Noul apel către lichele

Nu e momentul să vă retrageţi din viaţa publică. E timpul să fiţi consideraţi morţi în viaţa publică. Spiritual. Nu înainte de-a vă recunoaşte micimea omenească. Existenţa larvară conectată la banul public. Fie şi cu forţa.

Sunteţi nişte baloane umflate de un marketing insistent, cu o operă care n-are cum să treacă graniţele ţării.  Orgoliul n-o să vă asigure decât un loc insignifiant în istorie. La „nu faceţi ca ei”. Sau la „deştepţi, dar lepădături”.

V-aţi asimilat coprofagia în metabolism când naivii credeau că sunteţi nişte repere.  I-aţi înşelat. Din cinism sau cecitate momentană.

Presa v-a etichetat greşit ca „Intelectualii lui Băsescu”. În realitate, aţi abdicat de la condiţia de intelectuali susţinând şi pentru al doilea mandat un personaj antidemocratic.

Ca şi Băsescu, sunteţi la fel de vinovaţi pentru situaţia catastrofală în care a ajuns România.

Într-o ţară ocupată, sunteţi colaboratori cu inamicul, regimul actual.

Mila, în ceea ce vă priveşte, nu e generozitate. Ci prostie.

E timpul să lăsaţi locul celor care se respectă şi-i respectă pe români.

E timpul să muriţi bine!

Alexandru Petria

Textul a fost publicat pe Agenţia de Carte http://www.agentiadecarte.ro/2011/09/noul-apel-catre-lichele/

16 comentarii to “Noul apel către lichele”

  1. Scurt si la obiect, fara cuvinte de pomana. Felicitari!

  2. Felicitari pentru indemnul de curaj. Ar fi necesare mult mai multe voci ca a dv.

  3. Poate incep si altii… Multumesc.

  4. Ţi-am mai spus şi riterez: ştiu să fac o colivă foarte bună bună! :))

  5. erata: reiterez:

  6. La ce te referi? Că n-am stare, cum ai zis cândva?

  7. Tare!

  8. Dl Petria, nu mi-ati mai semnalat textul, nu stiu daca mai sint bine venit pe acest blog. Va rog sa-mi spuneti daca va inoportuneaz. Dar, fiindca figurez aici, imi iau libertatea de a va spune parerea mea despre apelul dv.
    E drastic. Cum stiti, „drastic” e responsabil de lipsa de moderatie, de nuantare, de intelegere – pina la urma. Adica, e responsabil de exagerare, situindu-se – in plan moral – in afara criteriilor, in zona interesului public (ceva atit de dificil de codificat incit se pliaza pe orice criterii ori functioneaza si fara, mai ales fara, din instinct national – eventual). Daca interesul public presupune lapidarea „intelectualilor lui Basescu” (carora eu le spun „Elita”) atunci e ceva in neregula cu el. In cel mai bun caz, interesul public e de o naivitate induiosatoare inchipuindu-si ca, prin eliminarea „intelectualilor lui Basescu” din viata publica („Fie si cu forta”, spuneti dv – mon Dieux!) natiunea va face un salt moral. Poate un salt mortal ar face dar cred ca dv apelati la drasticisme din astea, din ratiuni retorice – nu din convingerea intima ca o suma de oameni de cultura ar trebui trimisi la reciclare (la un alt Canal, eventual?)
    Aveti doua asertiuni de tot neinspirate, eufemisitic vorbind.1) „Ca şi Băsescu, sunteţi la fel de vinovaţi pentru situaţia catastrofală în care a ajuns România”.
    Ar fi sa ma lungesc nepermis pentru a-ncerca sa demonstrez ca „situatia catastrofala” nu i se datoreaza nici macar lui Basescu, necum acolitilor sai. El este, intr-adevar, „un colaborationist” (cum remarcati aici:” Într-o ţară ocupată, sunteţi colaboratori cu inamicul”; care nu este „regimul actual”, d-le Petria, e orice „regim” din 1992 incoace) dar nu este nici primul, nici ultimul. Poate ca e cel mai mai zelos – de pina acum – in servirea ocupantului. Ceea ce-i vina indeajuns de mare spre a fi judecat pentru subminarea statului roman. Insa „Elita” a fost de buna-credinta atunci cind l-a cautionat, in ideea de a impune un standing cultural romanesc in lumea civilizata. Evident, si drumul spre iad e pavat cu bune intentii, iar „intelectualii lui Basescu” au devenit – cu uimitoare rapiditate, admit – prizonieri tocmai a ceea ce-si propuneau a demantela. Si ei sint victime ale „regimului Basescu” – e drept ca unele care-si merita soarta in mai mare masura decit noi ceilalti, tot victime si tot responsabile, ca doar n-om invoca lipsa discernamintului pentru a ne disculpa. Dar, de aici si pina la 2) „E timpul să muriţi bine”, e lungul drum al zilei catre noapte – cu voia dv, citez un titlu celebru pentru a-i da alta conotatie.
    Cu regret, o spun – apelul dv emana ura, d-le Petria. Or, ura poate fi argument al oricarei razbunari – cit de drastice – dar nicicum nu poate fi al justitiei.

  9. InimaRea, nu e ura. Ci scarba. „Elita” s-au autoproclamat ei.

  10. Scirba e o alergie drastica, d-le Petria – nelaindemina oricui. Mie-mi prieste ironia, am convingerea ca ridicolul e amenintarea suprema pentru un intelectual. „Elita” a intrat intr-un joc (in buna parte, politic) dovedind o deconcertanta lipsa a sentimentului pericolului. Si parea simplu de vazut pericolul, de vreme ce Basescu i se adresa lui Vadim (Tudor) cu „Maestre”. Era ca si cum un socotitor – ca al lui Preda, din Desfasurarea – ar fi calculat volumul a ceva, fara sa poata discerne intre valoarea rumegusului si a lemnului. Evident, diferenta dintre esentele lemnului nici n-ar fi intrat in discutie. Cum sa te inrolezi sub steagul unui asemenea computer, cind pina si numerele te trimit nu la raporturi de marime ci la obsesia filosofica a lui Arhimede? Si cum sa nu calculezi riscul asocierii cu un individ pentru care tu – intelectual de elita – nu ai decit „valoare de-ntrebuintare”, egala ca a unui obiect de uz casnic, de pilda?
    Trebuie spus, insa, ca nu naivitatea caracterizeaza „Elita”. ICR, Colegiul Noua Europa, Humanitas – basca atitea si-atitea sinecuri – reprezinta miza nonintelectuala a acestui grup elitist. Sigur, „Elita” poarte invoca argumentul economic in propria-i aparare caci, fara forta de atractie/seductie economica, nu poti avea pozitia dominanta permitindu-ti a da o noua directie miscarii culturale nationale. Dar a dat-o? Daca e sa judecam dupa Mihail Neamtu – „un produs” de marca dar si de serie (daca nu chiar de massa) nici vorba de asa ceva! In fara acestui exemplu clasic, „Elita” tot invoca pilde potirivit carora „studentii mei” sint mai promitatori decit ai celorlalti. Dar dupa care canon? Mai ales, potrivit carui model?
    Ei bine, neavind eu organ pentru ura ori scirba (evident, nu-s acelasi lucru) incerc tristetea ca remediu: Daca tot e sa iasa rau, macar mie sa-mi fie bine, pare-a fi spus „Elita”.
    In replica, un text de Mircea Ciobanu – meditatie filosofica – despre Alexandru Machedon, unde imparatul isi risipeste ultima gura de apa, in desert, pentru a-mpartasi setea cu toti soldatii sai. Caci el era responsabil de setea lor ucigatoare, Si macar atit mai putea face pentru ei, sa ispaseasca si el soarta unei campanii fara noroc.
    Tristetea nu vindeca, doar alina – e paliativ, altfel spus. Fata de drastice porniri, are efect placebo. Pentru mine-i de ajuns.

  11. Nu cred ca acestia mai reactioneaza la ironie. Si, intr-o asemenea situatie, in halul in care suntem, ironia seamana cu o floreta ineficienta. Si avem nevoie urgent de eficienta. InimaRea, argumentati sclipitor.

  12. Multumesc, d-le Petria! In privinta ironiei, nici nu ma astept sa fie eficienta. De fapt, nu asta-i rostul ei. Daca e nevoie de atitudine combativa, satira, pamfletul, „apelul” de genul celui al dv pot fi aruncate in lupta. Daca ai o lupta de dat. Eu n-am si nici nu mai cred, macar, in rostul luptei. Nu din neputinta ori lehamite ci din pragmatism – oricit de ciudat ar suna. Traversam o perioada complicata si deloc promitatoare. Ori, daca promite ceva, numai greutati, marasm, dezolare promite. Efectiv, vom avea de dat o lupta pentru supravietuire, asa ca ma gindesc sa economisesc din spiritul combativ pentru a reusi sa ies la liman. A-mi cheltui resursele de combativitate intr-o cauza pierduta – caci e pierduta cauza „Elitei”, a ratat cam tot ce putea rata, afara de confortul personal al membrilor ei (care tot ratare e, caci e de nivel „Jiji”- nu Plesu) – e a crede ca macar experienta ei nefericita poate duce la ceva bun pentru urmatoarea generatie de elita. Insa, cum spuneam, abia dupa traversarea desertului avem a resuscita moralitatea elitei intelectuale. Daca va mai putea fi resuscitata caci va fi o lupta incrincenata pentru supravietuire.
    Dupa cum probabil stiti, ministrul polonez de Finante a spus ca razboiul devine posibil, in Europa, de indata ce se prabuseste proiectul UE. Dincolo de Atlantic, se vorbeste despre razboi ca factor de relansare economica – teoretic, deocamdata, bineinteles dar si a fi pusa in discutie asemenea ipoteza e de vise rele. Fata cu asemena perspective apocaliptice, esuarea „Elitei” in narcisism gaunos imi apare insignifianta. Iar lupta intestina din sinul intelectualitatii noastre, de o-nduiosatoare candoare. Aducind a 1453, cind spiritualitatea bizantina polemiza inversunat despre sexul ingerilor, in timp ce se prabuseau meterezele Constantinpolelui, sub loviturile „necredinciosilor”.
    „Intelectualii lui Basescu” nu sint ingeri cazuti ci decazuti – derizoriul modelului angelic al diabolicului. Am a-i compatimi ori a-i ironiza. Nu-s destul de bun pentru „a-i intelege” si „a-i ierta” – ce intra-n compatimire, adica. Imi sint indiferenti, nu-mi cheltuiesc energia sufleteasca spre a-i mai diaboliza si eu. Ar fi redundant, cred.

  13. Si eu sunt sceptic in privinta viitorului, insa si lichelele vizate, din diverse motive, il submineaza. Ca intr-un ocean, imensitatea e data de multimea picaturilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: