„Comunismul fiind o experienta, pur asiatica, este un regim politico-social ideal pentru sclavii innascuti, pentru lenesi, pentru lichele, pentru brute fara scrupul, pentru invidiosi, pentru lingai, pentru cinici, pentru cretini care se ambitioneaza sa ajunga cu tot dinadinsul sefi. La fel pentru cei care considera ca instaurarea mizeriei generale, egala pentru toti, si definitiva, inseamna instaurarea dreptatii, a egalitatii si a fericirii absolute in lume.” – Teohar Mihadaş, „Pe muntele Ebal”.
Date despre scriitor de pe situl Uniunii Scriitorilor:
„(9 noiembrie 1918, Turia/Grecia – 29 noiembrie 1996, Cluj). Poet si prozator. Facultatea de Litere si Filosofie Bucuresti (1944). Debut cu poezii in Universul literar si Gandul nostru. Volume: – Ortodoxie pagana, versuri, 1941; – Taramul izvoarelor, povestiri, 1968; – Reminiscente, versuri, 1969; – Trecerea pragurilor, versuri, 1972; – Elegii, 1975; – Nimburi, versuri, 1977; – Painea punerii nainte, versuri, 1979; – Frumoasa risipa, roman, 1980; – In lumina inserarii, versuri, 1982; – Inaltele acele vremi, istorisire, 1987; – Orfica tacere, versuri, 1988; – Pe muntele Ebal, roman, 1990; – Steaua cainelui, roman autobiografic, 1991; – Pinii de pe Golna, 1993; – Crepuscularele vitralii, versuri, 1993; – Chemari spre nicaieri si niciodata, poezii, 1995; – Strainul de la miezul noptii, 1996; – In colt langa fereastra, roman, 2000; – Infratire, 2004 (ilustratii de Lazar Morcan).”
Teohar Mihadaş în viziunea lui Hristu Cândroveanu:
„Omul Teohar Mihadaş, despre care Petru Poantă crede că trebuie vorbit frumos, „deoarece a ştiut, să-şi transforme o viaţă zbuciumată în mister”, s-a născut la sud de Dunăre, într-o localitate din Grecia, dar a sfârşit în oraşul de pe malurile Someşului, la 29 noiembrie 1996.
Fiu de pastor aromân, urmează cursurile primare la Şcoala românească din comuna natală, iar pe cele gimnaziale la Liceul român din Grebena şi Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni, judeţul Sibiu.
În intervalul 1939-1943, îl aflăm student la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, după care face Şcoala de Ofiţeri de rezervă din Bacău.
Îşi câştigă existenţa din practicarea mai multor profesii, după cum urmează: referent de presă la Departamentul Naţionalităţilor (1944-1945), profesor de limba română şi limba franceză la licee din Bistriţa Năsăud.
Între 1956-1960 duce cu adevărat o viaţă zbuciumată, trăind din activităţi mizere şi prost plătite. Îşi revine în 1964 când este angajat ca secretar literar la Teatrul Naţional din Cluj şi apoi redactor la revista Steaua de unde se şi pensionează.
Debutează cu versuri în Universul literar şi colaborează la reviste literare clujene. Primul volum – „Ortodoxie păgână” îi apare în anul 1941 şi este urmat de culegerile de versuri: „Ţărâna serilor” (1967); „Reminiscenţe”; „Trecerea pragurilor”; „Elegii”; „Nimburi”; „Pâinile puterii nainte”; „În lumina înserării”; „Crepuscularele vitralii”; „Îmbrăţişare”.
Activitatea creatoare este întregită de proză şi memorialistică: „Tărâmul izvoarelor”; „Frumoasa risipă”; „În colţ lângă fereastră”. În anul 1975, poetul obţine Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca.
Încercând să descifreze modelele lui Teohar Mihadaş, clujeanul Petru Poantă apreciază că avem de-a face cu „o sintaxă specifică lui Ion Barbu, un cult al cuvântului rar, dar şi o sensibilitate preponderent argheziană”.
Format la şcoala liricii interbelice, poetul cultivă „marile nostalgii ale absolutului, eleganţa şi rafinamentul limbajului… refuzul intimismului.” Poetul nu este un simplu artizan; la el sugestia e profundă, iar verbul are rezonanţe vaste.
Ocupându-se de volumul „Ţărâna serilor”, criticul şi istoricul literar Marin Mincu apreciază că Teohar Mihadaş „scoate înfiripări lirice solemne, atinse de o lumină selenară dintr-o zonă a umbrelor legendare”… „Poetul închipuie volute graţioase prin spaţii de taină şi vis, asemeni unui trubadur uitat şi abandonat cântecului său”.
La rândul său, Hristu Cândroveanu vorbeşte de spaţii nemărginite, timp imemorial, vitregie oarbă, istorie de blestem, supravieţuire în furtună… realitate fantastică, bocet de pierzanie, text liturgic, rememorare de vlăstar sacerdot.
Poetul îşi spune cântecul ca o eliberare, în vers disciplinat fără contorsionări de stil.
Deşi scrie poezie filosofică, Teohar Mihadaş nu e un filosof, ci un cântăreţ, trezit parcă dintre cei vechi şi evocând pentru noi o lume feerică, în datele ei concrete.
În ceea ce prieşte proza, aceasta este poezia sa esenţializată, o legendă a unei lumi fabuloase, a visului retras undeva în lăcaşul zeilor din Olimp. Prin ceea ce ne-a dat, T.Mihadaş „se poate socoti un nume de prestanţă, venit din sud să se adauge altora, ilustre, care au vrut şi au putut să sporească tezaurul nostru de frumuseţi ale cuvântului” ”
„Pe muntele Ebal” a fost prima carte de mărturii din temniţele comuniste apărută după revoluţie.
Mihadaş a făcut 7 ani de puşcărie politică.
Alexandru Petria 