Despre „Deania neagră” la Bookfest 2011

Deania neagră, cel mai recent volum de proză semnat de Alexandru Petria şi apărut la Editura Herg Benet, a avut lansarea în cadrul târgului de carte Bookfest 2011 (Romexpo, Bucureşti), sâmbătă, 28 mai, de la ora 12, la standul Elefant.ro.

Cartea a fost prezentată de către Liviu Antonesei, Dan Mircea Cipariu şi Marius Ghilezan, în prezenţa autorului.

Chiar încă dinainte de apariție, volumul Deania neagră a stârnit reacții de un entuziasm pe bună dreptate greu temperat, din care merită să le amintim pe cele ale scriitorilor Liviu Antonesei, Dan-Silviu Boerescu și Petru Popescu:

„O carte pe care am citit-o „dintr-o bucată” şi pe care am recitit-o imediat, dar tot am rămas sur ma soif – mi-ar fi plăcut să fie măcar de două-trei ori mai voluminoasă! Prin ce m-a cucerit? Prin micile „poveşti” atroce, gingaşe sau gingaş-atroce, câteodată chiar „crude şi insolite”, prin caracterele excelent schiţate în două trei pagini, prin calitatea stilului, excelent adaptat de autor micilor spaţii explorate. Nu mă îndoiesc că voi deschide adesea această „casetă de bijuterii”, pentru a revedea un inel, o agrafă, un colier. Şi, de bună seamă, aş fi foarte bucuros dacă autorul ar recidiva cât de repede.” (Liviu Antonesei)

„Cine spune că, în țara lui Caragiale (I.L.), marea literatură nu se poate naște din teme „mărunte”? Instantaneele în proză ale lui Alexandru Petria surprind o lume la intersecția fabulosului nebănuit cu pitorescul jegos, cartografiind universul în continuă schimbare, aproape volatil, al contemporaneității mărunte. Scriitorul reușește această performanță cu cinism narativ bine stăpânit, cu tandrețe, chiar… dar una deloc lipsită de cruzime. Bine ați venit într-o cușcă a maimuțelor actualizată în Deania neagră! ” (Dan-Silviu Boerescu)

„Prozele scurte ale lui Alexandru Petria sunt pline de surprize – ca, de pildă, fantezia personajului Todoran, care, după un act sexual familiar şi fără magie, visează deodată că are umerii şi braţele acoperite de porumbei. O altă lume nevăzută, uneori sinistră, alteori de vis, este ceea ce oferă autorul înăuntrul trăirilor tuturor personajelor, declarate – şi cunoscute – în mod intenţionat mediocre, tocmai pentru a ni se arăta că, de fapt, sunt misterioase. Cel mai misterios rămâne autorul însuşi. După un asalt anecdotal şi imaginar unanim foarte bine scris, ne rămâne încă necunoscut, dar dator să ni se desfăşoare în narative mai lungi. Sunt extrem de curios să continui să-l citesc.” (Petru Popescu)

(Dintr-un comunicat Herg Benet)

Deania neagră, de Alexandru Petria, se lansează la Bookfest 2011. Prezintă Liviu Antonesei, Dan Mircea Cipariu şi Marius Ghilezan

Deania neagră, de Alexandru Petria, se lansează la Bookfest 2011. Prezintă Liviu Antonesei, Dan Mircea Cipariu şi Marius Ghilezan

Deania neagră, cel mai recent volum de proză semnat de Alexandru Petria şi apărut la Editura Herg Benet, va avea lansarea în cadrul târgului de carte Bookfest 2011 (Romexpo, Bucureşti), sâmbătă, 28 mai, de la ora 12, la standul Elefant.ro.

Cartea va fi prezentată de către Liviu Antonesei, Dan Mircea Cipariu şi Marius Ghilezan, în prezenţa autorului.

Noua carte a lui Alexandru Petria include 27 scurte povestiri, ipostaze ale unui acelaşi oraş provincial din România, imaginara localitate Deania, în care viaţa de zi cu zi a locuitorilor săi urmează logica desprinderii şi cuprinderii într-o Realitate personală şi nefiltrată, prin fapte care aparent nu au valenţe revelatoare dar care sunt cu atât mai mult autentice şi exemplificative, într-o atmosferă psihologizantă care nu se cere judecată ci doar înţeleasă şi tolerată prin canoanele normalităţii.

Chiar încă dinainte de apariție, volumul Deania neagră a stârnit reacții de un entuziasm pe bună dreptate greu temperat, din care merită să le amintim pe cele ale scriitorilor Liviu Antonesei, Dan-Silviu Boerescu și Petru Popescu:

„O carte pe care am citit-o „dintr-o bucată” şi pe care am recitit-o imediat, dar tot am rămas sur ma soif – mi-ar fi plăcut să fie măcar de două-trei ori mai voluminoasă! Prin ce m-a cucerit? Prin micile „poveşti” atroce, gingaşe sau gingaş-atroce, câteodată chiar „crude şi insolite”, prin caracterele excelent schiţate în două trei pagini, prin calitatea stilului, excelent adaptat de autor micilor spaţii explorate. Nu mă îndoiesc că voi deschide adesea această „casetă de bijuterii”, pentru a revedea un inel, o agrafă, un colier. Şi, de bună seamă, aş fi foarte bucuros dacă autorul ar recidiva cât de repede.” (Liviu Antonesei)

„Cine spune că, în țara lui Caragiale (I.L.), marea literatură nu se poate naște din teme „mărunte”? Instantaneele în proză ale lui Alexandru Petria surprind o lume la intersecția fabulosului nebănuit cu pitorescul jegos, cartografiind universul în continuă schimbare, aproape volatil, al contemporaneității mărunte. Scriitorul reușește această performanță cu cinism narativ bine stăpânit, cu tandrețe, chiar… dar una deloc lipsită de cruzime. Bine ați venit într-o cușcă a maimuțelor actualizată în Deania neagră! ” (Dan-Silviu Boerescu)

„Prozele scurte ale lui Alexandru Petria sunt pline de surprize – ca, de pildă, fantezia personajului Todoran, care, după un act sexual familiar şi fără magie, visează deodată că are umerii şi braţele acoperite de porumbei. O altă lume nevăzută, uneori sinistră, alteori de vis, este ceea ce oferă autorul înăuntrul trăirilor tuturor personajelor, declarate – şi cunoscute – în mod intenţionat mediocre, tocmai pentru a ni se arăta că, de fapt, sunt misterioase. Cel mai misterios rămâne autorul însuşi. După un asalt anecdotal şi imaginar unanim foarte bine scris, ne rămâne încă necunoscut, dar dator să ni se desfăşoare în narative mai lungi. Sunt extrem de curios să continui să-l citesc.” (Petru Popescu)

*

Un fragment din povestirea „Când este în toane bune cucul”, din volumul Deania negră, poate fi citit mai jos:

Când a murit Afinia, cei apropiaţi au fost curentaţi, ai zice. Se împiedecau unii de alţii, nu pune aia acolo, pune-o dincolo, sună în stânga, ba în dreapta, cheamă popa, comandă coroanele, vorbeşte cu groparii, pentru sicriu, anunţă prietenii, am uitat ceva?

După ce doctorul Chiorean a certificat decesul, au spălat-o pe Afinia şi au îmbrăcat-o cu haine noi. Sergiu, întrând în cameră, revenit de la magazin, a observat că pe talpa pantofului drept al Afiniei a rămas o etichetă galbenă.

Spre seară, doi haidamaci au adus sicriul.

– E o treabă, cucoană, i s-a adresat unul cu început de chelie bunicii lui Sergiu.

– Ce treabă?

– Nasoală, a naibii, nu merge capacul, se băgă în discuţie şi celălalt, cu cel puţin 47 la bocanci.

– Dar pentru o sticlă de palincă o dăm gata…, reluă primul.

Sergiu se uita nedumerit, toţi din familie au ieşit, de el au uitat. A văzut cum cei doi o aşază pe Afinia pe podea, pe covorul înflorat, cu faţa în jos, cum cheliosul îi pune sub faţă o pernă cu broderii. Apoi cum haidamacul cu 47 la bocanci s-a lăsat cu greutatea unui picior pe coloana vertebrală a Afiniei, de mai multe ori, până oasele au pârâit. Haidamacii au băut câte un gât de palincă.

*

Alexandru Petria s-a născut la 27 februarie 1968, în orașul Dej, județul Cluj. Debutul publicistic și poetic și l-a făcut în “Tribuna”, în 1983. Printre cărțile publicate se numără “Neguțătorul de arome”(1991, poeme), “33 de poeme”(1992) și “La ce bun poeții…”(colectiv, interviuri). În 2010,  i-a apărut romanul Zilele mele cu Renata, la editura Tritonic. În decursul carierei sale, Petria a colaborat sporadic la toate revistele literare importante.

După 1989, Alexandru Petria a devenit șeful Comisiei pentru abuzuri și drepturile omului în CPUN-ul municipiului Dej. Împreună cu Radu Saplacan și Zorin Diaconescu, el a întemeiat săptămânalul dejean “Gazeta someșeană”- primul număr a fost scos în 23 decembrie 1989. În 1992, el a fost candidat din partea Mișcarii Ecologiste din România la Camera Deputaților. Între anii 1992 și1994, pe vremea directoratului lui Alex Ștefănescu, a fost redactor de investigații la revista bucureșteană “Zig-Zag”. Între anii 1994-1995, a fost reporter de investigații la ziarul “Cotidianul”. În intervalul 1995-1996, Petria a fost redactor șef al săptămânalului bucureștean pentru comercianți “Hermes” și redactor la săptămânalul “Partener” publicat de trustul “Romania Azi”. După reîntoarcerea în Ardeal, a fost redactorul șef al săptămânalului “Monitorul de Someș”, apoi, în 2000, a fondat propria sa publicație, lunarul “Realitatatea de Bistrișa-Năsăud, Dej și Gherla”, al cărei director este și în prezent.

Cand se lanseaza „Deania neagră” la targul de carte. Herg Benet la BOOKFEST 2011

Editura Herg Benet şi Elefant.ro au placerea să vă invite la Salonul Internaţional al Cărţii Bookfest 2011, în perioada 25-29 mai, organizat în cadrul Complexului Expozițional Romexpo la o serie de evenimente de lansare de carte şi de popularizare a literaturii tinere din România.

Programul evenimentelor include:

– Joi, 26 mai, ora 11.00 – lansarea oficiala a campaniei naţionale de încurajare a lecturii, “LECTURA E COOL(TURA)!”

ora 19.00 – lansare volumului de poezie „Iubirea e amintirea unui viol”, de Leonard Ancuţa

– Vineri, 27 mai, ora 18.00 – întîlnire cu cititorii, discuţii pe marginea romanului „Sînge Satanic” de Cristina Nemerovschi

ora 19.00 – lansare de carte: „Vineri” de Aleksandar Stoicovici.

– Sîmbătă, 28 mai, ora 12.00 – lansarea volumului de proză scurtă „Deania Neagră”, de Alexandru Petria.

ora 16.00 – lansare de carte: „TORRENT”, superpoem de Stoian G. Bogdan.

ora 17.00 – seară Science – Fiction

– Duminică, 29 mai, ora 13.00 – Editura Herg Benet „Exerciţii de rebeliune. Epilog”, discuţie despre literatura de după anii 2000, autorii tineri şi editurile de nişă.

ora 14.00 – Cristian Tudor Popescu, sesiune de autografe pe cartea Planetarium

Sărutarea călăului pe gură

De ce să aspiri să fii păstrăv, când şi bibanul înoată? Dar vultur, când şi ciorile trăiesc până se plictisesc? De ce să pretinzi cozonac, când şi mămăliga umple burţile? De ce să-ţi aprinzi paie în cap, fără să fii nevoit? Că e bine şi aşa. Că toţi trebuie să trăim. Că nu începe şi nu se termină lumea cu noi.

Mă gândeam la acestea văzând reacţiile unor tineri scriitori talentaţi la dezvăluirile despre colaborarea cu Securitatea a lui Ioan Groşan şi Ioan Es Pop, chiar şi pe marginea unor articole de-ale mele. Datorită vârstei, este de presupus că n-au turnat, ca să spui că, de fapt, se apără pe sine apărând informatorii dovediţi. Mărturisesc că nu-i înţeleg.

Îmi place să cred că în sufletul unui scriitor ar trebui să-şi găsească loc o fărâmă de idealism, o aspiraţie spre justiţie. Despre ce justiţie se poate face vorbire plângând pe umerii turnătorilor şi uitând de victimele lor?

Destui informatorii au fost victime ale securiştilor, se ştie. Victime transformate în nişte călăi din umbră pentru prieteni şi rude. Pe care i-au dat pe mâna securiştilor, eviscerându-le intimităţile, distrugându-le viaţa.

Apărarea informatorilor echivalează cu sărutarea pe gură a călăilor. Talentul nu scuză ticăloşia. Nici a turnătorilor, nici a apărătorilor lor.

Alexandru Petria

Virgil Tănase. Scrisoare deschisă către Nicolae Breban

Dragă Nicolae Breban,

Suntem, în viaţă, doar câţiva, de numărat pe degetele unei singure mâini, care avem dreptul nu să judecăm – nu ne-am îngădui – dar să vorbim cu autoritate de cele întâmplate înainte de 1989.

Ne-am câştigat acest drept înfruntând, cu riscul libertăţii şi, în ceea ce mă priveşte, şi cu cel al vieţii, societatea totalitară atunci când mai eram în ţară – şi nu la adăpost în hucuirile Occidentului, acolo unde iarăşi, puţini dintre noi s-au ridicat deasupra simplei lătrături, nemuşcătoare fireşte, pentru a stârni într-atât furia autorităţilor de-aici încât braţul înarmat cu satâr al acestora să vrea a ne lovi până şi acolo.

Cu vorba grea de tot acest trecut ţin să-ţi spun astăzi că am considerat întotdeauna CNSAS-ul o instituţie imorală şi ticăloasă. Mi se va răspunde că ea este legală etc…, ceea ce nu este un argument pentru mine care am avut deja dreptate împotriva legalităţii – socialiste pe atunci – pe care mă îndemnau s-o respect aproape în unanimitate cei din jurul meu – şi nu m-ar mira să am iarăşi dreptate împotriva opiniei publice.

Activitatea CNSAS-ului este imorală pentru că introduce – abuziv, cu siguranţa unui materialism care chiar dacă nu-şi mai spune ştiinţific, e de-o aceeaşi natură vulgară – criterii faptice, „obiective”, minerale, acolo unde nu există decât conştiinţa fiecăruia, o alcătuire dintr-o altă materie, a cărei funcţionare n-o cunoaştem, sâmburul tainic – „cămara sufletului meu” spune Cartea – unde este imoral să pătrunzi cu bocancii chiar lustruiţi democratic ai defunctului Bocănici („… bocăne cu bocancii Bocănici”, pentru cei care-şi mai amintesc!). Nimeni nu ştie unde este capătul de îndurare al fiecăruia dincolo de care este imoral de a pretinde cuiva să reziste – şi mulţi dintre „curaţii” de azi sunt funciarmente ticăloşi pentru că virginitatea lor nu se datorază decât cumplitei laşităţi care i-a îndemnat să putrezescă în neînsemnarea lor, dar care, nu mă îndoiesc, aceştia, şi-ar fi dat pantalonii jos la cea mai mică solicitare a monstrului, dacă acesta ar fi avut de ce-i băga în seamă.

Activitatea CNSAS-ului este ticăloasă pentru că, în virtutea atitudinii mai sus pomenite, această instituţie întreţine, probabil deliberat, o confuzie între cei cu adevărat mârşavi şi cei care au luptat contra puterii până la limita puterii lor, cărora trebuie să le adăugăm pe cei care au considerat de datoria lor să folosească singurele mijloace pe care le aveam la îndemână ca să facem să dăinuie valori mai temeinice decât circumstanţele politice – în ceea ce ne priveşte cultura şi spiritualitatea românească, de altfel, între noi fie spus, mai ameninţate astăzi şi mai vătămate decât pe vremea când generaţia noastră era confruntată cu politica de rusificare, dar asta este o altă discuţie.

Iată de ce, luând pildă după o scrisoare pe care mi-o adresa pe vremuri, când ţângăfei de-o aceeaşi teapă mă lătrau dindărătul gardului, Milan Kundera, şi el nu demult, după cum ştii, ţinta unor atacuri la fel de josnice…, luând pildă, spuneam, după această scrisoare care mă obligă la o solidaritate pe care n-o vor înţelege nicicând jivinele trăitoare după legea pădurii – ecologică, fireşte – vin să te rog a nu te lăsa abătut de cei care nu vor exista, după noi, decât mulţumită nouă, şi numai dacă vreun vrednic cercetător microbiologist va vrea să ştie căror bacterii nocive am ştiut să rezistăm şi cum.

Virgil Tănase

16 mai 2011

Poetul Ion Mureşan vs. turnătorii Securităţii

Cu luni în urmă, când a explodat în presă dosarul turnătoriilor prozatorului Ioan Groşan, m-a uimit atitudinea lui Ion Mureşan. Într-un editorial din gazeta online „CityNews”, „Cazul Groşan”, poetul a scris: „Ziarul Adevărul din 26 ianuarie 2011 îşi deschide prima pagină cu un titlu bombă: „Ioan Groşan a turnat le Secu’”. Că CNSAS a cerut Justiţiei să stabilească calitatea de colaborator al Securităţii a scriitorului. O poză uriaşă însoţea titlul scris cu litere de o şchioapă. Montajul gazetăresc era la limita de a-l acuza pe Ioan Groşan că a făcut poliţie politică. Seara, la Jurnalul de ştiri de la televizor, aceaşi ştire, tot cu poze mari. Am citit, oricum, articolul pe nerăsuflate. Bomba s-a dovedit, aşa cum mă aşteptam, o fâsâială. Dezvăluirea, suspect de întârziată şi suspect de mediatizată, făcea referire la nişte lucruri petrecute acum 35 de ani.” Timpul a demonstrat că n-a fost deloc o „fâsâială”, cum credea sau vroia să creadă, şi să se creadă, în 31 ianuarie, data publicării articolului, poetul transformat cu voia sa în detergent pentru rufele murdare .Opinia lui Mureşan n-a reuşit să mă scandalizeze doar fiindcă mi-am zis că poetul sacrifică cu naivitate inclusiv evidenţa în numele prieteniei, prietenia lui cu Groşan datând din perioada studenţiei. Poetul a precizat chiar cu fermitate: „Prietenia lui Ioan Groşan mă onorează. Oricare dintre noi, adolescenţii de atunci, puteam să cădem victime celor ce azi iau pensii mari şi umblă cu fruntea sus pentru că ne-au frânt în fel şi chip conştiinţele. Pentru că ne-au băgat frica în oase. Şi eu aş fi putut fi Ioan Groşan…!”. Şi a ţinut să mai spună: „Acum 35 de ani şi eu am fost şantajat să semnez. Scenariul era acelaşi, doar că se desfăşura în biroul CI-stului de la Dej: promisiuni combinate cu ameninţări. Au încercat de câteva ori. Dar cum din pricina unor probleme personale cochetam cu gândul suicidului (ceea ce le-am şi spus), m-au lăsat, până la urmă, în plata Domnului, nu înainte de a mă sfătui, părinteşte, să nu fac prostia cea mare. Altfel, cine ştie, speriat de ameninţări şi zăpăcit de începutul armatei, poate aş fi semnat şi eu. Căci erau diabolici cu metodă, aveam să constat pe propria-mi piele mai târziu.”

Categoric, Securitatea a acţionat murdar, dar asta nu-i disculpă pe informatori. Puteau în atâta amar de ani să-şi recunoască greşeala, nu-i lapida nimeni. Şi să-şi ceară scuze de la eventualele victime, de la cei a căror viaţă a fost distrusă cu ajutorul informaţiilor furnizate securiştilor. Mureşan a încercat să-l transforme pe Groşan într-o victimă de compătimit. Dar ce l-a împiedicat pe Groşan, după ce recunoştea că a ciripit la Secu, să dea şi numele ofiţerilor care l-au forţat să abdice moral, principalii vinovaţi?

În 5 mai, tot pe „CityNews”, Mureşan a publicat editorialul „Cui foloseşte?”. L-am descoperit doar acum. În el, Mureşan le plânge de milă iar scriitorilor colaboratori ai Securităţi, susţinând că prin devoalarea mizeriilor acestora se compromite scriitorimea în ansamblu. Măi să fie… ! Este ca în situaţia în care, scriind despre un popă curvar şi beţiv, se ripostează că vrei să compromiţi Biserica. În loc de popă, puteţi pune ofiţer, magistrat, medic, ocupaţiile cu spirit de castă. Aşa-i că vă este cunoscută reacţia, până la îngreţoşare? Poetul îşi coboară elocinţa din nori: „Întrebam în titlul acestor rânduri „cui foloseşte?”. Cui foloseşte toată mizeria asta inchizitorială? Păi, poate tocmai compromiterii scriitorului român. Mai mult, compromiterii intelectualităţii româneşti. CNSAS va ajunge în scurtă vreme să epureze manualele şcolare de scriitorii suspectaţi de colaborare cu Securitatea. Juriile premiilor literare, chiar şi în provincie, vor fi în curând dublate de un juriu al CNSAS.” Mă mir cum de n-a pomenit Mureşan şi de compromiterea imaginii României în lume şi a Terrei în Univers. Dar nu-i târziu. Săracii colaboraţionişti, cât sunt de persecutaţi! Îmi dau lacrimile.

Alexandru Petria

„Deania neagră”, prezentată la Cluj. Comando „Herg Benet”

Comando Herg Benet la Cluj. De la dreapta- Alexandru Petria, Igor Ursenco, Cristina Nemerovschi, Stefan Bolea şi Leonard Ancuta.

Sambata se pune de-o rebeliune. La Cluj. La Book Corner

„Deania neagră”. Noua mea carte

„O carte pe care am citit-o „dintr-o bucată” şi pe care am recitit-o imediat, dar tot am rămas sur ma soif – mi-ar fi plăcut să fie măcar de două-trei ori mai voluminoasă! Prin ce m-a cucerit? Prin micile „poveşti” atroce, gingaşe sau gingaş-atroce, cîteodată chiar „crude şi insolite”, prin caracterele excelent schiţate în două trei pagini, prin calitatea stilului, excelent adaptat de autor micilor spaţii explorate. Nu mă îndo- iesc că voi deschide adesea această „casetă de bijuterii”, pentru a revedea un inel, o agrafă, un colier. Şi, de bună seamă, aş fi foarte bucuros dacă autorul ar recidiva cît de repede.”

(Liviu Antonesei)

„Cine spune că, în țara lui Caragiale (I.L.), marea literatură nu se poate naște din teme „mărunte”? Instantaneele în proză ale lui Alexandru Petria surprind o lume la intersecția fabulosului nebănuit cu pitorescul jegos, cartografiind universul în continuă schimbare, aproa- pe volatil, al contemporaneității mărunte. Scriitorul reușește această performanță cu cinism narativ bine stăpânit, cu tandrețe, chiar… dar una deloc lipsită de cruzime. Bine ați venit într-o cușcă a maimuțelor actualizată în Deania neagră! „

(Dan-Silviu Boerescu)

„Prozele scurte ale lui Alexandru Petria sunt pline de surprize – ca, de pildă, fantezia personajului Todoran, care, după un act sexual fami- liar şi fără magie, visează deodată că are umerii şi braţele acoperite de porumbei. O altă lume nevăzută, uneori sinistră, alteori de vis, este ceea ce oferă autorul înăuntrul trăirilor tuturor personajelor, declarate – şi cunoscute – în mod intenţionat mediocre, tocmai pentru a ni se arăta că, de fapt, sunt misterioase. Cel mai misterios rămâne autorul însuşi. După un asalt anecdotal şi imaginar unanim foarte bine scris, ne rămâne încă necunoscut, dar dator să ni se desfăşoare în narative mai lungi. Sunt extrem de curios să continui să-l citesc.”

(Petru Popescu)

Alexandru PETRIA: născut la 27 II 1968, în oraşul Dej, judeţul Cluj. Debut publicistic şi poetic în “Tribuna” în 1983. Studii întrerupte de psiho-sociologie.

Cărţi publicate: “Neguţătorul de arome”(1991, poeme), “33 de poeme”(1992) şi “La ce bun poeţii…”(colectiv, interviuri). În 2010 mi-a apărut romanul Zilele mele cu Renata, la editura Tritonic. Colaborări sporadice la toate revistele revistele literare importante.

După 1989: şeful Comisiei pentru abuzuri şi drepturile omului în CPUN-ul municipiului Dej; întemeietor, împreună cu Radu Săplăcan şi Zorin Diaconescu, al săptămânalului dejean “Gazeta someşeană”- primul număr a fost scos în 23 decembrie 1989; candidat din partea Mişcării Ecologiste din România la Camera Deputaţilor- 1992; redactor investigaţii, între 1992- 1994, la revista bucureşteană “Zig-Zag” pe vremea directoratului lui Alex Ştefănescu- între 1992- 1996 a locuit la Bucureşti; 1994-1995- reporter investigaţii la ziarul “Cotidianul”; 1995-1996- redactor şef al săptămânalului bucureştean pentru comercianţi “Hermes” şi redactor la săptămânalul “Partener” publicat de trustul “România Azi”. După reîntoarcerea în Ardeal a fost redactorul şef al săptămânalului “Monitorul de Someş”, apoi, în 2000, a fondat propria sa publicaţie, lunarul “Realitatatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla”, al cărei director este şi în prezent.

Comenzi online pe Librăria „Herg Benet”- http://www.libraria.hergbenet.ro/?category=3&product_id=18

Nicolae Breban, propria victimă

Am convingerea că Nicolae Breban a devenit propria victimă. Victima propriului său areal mental, a obsesiei relaţiilor de putere. Că au intrat pe frecvenţă conţinutul unor documente ale Securităţii şi o anumită necruţare a confraţilor are ca pornire tot omul Breban. Ins cu un ego cât un  Zeppelin, mai convins de valoarea operei sale decât şi papa de atotputernicia lui Dumnezeu. Nu zic că n-are dreptate, că nu este un scriitor important. Dar nu discut opera. Doar personajul din spatele ei, acuzat că a fost „agent de influenţă” al Securităţii. Breban însă neagă cu vehemenţă: “Ce-i cu prostia asta, de „agent de influenţă”, expresie lansată ca un zvon de unele dame isteroide la Paris, fiinţe „fine” care nu au publicat, decenii la rând, vreun titlu în acest mândru şi liber oraş, expresie pe care unii nătărăi, la care văd acum că te înşiri grăbit şi mata, o repetă, fără să vă treacă o clipă prin cap – de conştiinţă nu mai vorbesc! – că mândrul şi arogantul, îmbibat realmente de propria sa valoare, atâta câtă este, Breban nu poate fi instrumentul nimănui, nu poate fi instrumentul nici unei puteri. Nici în vis!” Pentru cei care nu ştiu, precizez că scriitorul se referă la Monica Lovinescu.

Criticul Laszlo Alexandru amintea de paranoia în legătură cu Breban pe blogul revistei „Tribuna”. Şi avea în vedere citatul pe care tocmai l-am redat. Da, cred că putem să vorbim aproximativ aşa în cazul Breban. Nicolae Manolescu, în editorialul „Cum ne asumăm prezentul”, din numărul 18/ 2011 al „României literare”, după ce detectează o „candoare paranoică” la Breban, povesteşte o discuţie avută cu prozatorul, care a absentat în mod repetat de la şedinţele Consiliului Uniunii Scriitorilor -”(…) a avut ineleganţa de a le spune colegilor lui scriitori că nu participă la Consilii fiindcă scrie. Iar la observaţia mea că toţi membrii Consiliului scriu, aceasta fiind şi meseria lor, să răspundă sfidător că el scrie bine”.  Spre deosebire de Alexandru şi Manolescu însă, pentru precizie, afirm că la Breban întâlnim o paranoia megalomanică, cum au avut Alexandru cel Mare, Ceauşescu, Păunescu şi mulţi alţii. Cei neîncrezători au posibilitatea să se documenteze în literatura de specialitate. Se pot edifica totuşi şi după o simplă căutare pe Google.

Oamenii cu paranoia megalomanică au tendinţa de-a se considera „buricul pământului”, cei de care depinde şi direcţia vântului. Sunt ca leii în Agora şi, nu de puţine ori, ca iepurii de fricoşi în particular. Totdeauna ahtiaţi după laude. De aici cred că e cu folos căutarea legăturii lui Breban cu Securitatea, de după dizidenţa sa reală din anii 70 ai secolului trecut. Uneori obţii mai multe informaţii lăudând, decât lovind cu cravaşa şi forţând subiectul să semneze un angajament de informator. Îi asiguri şi iluzia că joacă pe ce teren vrea, ca nutrient la rădăcina orgoliului.

Alexandru Petria

Explicaţii despre colaborarea lui Nicolae Breban cu Securitatea

Germina Nagîț de la CNSAS precizează de ce s-a ajuns la acuzarea lui Nicolae Breban de „poliţie politică”. Despre colaborarea cu Securitatea a romancierului, Nagîț în ultimul număr al revistei 22, intervievată de Andreea Pora:

 „Să revenim la cazul Breban, care a stârnit destulă polemică şi nemulţumire pe scena publică. Au fost voci care au spus că din documentele prezentate în instanţă de CNSAS nu ar reieşi clar că el a fost informator, nu are Angajament, nu are note informative…

Definiţia colaboratorului, aşa cum e prevăzută de lege, nu se bazează pe elemente, să zicem, „birocratice“ – existenţa unui Angajament, a unui nume conspirativ sau chiar a unui dosar de reţea -, ci pe conţinutul şi pe natura informaţiilor pe care o persoană le-a transmis Securităţii. Circumstanţele sunt foarte importante, nuanţele de asemenea, dar unitatea de măsură nu poate fi decât una singură şi întotdeauna aceeaşi: Drepturile Fundamentale ale Omului sau drepturile civile. Calitatea de colaborator depinde, în esenţă, de natura informaţiei pe care cineva a livrat-o ofiţerilor de Securitate, iar Consiliul nu face decât să propună instanţei un set de documente care, în opinia juriştilor noştri, confirmată de Colegiu, corespund definiţiei din lege. Repet: CNSAS nu se pronunţă şi nu atribuie cuiva această calitate, ci doar înaintează o propunere instanţei, pe baza unor materiale arhivistice.

În ce măsură discuţiile lui Breban cu generalul de Securitate Pleşiţă aduceau atingere Drepturilor Omului şi drepturilor căror oameni?

Din acţiunea prezentată instanţei rezultă că s-au reţinut ca esenţiale pentru documentarea cauzei informaţiile despre persoane din mediul literar, informaţii pe care d-l Breban i le-a comunicat generalului Pleşiţă la telefon: diverse opinii, reacţii şi intenţii ale celor implicaţi în fenomenul cunoscut publicului sub numele de „Mişcarea Goma“. S-au reţinut în acţiune şi rapoarte întocmite de ofiţeri după discuţiile cu d-l Breban, privind mediul emigraţiei române din Paris şi în special Europa Liberă. Or, în această situaţie, colegii jurişti au apreciat că documentele atestă încălcarea dreptului la opinie, la libertatea cuvântului, precum şi accesul liber la informaţii. Citatele vorbesc de asemenea despre încălcarea dreptului persoanei la viaţă privată. (…) în faţa unor note, rapoarte, înregistrări sau fotografii în care e vorba despre viaţa privată, poţi spune că ai ajuns în punctul în care evidenţa se impune. Când informaţiile transmise ofiţerilor, verbal sau în scris, cu sau fără un „contract“ sau o promisiune scrisă (mă refer la Angajament), sunt din registrul vieţii private a altora, eşti susceptibil de a fi încadrat în categoria colaboratorilor.

Au fost folosite informaţiile date de Breban în cazul disidenţei grupului de la Paris?

Unele sinteze informative erau categoric utile în acţiunea „Eterul“ – de exemplu, cele privitoare la Monica Lovinescu, Noël Bernard, Virgil Ierunca şi ceilalţi membri ai secţiei sau ai emigraţiei române. Genul ăsta de informaţii se transmiteau grupei operative şi se exploatau în dosarul de obiectiv, dedicat special Europei Libere şi în dosarele individuale. Era firesc să se întâmple asta, datele trebuiau exploatate operativ, doar nu erau simple cancanuri la o cafea. Că nu le regăsim în formă olografă, semnate cu un nume conspirativ, pentru ofiţer era, cum v-am spus, irelevant. Importantă era destinaţia şi valoarea lor operativă.”