Zvapaiata de Sonia

Are înfăţişarea unui funcţionar de treabă. Pe care te poţi baza că o să te asculte şi că o să-ţi rezolve doleanţele. Îşi împinge cu arătătorul mereu ochelarii pe nas şi-şi strâmbă totodată buzele. Gestul i-a devenit tic, cum i-a devenit tic şi trecutul batistei peste frunte chiar şi când nu este transpirat.

Anastasie Popeagă nu lasă o zi să nu meargă până la gară. Se simte cel mai bine pe peroane, urmărind marfarele şi trenurile cu călători care trec prin Deania. Ar călători, nu contează unde, ar călători tot timpul, în Deania are impresia că este un captiv.

 

Serile, când era singur, nevastă-sa l-a părăsit de demult, îi venea să urle. Nu se mai uita la televizor. Noroc că odată cu ieşirea la pensie a descoperit internetul. O oră-două la început. Apoi calculatorul i-a devenit ca o parte a corpului, indispensabilă. Nu se mai dezlipea de el decât să-şi gătească, ca să iasă la cumpărături şi, desigur, până la gară.

Până la 63 de ani, a reuşit să publice două volume de proză, un roman de mici dimensiuni şi o mână de antologii de interes local. N-a prea fost băgat în seamă în afara judeţului. Şi suferea crunt. De aceea a şi albit total de la 50 de ani.

Azi Popeagă este alt om. Realizează că a dat lovitura vieţii. A dibuit calea. Iniţial i-a fost frică. Apoi i-a trecut. Cu o trei luni în urmă i-au sosit de la editură exemplarele de semnal ale volumului de proză “Zvăpăiata de Sonia”. Iar criticii au început să scrie despre opera sa. A fost invitat şi la televiziuni, el care nu se uită niciodată la televizor. Cartea este un succes. Dacă înainte evita ziariştii, acum le caută compania. Afişează un facies indiferent când se vorbeşte laudativ despre volumul lui, şi dă din mâini plictisit, dar n-are aer de satisfacţie şi se preface că tuşeşte ca să-şi mascheze adevărata stare. O editură prestigioasă s-a arătat interesată să-i reediteze cărţile. A acceptat.

Popeagă s-a apucat să dea sfaturi tinerilor scriitori care-l căutau. Despre scris, despre femei, despre orice. Şi-l căutau mulţi. Mai ales pe net. Câtorva, care l-au rugat insistent, şi care n-au apucat să cumpere din librării “Zvăpăiata de Sonia”, le-a expediat prin e-mail fişierul cu prozele din carte. Popeagă era încântat de timpul petrecut cu tinerii pe net. Parcă erau copiii săi, aşa-i considera, şi ei îi ştergeau cât era posibil amărăciunea că n-a avut copii, şi el iubea enorm copiii, cum iubea şi florile, îndeosebi cactuşii. Locuinţa îi era plină de ghivece cu cactuşi. De fapt, internetul a contribuit enorm la popularitatea lui, realiza, şi lăuda, minunându-se, tuturor care stăteau să-l asculte această izbândă a inteligenţei umane, deja banalizată pentru alţii în 2009.

Într-o dimineaţă, când şi-a deschis contul de e-mail a găsit:

Din romanul “Străinul”, traducerea Georgeta Horodincă, ediţia RAO, 2002, pag. 20:

“Cînd m-am trezit, Maria plecase. Îmi explicase că trebuie să se ducă la mătuşa ei. M-am gîndit că e duminică şi asta m-a plictisit: nu-mi place duminica. Atunci m-am întors pe partea cealaltă în pat, am căutat în pernă mirosul sărat pe care părul Mariei îl lăsase şi am adormit pînă la zece. Am fumat apoi, stând tot culcat, pînă la prînz. Nu voiam să mănînc la Celeste, ca de obicei, deoarece, cu siguranţă, mi s-ar fi pus tot felul de întrebări şi nu pot suferi aşa ceva. Mi-am pregătit nişte ouă şi le-am mîncat direct din tigaie, fără pîine, pentru că nu aveam şi pentru că nu vroiam să cobor ca să-mi cumpăr.

După-masă, m-am cam plictisit şi m-am învîrtit de colo pînă colo prin casă.”

Din “Zvăpăiata de Sonia”, pag. 101: “Când m-am trezit, Sonia plecase. Îmi spusese în ajun că trebuie să-şi aştepte o prietenă la gară. M-am gândit că e duminică şi asta m-a plictisit: nu-mi plac duminicile. Atunci m-am întors pe partea cealaltă în pat, am căutat în pernă mirosul pe care părul fetei îl lăsase acolo şi am adormit pînă la zece. Am fumat apoi, stând tot culcat, până la prînz. Mi-am pregătit două ochiuri şi le-am mâncat fără pâine, fiindcă nu aveam şi nu vroiam să cobor la restaurant ca să-mi cumpăr.

După masă m-am cam plictisit şi m-am învârtit de colo până colo prin apartament.”

Din “Străinul”, pag. 34:

“Seara, Maria a venit să mă aştepte şi m-a întrebat dacă vreau să mă însor cu ea. Am spus că îmi este totuna şi că puteam s-o facem dacă vrea. A vrut să ştie atunci, dacă o iubesc. Am răspuns aşa cum mai făcusem o dată, că asta nu înseamnă nimic dar că, fără îndoială, n-o iubesc. “Atunci de ce să mă iei de nevastă?” a spus ea. I-am explicat că asta nu are nici o importanţă şi că, dacă ea vrea, putem să ne căsătorim. De altminteri ea îmi cerea asta şi eu mă mulţumeam să zic da. Mi-a atras atunci atenţia că e un lucru serios căsătoria. Eu am răspuns: “Nu”. Ea a tăcut un timp şi s-a uitat la mine în tăcere. Apoi a vorbit. Voia pur şi simplu să ştie dacă aş fi acceptat aceeaşi propunere venind din partea altei femei, la care aş fi ţinut în acelaşi fel. Am spus: “Fireşte”. Ea s-a întrebat atunci dacă mă iubeşte; cît despre mine, eu nu puteam şti nimic în această privinţă. După un alt moment de tăcere, a murmurat că sunt ciudat, că mă iubea fără îndoială din pricina asta, dar că într-o zi am s-o dezgust din aceleaşi motive. Cum eu tăceam, neavînd nimic de adăugat, m-a luat de braţ zîmbind şi a declarat că voia să se mărite cu mine. Am răspuns că ne vom căsători cînd va voi ea. “

În “Zvăpăiata de Sonia”, pag. 104-105:

“Sonia m-a întrebat dacă vreau să mă însor cu ea. Am spus că-mi este totuna,dar că puteam s-o facem dacă vrea. A vrut să ştie atunci dacă o iubesc. Am răspuns aşa cum mai făcusem o dată, că asta nu înseamnă nimic dar că, fără îndoială, n-o iubesc. “Atunci de ce mă iei de nevastă?” a spus ea. I-am explicat că asta nu are nici o importanţă şi că, dacă ea vrea, putem să ne căsătorim. De altminteri, ea îmi cerea asta şi eu mă mulţumeam să zic da. Mi-a atras atunci atenţia că mariajul e un lucru foarte serios. Eu am răspuns “Nu”. Ea a tăcut un timp şi s-a uitat la mine în tăcere. Apoi a vorbit. Voia pur şi simplu să ştie dacă aş fi acceptat aceeaşi propunere venind din partea altei femei, la care aş fi ţinut în acelaşi fel. Am spus: “Fireşte”. Ea s-a întrebat atunci dacă mă iubeşte;cît despre mine, eu nu puteam şti nimic în această privinţă. După alt moment de tăcere, a murmurat că sunt ciudat, că mă iubea fără îndoială din pricina asta, dar că într-o zi am s-o dezgust din aceleaşi motive. Cum eu tăceam, neavînd nimic de adăugat, m-a luat de braţ zâmbind şi a declarat că voia să se mărite cu mine. Am răspuns că ne vom căsători când va dori ea.“

Rânduirile i le-a trimis un prozator tânăr extrem de talentat, căruia Popeagă a făcut să-i parvină fişierul cu cartea sa. Tânărul îl mai întreba aparent candid: “Aţi furgăsit de la Camus ca să fiţi sigur că luaţi ce-i mai bun?” Tânărul a comparat textele cu un motor de căutare.

În săptămânile următoare, numele lui Popeagă s-a propagat şi în străinătate, până în Germania, unde un editor a retras traducerea “Zvăpăiatei de Sonia” de pe piaţă şi cotidianele au dezbătut subiectul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: