Dacă prin romanul său de debut, „Sânge satanic”, Cristina Nemerovschi a creat controverse atât prin limbajul dezinhibat cât și prin filosofia extrem mizantropică și nihilistă ce-l caracterizează pe enigmaticul M., cu „Pervertirea” autoarea nu pare a se fi cumințit deloc, ba chiar dimpotrivă. Deși supratema romanului este una asupra căreia s-a mai speculat – motivația artei, ce anume îl face pe artist să creeze, prozatoarea ne aruncă însă într-o situație-limită în care personajele, extreme și ele, ucid pentru a perpetua arta. Întrebarea cu care rămâi după: am merge până la crimă în numele artei autentice?
Alexandru Petria
Mai jos, vă prezint în premieră un fragment din roman. Urmează să apară la editura „Herg Benet”, în aprilie.
“Cred că nici tu, nici eu n-aveam o vină prea mare. Nu suntem adulți, Lucia. E un noroc, dar se plătește scump. Copiii se trag mereu de păr după ce joaca s-a sfârșit. O fi ceva asemănător. Ar trebui să ne gândim la asta.” (Julio Cortazar, Șotron)
Amalia a dispărut într-o dimineață de la începutul lui decembrie, o dimineață cețoasă, rece, apăsătoare, sufocantă pentru că nu ningea încă, iar noi cu toții așteptam ninsoarea aia, o presimțeam, o visam. Ciudat, iarna asta încă nu ninsese nici măcar un fulg, deși se apropia Crăciunul.
Era mizerie pe străzi, traficul mai îmbulzit ca niciodată, așa cum se întâmplă mereu în ultimii ani când se apropie sărbătorile. Maimuțele retarde o iau razna complet. Parcă dintr-o dată, în jur de 10 decembrie, realizează că anul care e pe cale să se încheie nu le-a adus suficient de mult sex, nu le-a adus suficientă mâncare și băutură, nu le-a adus afecțiune, nici petreceri de vis, nici destul timp alături de copii, și încearcă în astea trei săptămâni să umple toate spațiile goale. Evident că nu reușesc. Atunci îi apucă și mai tare frustrarea. De aia bântuie pe străzi ca bezmeticii, ca dobitoace amețite cu gaz toxic, orbite, asurzite. Sincer, dacă aș vedea o gospodină cu trei rânduri de sacoșele așezate grăbit de-a lungul brațului călcată de un taxi demarând în forță, sau o corporatistă încărcată de cadourile ei patetice în pungulițe scumpe și lucioase, parfumate poate, lovită de un tramvai cu un vatman care a exagerat în pauza de prânz cu votca, târâtă de-a lungul șinelor, cu sângele împrăștiindu-i-se pe haina albă de blană eco, pătând-o ireversibil, aș intra în primul pub și aș cere o sticlă de șampanie. Aș destupa-o, aș face-o cadou celor din bar și pe urmă mi-aș lua o bere.
Partea bună e că dorința mea nu-i deloc deplasată. Corbu îmi spunea că, în perioada asta, se înmulțesc accidentele. Îmi povestea că vecina lui, o babetă oripilantă, a reușit să-și explodeze două degete pregătind cozonaci. Un copil a căzut în casa liftului, dar, din nenorocire, l-au salvat. Un bețiv de 50 a violat un aurolac de 8. Un șofer beat, grăbit fiindcă trebuia să ajungă la repetițiile pentru masa de Crăciun în familie, exasperat de țigănușii care îți șterg parbrizul la stop, a lovit două minipirande cu mașina. Și asta le-a aflat doar Corbu, care în perioada asta nu prea iese din casă. Așa că e posibil să fi fost mult mai multe.
Mizeria nu era acolo doar din pricina înghesuielii. Era un jeg și în aer, un miros de praf de pușcă amestecat cu răgâituri de cârnați. Nu toate maimuțele țin post, deși, în ultima vreme, o fac tot mai multe. E din cauza anului apocaliptic, ne-am spus eu și Corbu, după ce am reflectat îndelung într-o întâlnire a Nemuritorilor, vreo 4 minute, la subiectul ăsta.
…Ce conta încă o femeie îndrăgostită de mine, ce conta încă o iubire neîmpărtășită? Femeile se îndrăgostesc în general de tipi incapabili să le iubească, fiindcă sunt proaste. Se îndrăgostesc de ăia cu personalitate, cu carismă, fără să le treacă prin minte că astfel de oameni nu pot iubi, pentru că se iubesc prea mult pe ei înșiși. Ca să iubești pe altcineva, trebuie să fii altruist, trebuie să-ți lipsească ceva din personalitatea ta, să nu fii pe deplin mulțumit cu ceea ce ești. Trebuie să poți empatiza, trebuie să fii în stare să-i acorzi atenție și interes unei alte ființe, cea de lângă tine care își cerșește s-o iubești. Eu nu aveam aceste calități.
Într-o noapte în Cală, Corbu mi-a povestit de prima și singura lui iubire. O iubire normală, banală chiar, față de o femeie normală, banală, care nu era nici mult prea tânără, cum aveau să fie cele care i-au urmat, nici prea bătrână, cum aveau să fie și mai multe care i-au urmat, nici travestit, cum aveau să fie vreo două după aia. Cred că o și cunoscusem, dar n-am vrut să-l întrerup pe Corbu în timp ce povestea, cu amănunte din astea. Nu avea nicio importanță dacă o cunoscusem sau nu, pentru că nu femeia în sine era subiectul aici, ci iubirea lui Corbu față de ea. Fusese o poveste deloc ieșită din comun, cu două persoane care se îndrăgostesc dar nu-și spun unul altuia chestia asta, fiecare se cuplează cu altcineva, după puțin timp se regăsesc și își dau seama că sunt nefericiți, au o aventură împreună, după care ea se întoarce la cel de dinainte – cu care nu era fericită -pentru că îi oferă “stabilitate”.
“Am vrut atunci să o omor așa cum nu-mi mai dorisem să omor pe cineva până atunci. Să-mi apăs mânile aspre pe gâtul ei până ce nu va mai putea respira și va începe să horcăie. Să o privesc în ochi să râd și să scot limba la ea”, mi-a spus. L-am iubit mult în clipa aia. Câteva săptămâni înainte de confesiunea asta, fusese mai rezervat, mai retras, discutasem mai mult nimicuri.
Se întâmplase pe când Corbu avea vreo 19 ani, deci cu aproape șapte ani în urmă. Ea avea vreo 26 pe atunci, eu vreo 28. Cred că fusesem și eu o vreme cu ea, câteva săptămâni. Sper că nu din cauza mea i-a frânt inima Corbului. E foarte puțin probabil, nu știu cum și-ar fi putut imagina vreo pizdă, oricât de proastă să fi fost ea, că eu îi pot oferi “stabilitate”. Yuck, și ce cuvânt. Numai să-l pronunț și mă apucă greața.
Probabil că a fost un altul și, mai mult ca sigur, după un timp gagica a rămas singură, fără mult dorita ei stabilitate. Nimeni nu poate suferi în preajma lui prea multă vreme o proastă…
După întâmplarea asta, Corbu spunea că se simțise cumva eliberat. Simțise că-și poate permite să facă tot ce-i trece prin cap, ba chiar să rănească și alții oameni. “Cum să zic nu era vorba că îmi propuneam să rănesc oameni ăsta să fie scopul meu ci doar că nu-mi mai păsa dacă cineva era rănit în timp ce eu încercam să-mi urmez cât mai mult posibil toate plăcerile chiar și alea mai ciudate”. Înțeleg, l-am asigurat, și chiar înțelegeam. Dacă o ființă inferioară avusese curajul de a-l răni pe el, și nimeni n-o trăsese la răspundere pentru asta, atunci ce rost mai avea să ne prefacem, să ne reținem sentimentele, să nu ne dăm frâu liber pornirilor, așa se întrebase, pe bună dreptate Corbu. Ce nu știa el, îmi spuneam eu acum, e că oamenii proști și insignifianți nu rănesc adânc. Ei rănesc mai degrabă prin atingere, așa cum un moș se șterge de tine într-un mijloc de transport în comun aglomerat. Te ating fără premeditare. Noi însă, Nemuritorii, în general rănim premeditat, pervers, adânc și fatal. Și cred că așa trebuie să fie. E dezgustător numai să-ți imaginezi că păduchiuții și Nemuritorii ar putea avea aceleași drepturi pe lume, doar pentru că un tâmpit i-a încadrat în aceeași specie în manualele de biologie care se studiază în gimnaziu.
La scurt timp după dezamăgirea cu gagica aflată în căutarea stabilității, Corbu a făcut sex cu o puștoaică de 14 ani jumate. “Din afară părea greșit ceva de genu dar când eram singur cu ea mi se părea cea mai normală chestie.” “I know the feeling”, i-am zis. Pe ea a înșelat-o cu o soție de profesor universitar, în vârstă de 51 de ani. “Era o doamnă care se ținea foarte bine. Purta părul blond cenușiu iar firele albe făceau și ele cumva parte din peisaj. Avea ochelari și nu se descurca deloc fără ei nici chiar prin casă se împiedica și cădea ceea ce mie mi s-a părut din cale-afară de haios. Avea o nepoțică de care era foarte mândră îi ținea poza pe noptieră și o întorcea cu spatele când ne-o trăgeam. Am mers cu ea un weekend la munte. Era obișnuită cu confortul și nu i-a plăcut prea mult cabana unde am dus-o eu. Se plângea de junghiuri la șale. Chestia asta mă excita grozav.”
Idila s-a terminat după vreo două luni, când soțul doamnei, profesorul, a dat peste ei într-o după-amiază făcând baie împreună. Gagica de 14 ani crescuse și Corbu nu se mai simțea atras de ea, așa că s-a despărțit și de ea. N-a trecut însă mult și a cunoscut o tipă care lucra ca babysitter. Babysitterea o fetiță care nu era chiar fetiță, avea 12 ani. O ajuta la lecții, o ducea în parc, la școală și mergeau împreună la cumpărături. Corbu s-a apropiat treptat de fetiță. “N-a fost greu deloc. Era dulce și prietenoasă și ne înțelegeam bine.” Într-o zi, când au rămas singuri în casa alor ei, gagica baby sitter fiind plecată pe neve cu o amică la sală, Corbu i-a băgat încet mâna sub rochiță și a început să o frece. “Nu s-a speriat a reacționat foarte normal m-a întrebat ce fac pe urmă a zis că i-a plăcut. Era o fetiță deșteaptă foc”. Lui Corbu îi plăcea să îi aducă filme porno și să le vadă împreună. De aici s-a și tras sfârșitul relației, când maică-sa fetiței a venit într-o zi acasă mai devreme. A început să țipe și să-l lovească pe Corbu cu un pantof în cap. “O cretină! De parcă într-o zi n-o să vină altul și să facă cu fiică-sa același lucru. Imbecilele astea ar vrea să-și țină copilele virgine până la adânci bătrâneți.” Știu, mă gândesc, și madam Urechiuț e tot pe acolo… Doar că proasta habar n-are că nu mă interesează deloc păsărica Amaliei. Nu m-a interesat niciodată. Bine, poate puțin la început, câteva ore.
“Aș fi putut să continui să mă văd cu fetița era de ajuns s-o caut la școală îi știam și orarul. Dar m-am gândit că n-are rost. Știi cum sunt copilele astea. Într-o zi tot i-ar fi scăpat ceva maică-sii. Intram în vreo belea…”
Culmea e că a intrat într-o belea doar câteva săptămâni mai târziu, o belea de care știam deja, pentru că am fost și eu prin preajmă în perioada aia și chiar l-am ajutat. Aveam o droaie de prieteni și admiratori pe vremea aia, deci multe ființe dispuse să facă lucruri pentru mine. Corbu cunoscuse o altă “doamnă”, de data asta în vârstă de 78 de ani. După doar vreo 8-9 partide înfocate de sex, doamna a fost jefuită și bătută crâncen de un hoț, chiar în apartamentul ei. Îi dispăruse, în urma incidentului, o ladă cu bijuterii de aur. Corbu a fost prima persoană asupra căreia s-au îndreptat bănuielile. Familia victimei l-a târât la poliție, iar Corbu a declarat că în niciun caz nu era interesat de averea concubinei sale, ci de sex appeal-ul ei, declarație ce a crescut și mai mult suspiciunea celor din familia victimei. L-am ajutat și eu cât am putut, folosindu-mă de relațiile mele, dar până la urmă a fost scos din belea chiar de victimă, care s-a înzdrăvenit suficient încât să-l denunțe ca făptaș pe nepotul ei, care era cel mai înverșunat acuzator al lui Corbu.
Și acum, acum e Irenne. Irenne și mătușa ei, care nici ea nu-i e indiferentă lui Corbu. Și mai erau Amalia, căreia el îi spunea Veverița, și Gaby, căreia îi zicea Morcoveață, prietena Amaliei, și Tara…
Dar, întorcându-mă la începutul poveștii lui Corbu, la acea iubire pe care o pierduse, m-am trezit și eu gândindu-mă dacă am fost vreodată într-o astfel de situație. Dacă am fost vreodată îndrăgostit. Cât am stat noaptea aia în Cală, împreună cu Corbu, în timp ce el vorbea, vorbea mult, ca de obicei fără virgule, fără prea multe pauze dar cu interjecții, până când a răsărit soarele și a început să se mai încălzească, și multe păsări să zboare pe deasupra capetelor noastre – Cala era un loc foarte îndrăgit de păsări, atât de alea migratoare care, atunci când plecau, dădeau câteva ocoluri pe deasupra copacilor Calei, luându-și la revedere, iar când se întorceau ciripeau fericite că regăsesc totul așa cum îl lăsaseră (și m-am gândit că da, uite, și alte ființe iubesc locul ăsta al nostru, și poate că și ele ar suferi dacă într-o noapte ar arde până la cea din urmă frunză, până la cea din urmă piatră, așa cum se întâmpla tot mai des în coșmarurile mele), cât și de vrăbiile care nu plecau nicăieri ci doar își făceau cuiburi în care se ascundeau până trecea iarna, și chiar până s-a făcut ora prânzului, gândindu-mă nonstop la asta am ajuns la concluzia că nu. Nu fusesem niciodată îndrăgostit.
Uneori, artistul nu-i altceva decât un film porno.
Alexandru Petria 
Lasă un răspuns