Alexandru Petria pe As Tv Bistrita

Despre literatura, politica si lichelismul intelectualilor… Sper sa nu va plictiseasca. Asta sunt, n-am cum sa ma schimb. Si nici n-am de gand.

 

”Un conferenţiar ajuns vagonetar: cazul Ion D. Sîrbu”

Duminică 4 decembrie, ora 11.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional, va avea loc conferinţa cu tema:  Un conferenţiar ajuns vagonetar: cazul Ion D. Sîrbu  susţinută de Daniel Cristea-Enache, cu o proiecţie video realizată de artistul Ion Barbu. Preţ bilete: 23 şi 10 lei.

 

Despre conferinţă>

 

„Ion D. Sîrbu este scriitorul român postbelic cu, poate, cea mai spectaculoasă carieră postumă.

 

A murit în septembrie ’89, cu două luni înainte de Revoluţie; iar sertarul lui, spre deosebire de cele ale altor scriitori români, era plin cu manuscrise. Printre acestea se numără Jurnalul unui jurnalist fără jurnal şi romanul Adio, Europa!.

Ion D. Sîrbu a fost modelul lui Victor Petrini, protagonistul lui Marin Preda din Cel mai iubit dintre pământeni. Cei doi evoluează pe traseul: carieră universitară, puşcărie politică, munca de jos: Petrini la deratizare, Sîrbu, vagonetar în mină.

În ochii vigilenţi ai activiştilor, politrucilor şi informatorilor de atunci, Ion D. Sîrbu era un caz.

Aveau dreptate”. Daniel Cristea-Enache

 

Despre Daniel Cristea-Enache

 

Născut la 19 februarie 1974, Bucureşti, a absolvit în 1996, ca şef de promoţie, Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. Din 2005 este doctor în Filologie (summa cum laude) al acestei universităţi, cu o teză despre Ion D. Sîrbu.

Corector la Contemporanul – ideea europeană (1994-1996), unde a şi debutat, apoi redactor la Caiete critice (1996-1999), asistent la Institutul „G. Călinescu” (1997-2002), asistent la catedra de Literatură română a Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti (din 2000), secretar general de redacţie la Editura Fundaţiei Culturale Române (din 1999), ulterior director la Editura Institutului Cultural Român şi redactor asociat la Adevărul literar şi artistic (2003-2005), director de imagine la Grupul Editorial Corint (2005-2007).

În prezent, este conferenţiar universitar şi consilier editorial la Editura Polirom.

A ţinut cronica literară în Adevărul literar şi artistic (1997-2005), apoi în România literară (2005-2009) şi în Observator cultural (2009-2011), publicând şi studii, eseuri, interviuri. Colaborări sistematice la Ziarul de duminică, Suplimentul de cultură, Cultura, Idei în dialog, Bucureştiul cultural, Convorbiri literare, Caiete critice, precum şi în ziarele Evenimentul zilei, Gândul educaţional, Adevărul. Are o rubrică la Radio România Cultural şi una pe portalul LiterNet. Moderează emisiunea Literatura de azi pe TVR Cultural.

A contribuit la Dicţionarul esenţial al scriitorilor români şi Dicţionarul scriitorilor români, IV (coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu; 2001, 2002), Literatura română. Dicţionar de opere (coordonator: Mircea Anghelescu; 2003), Dicţionarul General al Literaturii Române (coordonator: Eugen Simion; 2004-2009).

 

Volume publicate:

Concert de deschidere, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001 (Premiul de Debut al României literare, Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România şi Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române); ediţia a II-a, format electronic, Editura LiterNet, 2004

Ileana Mălăncioiu, Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache, Editura Polirom, 2003

Sertarul Scriitorului Român. Dialoguri pe hârtie, Editura Polirom, 2005

Bucureşti Far West. Secvenţe de literatură română, Editura Albatros, 2005

Un om din Est, Editura Curtea Veche, 2006 (Premiul pentru Critică şi Istorie Literară al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti)

Convorbiri cu Octavian Paler, Editura Corint, 2007

Timpuri noi. Secvenţe de literatură română, Editura Cartea Românească, 2009

Lyrica magna. Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu, Editura Curtea Veche, 2010

Cinematograful gol, Editura Polirom, 2011

 

Alte date despre Ion D. Sîrbu http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Desideriu_S%C3%AErbu

 

 

Nichita. Cand nu scria

”Cinematograful gol” de la Gaudeamus. O carte de Daniel Cristea-Enache

Criticul literar Daniel Cristea-Enache isi lanseaza la Targul de Carte Gaudeamus ultima carte, ”Cinematograful gol”. Evenimentul va avea loc duminică la 14.00, la la standul Polirom/ Cartea Românească. Prezintă:  Cristian Tudor Popescu şi Dan C. Mihăilescu.

 

Despre volum:

„Nu stiu cit de simpatic ii voi fi autorului daca voi scrie: nici critic, nici ziarist, el face reportaj. Pe multi literati inca ii jeneaza cuvintul, genul. Pe mine – nu.

Autorul face reportaj intr-un jurnal mai mult sau mai putin intim. El este reporterul convingerilor sale politice si apolitice, cu copilaria lui, cu tot…

El face reportaj intim.

Poate ca e un gen nou, poate ca nu – oricum, pentru ca nici eu nu tin mortis sa iradiez simpatie, nu voi da pe fata momentele in care, la lectura, puteam sa fiu prins in flagrant delict de entuziasm…” (Radu Cosasu)

 

„Cind criticii literari se izbesc de viata reala sint doua posibilitati: sa se scirbeasca sau sa le placa. Daniel Cristea-Enache face parte din a doua categorie.

Multa vreme l-am crezut crescut intr-un «incubator». Mi-am inchipuit ca toata ziua (si noaptea, pina-n zori) citeste si conspecteaza, iar dimineata expune doct observatiile sale – la gazeta sau intr-un amfiteatru de la Litere. M-am inselat! «Premiantul clasei» infuleca viata reala, stoarce povesti din fascinanta banalitate si are o placere nedisimulata de a se bucura.” (Ovidiu Simonca)

 

De pe Agenția de Carte http://www.agentiadecarte.ro/2011/11/%E2%80%9Ecinematograful-gol%E2%80%9D-o-altfel-de-carte-a-criticului-literar-daniel-cristea-enache/ : „Cinematograful gol” conţine 84 de tablete, tablouri de zi cu zi, frânturi şi introduceri în viaţa omului Daniel Cristea-Enache. „Această carte începe cu un text intitulat „Bagaje pentru paradis” dedicat memoriei lui Valeriu Cristea şi se încheie cu un alt text intitulat „O frizerie de cartier”. Cartea „Bagaje pentru paradis” a lui Valeriu Cristea a fost ultima carte apărută antum, o carte care, câţiva ani mai târziu, a arătat că titlul era premonitoriu. Valeriu Cristea era un critic şi un om de o sensibilitate îngrozitoare, o sensibilitate insuportabilă, ceea ce a făcut din el un prozator adevărat. Eu am încercat, prin această carte, să dau o replică acelei cărţi extraordinare şi să vin exact cu acea perspectivă luminoasă. Pe parcursul acestei cărţi, care s-a scris în patru ani şi mai bine, am încercat să văd lumina, bucuria şi frumuseţea din momentele chiar cele mai neplăcute prin care treceam.”, a declarat autorul.”

Ștefan Doru Dăncuș se lasă de poezie cu „Casa Memorială Dăncuş”

Dragii mei,

Vă anunţ lansarea volumului de poezie „Casa Memorială Dăncuş”, o antologie de autor realizată pe baza cărţilor mele, cu excepţia cărţii SCRUM.

Lansarea va avea loc în cadrul Târgului de Carte GAUDEAMUS, (Bucureşti, Romexpo), vineri, 25 noiembrie 2011, ora 14.00, la standul Editurii Eikon (parter).

E posibil să urmeze şi alte lansări ale cărţii în România, la date şi locuri ce vor fi anunţate la timp.

Vor vorbi: Adrian Suciu, Dana Banu, Victor Potra

Totodată, precizez că acest volum este „cântecul de lebădă” al poetului care am fost până acum. Acest lucru nu înseamnă retragerea mea din poezie; peste 10 sau 20 de ani, s-ar putea să mai editez, dar acest lucru rămâne sub rezerva a ceea ce voi mai putea scrie. Deocamdată, sunt conştient de faptul că nobila substanţă a poeziei mi s-a epuizat şi nu vreau să mint lumea cu opere pe care eu însumi le-aş dispreţui.

Îmi rămân pentru viitor proza şi eseul, sculptura şi muzica (de care m-am ocupat fugitiv).

Vă mulţumesc pentru că mi-aţi citit poeziile, vă rămân alături şi nădăjduiesc să nu vă dezamăgesc în aşteptări nici de-acum înainte.

Ștefan Doru Dăncuș

Laszlo Alexandru la Gaudeamus. Cu „Viaţa de zi cu zi”

Laszlo Alexandru:  ”Joi, 24 noiembrie, de la orele 17, în cadrul Tîrgului Gaudeamus din Bucureşti (la Standul Colegiului Naţional “G. Bariţiu”, nivelul 3.20: 109), va fi lansată cartea mea intitulată „Viaţa de zi cu zi” şi apărută la Herg Benet Publishers.

În ultimii ani viteza de comunicare s-a accentuat progresiv: de la scrisoare la e-mail, de la ziar la site, de la carte la blog. Lumea a schimbat plimbarea cu jogging-ul, în tentativa de-a scurta spaţiul şi timpul. Calea aceasta postmodernă am parcurs-o şi eu. Adnotările mele zilnice – uimite, indignate, polemice sau doar amuzate – de-a lungul anului 2010 le-am inclus pe blogul revistei clujene „Tribuna”, înainte de-a le tipări în cîteva reviste literare. Le adun acum între două coperţi, pentru a face drumul îndărăt, de la ecranul monitorului la paginile cărţii. Le rămîne cititorilor să judece dacă picătura zilnică divergentă izbuteşte să devină şuvoiul cu semnificaţie unitară.”

Chestiunea Paul Goma si o cartire de-a tranta

Acum, cand e pe cale sa se rezolve problema lui Paul Goma, se gasesc unii care sa comenteze ca de ce un pesedist si un liberal s-au apucat de remedierea lucrurilor, ca daca nu se urmareste punerea in ofsaid a lui Basescu…

La asemenea izmeneli, ma abtin cu greu sa nu-l bag in mamitica lui pe autor,  Michael ASTNER pe nume. Ce i-a impiedicat pe lingaii lui Basescu sa-l repuna in drepturi pana in prezent, daca chiar le pasa de Goma?

In rest, textul este corect http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/cui-i-e-frica-de-goma~ni7shi

/Altceva- un text de-al meu despre poeta Mirela Lungu si despre Biografia coapselor in Vatra Veche nr 12 2011  VATRA 12_2011

/Altceva-

Comunicat al Consiliului USR privind situaţia
domnului Paul Goma.

Consiliul USR, întrunit în ședința din 18 noiembrie 2011, comunică:

1. Domnul Paul Goma face parte din Uniunea Scriitorilor din România, conform unor hotărâri din anul 1990, iar Consiliul USR reconfirmă, prin vot, în unanimitate, calitatea de membru al USR a domnului Paul Goma.
2. Uniunea Scriitorilor din România va sprijini toate demersurile pentru ca domnul Paul Goma să dobândească toate drepturile ce decurg din calitatea sa de cetăţean român şi de membru al Uniunii Scriitorilor din România.
3. Din verificările efectuate la organele în drept rezultă că domnul Paul Goma este cetăţean român.

Situația lui Paul Goma începe să se rezolve

Scrisoarea deschisă pe care am inițiat-o pentru rezolvarea situației marelui scriitor Paul Goma a început să-și arate roadele, în ciuda scepticismului afișat de unii la început. Textul este aici  https://alexandrupetria.wordpress.com/2011/10/03/scrisoare-deschisa-catre-parlamentul-romaniei-paul-goma-nu-merita-cetatenia-romana/#comments

Ieri, poetul Liviu Ioan Stoiciu a scris: ”Vineri, 18 noiembrie 2011.  Pe ordinea de zi a Consiliului Uniunii Scriitorilor din România-USR a fost, azi, și „clarificarea situației scriitorului Paul Goma” – slavă cerului, demult așteptam o asemenea ispravă reparatorie la vârful breslei. Chiar dacă poate fi luată drept o reabilitare a USR în ochii lui Paul Goma. Important e să-și facă datoria USR până la capăt față de Paul Goma. S-a pus la vot reconfirmarea ca membru al USR a lui Paul Goma (e a treia oară când se pune; s-a mai întâmplat asta de două ori imediat după Revoluție, tot în cadrul Consiliului USR), unanimitatea a fost scoasă acum în evidență. Acum există proces-verbal clar că Paul Goma e reconfirmat membru al USR (de soarta celorlalte două nu se știe nimic; de altfel, nu se știe nimic nici de soarta vreunui act scris care să confirme că Paul Goma a fost exclus din USR în 1977 sau 1978; excluderea a fost anunțată de Securitate și PCR în cadrul USR). Varujan Vosganian a prezentat corespondența de ultimă oră cu Paul Goma și s-a angajat să ducă la capăt toate pretențiile marelui scriitor disident, de la pașaport la recuperarea locuinței sau drepturile de condamnat politic (inclusiv pensie și indemnizație de merit; are susținere totală în Consiliul USR în acest sens). M-am bucurat în tăcere că am reușit astfel să ieșim din blocajul moral în care am intrat cu USR, care era acuzată că-i vrea răul lui Paul Goma. A mai rămas să primească și scuze publice pentru umilințele prin care a trecut. Totul a decurs firesc.”

Continuarea pe blogul lui Liviu Ioan Stoiciu http://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/11/vot-in-unanimitate-consiliul-uniunii-scriitorilor-incearca-sa-clarifice-situatia-lui-paul-goma-invitatie-la-ateneu-la-gala-poeziei/

Adrian Suciu despre ”Mitologii amânate”

Scriitorii agenti KGB si informatori din Republica Moldova. Dabija, Galaicu, Ciobanu, Gîrneț, Butnaru….

NUME	COD / NUME INFORMATIV	CALITATEA
Mazilu Gheorghii	Zaraza	Agent-informator
Zapadninski Robert	Maşa	informator
Morăraș Mihail	Jucka	informator
Şișcanu Ion	Maurul	informator
Moșanu Alexandru	Maxim	agent/ informator
Țurcanu Andrei	Mefistofeli	agent sub acopere
Ciobanu (Dabija) Nicolae Ion	Nicu	agent/ informator
Reniță Valeriu	Kotovski	agent/ informator
Butnaru Vasile	faust	rezident
Emil Galaicu	apostol IOAN	informator
Veaceslav Plugaru	Kain	informator
Vitalii Ciobanu	alex	informator
Vasile Gîrneţ	sara	informator
Alexandru Bantoş	zare	informator
Vasile Galaicu	bahus	informator
Valeriu Senic	ala	informator
Mihail Bendas	pitbull	informator
Burcă Sergiu	oswald	agent/ informator
Mihail Dinu	Românul	agent/ informator
Saharneanu Valeriu	calipso	rezident
Fedor Galaico	stepan	informator
Colesnic Iurii	Gagarin	informator
PAVLICENCO VITALIA	FIDEL	AGENT SUBACOPERIRE
Nedelciuc Vasile	mi-7	agent sub acoperire
Moraru Harlampie	sasha	persoana de încredere
Donos Alexandru	dora	informator
Negru Nicolai	belinski	agent/ informator
Butnaru Valentin	flober	agent/ informator
Mahu Rodica	felix	persoana de încredere
Gîlcă Petru	cupcini	informator
Bileţchi Nicolai	asea	informator
Moraru Victor	roza	agent sub acoperire
PETRENCO ANATOL	PLUTONIUS	AGENT/INFORMATOR
Serafim Urechean	ara	informator
Serebrean Oleg	acrobat	agent sub acoperire
Bogatu Petru	Zavet	agent/ informator
Clipii Igori	Egor	informator
Nantoi Oazu	Viteazi	informator
Doraş Victor	şobolan	informator
Tanase Constantin	corbul	agent/informator (A)
Marciuc Nicolai	cili	informator
Alexandru Dorogan	Prohor	agent
Condrea Irina	Leana	informator
Galben Andrei	Galin	agent/ informator (R)
Rosca Nicolai	molot	informator
Ţîra Nicolai	ilya	agent/ informator (P)
Pelin Pavel	stan	agent/ informator
Durakov (Dubrovschi) Anatol	vanea	informator
Pohila Vladimir	pimen	informator
Popov Andrei	goblin	agent/ informator (K)
Neagu Ion	niku	informator
Gorea Elena	selena	informator
Andronic Nicolai	lara	ofiter
Josu Victor	koni	ofiter
Ciobanu Ceslav	avram	agent/informator (F)
Tampiza Constantin	savelii	agent/ informator (D)
Ciornîi Nicolai	pegas	agent/ informator (K)
Butnaru Leonid	dinamo	informator
Ceşuev Visarion	jocker	informator
Thorov Alexandr	telegin	agent sub acoperire (FR)
Vareniţa Alexandr	druzi	agent sub acoperire (Sv)
Viscalov Alexandr	krest	agent sub acoperire (Vr)
Plesca Valeriu	plevna	informator
Ludmila Gremalschi	emanuella	informator
Stati Alexandru	lucifer	persoana de încredere
Antocel Dionisie	leu	informator
Cosovanu Olga	adriana	informator
Golea Anatol	profetul	agent sub acoperire
Diacov Dmitrii	dacul	ofiter/ agent subacoperire (SR)
Braghiş Dumitru	dejurnîi	agent sub acoperire (SR)
Guţu Ivan	vostok	informator
Stefanoglo Dmitrii	cingishan	informator
Maleţ Petru	marcu	informator
Muşuc Ivan	mikola	agent sub acoperire (SD)
Şova Vasilii	ravin	agent sub acoperire (SI)
Marciukov Nicolai	ţvetnoi	Informator
Bratu Ilie	decebal	informator
Golban Valentina	casandra	informator
Stati Serghei	babeli	informator
Mocanu Alecu	stinger	informator
??u Nicolae	cabala	agent/ informator
Buruiana Alexandru	borada	agent/ informator
Fruntaşu Platon	marx	agent/ informator
Costaş Andrei	filea	agent/ informator
Gîscă Alexandru	gavel	informator
Hodorogea Silvia	irișa	informator
Dorogan Alexandru	dorian	agent/Informator
Cucu Ion	vizir	informator
Marian Boris	mars	agent/ informator
Filip Iulian	filin	informator
Şarban Nicolae	sarbu	informator
Grozavu Vasilii	glava	informator
Budeanu Gheorghii	bug	agent/ informator
Mateiciuc (Matei) Valeriu	Che Guevara	agent/ informator
Buzdugan Veronica	baza	agent/ informator
Tamizlicaru Ecaterina	tania	informator
Burac Andrei	baciul	informator
Ciocanu Aurel	aurar	informator
Manastîrli Nicolai	monastîri	informator
HADÎRCĂ ION	HARITON	AGENT/ INFORMATOR
Druţă Boris	dubina	informator
Amihalachioaie Dumitru	Dantes	agent/ informator
Mazur Marin	miza	informator
Munteanu Petru	piman	informator
Guzun Mihail	gama	informator
Şleahtiţchi Mihail	minea	informator
Cernenco Mihail	casiopea	agent/ informator
Caba Pavel	casablanca	informator
Certan Semion	dumbrava	informator
Grecu Alexandr	phoenix	informator
Angheli Feodor	feoghen	agent sub acoperire (SG)
Bodrug Tudor	bodrîi	informator
Kindighilean Mihail	kidala	agent sub acoperire
Ungureanu Ion	wiliams	agent sub acoperire
Krîlov Valentin	Timur	agent/ informator
MOREI ION	METEORIT	AGENT SUB ACOPERIRE
Morev Victor	most	informator
Panin Alexandr	Oragon	agent sub acoperire (ST)
Luchian Andrei	luna	agent sub acoperire (SU)
Alexandru Palii	palme	informator
Andrei Dumbrâveanu	dunarea	informator
Nicolenco Olga	nora	informator
Sima Gheorghe	secarika	informator
Guţu Lidia	liza	informator
Cosarciuc Valeriu	oscar	informator
Laguta Maia	manya	informator
Colţa Vasile	ghideon	informator
Ciobanu Victor	vahtang	informator
Iov Vasilii	molotov	informator
Petrache Mihail	postulatul	informator
Kirilov Silvia	steliana	informator
Matei Ştefan	marian	informator
Ghelici Feodor	gregorean	informator
Grec Ivan	ivanov	informator
Ciubotaru Arhip	constantin	informator
Formuzal Mihail	tamerlan	agent sub acoperire (bG)
Silvestru Aurelian	ecoul	informator
Valentina Basiul	efimia	informator
Valentina Ursu	claudia	informator
Cubasenco Dmitrii	prizrak	informator

Sursa http://inconstantin.ro/2011/11/lista-fostilor-agenti-kgb-din-republica-moldova-lista-lui-sandrovschi.html

 

Lipsa de onestitate a lui Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu a început să scrie de parcă n-ar fi fost unul dintre susținătorii fanatici, și de ”n” ori penibil, al actualei Puteri. Din ”Evenimentul zilei”:

”…sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră, stimaţi cititori, vă puneţi de câteva luni bune, dacă nu de un an încoace, întrebarea: oare a folosit la ceva politica de tăieri bugetare şi economii la sânge prin care se caracterizează guvernarea Boc? Oare nu cumva, în loc de, sau măcar alături de această mare suferinţă provocată omului de rând, ar fi fost mai necesară pentru evitarea crizei o politică de rentabilizare economică, de eficientizare a muncii, de reducere a birocraţiei, de normalizare a regiilor, de ţinere în frâu a corupţiei, de reglare a vieţii politice, de simplificare a fiscalităţii? Până la urmă, a fost atât de necesară reducerea, practic, la jumătate a veniturilor bugetarilor, şi nu numai ale lor, în condiţiile în care împrumuturile externe ale României au crescut, oricum, exorbitant, la un ordin de mărime mult superior, ajungând, după estimări recente, la aproape o sută de miliarde de euro? Oare contau cu adevărat, faţă de această cifră inimaginabilă, leuşorii storşi din fiecare buzunar al bieţilor oameni plătiţi cu o sută cincizeci sau două sute de euro pe lună? Întotdeauna m-am întrebat de ce întotdeauna încercăm să ieşim din nenorocirile provocate de soartă, de istorie, de politicieni, de bănci sau de orice altceva tot pe spinarea celor mai săraci, a celor mai fără şanse, retezându-le şi rudimentul de viitor pe care-l mai au. Aceşti oameni nu sunt vinovaţi de criză, sunt singurii, de fapt, nevinovaţi, de ce trebuie ei să plătească pentru inepţia clasei noastre politice? Am fost de la-nceput împotriva acestei politici de austeritate, citeşte de pauperizare a populaţiei. Am crezut mereu că s-a exagerat, că s-a întins coarda prea tare.”

http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-saracie-si-demnitate-personala-954375.html

E monumentală lipsa de onestitate, că de prostie n-ai cum să-l suspectezi pe scriitor…

Talentul nu rezonează imperativ cu caracterul.

Gasiți ”Deania neagră” la Targul international de carte Gaudeamus! Programul editurii ”Herg Benet”

Doritorii au ocazia să cumpere ultimul meu volum de proză, ”Deania neagră”, la  Targul international de carte Gaudeamus 2011 din Bucuresti, la standul editurii Herg Benet.

 

Editura Herg Benet va participa la Targul international de carte Gaudeamus 2011 din Bucuresti, complexul RomExpo, care se va desfasura in perioada 23-27 noiembrie, cu un stand propriu aflat la parter (sala principala, langa Millenium Books si Casa de Editură Max Blecher, in spate la Editura Polirom, in partea opusa intrarii principale). Va asteptam cu ofertele de carte si evenimentele Herg Benet, ce vor avea loc la standul nr. 19.

 

Programul Editurii Herg Benet la Targul de carte Gaudeamus 2011:

 

23 noiembrie (miercuri)

– 16.00: prezentarea volumului de poezie “Barbat pe tocuri” de Michel Martin.

 

24 noiembrie (joi)

– 16.00: prezentarea romanului “Santajul” de Patrizio Trequattrini, traducere de Laszlo Alexandru (la standul Colegiului National “G. Baritiu“);

– 17.00: prezentarea volumului de publicistica „Viata de zi cu zi” de Laszlo Alexandru (la standul Colegiului National „G. Baritiu”);

– 18.00: lectura din texte inedite, discutii si sesiune de autografe cu Marius Iulian Stancu.

 

25 noiembrie (vineri)

–16.00: lectura din texte inedite, discutii si sesiune de autografe cu Leonard Ancuta;

–17.00: discutii si sesiune de autografe – “Mitologii aminate” de Adrian Suciu;

–18.00: discutii si sesiune de autografe – “Antume” de Jean-Lorin Sterian;

–18.30: discutii si sesiune de autografe – “legende urbane” de Tausance;

–19.00: discutii si sesiune de autografe – “Zeppelin Jack” de Marius Surleac;

 

26 noiembrie (sambata)

–12.00: discutii si sesiune de autografe – “Acte calde intr-un decor negru pe scene separate printr-o linie grea” de Dan Stanciu si “Cucamonga” de Iulian Tanase;

–13.00: prezentarea cartii “Ziua cea mai lunga” (antologie de poezie contemporana) – coord. Aleksandar Stoicovici;

–14.00: discutii si sesiune de autografe “Rock in Praga” de Andrei Zbirnea;

–17.00: prezentarea castigatorilor Concursului de debut Max Blecher / Herg Benet 2011– romanul “Ich bin ein Berliner” de Gabriel Andronache, volumul de poezie “Soarele mecanic“ de George Serediuc, romanul “Voia“ de Cosmin Carciova (Casa de Editura Max Blecher) si volumul de poezie “Copci“ de Matei Hutopila (Casa de Editura Max Blecher) ;

–18.30: discutii si sesiune de autografe – “Sange satanic” (ed. a 2-a) de Cristina Nemerovschi;

–19.00: discutii si sesiune de autografe – avanpremiera romanului “Abisex” (ed. a 2-a) de Sorin Delaskela.

 

27 noiembrie (duminica)

– 12.00: discutii si sesiune de autografe “S.T.E.P.” de Igor Ursenco;

– 12.30: lansarea antologiei “Alerta de grad zero in proza scurta romaneasca actuala” – coord. Igor Ursenco;

– 13.30: prezentarea volumului de poezie “Gothic” de Stefan Bolea si a romanului “Jurnalul Raului” de Mares Lucian.

Scriitorii Anatol Grosu și Aleksandar Stoicovici la El Comandante Primer

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 20 noiembrie, de la ora 15.00, în Club El Comandante Primer (str. Sf. Ştefan, nr. 13, Zona Izvorul Rece, Sector 2, Bucureşti). Vor citi scriitorii Anatol Grosu și Aleksandar Stoicovici.

Invitat special: Ioan Es. Pop

În cadrul evenimetului va avea loc prezentarea volumului „Vineri” de Aleksandar Stoicovici (Ed. Herg Benet, 2011).

O întâlnire moderată de Claudiu Komartin.

„Ficţiunea pROvocării”. Tineri prozatori români la Berlin

Institutul Cultural Român de la Berlin în colaborare cu Literaturwerkstatt Berlin invită publicul german să descopere tineri autori români de proză contemporană vineri, 25 noiembrie 2011, ora 21.00, la Literaturwerkstatt Berlin ( Knaackstr. 97). Cei şase prozatori invitaţi să prezinte imagini fundamentale despre România sunt Cosmin Perţa, Dragoş Ghiţulete, Adina Rosetti, Ioana Bradea, Mitos Micleuşanu şi Andrei Ruse. Ilustraţia muzicală este asigurată de „Muzicile lăutăreşti filosofice“ create de Mitos Micleuşanu. Evenimentul va fi moderat de scriitorul Răzvan Ţupa. Lectura va avea loc în limba română şi germană, iar discuţiile cu publicul în limba engleză.

Proza contemporană reflectă situaţia imaginarului din societatea de azi. Ceea ce succesiunea ştirilor publicate în presă nu reuşeşte să surprindă este tocmai structura de profunzime a actelor pe care le descoperim ca fundamentale pentru imaginea noastră despre noi şi despre ţara în care trăim. În ultimii 20 de ani, proza românească s-a concentrat asupra unor direcţii distincte, autorii care nu au împlinit încă 40 de ani fiind cei care au ocazia să aleagă şi să constituie propriile variante ale acestei imagini. Dacă istoria ficţiunii clasice este legată de imitarea naturii, cea modernă de reconsiderarea referinţelor şi instrumentelor literare în raport cu domeniul estetic, proza contemporană românească are şansa unei adevărate culturi a provocării realităţii, impactul ficţiuniide azi fiind piatra de încercare pentru cei mai noi autori.

Lectura publică de pe 25 noiembrie de la Literaturwerkstatt Berlin, „Ficţiunea pROvocării”, îşi propune să aducă în faţa publicului 6 dintre autorii care reprezintă o parte dintre direcţiile identificate:

 

Ficţiunea istoriei

“Viaţa închipuită a micului N. Ceauşescu” (proză scurtă) de Cosmin Perţa ţese fantasme şi date istorice într-o poveste provocatoare.

“Gluma rusească” a lui Dragoş Ghiţulete despre care Matei Vişniec scria că “reuşeşte să urce pe versantul cel mai dificil al meseriei de scriitor, pentru că reuşeşte să povestească. Are un dar al naraţiunii şi o privire interesantă asupra unor subiecte cu conotaţie istorică. El face parte de altfel din acea generaţie, care a fost puţin marcată de comunism, totuşi suficient de mult pentru a-l păstra în memorie şi a încerca acum să descifreze mecanismele schizofrenizării fiinţei umane prin ideologie şi printr-o anumită practică istorică revoluţionară”.

 

Naraţiunile prezentului

Adina Rosetti ”Deadline” (editura Curtea Veche). Autoarea reuşeşte să strângă într-o carte impresionantă un puzzle de poveşti din lumea de azi pornind de la cazuri reale.

 

Peisaje narative

„Scotch” (Polirom, 2010), de Ioana Bradea, oferă un adevărat tur de forţă în contradicţiile şi senzaţiile lumii post-industriale româneşti.

“Kasa Poporului”, a treia carte semnată de Mitos Micleuşanu, este un volum care confirmă o proză provocatoare, dispusă să abordeze motive ce ţin de istoria dictaturilor şi de cruzimile ideologiilor din secolul XX.

 

Vocile contraculturii

“Dilăr pentru o zi” şi “Soni” de Andrei Ruse sunt două cărţi care au vizat o plajă de cititori din România mai puţin căutaţi de edituri cu produse autohtone. Analizele pe care Ruse le oferă cultului figurii marginalului sunt dinamice şi aruncă perspective inedite asupra lumii româneşti de azi.

MARFĂ REÎNCĂRCATĂ de Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ, Dan Pleşa şi Bogdan O. Popescu

Vineri, 25 noiembrie 2011, ora 18.00, la standul Editurii Brumar (standul 376, nivel 7.70) din cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2011, va fi lansată antologia MARFĂ REÎNCĂRCATĂ de Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ, Dan Pleşa şi Bogdan O. Popescu. Vor vorbi despre carte şi autorii ei Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Florin Iaru. Invitat special: George Mihăiţă, editorul antologiei MARFĂ scrisă de aceeaşi autori acum 15 ani. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Radio România Cultural şi www.agentiadecarte.ro. Emisiunea „Poezie românească” a postului Radio România Cultural, realizată de Anamaria Spătaru şi Emil Buruiană, va difuza poeme din MARFĂ REÎNCĂRCATĂ luni, 21 noiembrie 2011, ora 22.50 (poeme de Florin Dumitrescu), marţi, 22 noiembrie 2011, ora 22.50 (poeme de Bogdan O. Popescu), miercuri, 23 noiembrie 2011, ora 22.50 (poeme de Sorin Gherguţ), joi, 24 noiembrie 2011, ora 22.50 (poeme de Dan Pleşa), şi sâmbătă, 26 noiembrie 2011, ora 22.50 (poeme de Dan Mircea Cipariu).

Zilele Monica Lovinescu 2011

Altceva> Amatorii de literatura pot sa citeasca aici in pdf numarul 11-12 al revistei Bucovina Literara Bucovina literara nr. 10-11, 2011

„Paul Goma – 34 de ani de refugiu politic”/ un eveniment

Norma la regulatul… crestin. Trei copii

IPS Andrei Andreicut, mitropolitul Clujului, catre dascali:

„Toata Europa crestina are copii putini. Daca nu se va trezi, putem fi inghititi de valul nimicniciei. Cred ca ar trebui sa devina un lait motiv, un deziderat de urmarit si sper ca eu dumneavoastra, dascalii, si noi, preotii, intr-un oarecare procent l-am putea avea: ca orice familie crestina sa aiba trei copii – unul pentru tata, unul pentru mama si unul pentru tara si biserica. Pentru ca altfel vom constata peste zece ani, la celalalt recensamant, ca iar ne-am imputinat cu doua milioane. E vorba nu numai de o problema demografica sau de natura administrativa, ci e vorba si de una spirituala. Din convingere pleaca toate lucrurile”

Fostul informator al Securitatii are mintea odihnita…!

Dinică, Păunescu…

A trecut un an de la moartea lui Adrian Păunescu și s-au dus doi de la a lui Gheorghe Dinică.

Un film cu Salvador Dali

De vazut cu delectare…
http://video.google.com/googleplayer.swf?docid=-652548242427836540&hl=ro&fs=true

Dezvaluiri importante pentru tara despre divortul lui Nicolae Manolescu

Trebuie sa ai multa intelepciune sa divortezi la 72 de ani… Ca sa ajungi subiect de tabloide… Dar, asta-i, fiecare isi stie treburile sale. Nu, Nicolae Manolescu? Oricum, sanatate personajelor intrate in colimatorul presei de scandal.

Despre relația criticului Nicolae Manolescu cu femeile:

”Nicolae Manolescu s-a iubit cu criticul de teatru şi realizatorul de televiziune Marina Constantinescu. Întrebată în ce fel i-a schimbat destinul povestea de dragoste pe care a trăit-o în anii de după facultate cu Manolescu, Marina Constantinescu a răspuns: „Cred că acea poveste, care a durat ani buni, m-a marcat fundamental. Este relaţia care m-a maturizat, din toate punctele de vedere. Relaţia care mi-a revelat eul”.

Foştii colegi ai lui Nicolae Manolescu povestesc că acesta le dădea chiar şi lecţii de agăţat. Odată, fiind la un festival împreună cu opxzeciştii, Manolescu se plimba cu câţiva poeţi pe străzile Iaşiului. La un moment dat, au văzut în faţa lor o femeie trăsnet. „Pariez cu voi că o agăţ din prima”, a spus Manolescu. „Vă băgaţi?” „Mai încape vorbă?!”, au răspuns în cor poeţii. Manolescu s-a desprins de grup, s-a apropiat de femeie, i-a spus câteva vorbe şi au plecat împreună. În noapxea respectivă, criticul n-a mai apărut la hotel. Răutăcioşii şi invidioşii mai spun despre stimabilul domn, care a fost implicat şi într-o lungă poveste de dragoste cu prozatoarea Dana Dumitriu (a murit destul de tânără, de cancer, după ce se despărţise de Manolescu), că era atât de admirat de femei, încât nu mai ştia cum să scape de insistenţele studentelor şi ale nevestelor prietenilor.”Sursa http://www.qmagazine.ro/intern/intern-life-story/iubiri-de-scriitor-2/

Uneori cei talentati nu pot sa nu calce apasat in ridicol…

No, v-am livrat dezvaluiri importante, fara de care nu aveti cum sa dormiti…

Adrian Suciu și Dan Mircea Cipariu despre Manolescu, scriitori, Securitate și fonduri administrate discreționar

Adrian Suciu i-a scris o nouă scrisoare deschisă lui Nicolae Manolescu. Un fragment:

”Cred că aţi transformat USR într-o organizaţie urîtă. O organizaţie în care bîntuie frica, în care acoliţii dvs., dînd dovadă de mentalitate de vătaf şi folosind o jalnică limbă de lemn, aduc în spaţiul public ideea că orice recunoaştere din partea USR, că se cheamă premiu, lectură publică ori publicare înseamnă o acceptare, din partea celui care se bucură de recunoaşterea respectivă, a unei obligaţii de vasalitate faţă de conducerea „aleasă” a USR. Un bun prieten îmi spunea că, deşi mă susţine întru totul, nu se va exprima vreodată public în sensul acesta, întrucît se teme să nu-i anulaţi pensia suplimentară de scriitor, care îi este vitală pentru supravieţure, acoperindu-i necesarul lunar de medicamente. Un alt scriitor se teme să nu i se sisteze plata ajutorului social din partea Uniunii. Altul, să nu piardă o colaborare măruntă dar vitală pentru el la o gazetă. Dacă dvs. simţiţi că existenţa unor asemenea spaime în interiorul organizaţiei pe care o conduceţi nu vă priveşte cu nimic, mă bucur pentru sănătatea dvs. Dacă scriitorii înşişi acceptă o asemenea stare de fapt, pe care mulţi o cunosc dar puţini o denunţă, nu e treaba mea să normez gradul de demnitate care îi este vital fiecăruia.”

Restul aici http://adriansuciu.ro/blog/?p=1895&cpage=1#comment-6940

Dan Mircea Cipariu a publicat pe Agenția de Carte un articol neapărat de citit, despre ce am dat și eu înainte aici  https://alexandrupetria.wordpress.com/2011/11/03/nereguli-grave-la-copyro-societatea-de-gestiune-colectiva-a-drepturilor-de-autor/

”Sunt întrebat pe Facebook sau în scrisori electronice de ce nu am o atitudine critică faţă de ce se întâmplă la COPYRO, societatea de gestiune a drepturilor de autor condusă de fostul preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Eugen Uricaru. De ce am fost şi sunt tot timpul cu ochii pe guvernarea Nicolae Manolescu, în timp ce sunt rezervat, dacă nu chiar complice cu marile nereguli şi acte nedemocratice ale COPYRO? Cum cred că nu poţi arunca acuze după cum bate vântul şi fără a le dovedi cu probe irefutabile, nu m-am hazardat să critic după zvonistică ori după antipatiile pe care mi le produc unii sau alţii. Încerc, într-o societate care şi-a pierdut tot mai mult reperele şi argumentele, să găsesc o logică a lucrurilor şi întâmplărilor şi încerc, mai ales, să nu dau sentinţe irefutabile. Cu această atitudine, am citit două documente ale ORDA extrem de importante despre activitatea COPYRO, documente care arată modul discreţionar în care sunt conduşi deţinătorii de drepturi de autor şi felul în care sunt cheltuiţi banii acestora, într-o manieră care reclamă abuzul în serviciu şi conflictul de interese. Citind aceste documente, îţi poţi da seama şi de caracterul unor scriitori care, ajunşi în funcţii de conducere, ajung să îşi aprobe şi să îşi dea chiar lor bani pentru cărţi şi drepturi de autor.”, spune Cipariu. Continuarea http://www.agentiadecarte.ro/2011/11/copyro-si-eugen-uricaru-dincolo-de-zvonistica-si-antipatii/

Cartea cu coperți de sticlă. Menuț Maximinian și Melania Cuc

Va invit să citiți gratis online o carte interesantă. Menuț Maximinian, directorul cotidianului bistrițean ”Răsunetul”, o provoacă la mărturisiri pe scriitoarea Melania Cuc. Aici e pdf-ul volumului Melania_Cuc-Cartea_cu_coperti_de_sticla

”Torrent”, de Stoian G. Bogdan. În revista ”Timpul”. Zero poezie

Un text de-al meu despre acest poet controversat, publicat în revista ieșeană ”Timpul”. Concluzia despre volumul ”Torrent”- zero poezie… Aici puteti sa lecturati în pdf ]ntregul numar 10 al publicației TIMPUL_10_2011

Nereguli grave la COPYRO, Societatea de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor

Lumea literara ar trebui sa fie interesata de ce se intampla la COPYRO, institutia condusa de prozatorul Eugen Uricariu. Aveti aici un document in pdf elaborat in urma unui control, care o sa va puna serios pe ganduri PV 2011 COPYRO

Atentie la Robert Nuțu! „Îmblânzitorul de cărnuri”. Un scriitor cu potential…

La editura A. T. U. Sibiu-Hermannstadt a apărut, de curând, volumul de debut „Îmblânzitorul de cărnuri”, de Robert Nuțu.

Altadata o sa scriu mai detailat despre acest autor, despre care nu stiu mai nimic si mi-a trimis volumul sau de proza prin posta.

Ce vreau sa spun fara rezerve si repede- ne aflam in fata unui scriitor adevarat, cu un stil format.

„Îmblânzitorul de cărnuri” este o nuvelă mustind de sex, extrem de provocatoare, unde insa nu gasesti locurile comune ale acestui gen de scrieri.

Cred ca Robert Nutu o sa scrie o carte de referinta daca o sa dea si peste un story cu miza.

 

Cateva fragmente:

 

 ”Cu toate astea, pumnul mi-a trecut pe lângă ureche.

Mi-a atins umărul, dezechilibrându-mă şi împingându-mă spre uşa băii.

Văzuse când întorsesem capul şi încercasem să mă strecor pe sub braţele lui şi s-a răsucit pe vârful picioarelor şi cu corpul aplecat şi rezemat de bar, şi-a făcut vânt şi m-a izbit cu latul pumnului în bărbie, îmbrâncindu-mă în acelaşi timp cu umărul, în vreme ce se propulsa din bar cu cealaltă mână şi mă scuipa şi încerca să mă agaţe iarăşi când mă prăbuşeam şi să mă lovească încă o dată. Ultima mişcare îl descumpănise însă şi trebuise să se prindă de mine şi să mă respingă cu genunchii ca să rămână pe picioare.

În cădere l-am apucat de ambele braţe şi am căutat să scap de gustul sângelui adunat în gură. Simţeam pe obraz două arsuri largi. Două discuri incandescente care se dilatau parcă de fiecare dată când clipeam, iradiind corzi lungi de căldură uleioasă de-a curmezişul feţei. Intersectate deasupra nasului şi împrăştiate peste ochi, săreau pe sprâncene în sus pe frunte şi se scurgeau de-o parte şi de alta a capului ca nişte pârâiaşe de lavă; se uneau apoi la ceafă şi-n jurul gâtului, strângându-mă într-un laţ aprins care se micşora de-ndată ce încercam să trag aer în piept.

Inima îmi bătea peste tot.

O auzeam pulsând adânc prin fundul stomacului. Legănată de fluidele înspumate care îi transmiteau vibraţiile în coaste şi printr-o zonă oscilantă, penetrabilă, aşezată undeva deasupra vezicii gata să plesnească; bătea în coapse; în genunchi; bătea cu două aşchii metalice sub sfârcuri.

Izbiturile din umeri şi cele din gât se coagulau într-un bubuit compact, din esofag şi până-n căuşul scrotului, însoţit de reverberaţii pătrunzătoare ce se rostogoleau cu sângele înfierbântat de-a lungul venelor, strivite apoi sub piele în serii de mici explozii înţepătoare, stinse cu sfârâituri care urcau pe urmă din nou cu bătăile inimii, între scurte detunături asemănătoare focurilor de artificii.

Iar lucrurile din bar îşi negociau conţinutul. Profilurile scăldate în lumina puternică, fugite dintre tiparele lor, formau o pastă strălucitoare şi irespirabilă prin care fizionomiile pluteau ca nişte cercuri de ulei.

Ceva mi-a săltat corpul, zgâriindu-mi spatele de o suprafaţă dură.

O stea ruginie mi-a explodat în centrul feţei, sub nas.

Am simţit cum stomacul mi se înnoadă şi ţâşneşte pe gât, odată cu un damf acru şi puturos. Un torent zgrunţuros mi s-a oprit în dinţi, forţându-mă să-l înghit imediat ce capul mi-a alunecat înapoi, tras cu o smucitură şi izbit de-o tablă moale, îndoită de greutatea corpului meu, prăbuşit apoi în aceeaşi parte.

M-am rostogolit cu gâtul sucit şi cu mâinile adunate sub piept.

Picioarele au atins zgomotos podeaua. Am auzit tălpile adidaşilor pocnind pe parchet şi catarama curelei zgâriind suprafaţa lucioasă. Apoi câteva degete mi-au înşfăcat umărul şi m-au răsucit. Îl vedeam acum destul de desluşit prin ceaţa uleioasă, trupul îi era în continuare descompus într-un amalgam de linii şi curbe înfipte în figuri geometrice dizolvate în vălurele şi eşarfe colorate de lumina intermitentă. Dar din acea ceaţă sclipitoare ţâşneau reverele triunghiulare şi pătate de vin ale unei cămăşi cu picăţele albastre, încadrând un grumaz scurt, fulgerat de vene şi spuzit de coşuri.

Treptat, o barbă tunsă rotund şi-a îmbinat contururile cu oasele unei mandibule grosolane şi doi obraji s-au lăţit în nişte băltoace lăptoase până sub ochii înroşiţi şi genele strânse şi împletite, semănând cu bucăţile de sârmă.

Gura s-a crăpat dintr-o dată şi a despicat faţa cu o nervură însângerată. Dinţii au sclipit printre buzele încreţite de suflul unui icnet, pe măsură ce capul se avânta înainte, urmărind mişcarea pumnului care se înălţa încet, pe sub reverele cămăşii şi tulbura ceaţa, cu o coadă de steluţe şi pârâituri albastre. Faţa, pe care apăruseră între timp şi sprâncenele îmbinate deasupra nasului, s-a întunecat şi s-a încreţit o clipă, s-a denivelat şi şi-a întins trăsăturile ca nişte corzi. Durerea a izbucnit undeva departe, între urechi, atât de adânc încât mi s-au tăiat picioarele.

Am vrut să mă mişc.

Coapsele îmi erau imobilizate.

Ca şi mâinile şi restul corpului.

În loc de asta am respirat pe nas.

Şi ceva negru şi lung mi-a alergat pe piept şi mi-a intrat pe sub coaste. În partea unde bănuiam că trebuiau să se afle şalele şi fundul, aveam un soi de sac gol şi nesfârşit care primea ecourile fiecărui gest pe care încercam să-l fac iar ceaţa asorta panglici şi fundiţe şi scăpăra în steluţe multicolore.”

 

 

 

” Din dormitor s-a desluşit un horcăit, o tuse şi pe urmă linişte, picioarele ei presau pe marginea saltelei, cu gleznele învelite în creţurile păturii răsucite.

Am privit-o din prag cum îşi saltă un braţ, trăgându-l pe cearşaf, scărpinându-se pe obraz, apoi întinzând degetele pe sub pernă şi apucând pe dedesubt colţul de sus, în vreme ce spatele i se încovoia şi gulerul halatului i se ridica peste urechi; patul a scârţâit şi a răsunat trosnetul unui arc din saltea.

M-am scărpinat la coaie şi m-am lăsat în genunchi lângă pat.

Adormise cu halatul înfăşurat pe corp; totuşi am reuşit să-l trag şi să i-l rulez de pe fund; avea şi el câteva zgârieturi, nişte tăieturi fine, înălţându-se precum nişte fisuri din despicătura feselor, probabil atinsese aluniţa de pe buca stângă cu lama, era înconjurată de-un brâu subţirel şi uscat de sânge. Din vulva cufundată adânc între picioarele doar un pic depărtate, i se zărea numai un colţ, cu firele de păr retezate inegal.

I-am desfăcut încet partea de jos a feselor – buzele îi erau strâns lipite şi uscate ca o ceafă ridată de bătrân, degetul mi-a alunecat peste ele fără să dea de nici un pic de umezeală, carnea se prindea de buricul arătătorului. Aplecat spre birou, am luat o gură din paharul cu votcă, am încălzit-o, plimbând-o între dinţi şi am lăsat-o să i se scurgă între labii.

Ţinându-i tot aşa fesele puţin depărtate, mi-am băgat degetul în vaginul ei; era uscată doar la intrare, i-am uns-o bine cu votca călâie, mai încolo dogorea strâmtă, degetul înainta ca-ntr-o presă incandescentă.

Am mişcat din el foarte uşor şi am mai lăsat un strop de alcool să se scurgă acolo, adunându-l mustind din încreţiturile anusului, pe urmă am lins-o pe porţiunea dintre rozetă şi umflătura ridicată în manşon deasupra arătătorului şi-am împins profund , începând să rotesc vârful degetului; nu s-a trezit, nu a schiţat nici un gest, când m-am urcat în pat cu totul, o convulsie i-a lipit fesele şi strânsoarea ei a devenit o secundă puternică, înainte de a-şi pocni genunchii şi de-a azvârli cuvertura de pe glezne.

Degetul îmi sclipea la becul veiozei, jilav şi cu un inel de spumă transparentă, cu bule mărunte de aer la rădăcină, pe mont.

Adina a oftat, a strâns iarăşi din fund şi s-a sucit sub mine, cu faţa-n sus, frecându-se la ochi. M-am săltat să-i fac loc.

Halatul s-a desfăcut de pe ea, dezgolindu-i pieptul.

Pe ţâţe i se imprimaseră cutele cearşafului.

Cum stăteam aşa pe pat, călare pe genunchii ei, am trăit senzaţia că sunt dintr-o dată foarte departe, undeva unde nu conta că e uneori întuneric, într-un puţ nesfârşit, acolo, fără vârstă, încremenit, neînconjurat de nici un lucru la care să fiu silit să mă gândesc în momentul următor; creierul îmi era doar o adunătură confortabilă de măruntaie.

 

M-am aplecat şi-am sărutat-o pe buric. Adina s-a foit sub mine, şi-a dat părul din ochi, s-a uitat la birou şi la veioza aprinsă.

– Mi-e sete, a zis ea.

Am luat paharul de pe şerveţel, mi-am băgat degetul umezit în el, l-am clătit, apoi i-am dat votca. A băut gâlgâind, ridicată pe coate, cu gâtul încordat. S-a frecat la subraţ şi şi-a tras picioarele de sub mine. Pleoapele care i-au fluturat pentru câteva secunde, s-au închis ca peste două găuri într-un maldăr de unt rânced, iar răsuflarea ajunsă la mine dintr-un căscat duhnea a acru.

S-a rostogolit pe pat, cu pizda la vedere. Pe cearşaf, în urma ei, s-a întipărit o pată cleioasă. M-am întins şi am mângâiat-o. A găsit o ţigară, a aprins-o şi s-a lungit pe spate, cu paharul la piept.

Mi-am dus mâna pe pulpele ei julite, pe genunchi şi pe brâul firav de grăsime, cu trei cute scurte de sub buric.

Fumul se înălţa deja deasupra patului în ghemotoace calme şi rotocoale destrămate în spirale şi arabescuri, vulva umezită de votcă îi lucea.

Am apăsat-o şi mi-am strecurat degetul între labii, purtându-l în sus, încercând să dau de clitoris. Cu o sforţare scurtă, Adina s-a tras pe coate şi cu ţigara între dinţi şi-a săltat picioarele în poala mea, căutând să-mi pipăie cu ele pântecul. Fumul urca în prelungirea şuviţelor ei murdare de păr, adăugându-le nişte extensii ireale, înghiţite de următoarele valuri de fum pe care le tot sufla spre tavan.

Mi-am petrecut mâna pe sub glezna ei stângă şi cu unghiile celeilalte mâini, i-am zgâriat dosul coapsei şi pielea delicată dinapoia genunchiului. Apoi i-am apropiat călcâiele şi mi-am băgat între ele penisul deja întărit, începând să îl frec uşor. Picioarele i s-au lăsat grele pe mine; le-am ridicat şi le-am sărutat degetele, chipul ei nu avea nicio expresie, era o mască de cauciuc care revenea la forma iniţială îndată ce resortul neştiut care o făcea să reacţioneze la atingerile mele, se relaxa şi golul lăsat de ţigara scoasă dintre buze se nivela ca şi urma de zâmbet ce-i strâmbase obrazul.

I-am dezlipit călcâiele.

I-am îndoit picioarele.

Am mângâiat-o şi am fugit cu limba în urma palmelor, muşcând-o de stinghii.

A aruncat chiştocul în pahar, l-a împins alături, pe noptieră şi crăcănată în faţa mea, a închis ochii şi şi-a îndesat perna sub cap.

Mirosea slab a alcool, mirosul urinei era mult mai pregnant, emana de undeva de la pubisul scrijelit şi se prelungea pe picioare; a oftat şi s-a clătinat înfiorată când am împuns-o cu vârful nasului pe labii şi mâinile ei mi-au şters în treacăt părul şi fruntea. Am îngenuncheat şi mi-am furişat palmele sub fesele ei, apoi i-am lins intrarea vaginului şi am căutat să-mi strecor limba înăuntru.

Cu apăsări lente şi rotind-o, am reuşit să pătrund de câteva ori, de fiecare dată rămânând cât puteam de mult acolo şi încercând să mişc vârful, cu bărbia şi nasul îngropate între picioare. Coapsele îi vibrau şi se îndoia pe cearşaf vrând să mă simtă cât mai bine, mâinile mi-au şters iarăşi fruntea şi creştetul capului.

 

După un timp, am ieşit din vagin şi am urcat printre labii la clitoris; l-am atins, am coborât, mi-am strecurat limba în vagin şi am urcat încă o dată, tot aşa de câteva ori, până ce fesele i s-au contractat în mâinile mele şi a scăpat un geamăt. Mi-am scos palmele de sub ea, am prins-o pe după pulpe şi trupul i s-a curbat. Capul i s-a scufundat în pernă, izul de pişat era peste tot pe faţa mea, era tot ce puteam mirosi, nasul şi buzele şi pielea de deasupra lor jilavă şi valuri de căldură au început să-mi curgă din ceafă pe şira spinării.

Adina încremenise cu gura căscată. Am zărit-o lingându-şi dinţii, apoi a deschis ochii şi s-a uitat la mine acolo, vârât în pizda ei şi masca de cauciuc s-a curbat cu încetineală şi s-a netezit.”

 

” Adina a gemut şi a avut o bruscă mişcare de respingere; a strâns puternic din fund, mă primea povârnită oarecum pe-o parte şi am lăsat degetul să alunece afară, continuând să o pompez – dacă o izbeam prea tare îşi sălta o idee capul şi aştepta să mă retrag pentru a-şi destinde un moment trupul, intram şi ieşeam cu zvâcnete simple, primitive, fără să respir – cu coada ochiului mi-am surprins silueta transpirată în oglindă, de la brâu în sus, alături de colţul calculatorului şi-o margine a tabloului de pe celălalt perete.

Adina a zgâriat perna cu unghiile, zgâlţâită de opintelile mele; sânii i se balansau şterşi de cearşaf; de sub scrot a crescut limba fierbinte a unui bici care mi-a lins mădularul de la rădăcină până-n vârf şi s-a retras într-un roi de furnicături.

Am scos pula cu un fior şi m-am chircit în fund.

Vaginul era albit de spumă şi scuipat. Adina s-a prăbuşit pe-o rână, s-a răsucit cu picioarele-n sus, apoi s-a ridicat pe vine în faţa mea şi mi-a luat în palmă penisul năclăit de sucurile ei.

I-am cuprins sânii. Limbile ni s-au întâlnit.

I-am inhalat răsuflarea caldă.

S-a lipit de mine, masându-mi domol mădularul, pe urmă şi-a purtat dinţii pe gâtul meu şi m-a muşcat, mişcând limba. I-am cuprins tâmplele şi am privit-o în ochi.

Eram pe acolo, stâlcit, sclipind între nervurile negre şi complicate ale irişilor, coagulat în încrengătura zigzagată a nuanţelor de albastru şi alburiu care dansau în preajma împletiturilor ce înconjurau pupilele dilatate în lumina slabă.

M-am apropiat de ea din interiorul globilor acelora înlăcrimaţi, mi-am croit drum din întunecimile înflorite; ochii mi s-au împăienjenit şi i-am supt buzele între ale mele.

Sub nas îi flutura o cojiţă uscată. I-am îndepărtat-o cu unghia şi i-am mângâiat bărbia. Mâna i-a alunecat pe penis, iar privirea i-a fugit la ceasul agăţat pe perete înapoia mea, era trecut de miezul nopţii – penisul se pleoştise, l-a sculat cu câteva smucituri bruşte.

– Ce e? Glasul cu modulaţii ciudate a derapat în lungul unui şir precipitat de cuvinte, clar şi răspicat, apoi înăbuşit ca dindărătul unui perete capitonat. Nu înţelegeam.

Sunetele se închegau din aceleaşi trei-patru cuvinte pe care le modela între buze, aflându-le alte şi alte direcţii de fiecare dată când gura i se deschidea.

I-am sărutat faţa buhăită de băutură şi nesomn, semicercurile vinete de sub ochi, apoi umerii purpurii ai obrajilor. Am cules încă o cojiţă de muci de pe nas şi am împins-o pe spate între perne, desfăcându-i picioarele. Straturile de somn se aglomerau, întoarcerea era anevoioasă şi cumplită – o deplasare într-o tăcere profundă, fără rezonanţă, în care timpul îşi trimitea avangardele de secunde printre depozitele de somn sedimentate, smulgându-mă din străfundurile unde stăteam, ghemuit şi gol, pe fundul unei adâncituri bătătorite cu paie şi nămol, înconjurat de noroi fierbinte şi rocă – îmi întindeam pseudopodele – păşeam pe marginea cuibului – fluturam din aripi, deschideam ciocul şi-mi înfoiam coada – băteam cu labele îmblănite în pământ şi zbieram de durere – pietrele erau jilave şi negre şi acoperite de muşchi, alunecam pe lianele răsucite în jurul copacilor – ţopăiam şi-mi zbârleam părul de pe grumaz şi izbeam cu coada, făcând spume şi sfâşiam în măsele tendoanele şi carnea – sorbeam sângele scurs pe labe, mă înălţam şi adulmecam aerul şi apoi excrementele ţâşneau cu putere, izbind pietrele, mirosul de sălbăticiune umplea aerul – sfâşiam şi-mi făceam loc între alte corpuri calde, luptam şi loveam cu pumnii, timpul şuiera printre crăpături – braţele creşteau lungi, fragile şi palide, orizontul se clătina carbonizat, crăpând şi plesnind – cerul se coşcovea şi cădea străpuns de albastrul fulgerelor, printre globuri colorate şi roiuri de secunde mistuite sub ploaia tăioasă ca o lance trupul îmi devenea lemnos, inhalam damful de transpiraţie şi spermă, mâinile îmi erau invadate de furnicături – răsucite bizar şi strivite, presate de ceafa ce cădea pe muşchii chinuiţi – straturile de somn, dizolvate curgeau ca-ntr-o pâlnie care apoi se întorcea şi se mărea într-un cerc orbitor de lumină, cu marginile neclare, îmbrâncit pe-o suprafaţă neagră – spaţiile erau colorate în grabă, parcă de-o mână neîndemânatică – verdele pal al peretelui, rama maronie din lemn sculptat a oglinzii, alburiul paharului şi mai sus dreptunghiul nelămurit al monitorului.

Am deschis ochii şi am ridicat capul de pe braţele sucite la ceafă. Am înghiţit cu greutate. Adina sforăia înghesuită în mine, cu gura căscată, cu un picior fugit peste pat. Becul veiozei îmi desenase un cerc arzător pe retină, când strângeam pleoapele pulsa rapid, împrăştiat în steluţe dureroase.

Braţele atârnau din cioturile umerilor ca două zdrenţe. Nu le găseam nici un folos, căzuseră pe piept şi rămăseseră fleşcăite acolo.

Adina a scos un horcăit, a sforăit şi s-a răsucit puţin pe-o coastă, îndoindu-şi piciorul. Respirând întrerupt, a pufnit pe nas şi a reînceput să horcăie, foşnind pe cearşaf.

Patul a oscilat, a devenit nesigur. A basculat către pereţii camerei care au început imediat să se legene şi m-am săltat în capul oaselor şi am căutat să mă uit într-un punct fix, între ceas şi silueta conturată slab a şifonierului.

Limbile ceasului s-au ramificat şi au încremenit încălecate la doi. Afară lătrau câinii. Adina a sforăit şi a tresărit. Din vagin sperma îi cursese într-o şuviţă albicioasă.

Cumva nu reuşeam să accept faptul că mă trezisem şi stăteam în fund; fiecare secundă căpătase o importanţă covârşitoare; golul dintre ele devenea de nesuportat, nu izbuteam să-l umplu în nici un fel, se mărea insuportabil ştergând tonurile, diferenţele, razele veiozei erau distinct separate de feliile de întuneric de pe pereţi cu tuşe grosolane, verticale. Mi-am adăpostit fruntea în palme şi-am aşteptat până ce amorţeala mi-a dispărut cu totul din braţe. Apoi m-am sculat în picioare şi am ieşit pe hol, mergând spre bucătărie.

Bezna mă învăluia; fuioarele de întuneric pipăiau gambele, culcate sub tălpi – peste ele se insinuau, câte-o clipă, decupaje de spectre şi culori, câinii tot lătrau în jurul blocului, fereastra sufrageriei se distingea albă şi fantomatică, iluminată de dedesubt, iar bezna insista, fuioarele călcate îmi pătrundeau în unghii şi-n degete.

Am aprins neonul la bucătărie, m-am dus la chiuvetă şi am băut o cană cu apă. Pe aragaz era o cratiţă cu un rest sleit de omletă în ea şi cu o felie de pâine muşcată alături. Am mâncat în picioare, în frigider rămăsese o sticlă de votcă de-un litru, neîncepută. Am aşezat-o pe masă lângă prima, mestecând omleta îmbibată cu ulei.

Din vitrina prăfuită a bufetului am ales un pahar înalt, cu picior şi, cât am băut din votcă, am tăiat trei felii mari de pâine neagră şi le-am mâncat aproape pe nemestecate, împreună cu un măr găsit pe chiuvetă, pe suportul de vase. Câinii au mai lătrat o dată şi au amuţit.

Bucătăria se făcea tot mai limpede şi spaţioasă, păstrând numai la extremităţi, ca o ramă, un fel de ceaţă unduitoare şi cremoasă. Minutele încetineau, depozitate în straturi între pereţi. Picioarele mi se răceau pe gresie.

Am înghiţit ultimul rest de omletă şi am aruncat cotorul mărului pe masă.

Întorcându-mă, am lovit frigiderul cu cotul şi am alunecat cu paharul în mână. Filtrată de sub un paravan invizibil, durerea din obraji a reapărut, cu cele două discuri incandescente turnându-mi plumb topit peste maxilar. M-am împleticit şi m-am prins de colţul mesei.

Sticlele au zăngănit şi ridicându-mă, pieptul mi-a pârâit spart, expulzând aşchii de os în umeri şi-n burtă; jumătate din lume era inteligibilă, cealaltă se scufunda în întuneric şi pâlpâia slab, ca un far ce semnaliza necontenit.

Adina şi-a făcut apariţia în bucătărie, târşâindu-şi picioarele băgate în papuci. Ţâţele-i fâlfâiau ca două baloane sparte, pe-o coapsă îi strălucea sucul scurs din vagin, iar în mână ţinea un maimuţoi uriaş, roz, cu nişte ochi imenşi, rotunzi, înconjuraţi de şuviţe flocoase.”

Mircea Diaconu despre cultura romana/video

Dan Stoica> Cer scuze pentru toate inexactitatile tehnice. Prima data am vrut sa le scot, sa montez, sa mai bag un insert. Am renuntat pentru ca e interesant sa vedeti cum gândeste un mare actor, si un om politic important, fara grija ca apare la TV, ca se uita la el mii de oameni, fara grija audientei… Eu vorbesc cam mult, dar asa tot interviul are o atmosfera colocviala autentica… a, da… si omul asta care facuse 800 de km. pana la Viena, pe post de sofer, care terminase de jucat un spectacol de 2 ore cu mult text… in cele 10 minute de interviu.. nu face nici o greseala gramaticala de exprimare. Oare Parlamentul român este compatibil cu el?

Filmul aici https://www.facebook.com/video/?id=100001524111760

Rezistența prin vanitate – un brand românesc, la 34 de ani de când scriitorul Paul Goma este refuzat de patria sa. Un text de Flori Bălănescu

”Nu e vorba de Paul Goma aici, nu e vorba de mine, nici de Uniunea Scriitorilor în războiul cu Paul Goma. Paul Goma are aproape șaptezeci de ani, sau are șaptezeci, poate să facă ceea ce dorește, poate să fie ce vrea el: și antisemit, și antifascist, și ce dorește el. E major, e vaccinat, n-avem nici o treabă. Problema mea e a revistei care e editată de Uniunea Scriitorilor, ori eu nu pot accepta așa ceva într-o revistă a Uniunii Scriitorilor. Mult zgomot pentru nimic. Toată agitația asta nu este decât făcută să acopere vinovăția și responsabilitatea unor oameni, care încă nu știu în ce lume trăiesc, își imaginează că se poate orice.”

Interviul zilei, cu Nicolae Manolescu, la BBC, realizator Mircea Zamfir, 2005

Paul Goma are 76 de ani. A fost și a rămas mereu numai ce a dorit. Nicolae Manolescu – unul dintre românii care au influențat nefast felul în care este perceput scriitorul și omul Paul Goma în România, a fost și este exact ce și-a dorit: cel mai prizat critic literar român în viață, profesor universitar, președinte al USR, ambasadorul României la UNESCO, membru corespondent al Academiei Române, directorul ”României literare”, unul dintre cei mai avuți oameni ai literelor române (comparându-l cu media lumii literare, nu cu Ion Țiriac), rege neîncoronat al ”rezistenței prin cultură”, omul politic eșuat (singurul său eșec major, din câte cunoaștem), compensat de ”directorul de conștiință” și formatorul de opinie. Un traseu de invidiat pentru mulți tineri și mai puțin tineri care se uită cu jind spre ograda literară ori se află în marginea ei.

Lehamitea superioară cu care tratează criticul și intelectualul Nicolae Manolescu ”cazul Goma” nu se potrivește însă acestei schițe de portret. Întrebat despre ceea ce este cunoscut drept ”scandalul Viața Românească”, în loc să răspundă la obiect, așa cum gravitatea momentului o cerea, dl Manolescu s-a lansat în considerațiuni despre profilul moral al lui Paul Goma. Atât scrierile lui Paul Goma, cât și ale lui Nicolae Manolescu sunt publice, pot fi citite, citate. Rămâne stupefiantă ruptura între realitate (a faptelor, a documentelor, în desfășurarea lor cronologică, a analizei directe și circumstanțiale) și amalgamul părerilor și umorilor. Nu putem alătura în aceeași frază o jumătate credibilă, verificabilă, altei jumătăți ilogice în context, infirmată tocmai de textul incriminat. Dintr-o asemenea lipitură nu poate ieși o opinie responsabilă, ci una ținând mai degrabă de o mitologie a vanității foarte rezistente.

Înțelegem că președintele USR își lua în serios misiunea, acum câțiva ani, când, pentru a îndepărta de persoana sa și de instituție umbra oricărei suspiciuni de antisemitism, încerca să-l mai îngroape o dată pe Goma. Dl Manolescu nu poate accepta… Cum nu l-a putut accepta pe Goma nici în ”România literară”, o altă revistă aflată sub egida USR, nu în proprietatea vreunui scriitor sau critic literar. Curajul fabulos de a-și exprima atât de franc, de impetuos, de intempestiv dorințele și nemulțumirile după 1990 este cel puțin ciudat pentru un intelectual care a recunoscut că i-ar fi plăcut să fie disident, așa cum au mai fost și alții, nu doar Paul Goma. Și exemplifică: ”Dorin Tudoran, Ana Blandiana, fiecare după puterile lui”. Însă, a mai existat o categorie de rezistenți, din care a făcut parte însuși Nicolae Manolescu, a rezistenților prin cultură: ”am rezistat și noi cum ne-am priceput și cum am putut”. Continuarea logică a afirmației din aceeași frază: ”ceilalți care n-am avut tăria lui de-a face disidență”.

Piesa de rezistență este alta. La momentul interviului eticheta de antisemit îi fusese lipită lui Paul Goma, cu ajutorul decisiv al lui Nicolae Manolescu. Pentru a arăta că Paul Goma nu este decât o marcă expirată, susținută de oameni cel puțin la fel de dubioși și necredibili, precum poetul Liviu Ioan Stoiciu și cei care s-au solidarizat cu acesta, protestând împotriva deciziei USR, criticul devine colportorul Securității, prin creditarea generalului de Securitate Nicolae Pleșiță. Întru înțelegerea schemei propuse de acesta citez un fragment mai amplu:

”Nicolae  Manolescu:

Da, e adevărat, dar uitați-vă puțin, majoritatea sunt niște iluștri necunoscuți, stabiliți în Statele Unite, câțiva sunt bine cunoscuți, cum e Pleșea, de pildă, cu simpatii prolegionare și de altă natură /care fiind aceea, atitudinea critică față de N. Manolescu? – obs. mea, F.B./. Îi știu pe unii din/tre/ ei, am mai avut… mi-au trimis la «România Literară» proteste de multe ori… nu, e…, bate în verde culoarea majorității, iertat să fiu. Nu-mi place, e o culoare pe care eu o detest!

Mircea Zamfir:

Domnule Manolescu, de ce ar fi dat publicității un text antisemit, așa, pur și simplu, un personaj, o personalitate, un om ca Paul Goma? La vremea comunismului Paul Goma, un disident, un om arestat, bătut, să spunem…

N. M.:

Domnule Zamfir, e adevărat, numai că poți foarte bine să ai, să zic, nefericirea să nu te situezi la înălțimea propriului prestigiu. Paul Goma este, fără îndoială, cel mai important disident român, din epoca comunistă, omul care – de numele căruia se leagă probabil una din cele mai puternice, dacă nu cumva cea mai puternică acțiune anticeaușistă și anticomunistă. Din păcate, după 1989, nu știu, din motive pe care n-aș vrea să le discut, puteți să-l întrebați pe Paul /intimitate nepermisă – obs. mea., F.B./ însuși ce crede, Paul Goma a ținut cu tot dinadinsul să își distrugă orice fel de rivalitate sau de concurență posibilă. Nici un disident, n-am avut foarte mulți, dar am avut, să nu uităm: Dorin Tudoran, Ana Blandiana, fiecare după puterile lui. Paul Goma a ținut să-i umple de toate noroaiele lumii pe acești disidenți, a scris împotriva lor cuvinte pe care eu nu pot să le reproduc și dacă aș vrea. Pe urmă, ne-a luat la rând pe ceilalți, care n-am avut tăria lui de-a face disidență, dar am rezistat și noi cum ne-am priceput și cum am putut, ne-a luat pe toți la rând, ajungându-se la un moment dat în situația absolut stupefiantă ca, acuzat acum câteva luni de regretabilul general Pleșiță, la televiziune, că a fost brichisit, cum spunea generalul (un cuvânt pe care eu nu îl găsesc în dicționar), de către Securitate, /a fost/ trimis Paul Goma la aeroport când a plecat / 20 nov. 1977 – nota mea, F.B./, cu mașina generalului și făcut agent de influență. Sigur, multă lume a spus: e o prostie, e o ticăloșie Paul Goma agent de influență.”

Am luat de pe internet lista din 14 sept. 2005 a semnatarilor Protestului (emis pe 11 sept.) împotriva măsurilor de pedepsire aplicate de conducerea USR poetului Liviu Ioan Stoiciu. O redau întocmai:

Elena ANDRONACHE, matematician, Bucuresti; Anca Anghel NOVAC, medic, Toronto, Canada; Andrei BADIN, jurnalist, Bucuresti, Romania; George BALASU, editor „Cuvantul Romanesc”, Hamilton, Canada; Valeriu BARGAU, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, director al revistei „Ardealul literar si al Editurii „Calauza v.b.”, presedintele Asociatiei Scriitorilor din judetul Hunedoara, director al ziarului regional „Calauza noastra”, membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania; Stefana BIANU, vicepresedinte al CMR (Consiliul Mondial Roman); Paul BOGDAN, preot, scriitor; Ghenadie BREGA, drd. in Film, reprezentant „Hyde Park” la Bucuresti; Oleg BREGA, presedinte ONG Hyde Park, Chisinau; Silvia CALOIANU (BODIU), filolog, ziarist; Liviu CANGEOPOL, ziarist si scriitor; Emil CICA, director al publicatiei „Romanul Australian”, Melbourne, Australia; Dumitru CIOACA-GENUNEANU, inginer electronist, California, USA; Silvia CONSTANTINESCU, editor „Curierul Romanesc”, Stockholm, Suedia; Eugenia CRANGARIU, avocat, Baroul Bucuresti; Dan CULCER, scriitor, membru al Asociatiei Scriitorilor din Targu Mures; Grigore CULIAN, editor al saptamanalului „New York Magazin”, New York, SUA; Daniel DELEANU, scriitor, Toronto; Virgil DIACONU, scriitor; Catalin FLOROIU, editor „Actualitatea”, Toronto, Canada; Anghel GADEA, scriitor, membru USR; Dumitru GHERDAN, inginer, inspector superior, Primaria Municipiului Bucuresti; Bianca Iulia GOEAN, consilier juridic; dr. Ioan Mihai GRECEANU, medic primar, Spitalul Elias, Bucuresti; Adriana HEGBELI, jurnalist, New York, SUA; Petru ILIESU, membru al USR, Timisoara; Roxana IORDACHE, ziarist; Lia LUNGU, artist, New York; Mihai MAGHIARU, presedintele Asociatiei Romanilor din Australia si editor al „Buletinului de Informatii”, Sydney; Dora MEZDREA, cercetator, Muzeul National al Literaturii Romane, Bucuresti; Aurora MIHACEA, publicist; Octavian MIHAESCU, scriitor, colaborator al revistei literare „Observator”, München; James D. MILLEEW, New York; Marius MINA, Business Admin-Manager, New York; Mihaela MOISIN, presedinte al Asociatiei Culturale Romane, Hamilton, Canada; Elena MUSCA, istoric, sef Sectie Istorie la Muzeul Judetean de Istorie si Arta din Zalau, jud. Salaj; Liviu NANU, profesor si scriitor; Dan OLARU, cercetator stiintific, expert tehnic in Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului; Niculina OPREA, scriitor, membru al Asociatiei Scriitorilor Bucuresti; Cristi PANTELIMON, sociolog, Bucuresti; Ioan PINTEA, scriitor; Alexandru PLESCAN, scriitor, producator si regizor TV, Noua Zeelanda; Gabriel PLESEA, scriitor si publicist, membru al USR, presedinte al Foreign Press Association, New York, USA; Rodica POP, cercetator stiintific, Institutul de Studii Orientale, Bucuresti; Dorin POPA, membru al USR, filiala Iasi; Roxana PROCOPIESCU, traducator, Bucuresti; Stefan RACOVITZA, editor revista „Caminul Romanesc”, Geneva, Elvetia; Serban RADULESCU-ZONER, doctor in istorie, fost detinut politic; Iulia REBEGEA, jurist; Dan ROMASCANU, directorul revistei si editurii „Dorul”, Danemarca; Victor RONCEA, jurnalist; Carmen SABAU, PhD, cercetator stiintific; Mircea SABAU, PhD, profesor; Laurentiu STAN, preot; Razvan STAN, avocat, Baroul Bucuresti; Valerian STAN, publicist, Bucuresti; Flori STANESCU, istoric, redactor, Bucuresti; Mircea STANESCU, istoric, Bucuresti; Stefan STOENESCU, eseist si traducator; Claudiu TARZIU, jurnalist, directorul revistei „Rost”, Bucuresti; Alexandru TOMESCU, editor „Alternativa”, Toronto, Canada; Loredana FUCA TOMESCU, jurnalist/psiholog; Mircea TUGLEA, scriitor, fondator si redactor-sef al „Revistei de Marti”; Razvan TUPA, scriitor; Timotei URSU, scriitor si regizor, Statele Unite; Ion VARLAM, rezistent anti-comunist si fost detinut politic, analist politic; Mihai VAKULOVSKI, scriitor, fondatorul si realizatorul revistei „Tiuk”; George Mitin VARIESESCU, presedintele societatii Mihai Eminescu si redactor-sef al revistelor „Mihai Eminescu” si „Caruta cu povesti”, Sydney; Andrei VARTIC, scriitor, membru USM din Basarabia, publicist, editor „Dava International”, redactor-sef al postului de radio Vocea Basarabiei; Mihai VINATORU, inginer, SUA; Liviu G. VORNICU, economist, Atlanta, SUA; Mihai ZABET, inginer instalator, Bucuresti (lista ramane deschisa)

Dl Nicolae Manolescu nu a aflat până la venerabila vârstă pe care o avea în 2005 că un protest/ petiție/ scrisoare deschisă care face apel la principii de interes universal poate fi semnat(ă) și de ”comuniști”, și de ”fasciști”, și de orbi, de surzi, de pușcăriași, de intelectuali sau de oameni cu mai puține clase – dar cu mai mult bun simț -, că nu căutăm oamenii la diplomă de studii/ dosar de cadre/ cazier/ înălțimea statutului public.

Apelul pentru repunerea lui Paul Goma și a familiei sale în drepturile de cetățeni români, inițiat un an mai târziu, în septembrie 2006, a strâns circa 600 de semnături și a venit firesc în această atmosferă de punere la zid, fără drept de apel, a scriitorilor Liviu Ioan Stoiciu și Paul Goma. Între semnatari s-au regăsit și ”iluștri necunoscuți … cu simpatii prolegionare și de altă natură”, care simțiseră nevoia legitimă de a se solidariza cu Liviu Ioan Stoiciu și cu Paul Goma. Să cităm câțiva ”interni”, majoritatea membri ai USR, dintr-o listă intermediară de semnături, pentru a îndepărta suspiciunea scenariului extern, ”legionar”:

Constantin ACOSMEI, scriitor, Iași

Gabriela ADAMEȘTEANU, scriitoare, București

Ion Marin ALMĂJAN, scriitor, Timișoara

Adrian ALUI GHEORGHE, scriitor, Piatra Neamț

Liviu ANTONESEI, profesor universitar, scriitor, jurnalist, Iași, România

Vartan ARACHELIAN, ziarist, București, România

George ARDELEANU, asistent universitar, Facultatea de Litere, București

Michael ASTNER, scriitor și traducător, Iași

Vasile BAGHIU, scriitor, Piatra Neamț

Andrei BODIU, scriitor, conf. dr., Brașov

Ileana Doina BUDIMIR, traducătoare, fost deținut politic, născută în închisoare, București

Lucia CIFOR, Catedra de Literatură Comparată, Univ. Iași

Nicolae COANDE, scriitor, secretar literar TN ”Marin Sorescu”, Craiova

Silvia COLFESCU, editor, București

Bogdan CREȚU, asistent universitar, critic literar, Iași

Caius DOBRESCU, conf. univ., scriitor, Brașov

Ileana DRAGOȘ, Director Revista ”Inside Brașov”, România

Răzvan DUCAN, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România; redactor-șef adjunct la revista ”Ambasador”, Tg. Mureș

Șerban FOARȚĂ, scriitor, Timișoara

Augustin FRĂȚILĂ, scriitor, membru al US din Romania, redactor-șef al editurii ”Allfa”

Bogdan GHIU, scriitor, București

Paul GUSBETH-TATOMIR, medic nefrolog, scriitor, Iași

Ioana IERONIM, scriitor, Bucuresti

Petru ILIEȘU, scriitor, Timișoara

Nicolae IONEL, scriitor, Iași

Sorin MĂRCULESCU, scriitor, București

Mircea MIHAIEȘ, profesor universitar, scriitor, vicepreședinte al Institutului Cultural Român, Timișoara

Doris MIRONESCU, critic literar, preparator la Facultatea de Litere, Univ. ”Al.I. Cuza”, Iași  Ovidiu NIMIGEAN, scriitor, Iași

Dora PAVEL, scriitor, Cluj

Ioan PINTEA, scriitor, Bistriţa

Luca PIȚU, profesor la Facultatea de Litere, Universitatea Iași

Ion POP, scriitor, Cluj

Dorin POPA, scriitor, Iași

Dan SOCIU, scriitor, București

Marius Marian ȘOLEA, scriitor, București

Florian STOIAN SILIȘTEANU, poet, România

Liviu Ioan STOICIU, scriitor, București

Alex ȘTEFĂNESCU, critic literar, București

Christian TANASESCU, scriitor, București

Valeria Manta TĂICUȚU, profesoară, scriitoare, redactor-șef al revistei ”Vitralii”, Râmnicu Sărat

Nicolae TURTUREANU, poet, fost redactor la revista ”Cronica”, Iași

Răzvan ȚUPA, jurnalist, București

DUMITRU UNGUREANU, scriitor, Găești

Tudorel URIAN, critic literar, București

Magda URSACHE, membru al Uniunii Scriitorilor, Iași

Petru URSACHE, profesor la Facultatea de Litere a Universității ”Al. I. Cuza” din Iași

Mihail VAKULOVSKI, scriitor, Antonești

Radu VANCU, poet, red. la rev. ”Transilvania”, lector universitar doctor la Facultatea de Litere, Sibiu

Ioan VIERU, scriitor, București

Așadar, o selecție de scriitori și critici literari, trăitori la ora aceea pe teritoriul României, cu numele și prezentările din listă. În aceeași listă, pe lângă numele unor oameni obișnuiți, în sensul că nu sunt persoane publice, se află nume sonore din publicistica românească. Dacă ținem cont și de Scrisoarea deschisă adresată de Sorin Mărculescu lui Nicolae Manolescu prin intermediul revistei ”Observator cultural” (nr. 289/ oct. 2005), după ce răspunsul din partea președintelui USR nu a venit și Scrisoarea nu a fost publicată în ”România literară”, avem un tablou mai bine conturat al instituției de breaslă care nu a reușit să-și schimbe decât șefii după 1989, nu și năravul. Scrisoarea începe cu un rezumat al felului în care Sorin Mărculescu îl percepe pe Paul Goma. Este interesant că în materie de relaționare cu regimul comunist/ Securitate, dl Mărculescu are o cu totul altă opinie față de președintele USR:

”Dragă Nicolae Manolescu, (…) Prima /Culoarea curcubeului/ e o mărturie zguduitoare despre ororile ai căror autori trăiesc și azi în impunitate, fără ca Parchetul General să se fi sesizat, după știința mea, din oficiu de afirmațiile odioase ale unui așa-zis general Pleșiță (crimele comuniste, la fel de grave ca acelea ale oricăror altor regimuri totalitare, continuă să aibă parte, evident, de un tratament privilegiat măcar prin omisiune); a doua /Săptămâna Roșie/ este radiografia unui proces pe care cercuri interesate vor să o transforme într-un act de «antisemitism»; să nu se uite că Paul Goma vorbește în ambele cazuri de pe poziția victimei și are incontestabil dreptul, ca scriitor, și la subiectivisme. Am citit, în varianta sa de pe Internet, și textul incriminat din Viața Românească, pe care nu am mai găsit-o în librării, și nu-i găsesc nici urmă de antisemitism, ci doar justițiarismul solitar la care autorul a fost condamnat înainte de 1989 de indiferența și de frica noastră, dar s-a și autocondamnat după 1989. Problemele semnalate de el sunt oricum foarte grave și impun neapărat o discuție responsabilă și liberă de prejudecăți. (…) Înțeleg că nici o instituție abilitată nu semnalase eventuale derogări de la etica scriitoricească sau legile în vigoare, iar decizia Comitetului director n-a avut decât un caracter preventiv, împotriva unei eventuale trageri de urechi. Era foarte bine, dragă Nicolae Manolescu, să fi respectat termenul de un an de zile pe care ți l-ai propus pentru a evalua starea și perspectivele USR. O asemenea grabă inexplicabilă de a ieși în arenă, agravată și de intervențiile unui «director de imagine» (mă refer la Horia Gârbea) a ceva ce nu există decât sub o formă actualmente încă hibridă (Uniunea Scriitorilor din România), îți complică infinit un contencios pe care l-ai preluat cu bune speranțe din partea multora dintre membrii USR. Și pentru că veni vorba, există un proces-verbal al ședinței acelui Comitet director? Există o comunicare scrisă către «învinuitul» Liviu Ioan Stoiciu, în afara «comunicatului» redactat într-o perfectă limbă de lemn și publicat în presă? Sunt întrebări care invită la o reflecție îngrijorată, acum, la început de mandat.”

Și noi credeam că ”brichisirea realității” este specialitatea diversioniștilor, nu a intelectualilor responsabili… ”A brichisi” este un regionalism din stânga Oltului. Pleșiță l-a ”aranjat” pe Goma la OTV, la ore de maximă audiență, pentru a-l compromite și a-și susține poziția lui și a Securității victorioase. A murit liniștit și nederanjat de justiția democratică, beneficiind de toate drepturile și facilitățile, cu o pensie pe măsură, bătându-și joc de victimele sale în văzul lumii! N. Manolescu a preluat elucubrația lui Pleșiță, i-a dat credit, l-a brichisit și el (pentru a câta oară?) pe Paul Goma. Este un gest incalificabil. Lipsa de curaj, frica interesată a intelectualilor și presupusa colaborare a celui ucis simbolic de atâtea ori nu se pot tolera în aceeși idee, așa cum apa nu se lipește de penele gâștei. Efectul scontat este limpede:

”Pe de altă parte, Paul Goma a răspuns acestei emisiuni care a stârnit o oarecare vâlvă în presa românească, într-un articol publicat, de nu mă înșel, în «Timpul» din Iași, în care nu spune nici o vorbă despre acuzațiile lui Pleșiță, care sunt foarte grave, nu spune nici o clipă: delirează, fabulează, nu-i adevărat, n-am fost cu mașina lui, n-au încercat, n-au făcut. Dimpotrivă, spune lăsați Securitatea în pace, Securitatea nu este atât de odioasă, precum se spune, cu adevărat vinovați de ce s-a întâmplat în România și se întâmplă sunt… și aici urmează lista confraților lui întru literatură. De la Ana Blandiana și Gabriel Liiceanu, până la Andrei Pleșu și până la mine și alții. Deci, noi suntem vinovați de comunismul românesc, nu Securitatea, asta fiind ideea articolului. Și acum, vin eu și vă întreb: ce poate să facă un agent de influență mai mult decât să umple de noroi toată intelectualitatea românească, de toate felurile, de toate culorile, de toate curajurile și lașitățile?! Pleșiță n-avea dreptate cumva?

M.Z.: Vorbiți serios în acest sens, în a-l acredita?

N. M.:

Da, vorbesc foarte serios, da, Securitatea nu era idioată!

M.Z.:

Dar n-aveți nicio dovadă în acest sens!

N. M.:

Ba am, ce scrie Paul Goma de la o vreme în fiecare săptămână!”

Dându-și seama că s-a lăsat luat de valul defulării (cine ascultă înregistrarea înțelege) și adus oarecum cu picioarele pe pământ de intervențiile intervievatorului, Nicolae Manolescu încearcă imediat să ”dreagă busuiocul”: Paul Goma nu a fost agent de influență făcut, ci fără voie, din inconștiență.

”M.Z.:

Poate scrie din proprie convingere.

N. M.:

Dar Securitatea, vreau să vă spun, era departe de a fi stupidă, nu-i cerea angajament lui Paul Goma. Securitatea putea să-l folosească știindu-i firea, exact așa cum îl folosește… ca musiu Jourdain care făcea proză fără să știe, Paul Goma face, e agent de influență fără să știe! De acord, fără să știe, dar este de o eficacitate teribilă, dovadă că noi ne pierdem vremea discutând acum despre Paul Goma! Nu merită Paul Goma această discuție!

M.Z.:

Nu  despre el discutăm domnule Nicolae Manolescu, ci iată că discuția a plecat foarte repede de la Paul Goma la Securitate, la problema Securității, a comunismului în România și cum s-au rezolvat ele după 1989. Nu credeți că răul de acolo vine?

N. M.:

Nu, nu e adevărat. Paul Goma nu asta spune, Paul Goma spune că noi suntem vinovați de ceea ce s-a întâmplat în România, nu Securitatea. Asta este toată problema, aici este grozăvia – iertați-mă! Eu nu pot să fiu de acord cu acest lucru, nu pot să fiu de acord cu monopolizarea de către un om a întregii bunei credințe, bunei cuviințe și rezistențe la comunism! Au mai făcut și alții ce au mai făcut, nu este Paul Goma singurul! N-are dreptul să vorbească în locul tuturor!”

Prăjiturica este prea sus, strugurii sunt prea acri… Mircea Zamfir înțelesese despre ce este vorba. Dl Manolescu a înțeles, dar nu-i convenea să recunoască. Nu scriitorii sunt vinovați de înstăpânirea comunismului în România, nu spune nimeni asta. Într-adevăr, scriitorul a insistat în a distinge între Răul Absolut – Securitatea, și atitudinea intelectualilor, a scriitorilor față cu acest Rău. Dar dacă nu citim ce a scris, nu avem nici dreptul să îl răstălmăcim, să ne erijăm în cunoscători ai mașinăriei Securității și să amenințăm pe cine nu ne convine, așa cum face Nicolae Manolescu. Nu este singurul care îl tratează astfel pe Paul Goma, bătălia ar fi dreaptă, egală, în raportul unu la unu, discuția ar fi fără rost. Nicolae Manolescu este doar un exemplu exponențial.

De ce ar fi insistat Paul Goma pe falsele acuzații, când la ordinea zilei era acuzația de antisemitism, susținută de N. Manolescu și de USR, între alții? Este obsedantă această încercare de a abate mereu subiectul. Dar când dialogase Goma cu securiștii? Vorbise despre Pleșiță și diversiunea cu mașina trimisă de el, care i-ar fi dus pe Paul, Ana-Maria și Filip Goma la Otopeni, în texte publice din anii 1990. Povestise deja amănunțit toate acestea în Culoarea curcubeului, încă din prima ediție românească, 1990, al cărei tiraj a fost retras de pe piață și trimis la topit de Humanitas; străinii interesați o aflaseră încă din prima traducere în franceză (Le tremblement des hommes, Seuil, 1979). Planurile de măsuri întocmite de Securitate pentru compromiterea și anihilarea lui Paul Goma (unele reproduse în ediția Polirom a Culorii curcubeului 77, Cod ”Bărbosul”, 2005) vorbesc încă azi, iată, prin Pleșiță și, stupefacție, prin Nicolae Manolescu. Paul Goma negase deja acuzațiile, cu multă vreme înainte. Care scriitor a scris atât și așa despre Securitate? Ar trebui studiată măcar bibliografia lui Paul Goma.

Cât credit moral are Nicolae Manolescu pentru a avea dreptul, la fel de moral, să strige în auzul lumii, la radio, că Paul Goma este agent de influență al Securității, și că nu merită să se vorbească despre el?:

”…Securitatea putea să-l folosească știindu-i firea, exact așa cum îl folosește… Paul Goma face, e agent de influență fără să știe! De acord, fără să știe, dar este de o eficacitate teribilă…”. Nu este doar o simplă încurcare de timp verbal. Emitentul este supărat, nu atât pe comunism, cât pe faptul că Goma îi acuză pe scriitorii români de a-și fi dat obolul la reușita reeducării nației (prin tăcere – deci prin consimțământ, prin lipsă de implicare, de solidarizare, în fine, rezistând prin cultură…). Or, Goma a făcut acest lucru, apăsat, nominalizând, mai ales după 1990. Înainte a vorbit/scris despre cenzură, autocenzură, paraliteratură, lașitate etc., dar nu detaliat nominal, așa cum a făcut-o când și-a dat seama că cei ”buni”, pe care încercase să îi susțină fiind la Paris (chiar abținându-se să nu îi numească în contexte nefavorabile), acum, după ”revoluție”, se dovedeau aceiași amnezici căutători de slavă personală. Prezentul continuu al lamentării, în care este situat ca agent de influență al Securității, denotă o psihologie precară a emițătorului, o psihologie de prizonier al limitelor pe care nu a  putut să le depășească. Nu Paul Goma este vinovat pentru lipsa de curaj a unora (majoritatea, totuși) dintre scriitorii români, maturi înainte de 1989. Căci el vede în lipsa de reacție normală a intelectualității, în general, a scriitorimii, în special, față cu cercurile tot mai concentrice ale regimului totalitar – în care Securitatea era o piesă esențială, adevărat, dar nu singura – nodul gordian al marasmului moral și etic în care ne aflăm azi.

Așa este: ”…dovadă că noi ne pierdem vremea discutând acum despre Paul Goma! Nu merită Paul Goma această discuție!” – nu pentru motivele invocate de Nicolae Manolescu, care a urcat multe trepte ale vieții publice și profesionale, dar nu are și dreptul moral de a pune pe seama lui Paul Goma asemenea mizerii.

Paul Goma nu este doar ”cel mai important disident”, ci și un important scriitor român, orice gusturi am avea Nicolae Manolescu și cu mine. De altfel, formula ”disident” este discutabilă din punct de vedere hermeneutic și istoric. În general, marca este aplicată la noi fără discernământ oricui a scris o poezie cu tâlc, a trimis un memoriu nesemnat lui Ceaușescu sau la Europa Liberă, SAU a trimis scrisori și texte semnate lui Ceaușescu și în străinătate, a făcut greva foamei, a recurs la gesturi publice atacând sistemul, gesturi care îi puneau și cariera, și viața, și familia în pericol, luând în răspăr ordinea oficială. Pe scurt, deoarece nu este locul aici pentru o atare discuție, Paul Goma este ”disident” numai după formula ziariștilor occidentali, care-i numiseră astfel pe opozanții ruși anticomuniști în a doua jumătate a anilor 1960. În această perspectivă, opozanții trebuiau menajați de reacțiile regimului, ziariștii considerând că autoritățile îi vor trata mai blând pe disidenți decât pe opozanți (care erau, se știe, dușmani ai regimului și ai poporului). Paul Goma nu a fost disident după definiția de dicționar. A cerut să intre în partid în august 1968, carnetul de membru fiind condiția pentru a primi armă. Este, cred, singura naivitate relevantă a lui: să creadă, amăgit de discursul fulminant aparent antisovietic al lui Ceaușescu, că va primi armă, și, astfel, va purcede să elibereze Basarabia. Carnetul de membru de partid nu a vrut să îl predea, imediat după marea scenă diversionistă a învăluirii naționale din 1968, la presiunile unor tovarăși de nădejde din USR, ”capacitați” de Securitate să facă presiuni asupra lui, în semn de protest față de un regim ce se voia omnipotent. I-a fost confiscat la percheziția din 1977, când a fost arestat. Regimul Ceaușescu se simțea amenințat, probabil, în chiar moalele capului de calitatea – formală – de membru de partid a unui dușman al regimului. S-ar fi răsucit în mormânt toată galeria înaintașilor – Lenin, Stalin, Dej – să fi știut cum a întinat nevigilentul ucenic de cizmar ”nobilele idealuri ale clasei muncitoare”. Disidența de partid presupune susținerea unor păreri diferite de linia partidului. Reformulare și reformare din interior. Ce reformare a partidului/ regimului a propus Goma și cât era el membru de partid? N-a fost membru de partid decât statistic. Nu a exprimat mici nepotriviri de caracter cu regimul, ci a fost mereu în răspăr. Dovezi: nu și-a terminat studiile după 1965 – pentru că nu a vrut să facă niciun compromis, a fost interzis ca scriitor și traducător începând din 1970, a strâns în jurul lui singura mișcare viabilă cu caracter public și popular, în 1977, care a pus sub semnul întrebării fundamentele ideologice ale regimului. Numai frica noastră constitutivă și un simț al conservării egoiste prea pronunțat au tăiat șansele unei mișcări naționale.

”Aici”, cum spune intervievatul, nu era vorba despre Paul Goma, ci despre orgoliul și statuile grav avariate ale unora care simt că le fuge pământul de sub picioare dacă îl creditează pe Goma. Președintele USR avea datoria morală să repare ceea ce președinții antecesori nu reparaseră. Or, ca să repare, redându-i oficial și nominal (cum îi fusese retrasă în ședința Comitetului Asociației Scriitorilor din București, în aprilie 1977, când scriitorul era terorizat și otrăvit în celulă, la Securitatea din Calea Rahovei) calitatea de membru al USR, ar fi însemnat să recunoască, implicit, că Paul Goma are dreptate.

Dar dacă lumea românească – intelectuală, politică – ar recunoaște azi, din senin (tot nu a făcut-o 22 de ani!) că Paul Goma are dreptate, dacă această lume și-ar pune un strop de cenușă pe creștetul bătătorit de atâta egocentrism, iar statul român i-ar reda cetățenia din oficiu, USR calitatea de membru, AFDPR l-ar primi cu drag și căință și i-ar face dosar /sic/ pentru pensie de fost deținut politic etc. etc. oare ce s-ar întâmpla? Nicolae Manolescu nu ar mai fi cel mai prizat critic literar etc.? Toți scriitorii care l-au ”săpat”, ca și editorii care l-au ”topit”, amânat, ocolit etc. și-ar pierde meritele, talentul, averile, sinecurile, pozițiile dobândite în diverse camarile? Nu! Pentru că Paul Goma nu este nici Dumnezeu, nici instanță juridică, nici dictator… este un om supus greșelii și un scriitor normal, care nu s-a temut și nu se teme să rostească exact ceea ce crede. Iar crezurile și opiniile lui sunt – lăsând deoparte mici împunsături, remarci care pot leza pe moment – bazate pe o viață trăită în acord cu sine. Nu s-a dezis niciodată de ele.

Ce și pe cine ar amenința cu adevărat întoarcerea lui Goma în România? După felul în care este ținut departe, marginalizat, antisemitizat, minimalizat, diabolizat ca scriitor etc. este evident că ”amenințarea” apasă pe coloana vertebrală a acestui popor, amețit de textele frumoase ale unor domni binecrescuți, o coloană care a fost extrem de elastică zeci de ani și care acum riscă să plesnească sub greutatea cedărilor, greșelilor, păcatelor nerecunoscute. Or, căința se face individual, prin elite. Nu este de ajuns să condamni comunismul printr-un Raport oficial, rămas fără urmări.

Sunt lucruri care trebuie reamintite din când în când, astfel încât să nu fim nevoiți să auzim din gura copiilor noștri că nu îi interesează trecutul. Cine nu are trecut, nu are spre ce privi.

Atâta vreme cât românii vor supraviețui pe Amneziei, colț cu Ficțiunii, nu avem o șansă reală să scăpăm de conștiința vinovată ce ne apasă, conștiință prea bolnavă pentru a deveni de sine. Numai printr-un sine colectiv, conștient de greșeli, prin recunoașterea lor, ne mai putem lua în stăpânire.

P.S. Pe 2 octombrie, de ziua scriitorului Paul Goma, o altă inițiativă, a scriitorului Alexandru Petria, a strâns peste 300 de semnături în favoarea redării lui Paul Goma a drepturilor sale. Lista semnatarilor Scrisorii pro-Goma, trimisă Parlamentui pe 10 octombrie 2011 se găsește la http://rogrup.net/profiles/blogs/scrisoarea-pro-paul-goma-a-fost-trimis-azi-la-parlament

P.S. bis Pe 18 octombrie, Scrisoarea lui Alexandru Petria a fost susținută în Parlament de un deputat PSD (Cornel Itu)

Flori Bălănescu

Precizare Alexandru Petria- Deoarece textul a fost tratat cu indiferenta de patru reviste literare, autoarea l-a publicat pe Facebook https://www.facebook.com/notes/balanescu-flori/rezisten%C8%9Ba-prin-vanitate-un-brand-rom%C3%A2nesc-la-34-de-ani-de-c%C3%A2nd-scriitorul-paul-/281910448496923

Pro Paul Goma in Vatra veche. Scriitorul nu a adus clarificari in privinta cetateniei sale…

Scrisoarea deschisa pro Paul Goma a fost publicata in nr.11, pe noiembrie al revistei Vatra veche, care apare la Targu Mures. Aici puteti sa cititi toata revista Vatra veche 11, 2011

Paul Goma mi-a promis cu ceva vreme in urma ca o sa scrie un text prin care sa-si clarifice cu documente situatia sa. Este sau nu cetatean roman, de fapt? Ca sa nu semene totul cu un film cu tembeli…! Amanunte https://alexandrupetria.wordpress.com/2011/10/27/paul-goma-si-starea-cetateniei-sale-celebrul-scriitor-promite-clarificari/

Scriitorul traitor la Paris a publicat doar asta http://www.paulgoma.com/contact-vosganian-partea-2-dialog-monologat/

Personal, prefer sa nu mai spun nimic.

 

Luminaţia. Un text de de Ion Mureşan

În satele din Transilvania, Ziua Morţilor are un nume foarte frumos: Luminaţia. Dacă ar fi după mine, aş trece Luminaţia în rîndul Sărbătorilor Naţionale. De Luminaţie cred că şi copiii pot înţelege ce este patria, mai degrabă decît de Ziua Eroilor sau de Ziua naţională. Acestea sînt abstracţii greu de priceput pentru minţile fragede. Dar cîţi dintre adulţi nu au în faţa abstracţiilor minţile fragede?

Fără să sune găunos, de Luminaţie poţi spune că patria e un petec de pămînt care nu-ţi este indiferent. Un petec de pămînt de doi metri pătraţi de care îţi este drag şi ruşine. Şi, mai tîrziu, îţi este frică. Îţi este drag pentru că te duci des să-l vezi şi să spui o rugăciune în cuprinsul lui. Te duci de multe ori, dar numai cu gîndul. Îţi este ruşine pentru că nu mergi cu picioarele, că pui flori cu gîndul, nu cu mîna.

Dar, de Luminaţie, laşi totul de-o parte şi faci un lucru neînsemnat, un gest mărunt: cu flori şi lumînări în mînă urci poteca spre cimitir, cu copiii tăi alături. Îi duci şi pe ei şi le arăţi locul care nu-ţi este indiferent, pentru ca mai tîrziu să ştie fără ezitare unde este. Să nu greşească, să nu li se bîlbîie paşii, cînd va fi să vină singuri.

La urma-urmei, ca nişte copaci umblători şi ciudaţi şi ciuntiţi, ca nişte copaci pe rotile – îmi vine să zic – mergem în vizită la propriile noastre rădăcini.

Luminaţia e ziua lui Luminăţia Sa Mortul. E ziua Luminăţiilor Lor: străbunicul şi străbunica, bunicul şi bunica. E ziua Luminăţiei Sale Tata. Ziua în care ei ies din partea întunecată a memoriei şi intră în lumina gîndului şi a aducerii aminte. Acolo, lîngă mormînt, flacăra lumînării se face lentilă. Dacă te uiţi prin ea vezi chipul tatălui tău. Şi vezi chipul mamei tale. Flacăra lumînării e o „gaură în peretele Raiului”, cum spunea un poet. Şi sînt atîtea lumînări pe dealuri încît cu siguranţă Luminaţia e ziua în care peretele dinspre noi al Raiului e ciuruit. În dreptul fiecărei găuri un chip drag aşteaptă să vii la întîlnire. Să vii la vorbitor – aş zice – căci nu ştiu, şi nimeni nu ştie, cine e liber şi cine e închis.

În ziua aceasta este o forfotă îngrozitoare. Străzile nu mai fac faţă şirurilor de maşini, pe marginea şoselelor, cu dispereare autostopiştii fac semne, o mare de oameni intră pe porţile cimitirelor. Toţi cu lumînări-lentile şi cu flori în mîini. Dar nimeni nu se rătăceşte. Fiecare ajunge fără greş la locul de întîlnire. La fel e în ziua aceasta şi dincolo, în lumea morţilor. Nici acolo, în ciuda forfotei şi a înghesuieli, nimeni nu se rătăceşte.

La locurile care nu-mi sînt indiferente (mai indiferente îmi sînt de Luminaţie hectarele pe care le am trecute pe „Titlul de Proprietate” şi în „Cartea Funciară” decît cei doi metri patraţi), la vorbitor, mă duc să-mi arăt faţa încă de cînd eram copil. De-a lungul anilor, încet, încet, partea luminată a ţinţirimului s-a mutat. A migrat. Mormintele dinspre sat, acum patruzeci de ani vegheate de o mulţime de oameni şi încărcate de flori şi lumînări, au intrat în umbră şi în pustietate. Peste multe a crescut iarba, prunii şi buruienile uitării. Poate că numele de pe cruci s-au stins ori abia mai pîlpîie scrise într-un buletin ori într-un paşaport prin cine ştie ce ţară străină. Acum, lumînările scot din indiferenţă teritoriile dinspre pădure, altădată pustii. Şi mă gîndesc că, încet, încet, urmînd drumul lumînărilor, ţinţirimul din satul meu va face înconjurul lumii şi că, într-o bună zi, poate peste o mie de ani, lumînările, asemeni corăbiilor lui Magelan, vor ajunge de unde au plecat.

Pînă atunci, în fiecare an, pun o lumînare pe cîteva morminte la care nu vine nimeni. Pun o lentilă prin care un suflet la care nu s-a prezentat nimeni la vorbitor să mai vadă o dată satul.