Virgil Tănase. Scrisoare deschisă către Nicolae Breban

Dragă Nicolae Breban,

Suntem, în viaţă, doar câţiva, de numărat pe degetele unei singure mâini, care avem dreptul nu să judecăm – nu ne-am îngădui – dar să vorbim cu autoritate de cele întâmplate înainte de 1989.

Ne-am câştigat acest drept înfruntând, cu riscul libertăţii şi, în ceea ce mă priveşte, şi cu cel al vieţii, societatea totalitară atunci când mai eram în ţară – şi nu la adăpost în hucuirile Occidentului, acolo unde iarăşi, puţini dintre noi s-au ridicat deasupra simplei lătrături, nemuşcătoare fireşte, pentru a stârni într-atât furia autorităţilor de-aici încât braţul înarmat cu satâr al acestora să vrea a ne lovi până şi acolo.

Cu vorba grea de tot acest trecut ţin să-ţi spun astăzi că am considerat întotdeauna CNSAS-ul o instituţie imorală şi ticăloasă. Mi se va răspunde că ea este legală etc…, ceea ce nu este un argument pentru mine care am avut deja dreptate împotriva legalităţii – socialiste pe atunci – pe care mă îndemnau s-o respect aproape în unanimitate cei din jurul meu – şi nu m-ar mira să am iarăşi dreptate împotriva opiniei publice.

Activitatea CNSAS-ului este imorală pentru că introduce – abuziv, cu siguranţa unui materialism care chiar dacă nu-şi mai spune ştiinţific, e de-o aceeaşi natură vulgară – criterii faptice, „obiective”, minerale, acolo unde nu există decât conştiinţa fiecăruia, o alcătuire dintr-o altă materie, a cărei funcţionare n-o cunoaştem, sâmburul tainic – „cămara sufletului meu” spune Cartea – unde este imoral să pătrunzi cu bocancii chiar lustruiţi democratic ai defunctului Bocănici („… bocăne cu bocancii Bocănici”, pentru cei care-şi mai amintesc!). Nimeni nu ştie unde este capătul de îndurare al fiecăruia dincolo de care este imoral de a pretinde cuiva să reziste – şi mulţi dintre „curaţii” de azi sunt funciarmente ticăloşi pentru că virginitatea lor nu se datorază decât cumplitei laşităţi care i-a îndemnat să putrezescă în neînsemnarea lor, dar care, nu mă îndoiesc, aceştia, şi-ar fi dat pantalonii jos la cea mai mică solicitare a monstrului, dacă acesta ar fi avut de ce-i băga în seamă.

Activitatea CNSAS-ului este ticăloasă pentru că, în virtutea atitudinii mai sus pomenite, această instituţie întreţine, probabil deliberat, o confuzie între cei cu adevărat mârşavi şi cei care au luptat contra puterii până la limita puterii lor, cărora trebuie să le adăugăm pe cei care au considerat de datoria lor să folosească singurele mijloace pe care le aveam la îndemână ca să facem să dăinuie valori mai temeinice decât circumstanţele politice – în ceea ce ne priveşte cultura şi spiritualitatea românească, de altfel, între noi fie spus, mai ameninţate astăzi şi mai vătămate decât pe vremea când generaţia noastră era confruntată cu politica de rusificare, dar asta este o altă discuţie.

Iată de ce, luând pildă după o scrisoare pe care mi-o adresa pe vremuri, când ţângăfei de-o aceeaşi teapă mă lătrau dindărătul gardului, Milan Kundera, şi el nu demult, după cum ştii, ţinta unor atacuri la fel de josnice…, luând pildă, spuneam, după această scrisoare care mă obligă la o solidaritate pe care n-o vor înţelege nicicând jivinele trăitoare după legea pădurii – ecologică, fireşte – vin să te rog a nu te lăsa abătut de cei care nu vor exista, după noi, decât mulţumită nouă, şi numai dacă vreun vrednic cercetător microbiologist va vrea să ştie căror bacterii nocive am ştiut să rezistăm şi cum.

Virgil Tănase

16 mai 2011