Archive for ianuarie 13th, 2012

ianuarie 13, 2012

Cărtărescu şi Emil Bobu

„Regele Mihai şi Raed Arafat sunt eroi naţionali, nu dintre cei de carton, cântaţi la serbări sforăitoare, ci dintre cei cu adevărat iubiţi şi respectaţi de oameni.”

„Numai dispariţia oricărui instinct de conservare, ca şi a oricărei consilieri de bun simţ îl poate face pe cineva să atace atât de nesăbuit valorile sigure, luminoase, încă nepătate ale poporului din care face parte. Dacă Mihai şi Arafat sunt duşmani şi trădători, cine mai este, în ochii preşedintelui, curat? Avem oare încă un conducător „pe care poporul nu-l merită”?”

„Dacă n-ar fi fost Raed Arafat, tatăl meu nu mai era astăzi în viaţă. I-au trebuit şase minute echipajului SMURD, într-o dimineaţă dramatică de acum câţiva ani, pe o şosea supraaglomerată, ca să ajungă acolo unde unei salvări i-ar fi luat pe puţin o oră. Cred că fiecare familie din România are o asemenea experienţă.”

„Preşedintele Băsescu face în ultimul timp greşeli peste greşeli, se comportă ca o navă în derivă, fapt care, dacă nu mai poate afecta destinul său politic, încheiat oricum o dată cu mandatul, afectează dreapta românească şi partidul pe care l-a creat cândva, PDL-ul. Locomotiva a rămas la fel de energică, dar şi-a inversat mersul: acum trage înapoi cu aceeaşi forţă cu care odată împingea înainte. Cine nu observă acest lucru, îl va observa când va fi prea târziu.”,

Cele de mai sus sunt afirmatii de-ale lui Mircea Cărtărescu din „Evenimentul zilei” de azi.

In loc sa se intrebe dacă „Avem oare încă un conducător „pe care poporul nu-l merită”?”, ar fi cazul sa recunoasca faptul ca a fost si este un stupid din punct de vedere al viziunilor sale politice, că a susţinut şi încă susţine un om infect, veritabil pericol pentru România. Ca si Emil Bobu.

ianuarie 13, 2012

Jurnalul lui Paul Goma pe 2011. De citit in pdf

Aici gasiti textul intreg Paul_Goma-JURNAL_2011_Intreg