Archive for Ianuarie, 2011

Ianuarie 31, 2011

Vinovăţia este proporţională cu valoarea?Cazul Groşan

Cu vreo trei ani în urmă, colaborarea cu politia politică a lui Milan Kundera a scandalizat amatorii de literatură. Autorul romanelor de mare succes «Insuportabila uşurătate a fiinţei» sau «Viaţa e în altă parte» a fost acuzat că, în 1950, ar fi povestit Securităţii cehe despre întâlnirea unei studente cu un pilot care dezertase din armată şi revenise clandestin în Cehoslovacia. Victima denunţului a fost arestată şi condamnată la 22 de ani de închisoare. Iubitorii operei lui Kundera au încercat să-i minimalizeze fapta, să-i caute circumstanţe atenuante, punând pe masă ca şi contraargument valoarea indiscutabilă a operei scriitorului.

Pornind de la întâmplarea cu Kundera, mă întrebam dacă vinovaţia unui scriitor este proporţională cu valoarea? Dacă ignomia omului Kundera este mai condamnabilă sau mai scuzabilă fiindcă este un mare scriitor? N-am găsit răspunsul, însă de atunci îl citesc cu inima strânsă pe Kundera. A devenit alt Kundera, ca atunci când descoperi că între picioarele iubitei crezută virgină au poposit şi vărul Georgică, şi vecinul Costică.

Aşa şi cu Ioan Groşan. Care poate să stea valoric lângă Kundera. Şi care-mi place mai mult decât Kundera. Sigur, e o treabă subiectivă, n-am veleităţi de critic literar. De pe urma turnătoriei sale la Securitate, un om a avut de suferit. N-a ajuns la puşcărie, totuşi turnătoria rămâne turnătorie.

Urmărind reacţiile în cazul Groşan, am observat felul în care au scris scriitorii şi ziariştii despre el. Le era lor jenă că sunt nevoiţi să se pronunţe despre o mizerie. De parcă erau cumva ei vinovaţi, nu autorul mizeriei. Simpatia pentru omul Groşan a îndulcit cuvintele. Într-un text justificativ, «Supt vremi», publicat în «Adevărul », Groşan a scris: «Se ştie că orice licean mai răsărit venit de la ţară are – sau cel puţin avea – o obsesie: să intre, spre bucuria părinţilor şi mândria comunităţii din care provenea, la facultate. Eu am intrat din prima, în 1973, al doilea la Filologia clujeană, secţia română principal. Am făcut parte din prima promoţie de absolvenţi de liceu care au fost luaţi în armată imediat după reuşita la facultate. Ameninţarea permanentă în acel stagiu militar termen redus era că, dacă „nu slujim patria” cum se cuvine, adio facultate! Puteam fi, după spusele ofiţerilor, trecuţi oricând la stagiu „normal”, de un an şi patru luni, pierzând admiterea. Asta era şi spaima noastră continuă, că nu vom mai ajunge să fim studenţi.» Doamne iartă-mă, dar mai rar o asemenea justificare plină de parvenitism! Conta doar facultatea, nimic altceva. Dacă era neamţ, şi ar fi trăit în Germania lui Hitler, ca să nu piardă facultatea, Groşan ar fi colaborat şi cu Gestapo de spaima gurii ţăranilor din satul lui? Personal, vroiam să aud trei cuvinte de la Groşan: « Îmi pare rău ». Nu le-a rostit.

Alexandru Petria

Anunțuri
Ianuarie 16, 2011

Victima Eminescu

Eminescu a fost un tip căruia i-a plăcut să meargă împotriva curentului. Nonconformist, agresiv şi justiţiar în gazetărie, poet magistral, prozator aşa şi aşa, amant cam penibil, un om. Murind tânăr, i-a crescut fulminant cota receptării. Circumstanţele decesului, lovind trambulina talentului său, au propagat numele Eminescu acolo unde este acum. Ghinion pentru om, cinic spus- profitabil pentru scriitor. Ca percepţie în rândurile maselor, a apucat să fie “un mort frumos”. În ceea ce a făcut, Eminescu n-a trişat, a fost el însuşi, cu urcuşuri şi coborâşuri. Un scriitor împovărat cu talent de la Dumnezeu. Dar, cum scria Truman Capote, “când Dumnezeu îţi face un dar, îţi pune în mână şi un bici, şi biciul e destinat exclusiv autoflagelării.” A trăit şi a murit sub povara suferinţei scrisului.
În fiecare an, de 15 ianuarie, în loc să mă bucur de ziua lui Eminescu, reuşesc doar să mă enervez. Poetul este folosit pe rol de moaşte sfinte, la căpătâiul căreia e îmbulzeală. Înghesuială cu îmbrânceli. Din apropierea de Eminescu tot soiul de veleitari şi politruci încearcă să-şi atragă o porţie de vizibilitate publică. Dovezile de preţuire decentă sunt potopite de valurile de făţărnicie, Eminescu ieşind în pierdere. Pentru scriitorul Eminescu, sunt convins, 15 ianuarie s-a transformat într-o periculoasă antireclamă, sonorizată în fundal de cântarea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici, aia cu „Iemineeescuuu…”. Poţi atrage potenţiali cititori inteligenţi cu smiorcăieli, fie şi bine intenţionate, din corazon, dar vetuste, şi cu discursuri de vorbe goale stivuite harnic, cenuşii de praf ca haina de mireasă a bunicii din pod? Pentru mine, răspunsul este nu. Poţi mai probabil să-i îndepărtezi şi să-i scârbeşti.
Continuare pe CorectNews

http://news.corect.com/politics/victima-eminescu

 

Ianuarie 3, 2011

Romania ocupata

Un editorial de-al meu publicat pe CorectNews

http://news.corect.com/politics/despre-romania-ocupata