Leonard Ancuţa, un scriitor de cursă lungă

Mi-l imaginam pe Leonard Ancuţa ca pe-un ins arogant, până l-am cunoscut. M-am înşelat, este un timid care se apară adoptând o mască. Pare abstras de propriile angoase ca orice scriitor adevărat.

Prin proză sau poezie, îi pune cititorului său în faţă ficatul, maţele, inima şi visele. Eu sunt acesta, pare să spună, de vă convine ori nu. Totul nefardat, natur, fără să se sinchisească prea mult de modele literare. Provoacă nu fiindcă vrea să provoace, ci fiindcă aşa e el.

Este un scriitor în care cred. De cursă lungă.

Autoprezentare Ancuţa:

„Născut la Drăgășani de ziua națională a lui Leo, 2 dec, în anul de grație al lui 74. În București din 1993, unde studiază în facultăți și în cîrciumi. Cîrciumile absolvite Magna cum Laude. Liber profesionist, jurnalist timp de 9 ani, specialist în comunicare pentru o perioadă, liber cugetător în prezent. Debutul literar în 2009, cu romanul Control, la editura Tritonic. Urmează romanul !NFERNUL, publicat la editura Tracus Arte, in noiembrie 2010. Volumul care marchează debutul în versuri de versuri, Iubirea este amintirea unui viol, a apărut în 2011, la Herg Benet Publishers.”

 

… dar să lăsăm poetul să vorbească. Poeme din „Iubirea este amintirea unui viol”:

 

frumusețea care ne desparte

 

era acolo: cu buzele crăpate de plîns

cu sînii singuri și goi

învăluită de o brumă de căldură

ce sta să se destrame

 

mîngîierile-i erau precum depărtările

atît de aproape și în același timp de neajuns

părul se scutura într-un mic tremur

aievea se pierdea în așternuturi

 

o legătură la fel ca aerul mistuit cu gurile

se desfira și ne sufocam încet

unul cu celălalt

și părea atît de frumos

 

era acolo: cu mîinile crescute în aer

ca două povești despre același timp

doi copaci dornici să-și întîlnească ramurile

peste șosea

 

și pielea-i pîlpîia stins

ca o ardere înnegrită într-o sticlă de lampă

uitată aprinsă

pîntecul plin de înstrăinare pulsa intens

 

mi-am zis: ce frumoase pot fi femeile care pleacă

cît de frumoase atunci

cînd renunță

cît de frumoase!

 

am slăbit maria

 

iubirea se împuţinează în fiecare zi şi am ajuns s-o duc rău

nu mai am serviciu nu mai am casă

sunt mai uşor cu cîteva nume de oameni de străzi

ne subţiem maria suntem mai firavi decît turnurile gemene

în faţa unui atac terorist

lumea simte asta

bărbaţii intră în tine vor să lupte cu mine

cu cine să lupte maria cînd sunt doar un cui pus piedică inimii

femeile-mi simt slăbiciunea

întind mîinile încearcă să-mi pună nacelă

dar cum să mai pot zbura cum aş putea să mă înalţ fără tine

nu ştie nimeni cum se sărută de-adevăratelea

să-mi sufle aer cald în plămîni

 

am pierdut toate vieţile pe care mi le doream

dragostea e un stol imens de corbi înfometaţi peste un cîmp de bătălie

fiecare trup o parte din povestea noastră

s-a adunat toată iarna pe-aici

e ca la waterloo

cînd carnea se împuţinează dragostea moare de frig

şi pierd puţin cîte puţin din iubire încă un nume al tău şi încă unul

mai am un singur sărut maria îl păstrez cînd o fi să pună pămîntul

deja mi-e uşor sunt o insulă plutitoare

am oasele tot mai moi mai aerate

cum e ciocolata aia albă cu bule

mi-e teamă c-am să pier cu totul maria că am să rămîn

fără mîini fără gură fără un piept la care să te strîng

o fotografie din care să arzi bucăţele ori de cîte ori

ţi-e frig sau te simţi slabă

 

viaţa e un sindrom cu transmitere sexuală

 

luni de abstinenţă

cu himene între degete

cu viața injectată în venă

urme de pași pe covor

stropi de urină pe capacul closetului

și un șir de umbre care te întîmpină

prin colțuri

gata să te călărească pînă leșini

 

***

 

mă uit la nişte poze

antibiotice fără efect

împotriva viitorului lăsat moștenire

o haină primită de pomană

de la o rudă mai mare

mă văd în oglindă cum atîrn de gînduri

la fel ca un comatos legat de aparate

pe un pat de spital

cîteodată urlu

și țipătul mi se prinde bine de trup

asemenea unei parașute cu care cobor

în întuneric

 

***

 

trupul meu o macara fără macaragiu

construiește zgîrie nori

din zile așezate una peste alta

o închisoare fără gratii

deținuții își fac rondul zilnic

traversează indiferent de culoarea semaforului

peste pieptul meu cît o parcare

iubirea este o cămaşă de forţă

o purtăm pînă se rupe

apoi alta

 

***

 

mă trezesc noaptea pe la trei

cu mîinile înfipte în gînduri

încercînd să te scot

din hidroforul lacrimal

mă duc la baie și imaginea din oglindă

îmi amintește de noaptea aceea

care îmi crește acum ca o ciumă

în jurul ochilor

 

***

 

uneori ies pe stradă

aștept să întîlnesc o privire

sau măcar un zîmbet indescriptibil

nu are importanță cine

un străin care să mă ia de mînă

apoi să mă îmbrățișeze

așa cum aș primi o veste bună de departe

 

din nefericire

strada își ia oamenii acasă și le oferă ceva cald

mie îmi lasă aerul polar

ochii umezi ca o frunză îmbrobonată de rouă

senzația că sara plînge fără oprire

și canini de oțel

îmi cresc în inimă

 

***

 

sîngele meu este menstruaţia acelei femei

care dărîmă zgîrie nori cu macaraua

și mă privește cînd mă uit în oglindă

îmi ține tălpile să pot merge prin aer

fără ea

sîngele meu este un fetus mort

într-un borcan cu spermă

 

***

 

mă strîng şireturile

iar hărţile sunt mai greu de înţeles

decît planurile de evacuare dintr-un sanatoriu

de boli mintale

 

și nu știu ce ar fi mai bine să spun

iubirea e un forceps în mîna unui stomatolog

iubirea e un hamster cu sînge de cobră

iubirea e ziua lipsă din calendare

iubirea e ura unui dumnezeu rămas singur

iubirea e amintirea unui viol

iubirea e un somn între două trenuri

iubirea e cînd nu te mai trezești niciodată

 

***

 

femeie vreau să te iubesc acolo unde nu a ajuns nimeni

vreau să ți-o trag în inimă

în venă

în amintirile cu primul pisoi

acolo va înmuguri primul nostru copil fără trup

acolo va fi ombilicul niciodată tăiat al iubirii

 

aş vrea să spun femeie

vreau să îţi hrănesc sînii

vreau să-i scot la aer ca pe un cîine

ce vrea să-şi facă nevoile

ah

iubirea este un forceps în mîna unui stomatolog

iubirea e o cămașă de forță

un somn între două trenuri

un somn

ah

 

***

 

viața își va ridica piciorul

frica va urina în mine

urmează să mă trezesc într-un pat de spital

pe o plajă incurabilă

descărcată de soare ca un glonț din pistol

ultimul răsărit la tîmpla mea

 

***

 

uneori simt că sunt atît de puternic

încît l-aș putea culege pe dumnezeu ca pe un fruct

aș mușca din el cu atîta poftă

că aș stropi cu dragoste

toată lumea

 

***

 

moartea nu are prezervative și se vinde pe nimic

pentru mine nu mai contează

am un trup steril

incapabil a fi fecundat

de propria viaţă

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: