Mi-l imaginam pe Leonard Ancuţa ca pe-un ins arogant, până l-am cunoscut. M-am înşelat, este un timid care se apară adoptând o mască. Pare abstras de propriile angoase ca orice scriitor adevărat.
Prin proză sau poezie, îi pune cititorului său în faţă ficatul, maţele, inima şi visele. Eu sunt acesta, pare să spună, de vă convine ori nu. Totul nefardat, natur, fără să se sinchisească prea mult de modele literare. Provoacă nu fiindcă vrea să provoace, ci fiindcă aşa e el.
Este un scriitor în care cred. De cursă lungă.
Autoprezentare Ancuţa:
„Născut la Drăgășani de ziua națională a lui Leo, 2 dec, în anul de grație al lui 74. În București din 1993, unde studiază în facultăți și în cîrciumi. Cîrciumile absolvite Magna cum Laude. Liber profesionist, jurnalist timp de 9 ani, specialist în comunicare pentru o perioadă, liber cugetător în prezent. Debutul literar în 2009, cu romanul Control, la editura Tritonic. Urmează romanul !NFERNUL, publicat la editura Tracus Arte, in noiembrie 2010. Volumul care marchează debutul în versuri de versuri, Iubirea este amintirea unui viol, a apărut în 2011, la Herg Benet Publishers.”
… dar să lăsăm poetul să vorbească. Poeme din „Iubirea este amintirea unui viol”:
frumusețea care ne desparte
era acolo: cu buzele crăpate de plîns
cu sînii singuri și goi
învăluită de o brumă de căldură
ce sta să se destrame
mîngîierile-i erau precum depărtările
atît de aproape și în același timp de neajuns
părul se scutura într-un mic tremur
aievea se pierdea în așternuturi
o legătură la fel ca aerul mistuit cu gurile
se desfira și ne sufocam încet
unul cu celălalt
și părea atît de frumos
era acolo: cu mîinile crescute în aer
ca două povești despre același timp
doi copaci dornici să-și întîlnească ramurile
peste șosea
și pielea-i pîlpîia stins
ca o ardere înnegrită într-o sticlă de lampă
uitată aprinsă
pîntecul plin de înstrăinare pulsa intens
mi-am zis: ce frumoase pot fi femeile care pleacă
cît de frumoase atunci
cînd renunță
cît de frumoase!
am slăbit maria
iubirea se împuţinează în fiecare zi şi am ajuns s-o duc rău
nu mai am serviciu nu mai am casă
sunt mai uşor cu cîteva nume de oameni de străzi
ne subţiem maria suntem mai firavi decît turnurile gemene
în faţa unui atac terorist
lumea simte asta
bărbaţii intră în tine vor să lupte cu mine
cu cine să lupte maria cînd sunt doar un cui pus piedică inimii
femeile-mi simt slăbiciunea
întind mîinile încearcă să-mi pună nacelă
dar cum să mai pot zbura cum aş putea să mă înalţ fără tine
nu ştie nimeni cum se sărută de-adevăratelea
să-mi sufle aer cald în plămîni
am pierdut toate vieţile pe care mi le doream
dragostea e un stol imens de corbi înfometaţi peste un cîmp de bătălie
fiecare trup o parte din povestea noastră
s-a adunat toată iarna pe-aici
e ca la waterloo
cînd carnea se împuţinează dragostea moare de frig
şi pierd puţin cîte puţin din iubire încă un nume al tău şi încă unul
mai am un singur sărut maria îl păstrez cînd o fi să pună pămîntul
deja mi-e uşor sunt o insulă plutitoare
am oasele tot mai moi mai aerate
cum e ciocolata aia albă cu bule
mi-e teamă c-am să pier cu totul maria că am să rămîn
fără mîini fără gură fără un piept la care să te strîng
o fotografie din care să arzi bucăţele ori de cîte ori
ţi-e frig sau te simţi slabă
viaţa e un sindrom cu transmitere sexuală
luni de abstinenţă
cu himene între degete
cu viața injectată în venă
urme de pași pe covor
stropi de urină pe capacul closetului
și un șir de umbre care te întîmpină
prin colțuri
gata să te călărească pînă leșini
***
mă uit la nişte poze
antibiotice fără efect
împotriva viitorului lăsat moștenire
o haină primită de pomană
de la o rudă mai mare
mă văd în oglindă cum atîrn de gînduri
la fel ca un comatos legat de aparate
pe un pat de spital
cîteodată urlu
și țipătul mi se prinde bine de trup
asemenea unei parașute cu care cobor
în întuneric
***
trupul meu o macara fără macaragiu
construiește zgîrie nori
din zile așezate una peste alta
o închisoare fără gratii
deținuții își fac rondul zilnic
traversează indiferent de culoarea semaforului
peste pieptul meu cît o parcare
iubirea este o cămaşă de forţă
o purtăm pînă se rupe
apoi alta
***
mă trezesc noaptea pe la trei
cu mîinile înfipte în gînduri
încercînd să te scot
din hidroforul lacrimal
mă duc la baie și imaginea din oglindă
îmi amintește de noaptea aceea
care îmi crește acum ca o ciumă
în jurul ochilor
***
uneori ies pe stradă
aștept să întîlnesc o privire
sau măcar un zîmbet indescriptibil
nu are importanță cine
un străin care să mă ia de mînă
apoi să mă îmbrățișeze
așa cum aș primi o veste bună de departe
din nefericire
strada își ia oamenii acasă și le oferă ceva cald
mie îmi lasă aerul polar
ochii umezi ca o frunză îmbrobonată de rouă
senzația că sara plînge fără oprire
și canini de oțel
îmi cresc în inimă
***
sîngele meu este menstruaţia acelei femei
care dărîmă zgîrie nori cu macaraua
și mă privește cînd mă uit în oglindă
îmi ține tălpile să pot merge prin aer
fără ea
sîngele meu este un fetus mort
într-un borcan cu spermă
***
mă strîng şireturile
iar hărţile sunt mai greu de înţeles
decît planurile de evacuare dintr-un sanatoriu
de boli mintale
și nu știu ce ar fi mai bine să spun
iubirea e un forceps în mîna unui stomatolog
iubirea e un hamster cu sînge de cobră
iubirea e ziua lipsă din calendare
iubirea e ura unui dumnezeu rămas singur
iubirea e amintirea unui viol
iubirea e un somn între două trenuri
iubirea e cînd nu te mai trezești niciodată
***
femeie vreau să te iubesc acolo unde nu a ajuns nimeni
vreau să ți-o trag în inimă
în venă
în amintirile cu primul pisoi
acolo va înmuguri primul nostru copil fără trup
acolo va fi ombilicul niciodată tăiat al iubirii
aş vrea să spun femeie
vreau să îţi hrănesc sînii
vreau să-i scot la aer ca pe un cîine
ce vrea să-şi facă nevoile
ah
iubirea este un forceps în mîna unui stomatolog
iubirea e o cămașă de forță
un somn între două trenuri
un somn
ah
***
viața își va ridica piciorul
frica va urina în mine
urmează să mă trezesc într-un pat de spital
pe o plajă incurabilă
descărcată de soare ca un glonț din pistol
ultimul răsărit la tîmpla mea
***
uneori simt că sunt atît de puternic
încît l-aș putea culege pe dumnezeu ca pe un fruct
aș mușca din el cu atîta poftă
că aș stropi cu dragoste
toată lumea
***
moartea nu are prezervative și se vinde pe nimic
pentru mine nu mai contează
am un trup steril
incapabil a fi fecundat
de propria viaţă
Alexandru Petria 