Despre nevoia de agenţi literari şi o soluţie punctuală

N-am habar pe bune dacă există vreun agent literar în România. Nu dintre cei care aduc autorii străini spre edituri, care le negociază contractele – asemenea mijlocitori de importuri ştiu că sînt. Mă refer la aceia care ar trebui să se ocupe de publicarea autorilor autohtoni, ca să se delecteze, pe lîngă americani, francezi şi alţi crunţi imperialişti, şi patagonezii, şi mongolii, şi burundezii cu producţiile noastre literare. Or, dacă există, sînt de-o invizibilitate deplină. Înmuiată în glumă, asta-i realitatea: stăm catastrofal cu exporturile metodice. În acest text iau în calcul strict proza. Şi nu sub aspect valoric, ci ca produs de piaţă, vandabil în varii proporţii.

Ca să rămîn legat de terminologia economică, în exporturile literare nu avem o piaţă realmente liberă, unde să nu conteze apartenenţa sau neapartenenţa la o grupare literară şi interferenţele politice, nu în ultimul rînd. Şi despre ce piaţă liberă putem să discutăm, dacă nu avem intermediari între autori şi editurile străine, adică agenţii literari? Editurile româneşti se ocupă şi mai mult nu se ocupă de publicarea în exterior a scriitorilor, chiar dacă ar putea să cîştige un comision ce le-ar acoperi costurile autohtone de producţie cu volumul scriitorului vîndut. Şi, în principal, de fapt, nu e treaba lor.

În tentativa de a-mi căuta un agent literat, ajutat de nenea Google, am citit jelaniile unora, întristaţi de situaţia despre care scriu. Şi jelaniile – redactate şi cu ani destui în urmă – au rămas jelanii, fără finalitate, îngropate în cotloanele internetului. Fiecare autor merge pe barba lui, dacă nu orbeşte pe mîna editurii care l-a editat aici, ale cărei interese nu converg totdeauna cu ale lui, se străduieşte să publice unde poate în străinătate şi se bucură umil dacă reuşeşte oriunde, ceea ce este un amatorism cu potenţial păgubos. Şi de imagine, şi financiar. Dacă scriitorul n-are acces la o serioasă bancă de date cu editurile dintr-o anumită ţară, ca să cunoască specificul şi influenţa lor, tarifele practicate, fie şi dacă are romanul tradus, o să ştie unde şi cum să se adreseze cu şanse de reuşită? Şi dacă i se acceptă textul, o să reuşească să nu-şi prindă urechile în hăţişurile contractului pe care va trebui să-l semneze? Nu pun la socoteală că-şi pierde şi timpul. Agentul literar însă, al cărui cîştig depinde de comisionul convenit cu scriitorul, are interesul omenesc să cîştige cît mai mult şi cît mai repede şi să-şi cultive reciproc avantajos relaţiile, atît cu scriitorii, cît şi cu editurile străine, să le împingă spre prietenie, fiindcă trăieşte de pe urma lor.

Despre o veritabilă promovare a literaturii române în lume, în absenţa agenţilor literari, e cam la fel ca a vorbi cu suficienţă de pornirea la un maraton într-un picior, şi ăla betegit de reumatism. Neputîndu-se asigura traiul scriitorilor de pe piaţa de carte internă, exporturile, prin intermediul agenţilor, sînt şansa mult visată, nedepinzînd de vînzoleala pe la dosul politicienilor pentru subvenţii. Şi realistă. Oricum, scriitorii sînt învăţaţi cu traiul modest.

Este extraordinar că anumite instituţii subvenţionate de Statul român, adică din buzunarele noastre, la urma urmei, încearcă să formeze traducători. Dar nu este suficient, nici maximum de eficient – fără agenţi literari, veriga nu este închisă. Deşi este o ocupaţie liberală, în stadiul incipient, în care ne aflăm acum, intervenţia Institutului Cultural Român şi a Uniunii Scriitorilor ar fi binevenită. Cum? Consiliindu-i, de exemplu, pe literaţii doritori să-şi scoată autorizaţii de persoane fizice autorizate măcar (P.F.), nu e nevoie de înfiinţarea unor SRL-uri, care sînt mai costisitoare, cu contabili plătiţi şi alte cele, ca să poată încheia legal contractele de intermediere. Ce ar mai trebui? Să li se asigure doritorilor, selectaţi pe criterii care se pot schiţa, numai dorinţă să fie, că nu e imposibil, un fel de bursă care să le permită să înceapă să se ocupe numai cu stabilirea contactelor în interior şi în exterior, să lase orice altă ocupaţie de-o parte, pentru formarea portofoliilor de scriitori şi edituri. Moare cineva dacă i se alocă unui asemenea om 200-300 de euro pe lună, pe o perioadă fixă, asistenţă juridică şi acces gratuit la Internet, dacă respectivul n-are acasă? Că de altceva nu mai are nevoie, abilităţile comunicaţionale şi flerul fiind subînţelese. Eventual, banii investiţi se pot recupera în timp, dacă treaba începe să aducă profit. Mă gîndesc la ceva asemănător incubatoarelor de afaceri din industrie. Nu-i exclus să se poată accesa şi fonduri europene pentru acest scop. Chiar deloc.

Am formulat o soluţie punctuală pentru promovarea literaturii române actuale în lume şi profitabilă pecuniar pentru creatori. Ieftină şi cu beneficii imense în timp. O să intereseze pe cineva? Sau rămînem la gargara că nu ne bagă mai nimeni în seamă. Dar cine deschide uşa cuiva care nu ştie să bată la ea?

Alexandru Petria

 

Text publicat şi pe Agenţia de Carte

http://www.agentiadecarte.ro/2011/07/despre-nevoia-de-agenti-literari-si-o-solutie-punctuala/

Anunțuri

6 comentarii to “Despre nevoia de agenţi literari şi o soluţie punctuală”

  1. N-am găsit nici o soluție la asta, cu toate că sunt membru al US. Numai prin plecarea în străinătate a autorului și negocieri la fața locului. De pildă, în zone cu mulți români, să zicem, Toronto, la editura Observatorul se poate publica în românește. Cred că fără drepturi de autor. În traducere chiar cred că nu interesăm pe nimeni. Fonduri europene? Ar fi o idee, dar nu știu cine ar da bani pe un Project scriitoricesc?

  2. Merita incercat! Sunt sigur ca ar merge, daca e privita actiunea si ca o afacere, cu rigoare.

  3. Cum ziceam, sunt la prima etapă – cea naţională.

  4. Eu ma gindesc de mult timp la aceasta varianta, fiind si scriitoare.In America sunt foarte multi scriitori care s-au facut agenti literari pentru ei si pentru alti confrati care voiau sa fie publicati.Intrebarea e daca imi trebuie si o acreditare din partea cuiva din Romania,caci am de gind sa dau drumul acestei afaceri in cel mai scurt timp.Sunt sigura ca voi avea „clienti” romani si am deja contactele din strainatate,facute.Nu am nevoie sa ma ajute „statul”…vreau doar sa stiu ca o pot face legal si fara sa-mi puna cineva piedici.Am ajuns la concluzia ca sunt mult mai cunoscuta in strainatate decit in Romania, pentru ca eu acolo am publicat primul roman.Daca aveti vreo idee despre acreditare,domnule Petria,va rog sa-mi scrieti la:alma_around@yahoo.ro.

  5. normal, daca stati in america, tebuie sa va faceti rost de hartiile cerute de legile de acolo. nu aveti nici o treaba cu autoritatile romane.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: