Petria din Deania sau Petele negre ale vieții noastre cotidiene…
Morți, cimitire, sinucideri, copilărie, babe, adolescente, sex, primari, indivizi maturi și tembeli bătîndu-și joc de copii, senatori, mărunți afaceriști postrevoluționari, lapte de mamă tînără, profesori obtuzi, pensionari, liceeni, îmbogățiți peste noapte, garoafe cu viermi, tiruri pline cu prezervative, chat, consilieri, partide, primari, iubiri carnale, bunici, copii tăiați de tren, medici, benzinari, tîrfe, călugări, înecați, spînzurați, sicrie, ziariști, români, maghiari, țigani, scriitori…Toate acestea, și multe altele, în orașul (fictiv) numit Deania. Acesta poate fi foarte bine orice oraș, mai mic ori mai mare, din draga noastră patrie. Cel care a ”inventat” numele orașului se numește Alexandru Petria și locuiește, zic eu, în…Deania, cum altfel? Mai ales că Petria rimează, subtil, cu Deania… Dar nu locuiește el acolo degeaba. Observă, analizează, disecă realitatea din juru-i cu lama subțire a unui bisturiu de chirurg, fără menajamente, ”operează” caractere și sentimente, trece dincolo de aparențe încercînd să descopere laturile mai puțin vizibile (și, adesea, mai puțin plăcute…) ale oamenilor societății din care este obligat și el să facă parte. Iar apoi, cînd renunță la grijile prea pămîntești și reușește să se desprindă de mica lui ”obsesie” – Internetul- …Alexandru Petria scrie. Pînă cînd se adună de-un volum. Apoi îl publică, doar n-o să țină manuscrisul în sertarul biroului ori pe noptiera vreunei femei (mai mult ori mai puțin iubită…) care s-ar putea numi Renata sau Miralma sau, de ce nu, Salma Hayek! Cel mai recent volum al său poartă titlul vag misterios Deania neagră și a apărut la Editura Herg Benet în anul de grație 2011. (În țara noastră, se pare, toți anii sînt ”de grație”…)
Sandu Petria a publicat întîi, ca orice român care se respectă, cîteva volume de poezii, apoi un micro-roman intitulat (pur și) simplu Zilele mele cu Renata iar după ce a operat cu bisturiul (precum un fin specialist) dar a dat și cu toporul, obligat de situații și de…vremuri, persiflînd parcă un vechi îndemn poetic comunist (citez aproximativ: ”…haideți, băieți, să dăm cu barda/ căci aceasta este arta…” ), a imaginat un ”ținut” cu oameni și străzi, cimitire și instituții, clădiri și stadioane, parcuri și crematorii. Prozele din volumul Deania neagră amintesc de ”nuvelele-minut” ale lui Orkenyi Istvan dar și de unele povestiri ale minunatului Hrabal. Umorul negru dansează fără opinteli cu ironia și chiar cu autoironia, grotescul se aliniază corect cu duioșia, sarcasmul face casă bună cu notația exactă, aproape reportericească. Autorul se mișcă degajat pe diversele ”portative” stilistice, preferînd, mai ales, expresivitatea simplității față de ”stufozitatea” unor fraze prea îndelung elaborate. Se dezvăluie, adesea, a fi fără menajamente, arătînd cu degetul, punîndu-l pe ”rană”, folosind un limbaj frust, fiind în stare, însă, a ”scrie chestii vesele chiar și cu inima flendurită.” Contrapunctul e bine stăpînit iar cuvintele se înșiruie în propoziții și fraze de-o acuratețe și o sprinteneală lăudabile. ”Ciurar sponsoriza biserici și mănăstiri. Mergea în fiecare duminică la slujbă. Când nu era în vreo delegație sau la vînătoare. A descoperit că la vânătoare poate să-și facă noi relații utile. Și-a cumpărat puști, ogari. Deși nu-i plăcea băutura, după partidele de vânătoare stătea la câte-un chef cu colegii vânători. Afaceriști, magistrați, polițiști, ziariști. Se prefăcea că bea și-i urmărea cum îi apucă limbuția, cum devin alți oameni după creșterea numărului de pahare date peste cap. Lua aminte. Ajuns acasă își nota picanteriile compromițătoare. Atent. Nu știa când o să-i fie de folos. Pe fișe, după nume. Cu anii, și-a strâns suficiente informații cât să poată ruina carierele unor suspuși din regiune…”
Alături de micro-romanul Zilele mele cu Renata, volumul de scurte povestiri intitulat Deania neagră se dovedește a fi încă o ”piatră” solidă pusă la temelia prozei lui Alexandru Petria.
Radu Țuculescu
textul a aparut in Tribuna nr 216
Alexandru Petria 