pământul care s-a tasat. Viaţa noastră este clădită pe moartea lor, pe crimă. Iar majoritatea vinovaţilor pentru masacrul de atunci sunt liberi. Şi ne dau lecţii.

Văzând relativ recentul sondaj de opinie CSOP, unde se spune că 83% dintre români declară că n-au avut de suferit în perioada comunistă, mă bucur înmiit că sunt în viaţa. Şi tot înmiit sunt mai trist pentru eroii de acum 21 de ani. Au murit pentru un popor care nu-i merită, un popor ce seamănă cu o populaţie fără repere, o populaţie de stomacuri, de râgâieli, sex şi defecări, decerebrată. Asta spune rece, chirurgical, statistica. Căutarea unor motivaţii alambicate, a unor circumstanţe atenuante, este o îmbătare cu apă, o păguboasă amăgire. Aşa se prezintă România.

Sunt voci care susţin că situaţia se datorează, pe lângă politicieni, şi intelectualilor, incapabili să se facă ascultaţi. Dacă, în ceea ce priveşte dezastrul provocat de clasa politică, sunt total de acord, n-am cum să fiu cu acuzaţia adusă intelectualilor. Ca să poţi comunica, pe lângă emiţător, ai nevoie şi de un receptor. Iar receptorul- populaţia în cazul nostru- nu s-a străduit să asculte, iar dacă totuşi a auzit, a interpretat de se sperie neuronii, cu fudulie prostească. În faţa cultului descurcărelii, a şmecheriei, a ciupelii, a micii negocieri, doar trebuie să trăiască fiecare-nu?, degeaba încerci să contrapui reperele verticalităţii, ale cinstei, ale onoarei. Nu faci decât să fii taxat de anacronic, cu capul în nori, de pe altă planetă, dacă nu chiar dispreţuit.

În aceste zile de decembrie, îmi vine să-mi iau câmpii când aud gargarisind pe vreunul, cu suficienţă, despre mândria de-a fi român. N-am de ce să mă mândresc cu cei 83% şi cu eroii putreziţi în cimitire. Din contră. România aceasta o urăsc.

Alexandru Petria

articol publicat pe Agentia de Carte

http://www.agentiadecarte.ro/2010/12/romania-pe-care-o-urasc/

 

Decembrie 13, 2010

Presa s-a luptat cu democratia… Dixit Gabriel Liiceanu

„Ma uitam la tv si am cazut pe o secventa a lui Sebastian Lazaroiu, care spunea ca, la alegerile din 2009, s-a dat batalia intre presa si democratie si, din fericire, a castiga democratia. In tarile democratice, presa este numita “cainele de paza al democratiei”. La noi nu este asa.”- Gabriel Liiceanu in prefata unei carti lansate recent de Dan Tapalagă.

Hai să fim serioşi!

Decembrie 12, 2010

Cei care-i umilesc pe scriitorii eroi

Generalul Nicolae Pleşiţă n-a murit, ba are acelaşi tupeu, am avut senzaţia în zilele trecute. Mental, parcă-l revedeam, înfoiat la televizor, lăudându-se cum l-a bătut pe Paul Goma. Care a fost un infractor în ochii comuniştilor, iar el, generalul Pleşită, adevăratul patriot, apărătorul realizărilor regimului. Starea mi-a fost provocată de citirea în ziarul „Adevărul” a unui text duhnind ideologic, semnat de  Liu Zengwen, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, intitulat ,,Câinii latră, caravana trece”. În opinia reprezentantului Chinei la Bucureşti, şi noi suntem nişte „câini” până la urmă, fiindcă autorităţile române au decis să trimită ambasadorul ţării noastre la Oslo la ceremonia acordării Premiului Nobel pentru Pace lui Liu Xiaobo, un celebru disident chinez, critic literar şi scriitor.

Înţeleg că Liu Zengwen a scris materialul după indicaţiile partidului său, care trimite chitanţe familiilor condamnaţilor la moarte pentru gloanţele folosite la execuţie. Şi că a dorit să se achite sârguincios de sarcină. Însă, ce-a ce m-a revoltat cu adevărat au fost rândurile următoare:  „Cu 21 de ani în urmă (Liu Xiaobo-n.m- A.P.), după ce a participat la tulburări sociale şi a fost arestat de poliţie, în cursul anchetei spre surprinderea celor din jur, a îngenuncheat, a cuprins în braţe picioarele anchetatorului şi, cu lacrimi în ochi, a implorat iertare.” Vedeţi vreo diferenţă între lăudăroşenia lui Pleşiţă, despre cum l-a tras de barbă şi l-a înghiontit pe Goma, şi aceste cuvinte? Aceeaşi dorinţă a reprezentantului comuniştilor de-a umili în public victima, povestind lucruri jenante, o victimă considerată erou de restul lumii. N-am de unde să ştiu dacă  Liu Zengwen chiar crede că a procedat corect aşternând mai ales aceste rânduri din articol şi, în definitiv, nu mă interesează. Cum nu ştiu dacă după schimbarea regimului politic din China, dacă o să se întâmple, n-o să-i fie ruşine pentru ele. Lui Pleşiţă nu i-a fost. A murit fără să-i pară rău pentru nimic.

„Libertatea nu e un drept, e asumarea unui risc”, era de părere Denis de Rougemont. Se potriveşte şi în cazul lui Goma, şi în cazul lui Liu Xiaobo. Ei sunt doi eroi în viaţă, demni de admiraţie şi respect. Două exemple de verticalitate, pentru cine ştie să vadă.

Prin participarea României la festivităţile de la Oslo, după ezitări penibile, am dovedit că nu suntem de partea călăilor. Că am făcut-o împinşi de la spate de restul ţărilor din U.E., e altă treabă.

Alexandru Petria

Decembrie 7, 2010

Uniunea Scriitorilor este in pericol! | CorectArts

Uniunea Scriitorilor este in pericol! | CorectArts.