Concursul literar „Incubator de condeie”, editia 2011

Fundația pentru Tineret DANUBIUS și d’Avid Boutique organizeaza sub sigla proiectului AdLittera ediția a doua a Concursului literar „Incubatorul de condeie” în toamna 2011. Incepand din 19 septembrie 2011, competiția se reia la nivel naţional și este deschisă tuturor scriitorilor amatori ale căror lucrări nu au mai fost publicate, cei interesaţi putând să îşi înscrie manuscrisele într-o competiție 100% privată. Vezi Regulament.

Lansarea oficială a primei ediții a Concursului „Incubatorul de condeie” (IDC) a avut loc pe 27 septembrie iar evenimentul s-a încheiat pe 27 noiembrie 2010.  Premiantii primei editii sunt evidentiati aici.

Anul acesta, la editia a II-a, Organizatorii, alături de Sponsorii şi Partenerii concursului, vor premia cele mai creative si originale lucrări literare. Juriul este compus din scriitori profesionişti, din specialişti în comunicare şi din „condeiele” care s-au făcut remarcate la ediţia anterioară a concursului. Acestia vor selecta lucrările și propune publicării în Antologia IDC 2011. Premiul special este asigurarea unui loc în Tabara de creație în vara anului 2012. Tabara DeBoot Camp are 40 de locuri din care 30 sunt dedicate premiantilor Concursului. 10 locuri se vor completa in urma selectiei tuturor participantilor la Ateliere IDC.

ARGUMENT:
Scriitorii anonimi au posibilităţi restrânse de accedere pe piaţa de carte. Prin concursul literar „Incubatorul de condeie” oferim celor cu adevărat talentaţi o şansă de afirmare.

OBIECTIV SOCIAL:
Interacţiunea constructivă între creator şi consumator, prin participare şi dialog cultural.

OBIECTIV CULTURAL:
Sporirea zestrei culturale prin asigurarea unui cadru propice de creare, producere şi valorificare a ei. „Incubatorul de condeie” poate fi o agregator de talente de care poate beneficia editurile romanesti, pentru identificarea condeieleor sclipitoare.

OBIECTIVE EDUCATIVE:
– Cunoaşterea valorilor culturale locale şi naţionale, prin alăturarea produselor culturale din diferitele domenii artistice (literatură, muzică, arte plastice, folclor) şi prin dialog cu caracter cultural într-un mediu elevat, elegant şi cu mult respect pentru calitatea educaţiei şi culturii.
– Creşterea gradului de educaţie prin cunoaştere, comunicare, creaţie şi implicare.

OBIECTIVE COMERCIALE:

– Consolidarea brandului Partenerului prin asocierea la proiecte culturale, implicarea şi responsabilizarea în manifestările artistice şi susţinerea brandului cultural românesc.
– Identificarea brandului Partenerului în mediul cultural fără intruziune în actul artistic.

Prin concursul literar naţional „IDC”, organizatorii îşi propun:
– creşterea interesului pentru cultură în rândul tinerilor
– realizarea unui centru cultural de propulsare a noilor talente
– lansarea valorilor literare în circuit naţional
– redobândirea valorilor în cultură şi artă
– educarea tinerilor prin lectură
– crearea unui spaţiu alternativ, nonconformist, actual, mult mai apropiat de gustul tinerilor, care să aducă beneficii spirituale pe termen lung, chiar dacă rezultatele nu vor fi imediat perceptibile.

SCOPUL CONCURSULUI:
– Afirmarea individului cu aptitudini literare
– Stimularea creativităţii
– Recunoaşterea publică a valorilor
– Recompensarea talentului prin publicarea lucrărilor
– Atragerea de surse financiare în cultură şi artă
– Educarea şi implicarea publicului, Sponsorilor şi Partenerilor în cultură şi artă.

Mai multe informaţii

http://idc.adlittera.com/

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: