Am aflat că poetul Petru Romoşan n-a fost turnător la Securitate. Soţia lui, prozatoarea Adina Keneres i-a dat vestea printr-un mail lui Liviu Ioan Stoiciu: „Petru Romosan…, iata, nu a fost colaborator al Securitatii. Dupa ce a cistigat la Curtea de Apel, unde l-a trimis CNSAS, a cistigat si recursul facut de CNSAS la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Epopeea minjirii sale, cu ajutorul a zeci de porci din media, dar si cu acela al tacerii scriitorilor romani, s-a incheiat cu decizia asta definitiva si irevocabila. Sau abia incepe, cine stie, o alta epopee.
Cu drag,
Adina Keneres” -textul e de pe blogul lui Stoiciu, care mai spune despre caz: „S-a dus o campanie îngrozitoare împotriva „turnătorului” Petru Romoșan prin presa aflată la dispoziția puterii actuale, calomnii neprobate prin nimic (în frunte cu Evenimentul zilei, care efectiv l-a diabolizat pe Petru Romoșan; dintre scriitori, îndeosebi nefericiții oportuniști fără operă Ioan T. Morar și Vladimir Tismăneanu, cântători personali ai lui N. Ceaușescu, apoi ai lui Traian Băsescu, l-au făcut albie de porci). Nu știu câți ar fi rezistat în locul lui.”
UPDATE- 12 decembrie.
Cotidianul online Ora de Cluj a publicat următoarele sub semnătura Biancăi Felseghi:
„CLUJ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat verdictul final în dosarul scriitorului Petru Romoşan, despre care Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) anunţase în 2009 că ar fi fost informator. În faţa legii, Romoşan nu este vinovat de a-i fi turnat poliţiei politice pe pictorii Horia Bernea şi Paul Gherasim şi pe criticul literar Ion Negoiţescu.
Prin decizia 5935 din 8 decembrie 2011, ÎCCJ respinge ca nefondat recursul înaintat de CNSAS în cazul Romoşan. Procesul viza constatarea calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii a scriitorului, care şi-a început cariera la Cluj, în 1972.
În iunie 2009, CNSAS a făcut publice, la solicitarea ziarului “Cotidianul”, legăturile lui Romoşan cu Securitatea. Dezvăluirea a iscat un scandal de proporţii atât în lumea artistică, cât şi în presă, şi asta mai ales după ce directorul ziarului, Cornel Nistorescu, a refuzat, în prima fază, să publice articolul despre Petru Romoşan, cu care este prieten. Potrivit CNSAS, în arhive a fost identificat un angajament olograf din 26 septembrie 1987 prin care Romoşan era de acord ca, sub numele conspirativ de Robert, să dea Securităţii informaţii despre atitudinea, activitatea, preocupările şi anturajul a doi pictori membri în Uniunea Artiştilor Plastici.
“Cu ocazia contactării sale de către lt.col. Budecă Ştefan s-a dovedit a fi receptiv la problemele ce i-au fost ridicate cu privire la contactul său cu străinii ce vizitează galeria unde lucrează şi s-a arătat dispus să sprijine organele noastre, dacă este nevoie. Faptul că provine dintr-o familie modestă, că este conştient că numai în România poate să se dezvolte ca poet, că este interesat să fie cunoscut şi apreciat bine de organele noastre, că este dispus să sprijine instituţia noastră în cunoaşterea unor situaţii când este nevoie, prezintă garanţia că va accepta colaborarea cu unitatea noastră”, se arată într-un document emis de CNSAS.
Când, în 1977, pentru că se solidarizase cu Paul Goma, Securitatea a început să-l ancheteze pe criticul literar Ion Negoiţescu sub pretextul homosexualităţii (orientare pe care şi-o asumase), numele lui Petru Romoşan a apărut din nou în discuţie, ca fiind unul dintre cei care ar fi oferit benevol informaţii.
Într-un raport din 26 martie 1977, căpitanul Nicolae Toader, de la Biroul Judiciar al Miliţiei Cluj-Napoca, nota că Romoşan se prezentase de bunăvoie cerând să lămurească relaţia sa cu Negoiţescu. Cu privire la acest dosar, datele publicate în 2009 au fost îndelung prelucrate de CNSAS din pricina dezvăluirilor de natură intimă, astfel că declaraţiile care i se atribuiau lui Romoşan sunt incoerente.
“Cunosc că mi se pune în spate [fragment protejat]. Întotdeauna am încercat să neg acest fapt. O fac şi acum. /…/ Mi-este cu mult mai odioasă această minciună de când am aflat că este un trădător de ţară. /…/ În legătură cu Negoiţescu mai am de adăugat [fragment protejat]. L-am reîntâlnit la Cluj, dar această problemă nu s-a mai pus în discuţie. Greşeala ce mi-o recunosc ar fi aceea că la vârsta aceea, să-i zicem iresponsabilă [fragment protejat]“, cita CNSAS.
Sentinţa prin care Petru Romoşan este absolvit de acuzaţia că ar fi colaborat cu Securitatea şi motivarea acesteia de către Înalta Curte nu au fost încă publicate. Judecarea acestui dosar la instanţa supremă a durat opt luni.”
Aici http://oradecluj.oradestiri.ro/scriitorul-petru-romosan-nu-a-facut-politie-politica-a-decis-inalta-curte-de-justitie/actualitate/2011/12/11/
Poetul Adrian Alui Gheorghe despre cazul Romosan, pe blogul lui Liviu Ioan Stoiciu
Ma bucur ca Petru Romosan a ramas curat … ! Ochii lui Homer si Comedia literaturii sint doua carti de poezie care au marcat debutul generatiei 80, care ramin carti importante in orice faza a literaturii romane. Solidarizarea in povestea enuntata? La o acuza care privea un act personal, nu se putea raspunde decit in mod individual. Eu mi-am exprimat indoiala, de exemplu, ca un alt coleg de generatie, prozator, ar fi colaborat si probele finale m-au contrazis. Nu am crezut nici o clipa ca Petru Romosan ar fi turnat, dar diavolul suspiciunii, insinuat de presa si de recursul la alte exemple te face sa stai in asteptare …! De asta, ma bucur ca Petru Romosan a reusit sa-si demonstreze nevinovatia, sint solidar cu el in procesul de recunoastere a demnitatii. Cum ma astept ca CNSAS-ul sa recunosca faptul ca nici Cezar Ivanescu nu a fost nici o clipa turnator, ca tot amicii i-au otravit zilele. Traim intr-o societate demonizata, din pacate.
Update 13 decembrie-
Din ziarul Ring:
Petru Romoşan:
,Am fost calomniat de neomaimuțele post-comuniste! Asta e tovarășul T, de la Washington, știe dumnealui cine, o neomaimuță post-comunistă! Și le-a mers pentru că trăim cu toții într-o societate cripto-mediatică în care câțiva realizatori de talkshowuri destabilizează într-o seară pe șefii partidelor de opoziție care promit solemn că vor părăsi parlamentul. A doua zi, însă, se răzgândesc și mai trag un talkshow în care își explică răzgâdeala și cer imperios implicarea societății civile. Care societate civilă?”
Sergiu Andon, care l-a aparat pe Petru Romosan in toate fazele procesului si care a mai inregistrat alte 4-5 victorii la Inalta Curte, tot pe dosare CNSAS (dar nu de anvergura si rezonanta mediatica a cazului Romosan) spune: „Semnificativ este ca a fost inregistrata o victorie inclusiv impotriva unei campanii de presa, dar prin presa eu inteleg un ziar cu o ziarista despre care toata lumea stie ca este ofiter acoperit al SRI. Am mentionat acest lucru spunand inclusiv in instanta ca jurnalista respectiva se comporta ca un ofiter acoperit al SRI nu numai in cazul Romosan ci si in alte dosare, aceasta mergand pana acolo incat sa anunte verdicte care nu fusesera pronuntate.(…)In ce priveste procesul domnului Romosan, am sa va spun cum a inceput pledoaria mea finala si trageti dvs. concluziile. Ce s-ar fi intamplat cu Petru Romosan daca nu ar fi avut loc rasturnarea din 1989? Ar fi fost un biet emigrant haituit, urmarit de stigmatul ca este colaborator al Securitatii, stigmat pe care il ticluise conducerea superioara a Securitatii, sub forma unui plan de masuri foarte detaliat, semnat de cele mai inalte grade si functii din DSS in vara anului 1989. Planul nu a mai putut fi aplicat pana la sfarsit, un plan care antrena numeroase forte ale securitatii interne si externe si numeroase metode: de la folosirea unor informatori directionati, pana la producerea unor inscrisuri false, scrisori trimise de la Viena si Budapesta la Paris, si de la Paris la Viena si Budapesta si asa mai departe. Ce se intampla daca au avut loc evenimentele din 1989? Pai, se intampla acelasi lucru, de data asta prin intermediul unei alte institutii- CNSAS, institutie care duce la indeplinire PLANUL conducerii DSS, plan care exista la dosar, si continua defaimarea lui Petru Romosan prezentandu-l ca si colaborator in virtutea acelui PLAN de DISCREDITARE, gata functional. De ce se intampla asta? Petru ca si in trecut si acum, practicam vanatoarea de vrajitoare. Se intampla pentru ca si in trecut si acum anumite institutii ale statului manifesta dispret total fata de drepturile si libertatile omului. In trecut, dispretul era la adresa libertatii de exprimare si democratiei, in prezent, dispretul este la adresa dreptului fundamental la onoare si la imagine”.
Sursa http://www.ziarulring.ro/stiri/36225/romosan-primul-intelectual-care-castiga-impotriva-cnsas