Archive for ianuarie 2nd, 2012

ianuarie 2, 2012

Marea politică nu trece prin inima birocraţilor. Scrisoare deschisă către preşedintele S.U.A. Barack Obama

La început de an, vă scriu domnule preşedinte cu gândul la bunicul Gavrilă, care nu mai este. S-a dus unde o să mergem inevitabil şi noi.
Vă scriu cu durere. Durere fiindcă visul atâtor bunici din România, precum Gavrilă al meu, a rămas doar un vis. Au aşteptat după Al Doilea Război Mondial venirea americanilor ca să-i scape de comunişti, şi au aşteptat până au ajuns cu iarbă pe piept. Unii au murit în închisori ca deţinuţi politici, alţii cu amărăciune în suflete din cauza privaţiunilor, înainte de 1989. Faţă de aceşti oameni, domnule preşedinte, cred că aveţi o datorie morală. Nu ca om, ci ca preşedinte al ţării în care milioane de oameni dintr-o ţară din estul Europei şi-au pus nădejdile.
Am crescut privindu-i la cinematograf şi la televizor pe John Wayne, pe Tarzan, pe maimuţa Cheeta şi pe Tom şi Jerry, ascultând muzica lui Elvis şi citind Hemingway şi Truman Capote. Bunicul mi-a repetat până la exasperare, şi ştiţi cât sunt de uşor de exasperat copiii şi adolescenţii, însă m-a convins, că America e un model pentru omenire, că americanii sunt „băieţii buni”. Generaţia din care fac parte a ieşit în stradă în Decembrie 1989. Aveam atunci în jur de 20 de ani şi, riscându-ne vieţile sub gloanţe, doream ca România, după înlăturarea regimului Ceauşescu să înceapă să semene cu America. Cât de cât. Ca „băieţii buni” să fie alături de noi.
Acum America e într-un parteneriat cu România. Mai mult militar, din păcate. Şi aceasta e o altă sursă a durerii care m-a îndemnat să vă trimit prezenta scrisoare deschisă. Soldaţii români mor pe fronturile lumii alături de cei americani, moartea nu-i deosebeşte, cetăţenii americani pot să vină în România când au chef, fără nici o constrângere. Însă cetăţenii români au nevoie de vize ca să meargă în America. Cum să nu fii îndurerat fiindcă „băieţii buni” te tratează în acest mod, după ce şi bunicii noştri au fost trataţi cum au fost trataţi? Problema ridicării vizelor pentru români nu este o chestiune doar de calcule din spatele birourilor. E o dovadă de respect la urma urmei, de recunoaştere a colaborării. Nu e drept să depindă preponderent de birocraţi. Acum, românii se simt umiliţi. Şi nu ştiu dacă este în interesul cuiva ca situaţia să se perpetueze. A cuiva care urmăreşte binele comun al colaborării.
Domnule preşedinte, în Noul An aveţi ocazia să vă achitaţi într-un fel şi datoria faţă de bunicul meu. Ridicând vizele pentru români.
Domnule preşedinte, am ţinut să vă prezint simplist şi cât mai clar situaţia. Poate patetic. Dar realist.
Domnule preşedinte, marea politică nu trece prin inima birocraţilor, care argumentează cu te miri ce numai să amâne ridicarea vizelor pentru cetăţenii români.
La mulţi ani!

Alexandru Petria,
scriitor şi jurnalist

apetria@gmail.com

Reclame
ianuarie 2, 2012

Nu sunt ipocrit

Marele poet Liviu Ioan Stoiciu m-a lăsat fără cuvinte cu un mail:

„La multi ani inspirati – 2012 plin de impacare sufleteasca! Cu sanatate si bunastare pe toate planurile!
Cu drag,
LIS
PS. Esti foarte bun in tot ce scrii. Felicitari!”

Mă bucură aprecierea confraţilor, mai ales dacă sunt şi oameni cu caracter, că doar nu sunt maşină sau ipocrit care să n-o recunoască. Înseamnă că nu fac umbră pământului degeaba. Mulţumesc, Liviu Ioan Stoiciu!