Prostiile politice ale scriitorilor. Subiect de dezbatere

Am dat pe un site de următorul text interesant:

„ De ce oamenii continuă să creadă cu încăpăţânare că scriitorii au de adus o contribuţie specială la dezbaterea politică? se întreabă Der Spiegel în ediţia de marţi (06 septembrie 2011), subliniind că, aşa cum o demonstrează în mod repetat laureatul Premierul Nobel Günter Grass, faptul că poţi inventa poveşti plăcute nu se traduce şi printr-o judecată politică înţeleaptă. Să ne imaginăm pentru un moment un scriitor în vârstă, menţionând uciderea evreilor din Europa şi lichidarea soldaţilor germani în acelaşi context într-un interviu acordat unui cotidian israelian şi amestecând numărul victimelor.

Să spunem că în loc să vorbească de acel 1 milion de soldaţi germani care au murit în lagărele sovietice de prizonieri, el susţine că această cifră s-ar fi ridicat la 6 milioane – cifră oferită frecvent pentru numărul de evrei ucişi în Holocaust.

Nu e nevoie de prea multă imaginaţie pentru a vă imagina cum ar reacţiona publicul educat la această matematică a scriitorului. În condiţii normale, cariera omului, ca persoană care face declaraţii politice, ar fi serios dată peste cap.

În acest caz însă, omul din spatele confuziei nu este nimeni altul decât legendarul scriitor german şi laureat al Premiului Nobel Günter Grass, care a făcut declaraţiile în cadrul unui interviu publicat de Ha”aretz la 26 august, în ajunul publicării în ivrit a cărţii sale autobiografice „Decojind ceapa”.

Cartea a fost publicată în urmă cu cinci ani în Germania şi a stârnit o dezbatere masivă în urma dezvăluirilor că scriitorul a fost membru al Waffen-SS.

Importanţa acordată lui Grass ca figură de frunte a literaturii mondiale a atras în mod clar un comportament diferit din partea celor care au comentat declaraţiile sale. În loc să fie criticat puternic de către ziarele germane la câteva zile după publicarea interviului, în presă au apărut, în mare parte, scuze complicate care invocă numeroasele realizări ale lui Grass.

Atunci când vine vorba de judecata politică, Grass a demonstrat cu o regularitate uimitoare că nu posedă o astfel de judecată, proferând, de-a lungul anilor, cele mai scandaloase nonsensuri, scrie Der Spiegel.

Acest lucru nu i-a împiedicat însă pe admiratorii săi să-i ofere în mod regulat un podium de pe care acesta să strige împotriva „capitalismului turbo” sau politicilor Uniunii Europene ale cancelarului german Angela Merkel.

Într-un alt caz, din 1990, Grass a citat Holocaustul ca motiv pentru care Germania ar trebui să rămână separată în două state, explicând că „scena ororii elimină posibilitatea unui viitor stat unificať.

Ca o regulă generală, scrie Der Spiegel, scriitorii sunt oameni cu multă imaginaţie, care au o părere extrem de favorabilă despre ei înşişi.

Fără aceste trăsături, ei nu ar fi capabili să treacă de greutăţile fazei iniţiale în care succesul nu pare garantat. Acest lucru funcţionează în artă, dar, după cum o demonstrează cu uşurinţă exemplul lui Grass, el se dovedeşte dezastruos atunci când vine vorba despre judecarea problemelor lumii reale.”

Sursa http://www.neamtinvest.ro/Mondorama/16054-Exemplul-lui-G%C3%BCnter-Grass-arat%C4%83-c%C4%83-politica-nu-ar-trebui-l%C4%83sat%C4%83-pe-seama-scriitorilor

Nici stupizeniile scriitorilor români în politică nu sunt puţine. E un subiect de dezbatere.

11 comentarii to “Prostiile politice ale scriitorilor. Subiect de dezbatere”

  1. Scriitorii nu au ce căuta în politică, asta e clar…un om care se învârteşte între real şi imaginaţie, nu poate emite teorii obiective şi sănătoase…Ar fi bine ca fiecare să îşi vadă de domeniul pentru care au fost înzestraţi de divinitate…

  2. Daca n-au scriitorii, au Becali, Boc si alte lighioane?

  3. Caul Gunther Grass a stârnit reacţii pe măsura personalităţii sale şi a zigzagurilor din viaţa sa, mai ales după Nobel. Este prea de înţeles reacţia ziarului Dar Spiegel. Nu sunt de trecut sub tăcere aceste manipulări sfruntate ale lui G.G., toate bine plătite şi manevrate cu cinism. Sigur, e bine să se spună adevărul, indiferent că e vorba de GG sau de altă personalitate publică.
    Să ne uităm la circul politic de la noi? La parada de principii, la slugărnicia atâtora, la schimbările de drapele? E întradevăr mult prea trist. Şi totuşi… şi totuşi, oricât ne doare: toate astea sunt între limitele normalului, nu?
    Mă gândesc la celebre opţiuni ciudate ale unor mari scriitori de-ai noştri, ca să nu plutim în generalităţi. La opţiunile din primul război mondial, deci în momente cruciale. Ni se pare ciudat de nu aberant să ţii cu invadatorul, cu cuceritorul. Şi totuşi, o logică exista şi în acele opţiuni. Sau să aduc în discuţie opţiunea lui Eminescu din vremea războiului de Independenţă? Nu s-a pronunţat în niciun fel, pentru că războiul îl făcuseră Liberalii. Ce-i drept, atunci sau după, a scris magistral despre problema Basarabiei… În fine, problema e prea complicată şi nu poate fi expediată. O dapartajare trebuie făcută între susţinerile cu bună credinţă şi cele mincinoase, sfruntate, din interes.
    Dar pe de altă parte, nu sunt recomandabile generalizările. Scriitorii nu doar că au îndemânarea să le întoarcă din condei, dar în multe cazuri au crezut în susţinerile lor, s-au implicat efectiv, au murit în linia întîi. Etc. Nici cealaltă aserţiune, că, având „multă imaginaţie”, scriitorii „au o părere extrem de favorabilă despre ei înşişi” nu este chiar nevinovată. Poate fi şi invers, asta ca să nu intrăm în detalii, cu exemple etc. Dar să ne gândim că în fapt părere foarte bună despre ei înşişi au cam toţi oamenii, abisul de orgolii din sufletul oricărui muritor şi îndreptăţirea şi ambiţul nu sunt doar vorbe goale. Cercetaţi cu atenţie. din acest p.d.v., pe muritorii de rând din preajma Dvs. Veţi rămâne încremeniţi. De altfel una dintre direcţiile principale ale demersurilor scritorului, când e să-l înfăţişeze pe omul obişnuit, chiar la asta se referă.

  4. Pertinente observaţii, domnule Lazu. Multumesc.

  5. …Voiam să spun că talentul, înzestrarea artistică, pentru creaţie şi conştiinţa nu vin din aceeaşi oală, din păcate. Şi mai voiam să spun că, în general, conştiinţa e un lucru nu prea răspândit printre semenii noştri. Bine-ar fi ca ele (talentul şi conştiinţa) să coexiste în personalitatea creatorului. Nu se prea întâmplă. Şi atunci… atunci asistăm la aceast circ, de multişor el nu ne mai amuză, însă nici să-l spargem nu e în puterile noastre. Şi lehamitea, lehamitea ne ţine la distanţă… I.Lazu

  6. vă invit pe blogul meu de scriitor, unde puteţi citi: comentarii, rememorări, poezii, un ciclu de sonete…http://ilazu.blogspot.com.

  7. Da, lehamitea-i cat turla bisericii.

  8. Scriitorii se alintă la gândul că sunt liberi, iar unii simt imboldul politicii. Ei şi! De ce un scriitor să nu aibă dreptul să se prostitueze…?

  9. Deşi o simpatizez pe doamna Violeta, nu sunt de acord cu opinia dânsei privitor la neamestecul în treburile interne ale acestor două categorii, scriitori şi politicieni, şi aduc un simplu argument/întrebare: Ce caută Iliescu, Clinton, Obama, etc. în literatură?
    Prin faptul că atât scriitorii cât şi politicienii sunt, în cea mai mare parte, nişte adevăraţi maeştrii ai utilizării cuvintelor, atât pentru construcţie cât şi pentru demolare, eu cred că modelarea viitorului se construieşte astăzi în virtual, prin cuvintele rostite de oamenii din cele mai diverse categorii sociale.
    Dacă omul de ştiinţă a ajuns să scrie cuvinte pe ADN, modificând genetic omul şi mediul, arta, indiferent de forma ei de prezentare, are o mare putere de penetrare în rândul maselor largi prin proteina informaţională şi le poate influenţa viitorul.
    Din cuvintele rostite se pot deduce direcţile către care o persoană, fie politician, artist, om de ştiinţă, teolog, etc., ne îndeamnă să ne orientăm. Dacă ne aducem aminte de Hitler, din analiza serioasă a lucrărilor lui scrise înainte de ocuparea funcţiei supreme în stat se pot vedea direcţiile şi scopul societăţii gândite de el.
    Societatea de astăzi, la construcţia căreia arta a contribuit din plin (muzică, filme, cărţi, etc.), a fost gândită ieri.
    Dacă mă uit atent la noul zeu autodeclarat al informaţiilor, Google, văd cu ochii minţii societatea de mâine: o lume dezorientată, virusată cu celebrul virus informatic, “downloader”.
    Dacă mă uit atent la politicienii europeni (vezi procesele lui Adrian Severin, Helmuth Khol, Jacques Chirac, etc.) şi la faptele lor descoperite de această categorie de scriitori scormonitori, ziariştii, nu mă miră societatea în care trăim, marcată de cel mai de seamă principiu al evoluţiei speciilor: specularea oportunităţilor prin putere, tenacitate, viclenie, etc., tot un fel de downloader, dar material, fără a ţine cont de consecinţele reacţiei inverse.
    La noi, fluxul banilor negrii, necontabilizaţi, depăşeşte fluxul vizibil, şi la acest fenomen au contribuit şi scriitorii, care, chiar dacă au văzut, au tăcut.
    Trăim într-o societate virusată cu “downloader” şi singura formă de prevenire a răspândirii virusului de la virtual la material este vaccinarea cu informaţie de calitate, cu ajutorul căreia se poate separa binele de rău..
    Ori acest sector creativ nu este la îndemâna oricui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: