Rezistența prin vanitate – un brand românesc, la 34 de ani de când scriitorul Paul Goma este refuzat de patria sa. Un text de Flori Bălănescu

”Nu e vorba de Paul Goma aici, nu e vorba de mine, nici de Uniunea Scriitorilor în războiul cu Paul Goma. Paul Goma are aproape șaptezeci de ani, sau are șaptezeci, poate să facă ceea ce dorește, poate să fie ce vrea el: și antisemit, și antifascist, și ce dorește el. E major, e vaccinat, n-avem nici o treabă. Problema mea e a revistei care e editată de Uniunea Scriitorilor, ori eu nu pot accepta așa ceva într-o revistă a Uniunii Scriitorilor. Mult zgomot pentru nimic. Toată agitația asta nu este decât făcută să acopere vinovăția și responsabilitatea unor oameni, care încă nu știu în ce lume trăiesc, își imaginează că se poate orice.”

Interviul zilei, cu Nicolae Manolescu, la BBC, realizator Mircea Zamfir, 2005

Paul Goma are 76 de ani. A fost și a rămas mereu numai ce a dorit. Nicolae Manolescu – unul dintre românii care au influențat nefast felul în care este perceput scriitorul și omul Paul Goma în România, a fost și este exact ce și-a dorit: cel mai prizat critic literar român în viață, profesor universitar, președinte al USR, ambasadorul României la UNESCO, membru corespondent al Academiei Române, directorul ”României literare”, unul dintre cei mai avuți oameni ai literelor române (comparându-l cu media lumii literare, nu cu Ion Țiriac), rege neîncoronat al ”rezistenței prin cultură”, omul politic eșuat (singurul său eșec major, din câte cunoaștem), compensat de ”directorul de conștiință” și formatorul de opinie. Un traseu de invidiat pentru mulți tineri și mai puțin tineri care se uită cu jind spre ograda literară ori se află în marginea ei.

Lehamitea superioară cu care tratează criticul și intelectualul Nicolae Manolescu ”cazul Goma” nu se potrivește însă acestei schițe de portret. Întrebat despre ceea ce este cunoscut drept ”scandalul Viața Românească”, în loc să răspundă la obiect, așa cum gravitatea momentului o cerea, dl Manolescu s-a lansat în considerațiuni despre profilul moral al lui Paul Goma. Atât scrierile lui Paul Goma, cât și ale lui Nicolae Manolescu sunt publice, pot fi citite, citate. Rămâne stupefiantă ruptura între realitate (a faptelor, a documentelor, în desfășurarea lor cronologică, a analizei directe și circumstanțiale) și amalgamul părerilor și umorilor. Nu putem alătura în aceeași frază o jumătate credibilă, verificabilă, altei jumătăți ilogice în context, infirmată tocmai de textul incriminat. Dintr-o asemenea lipitură nu poate ieși o opinie responsabilă, ci una ținând mai degrabă de o mitologie a vanității foarte rezistente.

Înțelegem că președintele USR își lua în serios misiunea, acum câțiva ani, când, pentru a îndepărta de persoana sa și de instituție umbra oricărei suspiciuni de antisemitism, încerca să-l mai îngroape o dată pe Goma. Dl Manolescu nu poate accepta… Cum nu l-a putut accepta pe Goma nici în ”România literară”, o altă revistă aflată sub egida USR, nu în proprietatea vreunui scriitor sau critic literar. Curajul fabulos de a-și exprima atât de franc, de impetuos, de intempestiv dorințele și nemulțumirile după 1990 este cel puțin ciudat pentru un intelectual care a recunoscut că i-ar fi plăcut să fie disident, așa cum au mai fost și alții, nu doar Paul Goma. Și exemplifică: ”Dorin Tudoran, Ana Blandiana, fiecare după puterile lui”. Însă, a mai existat o categorie de rezistenți, din care a făcut parte însuși Nicolae Manolescu, a rezistenților prin cultură: ”am rezistat și noi cum ne-am priceput și cum am putut”. Continuarea logică a afirmației din aceeași frază: ”ceilalți care n-am avut tăria lui de-a face disidență”.

Piesa de rezistență este alta. La momentul interviului eticheta de antisemit îi fusese lipită lui Paul Goma, cu ajutorul decisiv al lui Nicolae Manolescu. Pentru a arăta că Paul Goma nu este decât o marcă expirată, susținută de oameni cel puțin la fel de dubioși și necredibili, precum poetul Liviu Ioan Stoiciu și cei care s-au solidarizat cu acesta, protestând împotriva deciziei USR, criticul devine colportorul Securității, prin creditarea generalului de Securitate Nicolae Pleșiță. Întru înțelegerea schemei propuse de acesta citez un fragment mai amplu:

”Nicolae  Manolescu:

Da, e adevărat, dar uitați-vă puțin, majoritatea sunt niște iluștri necunoscuți, stabiliți în Statele Unite, câțiva sunt bine cunoscuți, cum e Pleșea, de pildă, cu simpatii prolegionare și de altă natură /care fiind aceea, atitudinea critică față de N. Manolescu? – obs. mea, F.B./. Îi știu pe unii din/tre/ ei, am mai avut… mi-au trimis la «România Literară» proteste de multe ori… nu, e…, bate în verde culoarea majorității, iertat să fiu. Nu-mi place, e o culoare pe care eu o detest!

Mircea Zamfir:

Domnule Manolescu, de ce ar fi dat publicității un text antisemit, așa, pur și simplu, un personaj, o personalitate, un om ca Paul Goma? La vremea comunismului Paul Goma, un disident, un om arestat, bătut, să spunem…

N. M.:

Domnule Zamfir, e adevărat, numai că poți foarte bine să ai, să zic, nefericirea să nu te situezi la înălțimea propriului prestigiu. Paul Goma este, fără îndoială, cel mai important disident român, din epoca comunistă, omul care – de numele căruia se leagă probabil una din cele mai puternice, dacă nu cumva cea mai puternică acțiune anticeaușistă și anticomunistă. Din păcate, după 1989, nu știu, din motive pe care n-aș vrea să le discut, puteți să-l întrebați pe Paul /intimitate nepermisă – obs. mea., F.B./ însuși ce crede, Paul Goma a ținut cu tot dinadinsul să își distrugă orice fel de rivalitate sau de concurență posibilă. Nici un disident, n-am avut foarte mulți, dar am avut, să nu uităm: Dorin Tudoran, Ana Blandiana, fiecare după puterile lui. Paul Goma a ținut să-i umple de toate noroaiele lumii pe acești disidenți, a scris împotriva lor cuvinte pe care eu nu pot să le reproduc și dacă aș vrea. Pe urmă, ne-a luat la rând pe ceilalți, care n-am avut tăria lui de-a face disidență, dar am rezistat și noi cum ne-am priceput și cum am putut, ne-a luat pe toți la rând, ajungându-se la un moment dat în situația absolut stupefiantă ca, acuzat acum câteva luni de regretabilul general Pleșiță, la televiziune, că a fost brichisit, cum spunea generalul (un cuvânt pe care eu nu îl găsesc în dicționar), de către Securitate, /a fost/ trimis Paul Goma la aeroport când a plecat / 20 nov. 1977 – nota mea, F.B./, cu mașina generalului și făcut agent de influență. Sigur, multă lume a spus: e o prostie, e o ticăloșie Paul Goma agent de influență.”

Am luat de pe internet lista din 14 sept. 2005 a semnatarilor Protestului (emis pe 11 sept.) împotriva măsurilor de pedepsire aplicate de conducerea USR poetului Liviu Ioan Stoiciu. O redau întocmai:

Elena ANDRONACHE, matematician, Bucuresti; Anca Anghel NOVAC, medic, Toronto, Canada; Andrei BADIN, jurnalist, Bucuresti, Romania; George BALASU, editor „Cuvantul Romanesc”, Hamilton, Canada; Valeriu BARGAU, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, director al revistei „Ardealul literar si al Editurii „Calauza v.b.”, presedintele Asociatiei Scriitorilor din judetul Hunedoara, director al ziarului regional „Calauza noastra”, membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania; Stefana BIANU, vicepresedinte al CMR (Consiliul Mondial Roman); Paul BOGDAN, preot, scriitor; Ghenadie BREGA, drd. in Film, reprezentant „Hyde Park” la Bucuresti; Oleg BREGA, presedinte ONG Hyde Park, Chisinau; Silvia CALOIANU (BODIU), filolog, ziarist; Liviu CANGEOPOL, ziarist si scriitor; Emil CICA, director al publicatiei „Romanul Australian”, Melbourne, Australia; Dumitru CIOACA-GENUNEANU, inginer electronist, California, USA; Silvia CONSTANTINESCU, editor „Curierul Romanesc”, Stockholm, Suedia; Eugenia CRANGARIU, avocat, Baroul Bucuresti; Dan CULCER, scriitor, membru al Asociatiei Scriitorilor din Targu Mures; Grigore CULIAN, editor al saptamanalului „New York Magazin”, New York, SUA; Daniel DELEANU, scriitor, Toronto; Virgil DIACONU, scriitor; Catalin FLOROIU, editor „Actualitatea”, Toronto, Canada; Anghel GADEA, scriitor, membru USR; Dumitru GHERDAN, inginer, inspector superior, Primaria Municipiului Bucuresti; Bianca Iulia GOEAN, consilier juridic; dr. Ioan Mihai GRECEANU, medic primar, Spitalul Elias, Bucuresti; Adriana HEGBELI, jurnalist, New York, SUA; Petru ILIESU, membru al USR, Timisoara; Roxana IORDACHE, ziarist; Lia LUNGU, artist, New York; Mihai MAGHIARU, presedintele Asociatiei Romanilor din Australia si editor al „Buletinului de Informatii”, Sydney; Dora MEZDREA, cercetator, Muzeul National al Literaturii Romane, Bucuresti; Aurora MIHACEA, publicist; Octavian MIHAESCU, scriitor, colaborator al revistei literare „Observator”, München; James D. MILLEEW, New York; Marius MINA, Business Admin-Manager, New York; Mihaela MOISIN, presedinte al Asociatiei Culturale Romane, Hamilton, Canada; Elena MUSCA, istoric, sef Sectie Istorie la Muzeul Judetean de Istorie si Arta din Zalau, jud. Salaj; Liviu NANU, profesor si scriitor; Dan OLARU, cercetator stiintific, expert tehnic in Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului; Niculina OPREA, scriitor, membru al Asociatiei Scriitorilor Bucuresti; Cristi PANTELIMON, sociolog, Bucuresti; Ioan PINTEA, scriitor; Alexandru PLESCAN, scriitor, producator si regizor TV, Noua Zeelanda; Gabriel PLESEA, scriitor si publicist, membru al USR, presedinte al Foreign Press Association, New York, USA; Rodica POP, cercetator stiintific, Institutul de Studii Orientale, Bucuresti; Dorin POPA, membru al USR, filiala Iasi; Roxana PROCOPIESCU, traducator, Bucuresti; Stefan RACOVITZA, editor revista „Caminul Romanesc”, Geneva, Elvetia; Serban RADULESCU-ZONER, doctor in istorie, fost detinut politic; Iulia REBEGEA, jurist; Dan ROMASCANU, directorul revistei si editurii „Dorul”, Danemarca; Victor RONCEA, jurnalist; Carmen SABAU, PhD, cercetator stiintific; Mircea SABAU, PhD, profesor; Laurentiu STAN, preot; Razvan STAN, avocat, Baroul Bucuresti; Valerian STAN, publicist, Bucuresti; Flori STANESCU, istoric, redactor, Bucuresti; Mircea STANESCU, istoric, Bucuresti; Stefan STOENESCU, eseist si traducator; Claudiu TARZIU, jurnalist, directorul revistei „Rost”, Bucuresti; Alexandru TOMESCU, editor „Alternativa”, Toronto, Canada; Loredana FUCA TOMESCU, jurnalist/psiholog; Mircea TUGLEA, scriitor, fondator si redactor-sef al „Revistei de Marti”; Razvan TUPA, scriitor; Timotei URSU, scriitor si regizor, Statele Unite; Ion VARLAM, rezistent anti-comunist si fost detinut politic, analist politic; Mihai VAKULOVSKI, scriitor, fondatorul si realizatorul revistei „Tiuk”; George Mitin VARIESESCU, presedintele societatii Mihai Eminescu si redactor-sef al revistelor „Mihai Eminescu” si „Caruta cu povesti”, Sydney; Andrei VARTIC, scriitor, membru USM din Basarabia, publicist, editor „Dava International”, redactor-sef al postului de radio Vocea Basarabiei; Mihai VINATORU, inginer, SUA; Liviu G. VORNICU, economist, Atlanta, SUA; Mihai ZABET, inginer instalator, Bucuresti (lista ramane deschisa)

Dl Nicolae Manolescu nu a aflat până la venerabila vârstă pe care o avea în 2005 că un protest/ petiție/ scrisoare deschisă care face apel la principii de interes universal poate fi semnat(ă) și de ”comuniști”, și de ”fasciști”, și de orbi, de surzi, de pușcăriași, de intelectuali sau de oameni cu mai puține clase – dar cu mai mult bun simț -, că nu căutăm oamenii la diplomă de studii/ dosar de cadre/ cazier/ înălțimea statutului public.

Apelul pentru repunerea lui Paul Goma și a familiei sale în drepturile de cetățeni români, inițiat un an mai târziu, în septembrie 2006, a strâns circa 600 de semnături și a venit firesc în această atmosferă de punere la zid, fără drept de apel, a scriitorilor Liviu Ioan Stoiciu și Paul Goma. Între semnatari s-au regăsit și ”iluștri necunoscuți … cu simpatii prolegionare și de altă natură”, care simțiseră nevoia legitimă de a se solidariza cu Liviu Ioan Stoiciu și cu Paul Goma. Să cităm câțiva ”interni”, majoritatea membri ai USR, dintr-o listă intermediară de semnături, pentru a îndepărta suspiciunea scenariului extern, ”legionar”:

Constantin ACOSMEI, scriitor, Iași

Gabriela ADAMEȘTEANU, scriitoare, București

Ion Marin ALMĂJAN, scriitor, Timișoara

Adrian ALUI GHEORGHE, scriitor, Piatra Neamț

Liviu ANTONESEI, profesor universitar, scriitor, jurnalist, Iași, România

Vartan ARACHELIAN, ziarist, București, România

George ARDELEANU, asistent universitar, Facultatea de Litere, București

Michael ASTNER, scriitor și traducător, Iași

Vasile BAGHIU, scriitor, Piatra Neamț

Andrei BODIU, scriitor, conf. dr., Brașov

Ileana Doina BUDIMIR, traducătoare, fost deținut politic, născută în închisoare, București

Lucia CIFOR, Catedra de Literatură Comparată, Univ. Iași

Nicolae COANDE, scriitor, secretar literar TN ”Marin Sorescu”, Craiova

Silvia COLFESCU, editor, București

Bogdan CREȚU, asistent universitar, critic literar, Iași

Caius DOBRESCU, conf. univ., scriitor, Brașov

Ileana DRAGOȘ, Director Revista ”Inside Brașov”, România

Răzvan DUCAN, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România; redactor-șef adjunct la revista ”Ambasador”, Tg. Mureș

Șerban FOARȚĂ, scriitor, Timișoara

Augustin FRĂȚILĂ, scriitor, membru al US din Romania, redactor-șef al editurii ”Allfa”

Bogdan GHIU, scriitor, București

Paul GUSBETH-TATOMIR, medic nefrolog, scriitor, Iași

Ioana IERONIM, scriitor, Bucuresti

Petru ILIEȘU, scriitor, Timișoara

Nicolae IONEL, scriitor, Iași

Sorin MĂRCULESCU, scriitor, București

Mircea MIHAIEȘ, profesor universitar, scriitor, vicepreședinte al Institutului Cultural Român, Timișoara

Doris MIRONESCU, critic literar, preparator la Facultatea de Litere, Univ. ”Al.I. Cuza”, Iași  Ovidiu NIMIGEAN, scriitor, Iași

Dora PAVEL, scriitor, Cluj

Ioan PINTEA, scriitor, Bistriţa

Luca PIȚU, profesor la Facultatea de Litere, Universitatea Iași

Ion POP, scriitor, Cluj

Dorin POPA, scriitor, Iași

Dan SOCIU, scriitor, București

Marius Marian ȘOLEA, scriitor, București

Florian STOIAN SILIȘTEANU, poet, România

Liviu Ioan STOICIU, scriitor, București

Alex ȘTEFĂNESCU, critic literar, București

Christian TANASESCU, scriitor, București

Valeria Manta TĂICUȚU, profesoară, scriitoare, redactor-șef al revistei ”Vitralii”, Râmnicu Sărat

Nicolae TURTUREANU, poet, fost redactor la revista ”Cronica”, Iași

Răzvan ȚUPA, jurnalist, București

DUMITRU UNGUREANU, scriitor, Găești

Tudorel URIAN, critic literar, București

Magda URSACHE, membru al Uniunii Scriitorilor, Iași

Petru URSACHE, profesor la Facultatea de Litere a Universității ”Al. I. Cuza” din Iași

Mihail VAKULOVSKI, scriitor, Antonești

Radu VANCU, poet, red. la rev. ”Transilvania”, lector universitar doctor la Facultatea de Litere, Sibiu

Ioan VIERU, scriitor, București

Așadar, o selecție de scriitori și critici literari, trăitori la ora aceea pe teritoriul României, cu numele și prezentările din listă. În aceeași listă, pe lângă numele unor oameni obișnuiți, în sensul că nu sunt persoane publice, se află nume sonore din publicistica românească. Dacă ținem cont și de Scrisoarea deschisă adresată de Sorin Mărculescu lui Nicolae Manolescu prin intermediul revistei ”Observator cultural” (nr. 289/ oct. 2005), după ce răspunsul din partea președintelui USR nu a venit și Scrisoarea nu a fost publicată în ”România literară”, avem un tablou mai bine conturat al instituției de breaslă care nu a reușit să-și schimbe decât șefii după 1989, nu și năravul. Scrisoarea începe cu un rezumat al felului în care Sorin Mărculescu îl percepe pe Paul Goma. Este interesant că în materie de relaționare cu regimul comunist/ Securitate, dl Mărculescu are o cu totul altă opinie față de președintele USR:

”Dragă Nicolae Manolescu, (…) Prima /Culoarea curcubeului/ e o mărturie zguduitoare despre ororile ai căror autori trăiesc și azi în impunitate, fără ca Parchetul General să se fi sesizat, după știința mea, din oficiu de afirmațiile odioase ale unui așa-zis general Pleșiță (crimele comuniste, la fel de grave ca acelea ale oricăror altor regimuri totalitare, continuă să aibă parte, evident, de un tratament privilegiat măcar prin omisiune); a doua /Săptămâna Roșie/ este radiografia unui proces pe care cercuri interesate vor să o transforme într-un act de «antisemitism»; să nu se uite că Paul Goma vorbește în ambele cazuri de pe poziția victimei și are incontestabil dreptul, ca scriitor, și la subiectivisme. Am citit, în varianta sa de pe Internet, și textul incriminat din Viața Românească, pe care nu am mai găsit-o în librării, și nu-i găsesc nici urmă de antisemitism, ci doar justițiarismul solitar la care autorul a fost condamnat înainte de 1989 de indiferența și de frica noastră, dar s-a și autocondamnat după 1989. Problemele semnalate de el sunt oricum foarte grave și impun neapărat o discuție responsabilă și liberă de prejudecăți. (…) Înțeleg că nici o instituție abilitată nu semnalase eventuale derogări de la etica scriitoricească sau legile în vigoare, iar decizia Comitetului director n-a avut decât un caracter preventiv, împotriva unei eventuale trageri de urechi. Era foarte bine, dragă Nicolae Manolescu, să fi respectat termenul de un an de zile pe care ți l-ai propus pentru a evalua starea și perspectivele USR. O asemenea grabă inexplicabilă de a ieși în arenă, agravată și de intervențiile unui «director de imagine» (mă refer la Horia Gârbea) a ceva ce nu există decât sub o formă actualmente încă hibridă (Uniunea Scriitorilor din România), îți complică infinit un contencios pe care l-ai preluat cu bune speranțe din partea multora dintre membrii USR. Și pentru că veni vorba, există un proces-verbal al ședinței acelui Comitet director? Există o comunicare scrisă către «învinuitul» Liviu Ioan Stoiciu, în afara «comunicatului» redactat într-o perfectă limbă de lemn și publicat în presă? Sunt întrebări care invită la o reflecție îngrijorată, acum, la început de mandat.”

Și noi credeam că ”brichisirea realității” este specialitatea diversioniștilor, nu a intelectualilor responsabili… ”A brichisi” este un regionalism din stânga Oltului. Pleșiță l-a ”aranjat” pe Goma la OTV, la ore de maximă audiență, pentru a-l compromite și a-și susține poziția lui și a Securității victorioase. A murit liniștit și nederanjat de justiția democratică, beneficiind de toate drepturile și facilitățile, cu o pensie pe măsură, bătându-și joc de victimele sale în văzul lumii! N. Manolescu a preluat elucubrația lui Pleșiță, i-a dat credit, l-a brichisit și el (pentru a câta oară?) pe Paul Goma. Este un gest incalificabil. Lipsa de curaj, frica interesată a intelectualilor și presupusa colaborare a celui ucis simbolic de atâtea ori nu se pot tolera în aceeși idee, așa cum apa nu se lipește de penele gâștei. Efectul scontat este limpede:

”Pe de altă parte, Paul Goma a răspuns acestei emisiuni care a stârnit o oarecare vâlvă în presa românească, într-un articol publicat, de nu mă înșel, în «Timpul» din Iași, în care nu spune nici o vorbă despre acuzațiile lui Pleșiță, care sunt foarte grave, nu spune nici o clipă: delirează, fabulează, nu-i adevărat, n-am fost cu mașina lui, n-au încercat, n-au făcut. Dimpotrivă, spune lăsați Securitatea în pace, Securitatea nu este atât de odioasă, precum se spune, cu adevărat vinovați de ce s-a întâmplat în România și se întâmplă sunt… și aici urmează lista confraților lui întru literatură. De la Ana Blandiana și Gabriel Liiceanu, până la Andrei Pleșu și până la mine și alții. Deci, noi suntem vinovați de comunismul românesc, nu Securitatea, asta fiind ideea articolului. Și acum, vin eu și vă întreb: ce poate să facă un agent de influență mai mult decât să umple de noroi toată intelectualitatea românească, de toate felurile, de toate culorile, de toate curajurile și lașitățile?! Pleșiță n-avea dreptate cumva?

M.Z.: Vorbiți serios în acest sens, în a-l acredita?

N. M.:

Da, vorbesc foarte serios, da, Securitatea nu era idioată!

M.Z.:

Dar n-aveți nicio dovadă în acest sens!

N. M.:

Ba am, ce scrie Paul Goma de la o vreme în fiecare săptămână!”

Dându-și seama că s-a lăsat luat de valul defulării (cine ascultă înregistrarea înțelege) și adus oarecum cu picioarele pe pământ de intervențiile intervievatorului, Nicolae Manolescu încearcă imediat să ”dreagă busuiocul”: Paul Goma nu a fost agent de influență făcut, ci fără voie, din inconștiență.

”M.Z.:

Poate scrie din proprie convingere.

N. M.:

Dar Securitatea, vreau să vă spun, era departe de a fi stupidă, nu-i cerea angajament lui Paul Goma. Securitatea putea să-l folosească știindu-i firea, exact așa cum îl folosește… ca musiu Jourdain care făcea proză fără să știe, Paul Goma face, e agent de influență fără să știe! De acord, fără să știe, dar este de o eficacitate teribilă, dovadă că noi ne pierdem vremea discutând acum despre Paul Goma! Nu merită Paul Goma această discuție!

M.Z.:

Nu  despre el discutăm domnule Nicolae Manolescu, ci iată că discuția a plecat foarte repede de la Paul Goma la Securitate, la problema Securității, a comunismului în România și cum s-au rezolvat ele după 1989. Nu credeți că răul de acolo vine?

N. M.:

Nu, nu e adevărat. Paul Goma nu asta spune, Paul Goma spune că noi suntem vinovați de ceea ce s-a întâmplat în România, nu Securitatea. Asta este toată problema, aici este grozăvia – iertați-mă! Eu nu pot să fiu de acord cu acest lucru, nu pot să fiu de acord cu monopolizarea de către un om a întregii bunei credințe, bunei cuviințe și rezistențe la comunism! Au mai făcut și alții ce au mai făcut, nu este Paul Goma singurul! N-are dreptul să vorbească în locul tuturor!”

Prăjiturica este prea sus, strugurii sunt prea acri… Mircea Zamfir înțelesese despre ce este vorba. Dl Manolescu a înțeles, dar nu-i convenea să recunoască. Nu scriitorii sunt vinovați de înstăpânirea comunismului în România, nu spune nimeni asta. Într-adevăr, scriitorul a insistat în a distinge între Răul Absolut – Securitatea, și atitudinea intelectualilor, a scriitorilor față cu acest Rău. Dar dacă nu citim ce a scris, nu avem nici dreptul să îl răstălmăcim, să ne erijăm în cunoscători ai mașinăriei Securității și să amenințăm pe cine nu ne convine, așa cum face Nicolae Manolescu. Nu este singurul care îl tratează astfel pe Paul Goma, bătălia ar fi dreaptă, egală, în raportul unu la unu, discuția ar fi fără rost. Nicolae Manolescu este doar un exemplu exponențial.

De ce ar fi insistat Paul Goma pe falsele acuzații, când la ordinea zilei era acuzația de antisemitism, susținută de N. Manolescu și de USR, între alții? Este obsedantă această încercare de a abate mereu subiectul. Dar când dialogase Goma cu securiștii? Vorbise despre Pleșiță și diversiunea cu mașina trimisă de el, care i-ar fi dus pe Paul, Ana-Maria și Filip Goma la Otopeni, în texte publice din anii 1990. Povestise deja amănunțit toate acestea în Culoarea curcubeului, încă din prima ediție românească, 1990, al cărei tiraj a fost retras de pe piață și trimis la topit de Humanitas; străinii interesați o aflaseră încă din prima traducere în franceză (Le tremblement des hommes, Seuil, 1979). Planurile de măsuri întocmite de Securitate pentru compromiterea și anihilarea lui Paul Goma (unele reproduse în ediția Polirom a Culorii curcubeului 77, Cod ”Bărbosul”, 2005) vorbesc încă azi, iată, prin Pleșiță și, stupefacție, prin Nicolae Manolescu. Paul Goma negase deja acuzațiile, cu multă vreme înainte. Care scriitor a scris atât și așa despre Securitate? Ar trebui studiată măcar bibliografia lui Paul Goma.

Cât credit moral are Nicolae Manolescu pentru a avea dreptul, la fel de moral, să strige în auzul lumii, la radio, că Paul Goma este agent de influență al Securității, și că nu merită să se vorbească despre el?:

”…Securitatea putea să-l folosească știindu-i firea, exact așa cum îl folosește… Paul Goma face, e agent de influență fără să știe! De acord, fără să știe, dar este de o eficacitate teribilă…”. Nu este doar o simplă încurcare de timp verbal. Emitentul este supărat, nu atât pe comunism, cât pe faptul că Goma îi acuză pe scriitorii români de a-și fi dat obolul la reușita reeducării nației (prin tăcere – deci prin consimțământ, prin lipsă de implicare, de solidarizare, în fine, rezistând prin cultură…). Or, Goma a făcut acest lucru, apăsat, nominalizând, mai ales după 1990. Înainte a vorbit/scris despre cenzură, autocenzură, paraliteratură, lașitate etc., dar nu detaliat nominal, așa cum a făcut-o când și-a dat seama că cei ”buni”, pe care încercase să îi susțină fiind la Paris (chiar abținându-se să nu îi numească în contexte nefavorabile), acum, după ”revoluție”, se dovedeau aceiași amnezici căutători de slavă personală. Prezentul continuu al lamentării, în care este situat ca agent de influență al Securității, denotă o psihologie precară a emițătorului, o psihologie de prizonier al limitelor pe care nu a  putut să le depășească. Nu Paul Goma este vinovat pentru lipsa de curaj a unora (majoritatea, totuși) dintre scriitorii români, maturi înainte de 1989. Căci el vede în lipsa de reacție normală a intelectualității, în general, a scriitorimii, în special, față cu cercurile tot mai concentrice ale regimului totalitar – în care Securitatea era o piesă esențială, adevărat, dar nu singura – nodul gordian al marasmului moral și etic în care ne aflăm azi.

Așa este: ”…dovadă că noi ne pierdem vremea discutând acum despre Paul Goma! Nu merită Paul Goma această discuție!” – nu pentru motivele invocate de Nicolae Manolescu, care a urcat multe trepte ale vieții publice și profesionale, dar nu are și dreptul moral de a pune pe seama lui Paul Goma asemenea mizerii.

Paul Goma nu este doar ”cel mai important disident”, ci și un important scriitor român, orice gusturi am avea Nicolae Manolescu și cu mine. De altfel, formula ”disident” este discutabilă din punct de vedere hermeneutic și istoric. În general, marca este aplicată la noi fără discernământ oricui a scris o poezie cu tâlc, a trimis un memoriu nesemnat lui Ceaușescu sau la Europa Liberă, SAU a trimis scrisori și texte semnate lui Ceaușescu și în străinătate, a făcut greva foamei, a recurs la gesturi publice atacând sistemul, gesturi care îi puneau și cariera, și viața, și familia în pericol, luând în răspăr ordinea oficială. Pe scurt, deoarece nu este locul aici pentru o atare discuție, Paul Goma este ”disident” numai după formula ziariștilor occidentali, care-i numiseră astfel pe opozanții ruși anticomuniști în a doua jumătate a anilor 1960. În această perspectivă, opozanții trebuiau menajați de reacțiile regimului, ziariștii considerând că autoritățile îi vor trata mai blând pe disidenți decât pe opozanți (care erau, se știe, dușmani ai regimului și ai poporului). Paul Goma nu a fost disident după definiția de dicționar. A cerut să intre în partid în august 1968, carnetul de membru fiind condiția pentru a primi armă. Este, cred, singura naivitate relevantă a lui: să creadă, amăgit de discursul fulminant aparent antisovietic al lui Ceaușescu, că va primi armă, și, astfel, va purcede să elibereze Basarabia. Carnetul de membru de partid nu a vrut să îl predea, imediat după marea scenă diversionistă a învăluirii naționale din 1968, la presiunile unor tovarăși de nădejde din USR, ”capacitați” de Securitate să facă presiuni asupra lui, în semn de protest față de un regim ce se voia omnipotent. I-a fost confiscat la percheziția din 1977, când a fost arestat. Regimul Ceaușescu se simțea amenințat, probabil, în chiar moalele capului de calitatea – formală – de membru de partid a unui dușman al regimului. S-ar fi răsucit în mormânt toată galeria înaintașilor – Lenin, Stalin, Dej – să fi știut cum a întinat nevigilentul ucenic de cizmar ”nobilele idealuri ale clasei muncitoare”. Disidența de partid presupune susținerea unor păreri diferite de linia partidului. Reformulare și reformare din interior. Ce reformare a partidului/ regimului a propus Goma și cât era el membru de partid? N-a fost membru de partid decât statistic. Nu a exprimat mici nepotriviri de caracter cu regimul, ci a fost mereu în răspăr. Dovezi: nu și-a terminat studiile după 1965 – pentru că nu a vrut să facă niciun compromis, a fost interzis ca scriitor și traducător începând din 1970, a strâns în jurul lui singura mișcare viabilă cu caracter public și popular, în 1977, care a pus sub semnul întrebării fundamentele ideologice ale regimului. Numai frica noastră constitutivă și un simț al conservării egoiste prea pronunțat au tăiat șansele unei mișcări naționale.

”Aici”, cum spune intervievatul, nu era vorba despre Paul Goma, ci despre orgoliul și statuile grav avariate ale unora care simt că le fuge pământul de sub picioare dacă îl creditează pe Goma. Președintele USR avea datoria morală să repare ceea ce președinții antecesori nu reparaseră. Or, ca să repare, redându-i oficial și nominal (cum îi fusese retrasă în ședința Comitetului Asociației Scriitorilor din București, în aprilie 1977, când scriitorul era terorizat și otrăvit în celulă, la Securitatea din Calea Rahovei) calitatea de membru al USR, ar fi însemnat să recunoască, implicit, că Paul Goma are dreptate.

Dar dacă lumea românească – intelectuală, politică – ar recunoaște azi, din senin (tot nu a făcut-o 22 de ani!) că Paul Goma are dreptate, dacă această lume și-ar pune un strop de cenușă pe creștetul bătătorit de atâta egocentrism, iar statul român i-ar reda cetățenia din oficiu, USR calitatea de membru, AFDPR l-ar primi cu drag și căință și i-ar face dosar /sic/ pentru pensie de fost deținut politic etc. etc. oare ce s-ar întâmpla? Nicolae Manolescu nu ar mai fi cel mai prizat critic literar etc.? Toți scriitorii care l-au ”săpat”, ca și editorii care l-au ”topit”, amânat, ocolit etc. și-ar pierde meritele, talentul, averile, sinecurile, pozițiile dobândite în diverse camarile? Nu! Pentru că Paul Goma nu este nici Dumnezeu, nici instanță juridică, nici dictator… este un om supus greșelii și un scriitor normal, care nu s-a temut și nu se teme să rostească exact ceea ce crede. Iar crezurile și opiniile lui sunt – lăsând deoparte mici împunsături, remarci care pot leza pe moment – bazate pe o viață trăită în acord cu sine. Nu s-a dezis niciodată de ele.

Ce și pe cine ar amenința cu adevărat întoarcerea lui Goma în România? După felul în care este ținut departe, marginalizat, antisemitizat, minimalizat, diabolizat ca scriitor etc. este evident că ”amenințarea” apasă pe coloana vertebrală a acestui popor, amețit de textele frumoase ale unor domni binecrescuți, o coloană care a fost extrem de elastică zeci de ani și care acum riscă să plesnească sub greutatea cedărilor, greșelilor, păcatelor nerecunoscute. Or, căința se face individual, prin elite. Nu este de ajuns să condamni comunismul printr-un Raport oficial, rămas fără urmări.

Sunt lucruri care trebuie reamintite din când în când, astfel încât să nu fim nevoiți să auzim din gura copiilor noștri că nu îi interesează trecutul. Cine nu are trecut, nu are spre ce privi.

Atâta vreme cât românii vor supraviețui pe Amneziei, colț cu Ficțiunii, nu avem o șansă reală să scăpăm de conștiința vinovată ce ne apasă, conștiință prea bolnavă pentru a deveni de sine. Numai printr-un sine colectiv, conștient de greșeli, prin recunoașterea lor, ne mai putem lua în stăpânire.

P.S. Pe 2 octombrie, de ziua scriitorului Paul Goma, o altă inițiativă, a scriitorului Alexandru Petria, a strâns peste 300 de semnături în favoarea redării lui Paul Goma a drepturilor sale. Lista semnatarilor Scrisorii pro-Goma, trimisă Parlamentui pe 10 octombrie 2011 se găsește la http://rogrup.net/profiles/blogs/scrisoarea-pro-paul-goma-a-fost-trimis-azi-la-parlament

P.S. bis Pe 18 octombrie, Scrisoarea lui Alexandru Petria a fost susținută în Parlament de un deputat PSD (Cornel Itu)

Flori Bălănescu

Precizare Alexandru Petria- Deoarece textul a fost tratat cu indiferenta de patru reviste literare, autoarea l-a publicat pe Facebook https://www.facebook.com/notes/balanescu-flori/rezisten%C8%9Ba-prin-vanitate-un-brand-rom%C3%A2nesc-la-34-de-ani-de-c%C3%A2nd-scriitorul-paul-/281910448496923

Anunțuri

2 comentarii to “Rezistența prin vanitate – un brand românesc, la 34 de ani de când scriitorul Paul Goma este refuzat de patria sa. Un text de Flori Bălănescu”

  1. De ce nu se împacă scriitorii între ei ? Nu avem destui dușmani printre inculții care ne conduc? Nu e destul de marginalizată, chiar detestată literatura în țara noastră? Aveți pace, oameni buni, că viața vi se termină acuș. Un membru al U.S. http:/lucianbureriu.wordpress.com

  2. Scriitorii sunt si ei romani, nu? Se impaca romanii intre ei?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: