Archive for Martie, 2012

Martie 31, 2012

fratele meu

în noaptea-n care m-am tăiat în tine
am închis mobilul

prăpastia ta să astupe prăpastia mea
vroiam

după săptămâni
mi-ai scris pe mail:
„nu vei şti niciodată
dacă te iubesc sau nu”

fratele meu,
napoleon n-a spus degeaba
„toate femeile sunt curve, în afară de mama şi de sor-mea!
dar să nu uităm că şi ele sunt femei!”,
fratele meu,
reparaţiile capitale
ridică o rugă în aşteptare
Alexandru Petria

Anunțuri
Martie 29, 2012

O saptamana literara buna

Pentru mine. Mi-a aparut o cronica la Deania neagra aici http://www.agentiadecarte.ro/2012/03/deania-neagra-de-alexandru-petria/ , am acordat un interviu  http://scrieliber.ro/2012/03/26/interviu-cu-alexandru-petria-scriitor-roman-poet-si-jurnalist/ si am publicat o proza scurta in revista  Zona literara  http://www.scribd.com/doc/87054660/Revista-Zon-Literara-Nr-3-4-2012-Martie-Aprilie-Pe-Internet

Martie 28, 2012

Ce nu se face. Despre PNL

Totdeauna am votat cu PNL, deşi nu sunt membru de partid. Cred în liberalism. Ca ziarist, în ultimele campanii electorale, în gazeta mea locală, am precizat pe prima pagină cu cine o să votez şi i-am îndemnat şi pe cititori să facă la fel. Nu ştiu câţi conducători de publicaţii din România au procedat similar şi, de fapt, nu mă prea interesează. Nu m-am ascuns după cireş, mimând o imparţialitate ipocrită, am învăţat din familie să nu mint şi să-mi respect cuvântul, chiar dacă merg pe o mână perdantă. Din familie am învăţat şi să nu ling unde scuip, scuzaţi spusa mai din topor, să nu accept compromisurile care mi-ar periclita sistemul de valori.
Trecerea la PNL a lui Sorin Frunzăverde de la PD-L, urmat de trupeţii săi din regiune, m-a scârbit. Nu cred că PNL are de câştigat la nivel naţional din această mişcare, deşi este o lovitură torpiloare pentru PD-L. Am urmărit pe Facekook reacţiile pe grupurile liberale. Oameni gândesc ca şi mine, mă refer la cei care n-au de profitat de pe urma partidului şi n-au de gând să profite. Dacă nu mă miram de o asemenea manevră la PSD, la PNL mă mir, fiindcă am considerat totdeauna partidul în care mă regăseam ca pe unul al oamenilor curăţei, mai destupaţi la minte, care nu înghit orice. Mai ales rahat. Şi pentru o miză cu bătaie scurtă.
Aducerea lui Frunzăverde în PNL mă împinge spre ceva ce nu doresc- să nu votez USL la alegeri. O asemenea curvăsăreală n-am cum s-o justific în faţa celor pe care i-am îndemnat de-a lungul timpului să voteze partidul. Privindu-i în ochi. Cum să răspuns la afirmaţiile- vezi, toţi sunt la fel, nu au principii, n-au mamă şi tată, ci numai interese? După ce ai vituperat pe drept cuvânt împotriva traseiştilor, să-i accepţi în preajmă pe unii care sunt responsabili de dezastrul ţării, şi să le promiţi şi funcţii în PNL, întrece doza mea de suportabilitate. Nu se face.
Alexandru Petria

Martie 28, 2012

acolo

o lecţie de luciditate:
să-ţi baţi un cui în cap
şi impersonal să vorbeşti despre vrăbii

că alta nu mai primeşti,
să-ţi iubeşti moartea

frumuseţea ta
e pe aripile vrăbiilor
e pe aripi
cu un cui de fier în inimă
Alexandru Petria

Martie 27, 2012

free

creşte ceaţa pe noi

nu pot să-mi văd viaţa nici de departe
ca pe un copil dintr-o altă căsătorie

ca o piele ca noroiul
creşte ceaţa pe noi
ca o ramură cu vâsc

nouă luni şi
moartea o să ne nască
fără interdicţii
Alexandru Petria

Martie 26, 2012

nodul

creierul unei femei e o planetă în sine,
am fumat această banalitate pe facebook
cu prietenii

cum nici motanul hârşit nu-şi bate capul să înţeleagă laptele din farfurie
m-am plictisit
să te descâlcesc

e altă zi, o să-mi schimb adresa
Alexandru Petria

Martie 25, 2012

domestică

ieri am citit- „nu te juca niciodată cu inima unei femei,
are doar una, joacă-te cu sânii, are doi”
ca status pe facebook

nu bem coniac, savurăm ceai,
nu mâncăm carne, înfulecăm cereale

n-o să mă joc nici cu creierul,
ai două pulpe fese braţe
cu un soare domestic
Alexandru Petria

Martie 24, 2012

puls

nu eşti aptă pentru iubire
şi încă n-o ştii

ca un partener de afaceri care a fugit cu toţi banii
crezi că-ţi aperi viitorul
renegându-ţi globulele roşii din venele mele

ne trecem unu prin altul
cu urma peştelui în apă
Alexandru Petria

Martie 23, 2012

H.R.Patapievici incepe sa-si teama pielea

Zice seful Institutului Cultural Roman: „Fac parte dintr-un grup de oa­meni foarte înjuraţi, din 2007 încoace. Pe mine mă las la urmă, deşi nu sunt cel mai puţin înjurat. Vladimir Tismăneanu este înju­rat şi pentru ce face, şi pentru ce nu face. Şi pentru ce e, şi pen­tru ce nu e. Pentru orice. Pen­tru că e Vladimir Tismăneanu. Mir­cea Mihăieş, la fel. Orice ar spu­ne, este înjurat. Săptă­mâna as­ta este înjurat că a spus X. Săp­tămâna viitoare este înjurat că nu mai spune X. E înjurat şi când e pentru, şi când e contra. Ga­briel Liiceanu, la fel : este înju­rat şi pentru ce a spus despre Rege şi pentru că nu o mai spu­ne. Andrei Pleşu, şi el un “inte­lectual al lui Băsescu”, şi-a luat toate distanţele de Traian Băses­cu: l-a criticat, l-a ad­monestat etc. Nu contează. Tot “inte­lectua­lul lui Băsescu” rămâne. Odată mi-a spus la telefon : „Dragă, ce să fac? M-au «căsătorit» cu Tra­ian Băsescu”. Despre mine, am vorbit deja. Mi se reproşează şi ce fac, şi ce nu fac. O universi­ta­ră de la Observatorul cultural mi-a pus în gură un citat de adulaţie către Traian Băsescu, pe care l-a inven­tat, cu argumentul stupe­fiant : chiar dacă nu l-a spus Pata­pievici, ar fi putut să o facă. Ori­ce procedeu, oricât de neo­nest, e acceptat când e vorba de a-i în­fiera pe “intelectualii lui Băses­cu”, aceşti duşmani ai po­porului, ai demo­craţiei, ai duş­manilor duşmanilor duşmanilor noştri.
Or, ce înseamnă asta? Cu ce avem de-a face când unui grup de oameni li se reproşează şi ce spun, şi ce nu spun? Când sunt diabolizaţi şi pentru că spun, şi pentru că nu spun? Înseamnă că avem de-a face cu o fantas­mă, cu o fantasmă colectivă. Cine a inventat-o, nu ştiu; cine o alimen­tează, ştiu. Proble­ma este că, acum, această fantasmă a intrat în mecanismul impredictibil al urii care alimentează războiul ci­vil româno-român, iar intelec­tualii “fini”, care se hrănesc din întreţinerea ei, se joacă deja cu instigarea la violenţă fizică.” Sursa http://www.contributors.ro/cultura/izbanda-intelectuala-si-psihologia-subteranei-h-r-patapievici-despre-razboiul-civil-romano-roman/
Scriind de multe ori despre Intelectualii lui Basescu, nu m-am gandit niciodata ca ar merita o mama de bataie macar. Ci doar dispret. Desi, judecand la rece, ar merita sa stea in aparat gipsat la cat rau au facut. Ca niste colaborationisti ai unui regim dement.

Martie 23, 2012

Andrei Zbîrnea, coniacul şi femeia care ştie când să se dezbrace

De mult timp n-am citit tihnit un volum de poezie, ca „Rock în Praga” de Andrei Zbîrnea, apărut la „Herg Benet” în 2011. Născut în 1986, autorul e un sentimental camuflat în apelul la tehnologiile de ultima oră. Zbîrnea este lipsit de extravaganţe în ceea ce scrie, soft, dar nu e nici monocord sau plictisitor. Reuşeşte să adauge cu fiecare poem din acestă carte piese din puzzle-ul obsesiilor sale, totul este memorabil deşi individual poate că poemele s-ar susţine mai anevoie. Se simte că versurile sunt scrise cu plăcere.

Că să vă faceţi o idee, transcriu trei poezii:

copacul și Adela

ochii mei veghează naufragiul cărnii tale Adela copacul plânge râde vibrează copacul vociferează la orice cuvânt

și-a agăţat ramurile de carnea ta Adela aproape că o devorează vorbim ore în șir despre acest copac

acum stăm lângă crengile lui

ne-am așezat pe o bancă în cișmigiu copacul spune că  nu ar trebui să te cheme Adela numele tău e nepotrivit pentru o fată din berceni care fumează două pachete pe zi

copacul și-a agățat ramurile și de oasele tale adela copacul vrea să dispari la douăzeci și șapte cum au dispărut joplin hendrix morrison copacul ascultă rock

Adela copacul vociferează la orice cuvânt

lecții de tango

cerul s-a rostogolit peste depresiunile coapselor tale mă privești din penumbră nu mai porți rochia aceea roșie oricum sunt sigur că nu ți s-ar potrivi într-o zi ploioasă

nici nu mai știi să dansezi nu demult dădeai lecții de tango unor autiști

mi-ai intonat un marș funebru poate un requiem ceva din tine s-a stins nu mai sunt lacrimi zâmbete chipul tău e invadat de flori de cireș de flori de vișin

şi

totuși ești fericită cu noua ta mecanică depresiunile coapselor tale au suferit inversiuni termice vrei să-mi citești în șoaptă dar eu mă pierd între pașii de tango

osama killed obama

deșertul nu respiră bonus track-uri

coranul nu se scrie pe cd-uri/ hard disk-uri externe

și

gemetele morţii

în uniformele kaki neapretate

sângele soldatului afgan/ două brațe suspendate

iluzia oricărui yankeu

obama killed osama

(reluăm)

și în deșert plouă

la radio kabul/ obuze/ sunetul unui chip desfigurat

o cafea în madison square garden/ we want you for us army

un retro-romantic din wisconsin

citește fire de iarbă/ ediție bilingvă/ anglo-paștună

pentru el

osama killed obama

Fiindcă Andrei Zbîrnea este la începutul drumului său literar, e dificil de prognosticat ce ne aşteaptă din partea lui. Dar e sigur că are talent. „Rock în Praga” e o reuşită poetică. De lecturat lângă un coniac şi-o femeie care ştie când să se dezbrace.

Alexandru Petria

Martie 22, 2012

sediment

aveam intenţia să-l abandonez pe hemingway în pădure

aşa cum te-ai descotorosit

de zilele mele pentru tine

 

deşi are câteva luni

hemingway a pus pe fugă

doi dulăi care au sărit să mă sfârtece

 

atunci

în pădure

prin noroi şi frunze uscate,

printre pâlcuri de zăpadă şi viorele anemice

hemingway m-a apărat

 

am fost ticălos cu hemingway

căţelul cu blană flocoasă

eşti ticăloasă

 

mi-am lărgit inima cu bârne şi corni de brad

să avem unde să ne iubim

într-o casă nouă

am ridicat un horn mai înalt pentru vatră

 

mi-ai arătat trădarea,

un sac de plastic negru peste cap,

femeie care ai trecut

 

hemingway trebuie să revină de la mall

o să asculte sibelius

Alexandru Petria

Martie 20, 2012

Interviu pentru Semne bune: Vreţi un îndemn la lectură? Români, nu vă stricaţi ochii cu cititul! Ar fi păcat să nu rămâneţi tâmpiţi.

Cartea, între egoism și Dumnezeu

Interviu cu Alexandru Petria

Tip provocator, direct și incomod, scriitorul Alexandru Petria nu are ceea ce îndeobște se numeşte “o carte de suflet”. Nici scriitori-model. Desigur, există o listă lungă a scriitorilor pe care-i simte aproape de el, însă pe fragmente. Din adolescenţă, i-a citit cu pasiune pe Llosa şi Hemingway… „Nu pot să zic că mi-a influenţat viaţa vreun anume scriitor. Deşi am început scriind poezie, totdeauna i-am privit cu respect pe prozatori. Noţiunea de scriitor mi s-a suprapus peste cea de prozator.”

 

O singură persoană i-a marcat existenţa. Maica Tereza.

„Citind despre viaţa ei,  l-am găsit pe Dumnezeu. Înainte eram sceptic.

Sunt un tip care încearcă să fie doar el însuşi, cu compromisuri minime. Care nu se preocupă prea mult dacă place ori nu. De aceea par de destule ori provocator. Da, s-ar putea spune ca sunt egoist, dar asta îmi protejează ideile în care cred şi pentru care mă lupt. Şi mă lupt fără rezerve, chit că o mai şi încasez. Însă mă bucur pentru fiecare realizare de excepţie a semenilor. Nu sunt comod, o ştiu. Şi nici nu intenţionez să mă schimb. Dacă, la figurat, am o erecţie în biserică, nu neg şi n-o să neg niciodată evidenţa. Cât o să fiu lucid.

 
Cartea e ca o aruncare într-o piscină, ca o plimbare prin pădure sau ca fumatul de marijuana. E o pierdere de sine în pagini şi, totodată, o regăsire, un adaus de plus valoare. Sunt un cititor pătimaş, chiar obsedat. Caut plăcerea şi în lectură. Dacă un volum nu-mi place, abandonez lectura, indiferent cine este autorul textului. Viaţa e prea scurtă ca să transform plăcerea lecturii într-o corvoadă, doar ca să dea bine, ca să par interesant sau să fac pe snobul.

Aşa, n-am terminat de citit Proust şi James Joyce…

Nici “Orbitor” al lui Cărtărescu, ca să dau un nume şi de la noi.

 

Cartea… Nu ştiu dacă îţi dă putere sau te înalţă. Mă gândesc la literatură. Mie imi provoacă plăcere, o plăcere similară cu a actului sexual, sentimentul pierderii în ea dacă este de valoare.

Urmarea aici http://semnebune.ro/2012/cartea-intre-egoism-si-dumnezeu/

 

 

 

Martie 19, 2012

fapta bună

peste pustiu s-a sădit alt pustiu
ca peste un câmp de cuie cuie

nu mai ieşim din noi nici pentru „bună ziua”

canibali cu pretenţii
titraţi

singura faptă bună e crima
Alexandru Petria

Martie 18, 2012

cartea de identitate

viaţa, un rest de spermă pe buzele tale
ce ţi-am povestit
cum ţi-am sărutat tălpile

ţi-era frică să nu fii rănită
de un altul al insomniilor începând de mâine
altul în şir

nu-mi găseam ciorapii
cămaşa în carouri
cartea de identitate era în pantaloni
este, da
ai o cremă maro pentru bocanci?
hai sa aranjăm patul
unde am aruncat cureaua?

te-ai spălat, parfumat, rujat
frumoasă care n-o să naşti pentru mine

aveam timp de încă o cafea, trenul era la 18

plângeai
şi nu plângeam
doar ca să arăt că sunt puternic

pe peron pălăria-mi ascundea ochii
pălăria ta crem nu-ţi ascundea ochii
lăsam viaţa fără mine
cu cartea de identitate în buzunarul de la spate
Alexandru Petria

Martie 17, 2012

după lectura presei

ieri citeam că o zi bună începe
cu o erecţie

martie e o eşarfă shemagh coyot
gheaţa se retrage în paharul cu whisky

înseamnă că
azi n-am treabă?

alexandru petria

Martie 16, 2012

odată

am urcat până la patru ca să coborâm în noi
maturi fâstâciţi

în cuvintele deschise pe cearceaf,
pe fotoliul de lângă calculator
lângă curpătorul unde pregăteai salată cu peşte şi pătrunjel
lângă uşa de la baie uitată deschisă când făceai pipi
împiedicaţi în prelungitorul cu ştechere

era pe undeva pe linia lui 286
n-am băut butelia de vin cumpărată
vroiam să ne iubim lucizi

am dormit cu grijă să nu trag vânturi

am fumat
ne-am fumat până la filtru
ţurţurii cădeau pe trotuar
ne fuma primăvara de pe facebook

la etajul patru
capac peste moarte era cerul
Alexandru Petria

Martie 15, 2012

Flori Balanescu citind din Paul Goma

Am ascultat cu placere. Placere pe care vreau s-o impartasesc cu voi…

Martie 14, 2012

Alexandru Petria in trei interviuri

trei interviuri in cateva zile. si doua mai trebuie sa apara. ce ar fi daca as avea si pe cineva care sa se ocupe de PR?

le gasiti aici http://liternautica.tk/scurt-interviu-cu-scriitorul-alexandru-petria/ aici http://hyperliteratura.ro/interviu-alexandru-petria/ si aici http://petrutparvescu.blogspot.com/2012/03/alexandru-petria-scriitorul-destin-si.html

Martie 13, 2012

no escape

cum s-o ridici în dragostea ta
cand dragostea ta e fără de tine
ca un balon care se apropie de soare

Alexandru Petria

Martie 12, 2012

cu sonorul oprit

nu mai e nimic,
nici măcar tangajul pe valuri
dinainte de-a voma peste parapet

„stii ca vb serios. e aici”,
îmi amintesc ce felaţii mi-a făcut şi cum
n-are de ce să nu-i facă

exilate şi certitudinile şi ziua mă taie prin obloanele ridicate

şi-mi admira pistruii de pe testicole
talentul
că sunt cum sunt
probabil că şi Dumnezeu şi-o lua la palmă privindu-ne

ea se fute şi Florin Chilian dă din buze
în televizorul cu sonorul oprit.
„poţi să mă dai cu capul de pereţi,
recunosc că-mi place de el de mor”, a zis.
s-a schimbat schimbarea
Alexandru Petria

Martie 11, 2012

obligaţii

în dimineaţa în care a intrat trenul
în gară
moartea a rămas în urmă ca aerul din anvelopa spartă

fumam, te aşteptam printre ziare şi navetişti

femeie 3 în 1
cu pălăria pe ochi

mignonă
cu sâni
însinguraţi de maturitate

cât ne-am iubit
cât ţi-o pui cu tipul pe care l-ai cunoscut la serviciu
şi mi-ai explicat pe chat că n-are obligaţii

eu am obligaţii
moartea e o obligaţie
Alexandru Petria

Notă- poemul l-am scris azi.

Martie 9, 2012

Scriitori fără intuiţii morale, azi. Articol de Liviu Ioan Stoiciu

Scriitori fără intuiţii morale, azi

România se confruntă cu proteste de stradă în întreaga ţară, în oraşele mari, iar superba Piaţă a Universităţii din Bucureşti a redevenit Agora din 1990 (24 aprilie – 13 iunie 1990). Din 12-13 ianuarie 2012 se tot scandează „Jos Băsescu!”, „Jos Guvernul Boc!”, „Demisia!” (în 1990 se scanda „Jos Iliescu!”, „Jos Guvernul Roman!”, „Demisia!”). S-ar putea foarte bine scanda şi azi, după 22 de ani de la Revoluţie, „Fără comunişti!” (Băsescu şi Boc fiind lideri PCR-Securitate) şi „Jos mafia!”… Când scriu aici s-a ajuns în a 23-24-a zi consecutivă de protest, a apărut şi un lider al protestelor în Piaţa Universităţii, Cristian Crăciun (aşa cum era în 1990 Marian Munteanu), deşi e iarnă grea, a fost şi cod portocaliu de zăpadă, viscol şi ger de minus 15 grade în medie, nu numai cod galben. Actuala putere le dă dreptate protestatarilor, cărora le-a ajuns cuţitul la os (din iulie 2010 austeritatea făcând ravagii; salarii şi pensii tăiate, preţuri crescute prin TVA ajuns la 25 la sută peste noapte) – dar atât, nu demisionează. În mod excepţional au reacţionat favorabil la aceste proteste Biserica Ortodoxă Română şi Academia Română, deşi prin statut ele „nu participă direct la viaţa politică a ţării”, sunt „neutre” sau „independente”. Am aflat acum de demnitatea lor publică: „Deşi autonomă  faţă de Stat (Constituţia României, art. 29, alin 5) şi neutră din punct de vedere politic, totuşi Biserica nu poate fi indiferentă faţă de suferinţa poporului pe care îl păstoreşte pe calea mântuirii”.
Sau că: „Academia Română, un adevărat parlament cultural, este datoare să fie apărătoarea intereselor fundamentale ale românilor şi nu poate trata cu nepăsare frământările actuale de pe scena publică şi politică”. Apoi, Regele Mihai (Familia Regală, Coroana României), devenit azi cel mai credibil lider al românilor, a semnat şi el un comunicat referitor la protestele de la începutul acestui an: „Întreaga Familie Regală este alături sufleteşte de toţi cei care au în aceste momente nevoie de încurajare şi solidaritate”. Cine s-ar fi aşteptat să intre Academia Română în rândul autorităţilor morale ale României de azi, alături de BOR (care ocupă locul 1 la încredere) şi Familia Regală? Pot să pun pariu că n-ar fi făcut-o dacă ar mai fi fost condusă de Eugen Simion… Aici voiam să ajung, la scriitori. Nu vi se rupe inima că Uniunea Scriitorilor din România-USR (deţinătoarea modelului de conştiinţă la români, care a dat disidenţi şi rezistenţi anticomunişti) s-a autoexclus din rândul acestor autorităţi morale ale României de azi, nedând până azi nici un comunicat de solidarizare cu protestatarii din stradă? Scriitorii români (reprezentaţi de cei ce conduc operativ USR) n-au nici o obligaţie faţă de amărâţii din stradă? Să încerc să caut scuze conducerii actuale a USR – că primeşte nişte sute de mii de euro de la Guvernul Boc (pentru subvenţionarea unor reviste de cultură) şi trebuie să-şi ţină gura. E o atitudine… corectă? Preşedintele USR, Nicolae Manolescu, este trimis al preşedintelui Traian Băsescu la UNESCO (funcţia de ambasador în sine îi interzice să aibă o atitudine critică la adresa actualului regim), e normal să nu se solidarizeze cu cei ce le cer în stradă demisia lui Băsescu şi Boc? S-a dat de gol comportamentul vicepreşedintelui Gabriel Chifu prin notele apărute pe ultima pagină a României literare, nesemnate, pro-Băsescu şi pro-Boc. La fel e comportamentul preşedintelui celei mai mari asociaţii a USR, din Bucureşti, Horia Gârbea, pe blogul lui, pro-Băsescu (în plus, ASB şi revista Luceafărul de dimineaţă sunt sponsorizate de Primăria sectorului 2, de generalul N. Onţanu, lider al UNPR, care face parte din coaliţia guvernamentală, e iar… explicabil).  Contează interesele financiare directe ale USR, nu modelul moral al protestatarului critic faţă de actuala putere? Dar Academia Română şi Biserica nu primesc bani de la stat, şi cu toate acestea ne arată că-şi ţin dreaptă coloana vertebrală, public? În acelaşi timp, e adevărat, USR are un prim-vicepreşedinte care e senator în Parlamentul României, aflat în opoziţie: Varujan Vosganian, şi el ar putea să compenseze absenţa protestului (PNL-USL susţin protestul celor din stradă), dar n-o compensează. Opinia publică nu mai aşteaptă nimic de la USR, altceva ar fi fost să publice USR un comunicat de solidarizare cu cei ieşiţi în stradă să protesteze împotriva sărăciei, hoţiei politice şi corupţiei, duse la extrem de actuala putere.
Se repetă povestea scriitorului român majoritar, care stă cu capul la cutie. Cu excepţia celor care au scos capul şi sub comunism şi „neocomunism”, scriitorii sunt ocupaţi să scrie „estetic”, nu se coboară la a fi solidari azi cu amărâtul de pe stradă şi nici nu critică puterea trecătoare. Treaba lui e să stea deoparte, în sferele înalte, eventual să cârtească la cârciumă împotriva celor care-şi fac şi datoria de cetăţean şi iau atitudine. E aceeaşi demisie a scriitorului fără intuiţii morale, atotperpetuată istoric.

Textul a aparut in revista culturala lunara Arges, ultimul numar iesit de sub tipar http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4775&Itemid=104

Nota Alexandru Petria – Liviu Ioan Stoiciu este unul dintre putinii scriitori care mai cunosc sensul cuvantului demnitate. Toata admiratia!

Martie 8, 2012

H.R. Patapievici este contestat

H.R. Patapievici urmeaza sa fie numit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara in 17 martie 2012… Profesoara universitara Viorica Bălteanu mi-a scris>

„Domnule Alexandru Petria, lucrurile o iau razna. Fraudând metodologia consacrată, (încă) decana portocalie Otilia Hedeşan (care se visează prorector, deşi este sancţionată de conducerea universităţii pentru abuz în serviciu, fiind, însă – e drept – protejată şi promovată de către Daniel Funeriu), de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie timişoreană. a propus recent ca, în 17 martie curent, să devină Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara controversatul H. R. Patapievici. Pur şi simplu, decana NU a supus votului Consiliului de facultate menţionata dorinţă a sa, care a trecut fulgerător prin biroul Senatului (iar nu, ca secundă etapă, prin Senat). În componenţa Comisiei de analiză mai regăsim pe adjunctul maaarelui culturnic ce se doreşte a fi omagiat, adică Mircea Mihăieş, dar şi pe Adriana Babeţi, Solomon Marcus, Nicolae Manolescu, Cornel Ungureanu, Mircea Dumitru şi fostul rector, lucru ce ne uluieşte. Deja multe voci îşi anunţă protestul. Neregăsindu-mă între „taraţi”, „feţe patibulare” etc. (însă repertoriul lui Patapievici de „elogii” adresate românilor e mult mai vast), am postat deja câteva comentarii dezaprobatoare pe bloguri, am solicitat sugestii unor cunoscuţi oameni de cultură, jurnalişti. Domnia voastră ce gândeşte?”

Ce sa zic? Asta e… Titlul nu-i confera oricum un plus de valoare… O sa se termine in curand si vremea lor.

Martie 8, 2012

Asa, o urare…

Sunteti un rau necesar. Sau o necesara linistire. Sunteti ca apa pentru organism, ca si crema pentru pielea pantofilor, ca sarea si piperul pe cartofii pai pe care-i mananc totdeauna cu placere. Ca si cafeaua si tigara de dimineata, fara de care viata ar parea flasca. De 8 martie, va multumesc ca existati!

Martie 7, 2012

Guillaume Apollinaire recita Le pont Mirabeau. Inregistrare din 1911

Podul Mirabeau

Iubirea ni se duce şi Sena înainte
Sub podul Mirabeau
Cumva să-mi mai aduc aminte
După mâhniri veneau plăceri ţii minte

Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc eu rămân

Stam mână-n mână tot mai aproape
Când jos clipesc
Sub podul braţelor pleoape
Şi ochi eterni ai obositei ape

Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc eu rămân

Iubirea noastră apă somnolentă
Se duce-aşa
Viaţa e prea lentă
Şi ah Speranţa prea e violentă

Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc eu rămân

Fug zilele şi nu mai ştim încotro
Cu timpul dus
Şi cu iubirile care-au apus
Iar Sena curge curge sub Podul Mirabeau

Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc eu rămân

Guillaume Apollinaire

Traducere C.D. Zeletin

Poetul intr-o inregistrare din 1911 aici http://www.ina.fr/audio/P12027213/guillaume-apollinaire-le-pont-mirabeau-marie.fr.html

Martie 6, 2012

Petruţ Pârvescu mi-a luat un interviu…

Alexandru Petria – Scriitorul – destin şi opţiune

 „Nu dau mare lucru pe un scriitor care nu se implică în problemele societăţii. Dacă e treaba lui să fie hârciogul egoist al propriei opere, să nu-mi ceară nimeni să-l simpatizez ca om. În situaţia actuală a ţării, când România seamănă cu o ţară ocupată, tăcerea este laşitate ori pură nesimţire.”
 1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră?
1. De mic am visat să ajung scriitor, mai exact prozator. Dar mereu am fost nevoit să mă adâncesc în chestii colaterale literaturii şi n-am putut să scriu cât aş fi vrut. Poate că şi lenea e un motiv, cât şi lipsa stimulentelor, adică imposibilitatea de trăi din scris. Cât am scris, am făcut-o în momentele în care simţeam că voi crăpa dacă nu transform în texte ce aveam în cap. Mi-ar plăcea să am dead-line-uri pentru predarea cărţilor, contracte ferme.
2-3. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare. Care a fost drumul până la prima carte?
2+3. Am debutat în 1983, în revista clujeană „Tribuna”. Cu poezie. Prima carte mi-a apărut însă după 1989, când n-a mai fost cenzură. Scriam de prin şcoala generală proză poliţistă, apoi am trecut la poezie odată cu zbuciumul hormonilor. Deşi mai am în manuscris un volum de poeme, le consider ca ale unui mort.
4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
4. M-au ajutat foarte mulţi şi le sunt recunoscător. Un scriitor numai dacă este ipocrit spune că nu-l interesează cum este receptat. O să dau doar câteva exemple. Alex Ştefănescu – « La 24 de ani, Alexandru Petria are o operă! Nimeni nu ştie cînd a învăţat să scrie acest poet profund şi decis, acest publicist însetat de adevăr. S-a format într-o zi cît alţii într-un an. Şi a apărut după 22 decembrie 1989, în plenitudinea talentului lui, ca un simbol al multvisatei renaşteri româneşti. Poezia lui te face să plângi, fiindcă îţi dezvăluie suferinţa secretă a tot ceea ce există. Dar te face şi să rîzi, de bucurie că ai întîlnit în sfîrşit, după atîta confuzie, un poet autentic.»- prezentare de pe coperta a IV-a volumului meu « 33 de poeme », apărut în 1992.Daniel Cristea-Enache- “După dispariţia cenzurii şi a pudibonderiei fals- proletare, adică după 1989/ 1990, „s-a dat drumul” la sex: în viaţa reală, pe ecranele televizoarelor şi în literatură. Întrebarea care s-a pus încă de atunci şi s-a tot repetat ulterior a fost: mai este aceasta literatură artistică, ori simplă manufactură pornografică? Citind excelenta proză a lui Alexandru Petria, veţi vedea diferenţa.”, pe coperta a patra a microromanului “Zilele mele cu Renata”. Şi despre „Deania neagră”, tot de pe ultima copertă: “O carte pe care am citit-o „dintr-o bucată” şi pe care am recitit-o imediat, dar tot am rămas sur ma soif – mi-ar fi plăcut să fie măcar de două-trei ori mai voluminoasă! Prin ce m-a cucerit? Prin micile „poveşti” atroce, gingaşe sau gingaş-atroce, cîteodată chiar „crude şi insolite”, prin caracterele excelent schiţate în două trei pagini, prin calitatea stilului, excelent adaptat de autor micilor spaţii explorate. Nu mă îndo- iesc că voi deschide adesea această „casetă de bijuterii”, pentru a revedea un inel, o agrafă, un colier. Şi, de bună seamă, aş fi foarte bucuros dacă autorul ar recidiva cît de repede.” (Liviu Antonesei), “Cine spune că, în țara lui Caragiale (I.L.), marea literatură nu se poate naște din teme „mărunte”? Instantaneele în proză ale lui Alexandru Petria surprind o lume la intersecția fabulosului nebănuit cu pitorescul jegos, cartografiind universul în continuă schimbare, aproa- pe volatil, al contemporaneității mărunte. Scriitorul reușește această performanță cu cinism narativ bine stăpânit, cu tandrețe, chiar… dar una deloc lipsită de cruzime. Bine ați venit într-o cușcă a maimuțelor actualizată în Deania neagră! ” (Dan-Silviu Boerescu), “Prozele scurte ale lui Alexandru Petria sunt pline de surprize – ca, de pildă, fantezia personajului Todoran, care, după un act sexual familiar şi fără magie, visează deodată că are umerii şi braţele acoperite de porumbei. O altă lume nevăzută, uneori sinistră, alteori de vis, este ceea ce oferă autorul înăuntrul trăirilor tuturor personajelor, declarate – şi cunoscute – în mod intenţionat mediocre, tocmai pentru a ni se arăta că, de fapt, sunt misterioase. Cel mai misterios rămâne autorul însuşi. După un asalt anecdotal şi imaginar unanim foarte bine scris, ne rămâne încă necunoscut, dar dator să ni se desfăşoare în narative mai lungi. Sunt extrem de curios să continui să-l citesc.” (Petru Popescu). Zilele trecute, de ziua mea am primit un dar deosebit. Câteva rânduri semnate de marele actor Victor Rebengiuc, care m-au lăsat fără grai –  “La mulţi ani! Să vă dea Dumnezeu sănătate şi mulţumire sufletească. Tare-aş vrea să joc într-un film făcut după una din cărţile Dumneavoastră!”.
Că aţi întrebat şi de grupările literare, vă mărturisesc că acestea nu mă interesează. Alerg de unul singur, după puterile mele.
5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
5. Nu dau mare lucru pe un scriitor care nu se implică în problemele societăţii. Dacă e treaba lui să fie hârciogul egoist al propriei opere, să nu-mi ceară nimeni să-l simpatizez ca om. În situaţia actuală a ţării, când România seamănă cu o ţară ocupată, tăcerea este laşitate ori pură nesimţire.
6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?
6. Este o literatură provincială, însă încep să se arate şi semne de ieşire din bălteală.
7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?…Pe când o nouă carte?
7. Nu pot să scriu literatură după program, doar articole. E un handicap. Lucrez la un roman, „Prima faptă bună”, care o să apară anul viitor, dacă reuşesc să-l termin aşa cum vreau – să fie unul dintre marile romane ale literaturii române.
7+Unu. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
Fragment din romanul  „Prima faptă bună”
10
Vara în care ne pregăteam să păşim în clasa a VII-a n-o s-o uit niciodată. A fost vara în care s-au introdus cartelele la alimente şi-n care mama a fost violată. A fost vara în care mi se spunea să nu folosesc prea mult zahăr la “învârtite”, gălbenuşurile de ou frecate cu 8 linguriţe de zahăr şi una de cacao într-un pahar, ca să ajungă până la sfârşitul lunii, până la porţia următoare. Îmi plăceau a naibii “învârtitele”. Când gust şi azi “învârtite”, o zăresc, dacă închid pleoapele, pe mama. Cum mă priveşte întinsă din iarba înaltă, cu părul pubian dezgolit. Cu gamba piciorului stâng îndoită într-o parte. Cu noroi pe unghiile picioarelor vopsite în roşu, dar cu tălpile curate, crăpate de la încălţăminte.A fost dimineaţa când împreună cu mama am coborât din tren în halta Dumbrăveni, unde stăteau părinţii ei. Abia s-a preschimbat noaptea într-o ceaţă deasă, şi iarba era brumată, de pe frunzele copacilor începeau să cadă stropi de apă, şi Oltul, în dreapta noastră, apropiat de izvorul său, purta un murmur în surdină. Cu ochii la apă, mă gândeam, printr-o asociaţie insolită, că seamănă cu o ţigară cu filtru. Nu ştiu de unde mi-a căşunat, dar asta aveam în cap. Să se fi datorat faptului că n-am fumat nici o ţigară pe tren în cele 5 ore ale călătoriei?Păşeam încet pe-o cărare paralelă cu râul, paralelă şi cu un lan de porumb. – O să fierbem cucuruzi când ajungem, mi-a spus mama. – Aha, am bâiguit somnoros. Era cu ceva mai mult de 5. Ceasul meu se oprise. Mama şi-a dus inelarul la gură şi mi-a făcut semn să privesc spre o deschidere lungă cu trifoi în lanul de porumb, la capătul căreia era o şosea asfaltată. Am zâmbit cu ochii măriţi- acolo păştea prima căprioară pe care n-o vedeam la televizor. Ochi măriţi avea şi căprioara. Şi-am auzit nişte zgomote, căprioara a tresărit şi, cu nişte salturi mari, s-a pierdut pe după un pâlc de sălcii.Din acest moment, rememorarea se derulează de obicei în nopţile mele de insomnie ca şi cum aş urmări totul de pe unul dintre salcâmii scorburoşi din preajma cărării, dintr-un unghi de 45 de grade. Văd un puşti dolofan- eu- ţinut strâns de un nespălat cu barbă de două zile, cam la 40 de ani. Iar trei tinerei au prins-o pe mama. După ce au dezbrăcat-o, doi i-au ţintuit mâinile pe pământ. Unul se împingea între picioarele ei. Între picioarele ei splendide, de care era atât de mândră, şi ea nici măcar nu încerca să ţipe. Aş fi ţipat eu, dar n-aveam glas. Îmi era teribil de frică şi-mi venea să vomit din cauza duhorii de alcool stătut pe care mi-o sufla din spate bărbatul care m-a imobilizat. Îmi era ciudă pe mama că nu ţipa şi că surâdea. Pe acea femeie n-o doream de mamă. În iarbă se mişcau doar patrupede la montă. Acolo nu-mi regăseam mama.
11
Surâsul mamei nu era surâs, vroia să nu-i întărâte ca nu cumva să ne omoare. Dar acest simulacru de surâs, cu vulgara ei prefăcătorie, inspirat până la urmă, după cum s-a dovedit, căci am scăpat, m-a spintecat mai adânc decât un cuţit. Ireversibil. Şi de atunci mi-e imposibil să iubesc. N-am ajuns să-mi iubesc nici soţia, nici copilul. Surâsul l-am perceput ca pe-o dovadă de laşitate, ca pe-o umilinţă insuportabilă. Surâzând, mama mă umilea şi pe mine, de parcă ar fi trecut de partea violatorilor, de parcă m-ar fi părăsit.Cel cu barba de două zile a trecut ultimul între picioarele mamei. Când şi-a slăbit strânsoarea braţelor, am căzut pe pământ, cu faţa în trifoi. N-aveam puterea să mă ridic. Plângeam fără să scot vreun zgomot. M-au lăsat în pace până şi-au terminat treaba, din când în când îşi zvâcneau capetele spre mine ca să nu fug. O gărgăriţă mi s-a urcat pe nasul din care îmi curgeau mucii, ceva m-a lovit şi mi-am recăpătat cunoştinţa după minute bune cu ochii pe gamba stângă flectată a mamei, pe părul ei pubian dezgolit şi încârlionţat.Mama şi-a revenit după mine. Am coborât la râu să ne spălăm şi-am îmbrăcat alte haine, printre frunze gigantice de brusturi, din valiza de care nu s-au atins cei trei, valiza cu hainele noastre pentru săptămâna ce urma s-o stăm la bunici. Evitam să ne lipim privirile şi tăceam. Îmi era ruşine, infinit mai ruşine decât în faţa doctorului rozaliu, pe linoleumul verde al cabinetului endocrinologic. Totodată mă încerca un soi de mulţumire că nu ne-a observat vreun trecător matinal de pe şoseaua de la capătul fâşiei cu trifoi, împreună cu furia pe prostia violatorilor, care au ales un loc unde doar întâmplarea a făcut că n-au fost surprinşi. După ce amândoi am reurcat pe cărare, mama mi-a prins faţa între palme şi m-a rugat să nu spun nimănui ce s-a întâmplat. Vocea îi susura în surdină ca şi Oltul. Nu înţelegeam prea exact de ce dorea asta, însă n-am întrebat, deşi mă revolta. Şi am dedus că nici nu se punea problema să anunţe violul la Miliţie. I-am respectat dorinţa până la data scrierii acestui text.
12
Secretul pe care mi l-a impus mama m-a împovărat cum nu este drept să fie încercat un copil. Era ca o scoică în care eram înghesuiţi doar noi doi, strâmtă, sufocatoare, traumatizatoare în final. “Nu-i zicem nici tatei”, mi-a cerut şi asta mi s-a părut de-a dreptul insuportabil, otrăvitor. Mă străduiam să înţeleg că nu bunicilor, că nu miliţienilor- însă tatei? Mama-mi pretindea să mă încarc cu o sfâşietoare vinovăţie, cu o minciună prin omisiune care mă va transforma în altceva decât eram în acea dimineaţă, precis nu mai bun, precis văduvit şi de ultimele pojghiţe de inocenţă. De fapt, mama-mi cerea, şi nu realizez cât era ea conştientă de asta, n-am deschis subiectul niciodată, să fiu de acord să-mi ucid copilăria. O consideram egoistă, nedreaptă. Din violată se metamorfoza în violatoare, violatoarea minţii mele, violatoarea propriului fiu. Un incest mental repugnant. Nu pot să susţin că am fost peste măsură de şocat de viermuiala celor patru între picioarele superbe ale mamei şi de goliciunea ei, de feminitatea ei care mă izbea prima oară cu adevărul că este o femeie care face sex, cu adevărul că şi mamele fac sex, ceea ce refuzasem până atunci să accept cu mintea mea de puşti urechist în ale sexualităţii, care a răsfoit totuşi hăhăind câteva reviste porno. Pe lângă asumarea secretului, trauma reală şi necuantificabilă mi-a provocat-o zâmbetul acela, zâmbetul acela care nu era altfel decât al curvelor, al curvelor de duzină ce n-au deprins şi n-o să deprindă niciodată arta subtilă a înşelăciunii, zâmbetul acela străbătut de dinţii ei albi, aproape pornografic ca o vulvă căscată, cum am mai scris, dar şi altceva incalificabil. Mama a devenit femeie brusc în faţa mea. Dispusă să primească penisuri în locul încăpător din care am ieşit cu multe strădanii, a fost o naştere dificilă, extenuantă, în urmă cu aproximativ 12 ani. Iar acel altceva pentru care o urăsc şi mă urăsc şi urăsc lumea este că am avut prima erecţie serioasă din viaţa mea. Pe care încercasem s-o ascund de mama cu un tricou roşu scos din valiză, cu logoul PREMIUM, printre brusturii acoperiţi de rouă şi insecte moarte de lângă râu, şi de care m-am uşurat cum am reţinut din revistele porno. M-am masturbat la nici 10 metri de mama, căreia i-am spus că mă trece pipi.
Martie 5, 2012

Scandal literar pe Facebook. Şi turnător al Securităţii, şi premiat!

O extrem de scurtă postare a provocat nu demult pe contul meu de Facebook un tsunami de comentarii pe parcursul a 24 de ore. Peste 700. Au participat la discutii câţiva autori deosebiti, cât şi cititori. Vedeţi ce susţin Doina Uricariu, Daniel Cristea-Enache, Vasile Baghiu, Laszlo Alexandru, Flori Bălănescu, Michael Haulica, Aurel Sibiceanu şi alţii.

Redau textul „detonator”:

Ioan Es. Pop- poet premiat, turnător odios la Securitate

Poetul Ioan Es. Pop a câştigat premiul Cartea de Poezie pe anul 2011 pentru volumul „unelte de dormit”. Juriul care a decernat premiul a fost format din Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache şi Bogdan Creţu.
Anul trecut, Pop a recunoscut că a fost turnător al Securităţii. În aceste zile nimeni n-a mai suflat o vorbuliţă măcar despre acest aspect al biografiei scriitorului.
Este corectă acordarea premiului?

Alexandru Petria
P.S. Personal, îl consider pe Ioan Es. Pop un mare poet. N-am citit “unelte de dormit”. Am rostit întrebarea dorind să declanşez o discuţie asupra oportunităţii sau inoportunităţii acordării unui premiu unui fost turnător al Securităţii într-o societate bolnavă.

Mofturi De Ochelarist- Sentimentele populaţiei faţă de fosta Securitate sunt de admiraţie. Şi vine un Dan Puric care spune că poporul român este fomidabil. Poporul cu cel mai mare număr de informatori faţa de ţările foste socialiste.
Daniel Cristea-Enache- Asta era “discuţia”, domnule Petria? Sînteţi neprofesionist, sorry. Întrebarea e greşit pusă: “Este corectă acordarea premiului?” Corectă în raport cu ce? Bineînţeles că este corectă, dat fiind că, în opinia juriului, e cel mai bun volum de poezie din 2011: “unelte de dormit”.
Daniel Cristea-Enache- N-ar fi fost “corectă” dacă, să zicem, dvs. aţi fi găsit un volum de poezie în 2011 mai bun decît cel al lui Ioan Es. Pop. Dar, ca să faceţi aşa ceva, ar fi trebuit să aveţi o calificare de critic literar. N-o aveţi.
Daniel Cristea-Enache- Este complet fals cînd scrieţi: “În aceste zile nimeni n-a mai suflat o vorbuliţă măcar despre acest aspect al biografiei scriitorului.” Ştiţi foarte bine că, nu mai departe de ieri, prozatorul Dumitru Ungureanu a vorbit pe Facebook exact despre angajamentul la Securitate al lui Ioan Es. Pop. Iar dvs. aţi dat “like” la comentariul lui. Să deduc că nu ştiţi la ce aţi dat “like”?
Daniel Cristea-Enache- Nefiind dvs. critic literar, vă recomand să lăsaţi receptarea critică a unei cărţi pe seama criticilor literari. Dacă sînteţi, în schimb, jurnalist, puteţi proceda ca un jurnalist profesionist, făcînd un dosar bine documentat al cazului Ioan Es. Pop, punîndu-l în context, obţinînd intervenţii de la cei implicaţi, cerîndu-i părerea şi lui Pop ş.a.m.d. Mă rog, cum face un jurnalist profesionist. Va trebui, atunci, să admiteţi că, spre deosebire de mulţi alţi scriitori români care au avut angajament cu Securitatea, Pop a recunoscut. Şi-a asumat asta; şi ruşinea, şi căinţa. Tot în el vă vine să daţi, domnu’ Petria? Dom’ne, dar ce curajos mai sînteţi… Dar (dacă sînteţi cu adevărat curajos), de ce nu daţi în mine, domnule Petria? Că eu l-am premiat pe Ioan Es. Pop (alături de Eugen Simion şi Bogdan Creţu), nu s-a premiat Pop singur.
Daniel Cristea-Enache- Haideţi, domnule Petria, arătaţi-vă curajul polemic şi argumentele intelectuale. Dumneavoastră sînteţi de toate: prozator, publicist, jurnalist, anchetator pe Facebook, procuror improvizat… Eu nu sînt decît un biet critic literar (aşa cum Ioan Es. Pop nu e decît un biet poet). Dar am un simţ special pentru oamenii care lovesc în alţii pentru a se autopromova 🙂
Ioan Victor Dragan- Domnul Alexandru Petria a pus o intrebare si asteapta raspunsuri . Doua interventii cu etichete si subiectivisme datorate calitatii de membru al unui mini juriu – cam mult pentru o simpla intrebare. A avea opinii libere parca este constitutional acum ? Cat despre calitatea de critic literar – domnule Enache – aveti diploma de critic sau diploma de membru de jurii ?
Daniel Cristea-Enache- Domnule Ioan Victor Drăgan, nu ştiu cine e domnul Enache, căruia vă adresaţi.
Ioan Victor Dragan- D C-E
Daniel Cristea-EnacheBetter 🙂
Ioan Victor Dragan- A fost cafeaua cam tare .Incheiat !
Daniel Cristea-Enache- Domnule Drăgan, dl Petria nu “a pus o întrebare”. Recitiţi-i textul, începînd cu titlul.
Daniel Cristea-Enache- La revedere, domnule Drăgan.
Daniel Cristea-Enache- Atenţie, eu nu vorbesc aici în numele juriului. Vorbesc în numele meu personal.
Mofturi De Ochelarist- Domnul Daniel Cristea-Enacheare dreptate: din punct de vedere literar premiul a fost acordat corect. Colaborarea cu securitatea este alta problema. Dar se vede treaba că tot pe “aceştia” ne bazăm. Sunt talentaţi şi valoarea trebuie căutată acolo unde este ea (cum spunea odată T.Stolojan despre Ion Iliescu) 🙂 ))))))))
Ioan Victor Dragan- D C- E scrie si raspunde singur in proportie de 73,4 % – l-am votat !
Octavian Perpelea· Domnule Suciu, premiul se acorda tinand cont de criterii estetice, nu morale. In rest sunt discutii de dragul discutiilor, despre sexul ingerilor, despre buricul Mariei & obiceiurile erotice ale viermilor de matase.
Daniel Cristea-Enache-Domnule Drăgan, parcă aţi anunţat “Încheiat!”. Ce anume aţi încheiat?
Vasile Baghiu- „Discuţia” propusă de Alexandru Petria merită toată atenţia. O dezbatere în presa literară şi nu numai pe această temă ar fi chiar binevenită.
Daniel Cristea-Enache-Dacă merită toată atenţia, de ce aţi simţit nevoia s-o puneţi între ghilimele?
Ioan Victor Dragan- Am scris niste litere si v-ati simtit vizat ! Cafeaua tare face rau la nervisori !
Daniel Cristea-Enache- Deci aţi revenit în discuţia cu mine, domnule Drăgan?
Florin Lestat- Domnul Daniel Cristea-Enache are dreptate. Criteriile estetice sunt cele care primează in acordarea unui premiu pentru literatură. Ioan Es. Pop nu este singurul care a colaborat cu Securitatea. Ar trebui să ne dezicem de Sadoveanu şi de toţi ceilalţi?
Vasile Baghiu- Domnule Cristea-Enache, am pus ghilimele ca să fac trimitere la ghilimelele dvs.. Oricum, acesta este un amanunt lipsit de importanţa. Mai înainte de orice, o părere este sau nu validă în sine şi nu în funcţie de calitatea de critic literar sau de lipsa acestei calităţi a celui care emite părerea/opinia…
Daniel Cristea-Enache- Perfect, domnule Baghiu. Opinia dlui Petria despre volumul “unelte de dormit” al lui Ioan Es. Pop n-a fost exprimată nicăieri în comentariul lui.
Aurel Sibiceanu- Aşa cum am mai spus, problema d-lui Petria nu este criteriul valorii, ci faptul că, deşi s-a mărturisit ca fost informator, Es Pop nu se poate mântui ! Probabil că domnia sa este nemulţumit de inconsistenţa mărturisirii făcută de poet…
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, aţi citit volumul lui Ioan Es. Pop, “unelte de dormit”?
Daniel Cristea-Enache-Domnule Sibiceanu, ironiile dvs. mi se par cam nepotrivite pentru o discuţie care ambiţionează să fie serioasă. Dacă vreţi s-o dăm pe glumă, o dăm 🙂
Ioan Victor Dragan- M E G A L O M A N
Daniel Cristea-Enache- Dar de ce aţi folosit verzale spaţiate? Credeţi că altfel nu se vedea ce postaţi?
Aurel Sibiceanu- Unde vedeţi, d-le, glumă la mine ?
Daniel Cristea-Enache- Păi da, doar v-am zis: polemizaţi cu mine, dacă aveţi “coraj”. Lăsaţi-l pe Ioan Es. Pop, că nu el s-a premiat. Eu şi noi l-am premiat.
Daniel Cristea-Enache- Sînteţi serios, domnule Sibiceanu?
Ioan Victor Dragan- litere, litere ca si D C- E !
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, sînteţi prin zonă? Nu mai spuneţi nimic? Sau e totul OK, sînteţi mulţumit de trafic… Asta aţi vrut, nu?
Daniel Cristea-Enache- Words, words, words 🙂
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, eu vă sfătuiesc să interveniţi acum, pînă nu vin în zonă tinerii poeţi. Ăştia cam toţi îl iubesc pe Ioan Es. Pop. Ce ştiu ei? Altceva nu ştiu: Angela Marinescu, Mazilescu, Mureşan, Cărtărescu, Pop… Şi ăştia sînt răi, domnule. Domnul Drăgan e mic copil pe lîngă ei 🙂
Vasile Baghiu- Daniel Cristea-Enache, nu era neapărat necesară aici opinia despre opera autorului premiat, domnule Cristea-Enache, pentru că tema vă este, de fapt, una apropiată fie şi numai pentru că aţi scris monografia despre I.D. Sârbu. Distorsiunile în relaţia etic/moral-estetic pe care le-a produs comunismul şi post-comunismul sunt prea evidente ca să nu le vedeţi şi să apăraţi acum “autonomia esteticului”…
Aurel Sibiceanu- Nu am pus în discuţie justeţea actului de jurizare, ci faptul că, deşi s-a mărturisit, poetul în chestiune este tot gri pt. d-l Petria.
Daniel Cristea-Enache- Apăr autonomia esteticului şi, mai mult, autonomizarea esteticului în condiţiile unei dictaturi oribile.
Daniel Cristea-Enache- Domnule Baghiu, scuze că vă corectez, Sîrbu, nu Sârbu.
Daniel Cristea-Enache- Eu nu pun în discuţie, domnule Sibiceanu, nici măcar opţiunea juriului. E posibil să fie greşită şi să existe altă carte de poezie mai bună decît a lui Pop în 2011. Dar, dacă e, e o greşeală în terenul valorizării estetice. Nu e o greşeală în sfera judecăţii morale. Domnul Petria, amestecîndu-le, se dovedeşte un amator; sau, dimpotrivă, un intelectual avizat, care ştie bine ce face, dar o face pentru niţel scandal de autopromovare. Eu aleg a doua variantă, căci multe se pot spune despre domnul Petria, dar nu şi că ar fi vreun amator 🙂
Alexandru Petria- Ma bucur ca intrebarea aceasta a suscitat atata atentie, inseamna ca este un subiect de interes. Acum am reintrat pe net.
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, iată că vă întîlniţi în păreri cu unul din “no name”-urile tinerei generaţii. Cu marele poet Gabriel Daliş: http://gabriel-dalis.blogspot.com/2012/01/cartea-de-poezie-anului-2011.html#comment-form. Vă felicit, domnule Petria!
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, am pus intrebarea legat de context. De altfel, pe Ioan Es Pop l-am felicitat cand a marturisit ca a fost turnator. Aici https://alexandrupetria.wordpress.com/2011/04/15/felicitari-ioan-es-pop/
Alexandru Petria- Pe Ioan Es Pop il consider un mare poet. Am scris https://alexandrupetria.wordpress.com/2011/04/29/marturisirea-lui-ioan-es-pop-colaborarea-poetului-cu-securitatea/
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, e incorect că un volum ca “unelte de dormit” a primit un premiu literar? Vă rog, răspundeţi dvs. la această întrebare. Dar înainte de asta, va trebui să răspundeţi la o alta: “Aţi citit, domnule Petria, volumul în chestiune?”
Balanescu Flori- Domnule Daniel Cristea-Enache, imi sunteti foarte simpatic, tin sa incep astfel; dar: am mai trecut printr-o perioada lunga si rea, in care noi – romanii – am contractat bolile astea de care nu vrem sa scapam; nu vi se pare deloc sfidator ca – ORICIT DE BUN AR FI VOLUMUL ACELA DE POEZIE – premierea lui are loc pe un fond atit de vicios si viciat? Ii adresez aceeasi intrebare lui Bogdan Cretu! Omeneste vorbind, de gestul lui sunt chiar mai contrariata, chiar dezamagita! Mi se pare si ca transati prea abrupt intre critic si necritic literar!
Alexandru Petria- Nu m-am referit la valoarea volumului. Era vorba de context, intr/o tara fara repere. Ioan n-o sa devina un poet mai mare cu acest premiu, oricum.
Daniel Cristea-Enache- Nu, nu mi se pare deloc “sfidător”. Mi se pare cît se poate de firesc ca un volum de poezie pe care un juriu îl consideră cel mai bun să fie premiat de acel juriu.
Daniel Cristea-Enache- Tocmai asta face diferenţa, stimată doamnă Bălănescu, între un sistem cu criterii şi un “sistem” fără criterii.
Alexandru PetriaDa, dar optiunea juriului nu are sanse sa treaca drept sfidatoare?
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, aţi citit volumul în chestiune?
Balanescu Flori- E clar ca avem un dialog al surzilor!
Octavian Perpelea· Exact, un dialog al surzilor urmarit de orbi.:)
Daniel Cristea-Enache- Stimată doamnă Bălănescu, evitaţi generalizările cu “noi, românii”.
Daniel Cristea-Enache- Un juriu literar, format din critici literari, selectează o carte de poezie pe care o consideră cea mai bună dintr-un an editorial.
Alexandru Petria- Nu, nu l-am citit. Nici o clipa nu m-am referit la valoarea volumului. Insa sa facem un efort de imaginatie- ce se intampla in Franta daca ar fi fost premiat Celine in anii 60?
Daniel Cristea-Enache- O instituţie ca CNSAS e chemată să facă lumină asupra colaborării cu Securitatea a unor scriitori.
Daniel Cristea-Enache- Deci, stimată doamnă Bălănescu, dacă vreţi să-l amendaţi pe Ioan Es. Pop pentru angajamentul lui cu Securitatea, n-aveţi decît s-o faceţi. Dar n-aveţi dreptul să spuneţi că volumul lui de poezie nu e bun; dacă e.
Daniel Cristea-Enache- Păi vedeţi, domnule Petria, că sînteţi amator în discuţia asta?
Daniel Cristea-Enache- Cum adică “nici o clipă nu m-am referit la valoarea volumului”? Nu despre “valoarea volumului” vorbim cînd dăm un premiu literar?
Vasile Baghiu- Da, Sîrbu, bineînţeles, domnule Cristea-Enache, vă mulţumesc pentru corectură… Ştiţi bine că lucrurile sunt mai complicate la noi. Adesea “esteticul” acesta, în comunism şi în perioada care a urmat, lucru valabil şi acum, este susţinut şi sprijinit parcă mai apăsat în unele cazuri, în timp ce în altele este ignorat şi chiar contestat, iar criteriul ţine de altceva decât de valoare. Începem să vedem pe timp ce trece, dacă nu am ştiut până acum, care sunt şi acele criterii. În general, regimurile din ultimii 60 de ani şi-au apărat oamenii şi i-au marginalizat pe cei pe care nu au fost ai lor, iar critica literară, ca să ne referim doar la literatură, a avut (şi încă mai are) un comportament deloc independent, în cele mai multe cazuri criticii preferând situaţia comodă a preluării judecăţilor de valoare ale celor care “dau tonul” celei a căutărilor pe cont propriu.
Alexandru Petria- Nu sunt, domnule Daniel Cristea-Enache. Problema e de oportunitate in context, scriitorul nu traieste intr/o eprubeta.
Daniel Cristea-Enache- Sînt perfect de acord cu dvs., domnule Baghiu. Doamna Bălănescu ştie cel mai bine cum lui Paul Goma, pentru atitudinile lui tranşante, i se retrăgea de unii critici “talentul” pe care-l descopereau la scriitori mult mai slabi decît el.
Daniel Cristea-Enache- Care e contextul, domnule Petria?
Daniel Cristea-Enache- E Paul Goma un scriitor bun? Contează să fii un scriitor bun, dacă eşti scriitor? Da, în opinia mea de critic literar, e un scriitor bun. Şi, da. contează foarte mult să fii un scriitor bun, dacă eşti scriitor.
Alexandru Petria- Merita citita asta aici ca sa-mi clarific pozitia http://www.agentiadecarte.ro/2011/02/despre-lepadaturi/
Daniel Cristea-Enache- Deci eu nu spun că Paul Goma e un scriitor bun pentru că îmi place curajul lui. Da, îmi place curajul lui, dar nu curajul îl face scriitor bun. Sînt atîţia curajoşi pe lumea asta care nu au nici cea mai slabă urmă de talent literar.
Daniel Cristea-Enache- M-aţi urmărit, doamnă Bălănescu? E important pentru toată lumea, şi pentru Paul Goma în primul rînd, ca un critic literar, atunci cînd îi citeşte cărţile, să dea un verdict de critic literar asupra lor. Nu să-şi moduleze verdictul literar în funcţie de alte “imponderabile” şi “variabile”. Deci dacă eu, “megalomanul” (cum m-a numit cineva aici), spun, în urma lecturii lui Goma, că Goma e bun scriitor, înseamnă că aşa este.
Daniel Cristea-Enache- Iar dacă Goma nu este bun scriitor, aştept să vină un critic să-mi demonstreze cu textul în faţă că nu este. Dacă volumul lui Pop nu e bun, aştept să vină un critic să-mi demonstreze, cu textul în faţă, că volumul lui nu e bun. Domnul Petria, cu comentariul lui făcut strict pentru scandal şi autopromovare, n-are ce să caute în discuţia asta, de vreme ce nu a citit cartea premiată.
Vasile Baghiu- Felicitările adresate lui Ioan Es. Pop (un poet ca oricare altul, după părerea mea, părere exprimată de altfel acum aproximativ zece ani în două cronici în Poesis) pentru mărturisire sunt semne ale unui comportament paradoxal, despre care psihologii ar avea multe de spus.
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, nu stiu de ce este asa deranjanta o simpla intrebare, mai ales ca n/am pus nici o secunda in cumpana valoarea poeziei lui Ioan Es Pop. Daca sa intrebi inseama autopromovare, apoi nu imi e jena sa ma autopromovez daca altii n-o fac.
Daniel Cristea-Enache- Ca să finalizez, domnule Petria, v-aţi cam dat în cap cu comentariul amatoristic şi de autopromo pe care l-aţi pus pe Facebook.
Daniel Cristea-Enache- Asta numiţi dvs. “o simplă întrebare”? “Ioan Es. Pop- poet premiat, turnător odios la Securitate”. Mă faceţi să rîd, domnule Petria…
Alexandru Petria- Acela era titlul postarii, domnule Daniel Cristea-Enache. Ce nu este adevarat in el? Nu este premiat? Nu a fost turnator?
Daniel Cristea-Enache-Mai aveam ceva să-i spun doamnei Flori Bălănescu, care îşi începea comentariul spunînd că îi sînt “foarte simpatic, dar…”. Stimată doamnă Bălănescu, haideţi să terminăm odată cu “simpatiile” şi “antipatiile” care au făcut ravagii în infectul sistem trecut; şi rezistă şi azi, în virtutea inerţiei. Haideţi să scoatem din ecuaţia evaluării literaturii “imponderabile” de genul “Mi-e simpatic, îl laud”, “Mi-e antipatic, îl ignor”. Haideţi să citim cu onestitate profesională cărţile şi să scoatem complet din cadru relaţiile noastre personale cu autorul cărţii. Nu v-aţi săturat de acest fel de a face critică literară şi construcţie canonică? Sau îl vreţi perpetuat, cumva, şi la generaţia următoare? Ei, poftim, eu n-o să-l perpetuez 🙂
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, e un colaj jenant pe care l-aţi făcut ca să obţineţi scandal, trafic şi autopromovare.
Daniel Cristea-Enache- Un jurnalist profesionist nu face aşa ceva.
Daniel Cristea-Enache- Auzi, turnător “odios”. Dar ce drept aveţi dvs., domnule Petria, să-i spuneţi lui Ioan Es. Pop “turnător odios”? Sînteţi CNSAS?
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, nu mi/ati raspuns la intrebarea cu Celine… Dar s/o pun altfel- ce scriitor colaborationist a fost premiat in Franta in anii 60, stiindu/se ca a fost turnator?
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, el si/a recunoscut turnatoriile, cred ca nu am nevoie de o institutie care sa/mi traduca un text din romana in romana.
Alexandru Petria- Sau a fost un turnator angelic?
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, ar fi meritat un premiu literar un scriitor precum Celine (nu găsesc accentul)?
Daniel Cristea-Enache- Sau te pomeneşti că nu l-ar fi meritat?
Daniel Cristea-Enache- Cîţi ani au trecut, domnule Petria, din 1990 încoace?
Daniel Cristea-Enache- Între “angelic” şi “odios” nu există nici o treaptă intermediară, domnule Petria? Adică dacă e logic ca un turnător să nu fie “angelic”, asta îl face, automat, “odios”?
Daniel Cristea-Enache- Păi dvs., domnule Petria, sînteţi în acelaşi timp, aici, angelic şi odios. Sînteţi angelic fiindcă n-aţi citit cartea premiată. Şi sînteţi odios fiindcă, din motive de autopromovare, îl faceţi pe Ioan Es. Pop “turnător odios”, ca să vă lipiţi numele de un mic scandal însoţind premierea cărţii lui.
Daniel Cristea-Enache- Aţi sesizat impactul evenimentului (fiindcă, în pofida aparenţelor, sînteţi un bun jurnalist) şi vreţi să profitaţi de el. Dar vreţi să profitaţi alegînd o cale deloc angelică, domnule Petria.
Daniel Cristea-Enache- Şi pentru că nu vreţi să vă puneţi rău cu mine (fiindcă ştiţi că sînt un critic corect), aţi dat în Ioan Es. Pop, care, ştiaţi prea bine, nu e genul de om care să răspundă în vreo polemică. Vă spun pentru ultima oară, eu l-am premiat pe Ioan Es. Pop. Daţi în mine. Sînt aici. Mă vedeţi?
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, daca nu era premierea, nu aveam ce intrebare sa pun. Sigur ca a fost un turnator odios, ceea ce nu/l impidica sa fie un mare poet. Cred ca Ioan este un mare poet. Si inca de la aparitia volumului Ieudul fara iesire.
Daniel Cristea-Enache- Pentru un nenorocit de beneficiu de autopromo, aţi murdărit o chestie frumoasă şi corectă (frumoasă tocmai pentru că e corectă). Luaţi-vă de mînă cu alde Daliş, domnule Petria…
Alexandru Petria- Nu cred ca am murdarit nimic, domnule Daniel Cristea-Enache. Am deschis o discutie care este dureroasa pentru societatea romaneasca.
Daniel Cristea-Enache- Sînteţi un om curajos, domnule Petria, şi totuşi nu vreţi să vă referiţi nicicum la mine 🙂 Aţi preferat să faceţi un text amatoristic şi de scandal ieftin.
Daniel Cristea-Enache- Normal că n-aţi putut să murdăriţi, fiindcă am venit eu 🙂
Daniel Cristea-Enache- Dar, altfel, cîte porcării s-ar fi spus pe contul acesta de tot felul de “scriitori” gen Drăgan, Sibiceanu? A auzit cineva, ever, de scriitorii Drăgan, Sibiceanu şi Daliş? Dar de scriitorul Ioan Es. Pop a auzit cineva? Asta-i diferenţa, domnule Petria. Sper c-o sesizaţi.
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, stiti sigur ce cred despre dvs. Este doar o chestiune de optiune, in felul de/a te raporta la societate.
Daniel Cristea-Enache- Dacă mă ştiţi, atunci ştiţi că sînt corect. Eu am crezut şi cred că “unelte de dormit” e cel mai bun volum de poezie din 2011. Contestaţi-mă.
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, cu Ioan am fost coleg de redactie in anii 90, tin la el. Cred in judecata dvs estetica. Dar cui face bine? Sa nu/mi replicati- literaturii, fiindca literatura nu depinde de un premiu in plus sau minus.
Balanescu Flori- Dar Dvs dle Daniel Cristea-Enache ati luat totul foarte personal si vreti acum sa va razboiti cu aceia dintre noi care credem ca altii, tot dintre noi, au facut lucruri odioase! Va deranjeaza acest cuvint? De ce? De ce-mi atribuiti lucruri pe care nici macar nu le gindesc, dar sa le mai fi si scris? Vreti cu tot dinadinsul sa nu-mi mai fiti simpatic? Sunteti liber! Sa intrebati “Dar ce drept aveţi dvs., domnule Petria, să-i spuneţi lui Ioan Es. Pop “turnător odios”? Sînteţi CNSAS?” – asta chiar ma face sa zimbesc amar! E naivitate, nu va suparati! Daca mie, care studiez de 20 de ani comunismul, in spetza regimul de detentie, imi spune unul care a primit certificat de buna purtare de la CNSAS ca nu a fost colaborator si nu a facut nimic rau, dar despre care stiu clar dintr-o sumedenie de alte surse, coroborate conform pregatirii si cunostintelor mele, ca a fost o jigodie de om, ii spun clar sa plece in munti si sa se calugareasca! Sa ma scuteasca! Martorii adevarati ai criminalitatii comuniste mor linga noi, iar noi ne pierdem aici in cuvinte! NU MA INTERESEAZA CIT DE BUN POET ESTE IOAN S. POP, ma intereseaza usurinta cu care criticii literari se prefac ca in cetate este totul bine! Despre asta era vorba; iar cel care a citat mai sus dintr-o poezie de-a mult-vorbitului Pop, sa i le citeasca in intimitate, sa nu ne dea noua lectii, pina nu-si semneaza zicerea cum se cuvine!
Daniel Cristea-Enache- Nu vă interesează cît de bun poet este Ioan Es. Pop? E dreptul dvs. să nu vă intereseze. Pe mine mă interesează foarte mult cît de bun este un scriitor şi cum sînt cărţile scriitorilor, în general.
Daniel Cristea-Enache- Tocmai, stimată doamnă Bălănescu, că vreau să iau lucrurile personal, dar nu reuşesc. Adică, îi tot spune dlui Petria să mă critice pe mine, fiindcă eu l-am premiat pe Ioan Es. Pop – şi dl Petria nu vrea, şi pace 🙂
Daniel Cristea-Enache- ”îi tot spun”.
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, n-am glumit. Dacă nu vă amendaţi comentariul, vă scot din lista mea de prieteni FB. Vedeţi? Fac un şantaj odios.
Alexandru Petria Si eu am o singura politica, domnule Daniel Cristea-Enache. Precum SUA. Nu raspund la santaj. Nici la cel al prietenilor. Serios.
Daniel Cristea-Enache- Dar dacă vă rog să vă amendaţi comentariul, fiindcă este amatoristic şi răuvoitor?
Alexandru Petria- Dar chiar nu este rauvoitor, domnule Daniel Cristea-Enache. Nu stiu de ce luati lucrurile personal. Discutia interferentei politicului in literatura e veche. Si n-o sa/i dam de capat prea repede. Aici, eu sunt pe o pozitie, dvs. pe alta. Va respect pozitia.
Daniel Cristea-Enache- Eu spun că asta face diferenţa dintre o democraţie şi un regim totalitar. Un regim totalitar tot vorbeşte de reguli şi de principii, dar nu aplică decît ce convine Conducătorului. O democraţie vorbeşte mai puţin de principii, dar le aplică. O democraţie are criterii. O dictatură n-are criterii.
Daniel Cristea-Enache- Iar principiile sau criteriile trebuie la rîndul lor disociate. Chiar dacă asta nu-i ceva uşor. Asupra volumelor din 2011 aplicăm, dacă sîntem critici literari, un criteriu de valoare artistică. Doamna Bălănescu poate să aplice un criteriu moral scriitorilor. Dar nu şi cărţilor pe care aceştia le scriu.
Daniel Cristea-Enache- Un exemplu extrem. Unul dintre cei mai mari ticăloşi din regimul trecut a fost Eugen Barbu. Dar asta nu mă face să spun că “Groapa” lui e o carte slabă. Dimpotrivă, e un roman excepţional. Dacă l-a scris el 🙂
Daniel Cristea-Enache- Dar dacă eu nu fac aceste disocieri sau voi nu le faceţi, ajungem în postura lui Vadim Tudor, pentru care toată scriitorimea română e o troacă, şi toţi au bube, numai el şi Eugen Barbu au fost angelici.
Alexandru Petria- Groapa este super, dar i/ati da un premiu lui Barbu daca ar fi in viata?
Laszlo Alexandru- Am citit schimbul de opinii de mai sus. As observa urmatoarele:
1) Anumiti critici literari sint autotelici: percep literatura cu finalitate exclusiva in textul insusi, ceea ce este neadevarat. Literatura poate ajuta la formarea sau deformarea unui individ, a unei societati, a unei constiinte colective etc.
2) In virtutea absolutismului literar, acesti comentatori (profesionisti, draga Doamne) evita comod laturile umbrite ale unei opere, ale unui autor – detalii care tot de fenomenul literaturii tin, de buna seama.
Daniel Cristea-Enache- Vă cunosc bine opiniile, domnule Laszlo Alexandru. Diferă în profunzime de ale mele.
Daniel Cristea-Enache- Atenţie, domnule Petria, la istoria literară. Cînd Barbu a publicat “Groapa”, a fost foarte rău primit de ideologii vremii. “Naturalism” etc. E un roman foarte curajos pentru epoca în care a apărut.
Daniel Cristea-Enache- Deci, dincolo de valoarea lui artistică, era un roman care ieşea din reţeta şi din sistemul de reprezentări realist-socialiste dominant în epocă.
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, Laszlo Alexandrua a sintetizat perfect si pozitia mea.
Daniel Cristea-Enache- Să-i pun întrebarea şi domnului Laszlo Alexandru: Dacă un volum foarte bun de poezie dintr-un an editorial, într-un regim democratic, este premiat de un juriu literar (care îl consideră foarte bun), cu toate că autorul lui a semnat, în tinereţe, un angajament cu Securitatea din regimul trecut – asta este în sensul democraţiei liberale, domnule Laszlo Alexandru ? Sau în sensul inerţiei regimului totalitar?
Alexandru Petria- PS. De aceea, trebuie sa ma credeti, nu e stop de rea-credinta, domnule Daniel Cristea-Enache.
Daniel Cristea-Enache- Bulgărire încrucişată vă doresc!
Daniel Cristea-Enache- Bine, domnule Petria, atunci poate completaţi aşa în comentariul dvs.: Personal, îl consider pe Ioan Es. Pop un mare poet. În ce mă priveşte, n-am citit “unelte de dormit”.
Laszlo Alexandru- 3) Acordarea unui premiu literar este, de mult timp deja, un fenomen mai amplu, social, care depaseste strictele virtuti artistice ale unui text. Pornind de la calitatile cartii sale, autorul premiat dobindeste prestigiu social. Calitatile sale profesionale se preschimba in stima publica.
4) Din aceste considerente, precum si din acelea tinind de aspectele bunului-simt colectiv, premiile sint chemate sa nu rasplateasca personalitati contestabile public. Pina si Premiul Goncourt, atribuit in 1960 la Paris lui Vintila Horia, pentru romanul “Dumnezeu s-a nascut in exil”, i-a fost retras romancierului, atunci cind s-a aflat ca el a fost cu 20 de ani mai devreme un hitlerist inflacarat.
Daniel Cristea-Enache- Dacă vă place, aş vrea să văd completarea.
Alexandru Petria- Asta o pun acum, domnule Daniel Cristea-Enache.
Daniel Cristea-Enache- Dar, domnule Laszlo Alexandru, ce vă faceţi dacă Ioan Es. Pop are mai mulţi admiratori decît contestatari?
Daniel Cristea-Enache- Adică, nu ştiu cum să vă zic, el deja are stima; şi este o onoare pentru mine să-i premiez cartea. Aşa cum, anul trecut, a fost o onoare pentru mine să premiez “cartea Alcool” de Ion Mureşan.
Daniel Cristea-Enache- Mi-a plăcut formula: “premiile sînt chemate să nu răsplătească…” N-aţi vrut să folosiţi varianta cu “nu trebuie”. Nu prea e democratică formularea cu “nu trebuie”, aşa-i?
Alexandru Petria- Pus, domnule Daniel Cristea-Enache.
Laszlo Alexandru- 5) Aceste considerente de responsabilitate publica sint respectate in toata lumea civilizata, iar juriile oricarui premiu decent se informeaza temeinic si amanuntit in legatura cu personalitatea candidatilor, cu eventualele conotatii pozitive sau negative ale premierii unui text literar.
6) In Romania dezbaterea privind responsabilitatea intelectualilor la instaurarea si perpetuarea citorva dictaturi n-a fost inca epuizata. Subiectul stirneste animozitati fiindca insisi scriitorii raspunzatori de trecutele complicitati inteleg sa participe la discutie, pentru a-i dilua mizele, pentru a-i deturna ponderea.
Alexandru Petria- Nu este trist ca doar cativa comentam? Si ca restul scriitorilor citesc si nu-si spun parerea?
Daniel Cristea-Enache- Să mai spun ceva despre Ioan Es. Pop. Nu că ar fi contat în verdictul meu asupra cărţii lui, dar aşa, pentru întregirea profilului. E un om extraordinar. A ajutat pe nenumăraţi scriitori mai puţin cunoscuţi, sprijinindu-i să publice în “Ziarul de Duminică”. N-are o casă a lui. Am fost colegi de redacţie mai mulţi ani, nu l-am auzit niciodată vorbind pe cineva de rău. A făcut numai bine tinerilor talentaţi. Cine l-a întîlnit vreodată pe Ioan Es. Pop ştie despre ce vorbesc. Deci, nu vă grăbiţi să aruncaţi cu piatra într-un asemenea om. Fiindcă eu mă voi interpune între expeditor şi destinatar şi-o să-i returnez expeditorului piatra-n cap. La fel cum am făcut şi în cazul lui Groşan, domnule Laszlo Alexandru.
Daniel Cristea-Enache- E OK, domnule Petria. Mulţumesc pentru completare. Rămînem prieteni FB 🙂
Daniel Cristea-Enache- Nu prea vă iese teoria, domnule Laszlo Alexandru, fiindcă eu aveam 15 ani în 1989 🙂
Laszlo Alexandru- 7) Un instrument de presiune in calea deturnarii discutiei privind vinovatia intelectualilor a devenit institutia premiilor literare. Sub pretextul rasplatirii valorii estetice, membrii juriilor se straduiesc, in subsidiar, sa disipeze responsabilitatile publice ale vreunui autor, sa deturneze ori sa blocheze dezbaterile. Asa s-a intimplat cu recenta propunere la Premiul Nobel a romancierului Nicolae Breban, desi se inca afla pe rol un proces la Curtea de Apel Bucuresti privind colaborarea lui Breban cu Securitatea. Asa s-a intimplat cu recenta premiere a lui Ioan Es. Pop, pentru “valoarea literara” a cartii sale de poezii.
8) Regretabil este ca tocmai criticii de prestigiu ai perioadei comuniste – Nicolae Manolescu si Eugen Simion – folosindu-se de influenta si prestigiul lor considerabile, se straduiesc de ani de zile sa deturneze dezbaterile de etica publica, referitoare la vinovatiile intelectualilor, respectiv ale scriitorilor.
Daniel Cristea-Enache- Dar de ce puneţi între ghilimele valoarea literară a unei cărţi, domnule Laszlo Alexandru?
Daniel Cristea-Enache- Pentru că citaţi sau pentru că nu credeţi în valoarea literară a unei cărţi cu valoare literară?
Daniel Cristea-Enache- Iar Nicolae Manolescu şi Eugen Simion de ce aveau prestigiu? Nu cumva prestigiul lor se datora şi activităţii lor de critici, de universitari?
Daniel Cristea-Enache- ‎”Regretabil” pentru cine, domnule Laszlo Alexandru? Pentru dvs. (ca opinie personală) sau aşa, într-o generalizare pe care o faceţi la modul retoric?
Daniel Cristea-Enache- Altfel spus: dvs. regretaţi asta? Sau lumea regretă asta? Sau – a treia variantă – dvs. regretaţi că lumea nu regretă asta?
Laszlo Alexandru- 8) Dar criticii si scriitorii de prestigiu (Manolescu, Simion) au in miini citeva pirghii serioase de influentare a dezbaterilor. Printre ele, accesul la resurse si pozitii de vizibilitate in societatea culturala. Asa incit, treptat, cei care erau doritori de dezbateri libere, democratice, au alunecat in umbra – in schimb cei dispusi (inclusiv printre tineri) sa puna umarul la relativizarea culpabilitatilor, s-au vazut promovati. Intrucit e incomod sa-ti admiti in public interesele de cariera (uneori perfect justificate prin valoarea personalitatii, sa ne intelegem, dar cu totul dependente de dispensele celor de la cirma jocului), unii tineri critici literari s-au napustit sa jure pe valoarea absoluta a textului artistic, pe caracterul neimportant, in judecata publica, al compromisurilor personale de demult etc.
Daniel Cristea-Enache- Dacă “lumea” nu regretă că, în 2011, un volum de poezie foarte bun primeşte un premiu literar, eu mă bucur că nu regretă asta; şi regret că nu-l bucură şi pe domnul Laszlo Alexandru.
Daniel Cristea-Enache- Domnule Laszlo Alexandru, cunosc textul pe care îl postaţi feliat. Vreţi să discutăm – sau preferaţi autocitatul?
Daniel Cristea-Enache- Ştiu de asemenea că sînteţi un om consecvent. Dar şi eu sînt 🙂
Alexandru Petria- Si eu, domnule Daniel Cristea-Enache.
Daniel Cristea-Enache- Poziţiile noastre nu se pot întîlni. Dvs. juraţi pe morală, domnule Laszlo Alexandru. Să zicem că am şi eu o anumită slăbiciune pentru acest sector 🙂 , dar eu jur pe literatură.
Vasile Baghiu- Domnule Cristea-Enache, scriitorii la noi se iau unii dupa altii, din frica, din oportunism, din alte motive… Nu gandesc cu propriile lor capete, repeta ce spun “criticii cu autoritate”, se tin de grupuri, de gasti, se premiaza intre ei etc. Rar vezi cate unul cu spririt critic autentic. De aceea, tot asa cum sunt multi care il stimeaza pe Ioan Es. Pop, cum ziceti, sunt foarte multi care il ne-stimeaza pe Goma, cum ar zice insusi Goma. Acest fenomen vorbeste limpede, cred, despre lumea noastra literara. Oricum, este important sa judecam cartea, dar la fel de important este sa observam si contextul, sa-l observam si sa tinem cont de el, pentru ca are legatura cu oameni, cu suferinte, cu drame. Suntem scriitori, critici literari, poeti, dar suntem si oameni care traiesc undeva, intr-o societate care are problemele ei.
Laszlo Alexandru- 9) Este inutil de precizat ca inaintarea pe o asemenea directie sofista, interesata in blocarea dezbaterilor despre culpabilitatile intelectualilor in comunism, debranseaza literatura romana de la valorile occidentale de transparenta, de prelucrare critica a trecutului. Ea impinge si ierarhia literara romaneasca in fundaturi lipsite de reprezentativitate. Asa se face ca un Mircea Cartarescu, venerat pe plan intern de camarila cu privilegiile, reuseste prea putine ispravi pe plan extern. Asa se explica, in schimb, ca o scriitoare complet ignorata de clasamentele oficiale romanesti, Herta Muller, obtine in realitate Premiul Nobel pentru Literatura. Intre criteriile de evaluare si recompensare, practicate in lumea libera, si acelea impuse de citiva pontifi locali, impreuna cu aderentii lor mai tineri, exista o evidenta discrepanta.
Daniel Cristea-Enache- Evident, raporturile dintre cele două sînt foarte complicate. Dar dacă sînt complicate la mine, care pun centrul de greutate pe literatură, or fi şi la domnul Laszlo Alexandru, care pune centrul de greutate pe morală.
Daniel Cristea-Enache- Oricum, domnule Laszlo Alexandru, Mircea Cărtărescu a reuşit mai multe isprăvi pe plan extern decît majoritatea scriitorilor români. A contesta asta e cam greu.
Daniel Cristea-Enache- Herta Muller scria în germană. Ea e scriitor german, să nu ne furăm singuri căciula. Scriitorul este limba în care scrie. De aceea, dacă ia Norman Manea premiul Nobel, asta va fi cea mai frumoasă chestie pentru literatura română din cîte se pot imagina în acest moment.
Laszlo Alexandru- P.S. Intentia mea nu e de-a participa la o dezbatere in contradictoriu cu dl. Daniel Cristea-Enache, ci de-a preciza o anumita pozitie personala, in legatura cu tema de fata. Constat insa ca, din pletora comentariilor iscate de nedumerirea exprimata de Alexandru Petria, cam jumatate – de natura defensiv-ofensiva – ii apartine d-lui D.C.-E., iar cam cealalta jumatate provine de la numeroase persoane care nu impartasesc opiniile criticului literar-premiator. E si acesta un aspect definitoriu pentru esenta dezbaterii. La revedere!
Daniel Cristea-Enache- Stimate domnule Baghiu, eu îl stimez şi pe Ioan Es. Pop, eu îl stimez şi pe Paul Goma. Sînt coerent în stima mea, chiar dacă unul a rezistat eroic Securităţii, iar altul a fost mai slab şi n-a rezistat.
Daniel Cristea-Enache- La revedere, domnule Laszlo Alexandru! O să vedem la final cîţi îl apreciază pe Ioan Es. Pop şi cîţi apreciază postarea dlui Petria. Să nu anticipăm 🙂
Daniel Cristea-Enache- Încă ceva. Cărtărescu e un scriitor excepţional în “Levantul”, “Nostalgia” şi “Orbitor I”, aşa că ar merita un premiu Nobel cu vîrf şi îndesat, dacă premiul Nobel s-ar da, strict, pe valoarea literară. Dar, cum nu se dă, deduc că dl Laszlo Alexandru e foarte mulţumit de cîştigătorii din ultimii zece ani ai Premiului Nobel pentru literatură 🙂
Daniel Cristea-Enache- Oare m-a mai întrebat cineva ceva şi n-am apucat să răspund? Fiindcă, dacă nu, m-aş retrage şi eu…
Alexandru Petria- Nu cred, doar curajul este distribuit anemic la scriitori.
Daniel Cristea-Enache- Ei, “orişicîtuşi” (vorba unui scriitor pe care-l preţuiesc), tot am obţinut ceva: un P.S. de la dl Petria. Mulţam, domnule Petria. Tschuss!
Alexandru Petria- Sa auzim doar de bine!
Vasile Baghiu- Ca il stimati pe Paul Goma este demn de toata stima in ce va priveste, domnule Cristea-Enache, dar ca il stimati si pe Ioan Es. Pop cel care a scris note informative la Securitate nu mai are logica in lumea noastra romaneasca inca neeliberata de comunisti… Inteleg ca va place poezia lui, dar nu inteleg sa il felicitati pentru o marturisire venita dupa 20 de ani si din care nu aflam nici macar ce s-a intamplat cu colega turnata… Mai intai reprosurile, abia dupa aceea felicitarile, iar acestea din urma pot chiar sa lipseasca. E dreptul dumneavoastra sa il premiati, dar este si dreptul altora de a vedea in acest gest un fel de “a te face ca nu vezi” cum stau lucrurile. Daca il stimati pe Goma, de ce nu spuneti despre el ca daca ar primi premiul Nobel ar fi “cea mai frumoasa chestie pentru literatura romana din cate se pot imagina in acest moment”?
Daniel Cristea-Enache- Acum, dragă domnule Baghiu, doar nu vreţi ca pe toţi cei pe care-i stimez să-i propun la Premiul Nobel… Discuţia devine neserioasă.
Vasile Baghiu- Ziceam numai asa… Cele bune, domnule Cristea-Enache!
Daniel Cristea-Enache- Vă explic. Norman Manea este cel mai cunoscut scriitor român din lume, la ora aceasta. Este cel mai tradus, cel mai apreciat, cel mai premiat ş.a.m.d. Dar el, ajungînd la acest statut, continuă să scrie în limba română. Nu are comportamentul scriitorului român “ajuns” (gen Petru Popescu), care trece la engleză fiindcă româna e prea “strîmtă”. La Manea, e invers. A ajuns deja la un statut foarte înalt, dar el continuă să scrie în limba română. Asta e ceva minunat pentru literatura noastră şi pentru limba română: că un scriitor cu şanse de a lua Nobelul scrie în limba română. Herta Muller scria şi scrie în limba germană. Prin urmare, domnule Baghiu, din punctul meu de vedere, dacă Manea ar primi Nobel-ul, asta ar fi “cea mai frumoasă chestie pentru literatura română din cîte se pot imagina în acest moment”.
Daniel Cristea-Enache- Din păcate, Paul Goma nu cred că mai are vreo şansă la Nobel, după ce a luat Herta Muller. Nu e vorba că ar merita sau n-ar merita. Bineînţeles că ar merita. Dar merită şi să fim realişti.
Daniel Cristea-Enache- Şi vă amintesc, domnule Baghiu, că am fost singurul critic român care, la trecutele alegeri de la USR, am cerut public USR să-şi normalizeze relaţiile cu Paul Goma şi Norman Manea şi să le ofere acestor doi scriitori acea elementară datorie de recunoştinţă pentru ceea ce au făcut ei.
Daniel Cristea-Enache- Aşa că nu ţine la mine strategia de a-l contrapune pe Goma Hertei Muller, pe Herta Muller lui Manea, pe Norman Manea lui Goma, pe Paul Goma lui Breban, şi pe Nicolae Breban lui Tudoran. Eu îi preţuiesc pe toţi aceşti scriitori, fiindcă i-am citit. Înainte ca unul sau altul să-şi dea cu părerea despre un scriitor, ar fi dezirabil să-i citească opera.
Daniel Cristea-Enache- Aşa că, oameni buni, puneţi mîna şi citiţi “unelte de dormit” de Ioan Es. Pop 🙂 Tschuss!
Vasile Baghiu- Draga domnule Cristea-Enache, ii citesc si eu pe fiecare dintre scriitorii pomeniti si aveti dreptate ca nu este cazul sa-i opunem unii altora (desi critica trebuie sa faca si aceasta), dar nu pot sa nu observ ca pentru Paul Goma fie nu a fost niciodata momentul din punctul de vedere al lumii literare romanesti in majoritatea ei, fie, cum se intampla acum (intr-un mod cinic, as zice), momentul deja a trecut.
Vasile Baghiu- Mai vorbim, sper, si cu alta ocazie…
Daniel Cristea-Enache- Deci mica şmecherie publicitară a dlui Petria n-a funcţionat 🙂
Alexandru Petria- Nu a fost nici o mica, nici mare smecherie publicitara. Am procedat cum cred ca ar trebui sa procedeze oricine care crede in ceva, domnule Daniel Cristea-Enache.
Daniel Cristea-Enache- În ce credeţi dvs., domnule Petria? În faptul că un volum foarte bun de poezie nu merită premiat de un juriu literar?
Alexandru Petria- Iar ne intoarcem de unde am plecat?
Daniel Cristea-Enache- Trebuie să recunoaşteţi că discut aici numai cu oameni tari şi foarte încăpăţînaţi (de la Flori Bălănescu la Laszlo Alexandru şi la Alexandru Petria) – şi totuşi autonomistul esteticului nu se lasă.
Laszlo Alexandru- Sa mai spun odata ca un premiu e mai mult decit examinarea unui text?
Daniel Cristea-Enache- La voi, din păcate, e mai pu
Laszlo Alexandru- D.C-E. se vede ca aplica strategia: “cine vb. ultimul, ala are dreptate”.
Daniel Cristea-Enache- La voi, din păcate, e mai puţin decît examinarea unui text. Dl Petria nici măcar n-a citit cartea 🙂
Alexandru Petria- Llosa vorbea de colaborationisti numindu-i ticalosi, domnule Daniel Cristea-Enache.
Daniel Cristea-EnacheCurajul, domnule Petria, nu e să-l ataci pe Ioan Es. Pop, care a recunoscut colaborarea cu Securitatea. Ce să zic, mare curaj să-l înjuri pe Pop… Curajul e să reacţionezi la porcării şi la mizerii cînd acestea se întîmplă să-ţi treacă pe sub ochi.
Alexandru Petria- Nu l-am atacat pe Ioan, domnule Daniel Cristea-Enache. S-a atacat singur in momentul in care a facut pactul cu Securitatea.
Laszlo Alexandru- Curajul nu e sa-l ataci pe Ioan Es. Pop, care a recunoscut colaborarea cu Securitatea. Curaj e sa te miri ca Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache si Bogdan Cretu au premiat, dupa o revolutie anticomunista, cu oameni impuscati pe strazi, pe un fost turnator la Secu. Iar daca te miri de asta in gura mare, te asteapta vreo 200 de comentarii alunecoase, intr-o singura zi: de la cele defensive, la cele explicative, ironice ori autobiografice. Oare cine mai crede ca poate transforma Romanika intr-o enclava si ca-i poate impune judecata strimba, dar perseverenta?…
Alexandru Petria- Ipotetic, sunt in locul lui Ioan Es Pop si regret pata trecutului: multumesc juriului pentru alegere si refuz premiul. Doar ma caiesc, nu?
Daniel Cristea-Enache- Dvs. aveţi dreptul să fiţi maximalist etic, domnule Laszlo Alexandru. Fiindcă aţi fost la Revoluţie. De aceea vă respect sută la sută. Dar de greşit, tot greşiţi. Asta este opinia mea şi ea n-are nici o legătură cu “cariera”, sau cu “beneficiile”, sau cu “avantajele”, sau cu orice altceva aţi dori să-mi atîrnaţi, printr-un proces de intenţie. Opinia mea este una, sută la sută, de critic literar. Pentru restul opiniilor, care cad alături de domeniul literaturii şi al criticii pe marginea ei, există suficient spaţiu de exprimare. Pentru asta aţi ieşit în stradă la Revoluţie, să existe libertatea în care principiile şi criteriile să fie aplicate corect.
Balanescu FloriAm lipsit citeva ore (ca nu stam toata ziua pe fb) si am gasit peste o suta de comentarii in plus; Traiana Eliza sa stie ca eu si dl Petria, de exemplu, nu aveam in 1989 virsta de 29-30 de ani, cit pare sa aiba dnei acum, si ca nu este niciodata prea tirziu sa te revolti 🙂 pe de alta parte, i-as ruga pe cei care ne tot dau peste nas ca nu am citit cartea premiata sa faca bine sa vada de unde a pornit totul, e vorba de context (aici s-ar putea citi/ cita eventual din opera psiholingvistei Tatiana Slama-Cazacu); m-a obosit invirtitul nostru in cerc, e cam ca la manej, in puscarie; parerea mea e sa ne dam masura pe subiect in texte de autor, ca tot nu reusim sa fim “constructivi”; la buna reintilnire! P.S. treaba asta cu “N-am avut si noi un Havel” e din ce in ce mai deranjanta!
Daniel Cristea-Enache- Cînd o să apăr un colaboraţionist sau un informator lipsit de valoare literară, atunci să-mi săriţi toţi în cap. Chiar vă rog 🙂
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, si eu mi-am riscat pielea la Revolutie.
Daniel Cristea-Enache- Pentru că voi trei (dna Bălănescu, dl Alexandru şi dl Petria) vedeţi numai informatorul. Eu văd şi scriitorul. Eu nu spun că Ioan Es. Pop n-a fost informator. Eu spun că e un poet extraordinar şi că volumul lui e foarte bun. Voi, în schimb (nu şi dl Petria, care s-a corectat), spuneţi numai că a fost informator. De poet nu vă interesează cîtuşi de puţin. Dna Bălănescu a spus-o limpede.
Daniel Cristea-Enache- Deci, dintre noi trei (FB, LA şi DCE), cei care segmentează profilul lui Pop şi aruncă o parte consistentă din el sînt primii doi. Viaţa unui om, ca şi opera unui scriitor, reprezintă o rezultantă. Cei doi (FB şi LA) iau un segment şi-l proiectează asupra întregului parcurs şi portret.
Daniel Cristea-Enache- Ştiu, domnule Petria.
Daniel Cristea-Enache- Aţi ieşit pentru că nu mai suportaţi minciuna aia generalizată, corect?
Daniel Cristea-Enache- Şi atunci, de ce unii de pe-aici nu se referă deloc la valoarea poetului şi a volumului în chestiune?
Alexandru Petria Ma retrag, domnule Daniel Cristea-Enache. Fizic. Merg sa ma culc. Noapte buna tuturor!
Laszlo Alexandru- Imi place diversiunea lui D.C.-E. cu “segmentatul” personalitatii lui Ioan Es. Pop. Adica eu l-as segmenta, ca nu-i vad talentul, iar nu cei 3 critici care, atribuindu-i premiul, refuza sa-i vada partea de turnator la Securitate. Tare as vrea sa stiu, in Occidentul civilizat, dupa al doilea razboi mondial, citi colaboratori au primit premii publice, in numele talentului?
Daniel Cristea-Enache- Nu merge comparaţia, domnule LA. Au trecut 20 de ani de la Revoluţie.
Alexandru Petria- Ba merge comparatia, domnule Daniel Cristea-Enache.
Balanescu Flori- Domnule Daniel Cristea-Enache, nu fac analiza sau critica literara, eu ma ocup de istorie, de istoria recenta, si de reflexele in contemporaneitate ale “faptelor inaintasilor”, unii cam de virsta mea! Vreau sa fiu treaza in lumea mea. Daca mai multi critici literari si scriitori spun ca Ioan S. Pop este un poet bun merg pe mina lor. De aceea am spus ca din perspectiva care ma intereseaza nu conteaza ca este un poet valabil, de vreme ce… nu mai reiau; poate ca acest gen de “socializare” este, de fapt, nesanatos; nu ne ingaduie sa fim calmi, sa meditam serios deasupra paginii noastre; ne uzeaza. Noapte buna! (sunteti baieti mari, descurcati-va! eu nu tutuiesc pe nimeni din proprie initiativa, oricare ar fi diferenta de virsta) Cit il priveste pe Valeriu Cristea – merg pe mina citorva care l-au cunoscut si pe care ii creditez – cred ca a fost un om onorabil si un critic bun.
Laszlo Alexandru- Acolo au fost eliminati din viata publica. Aici nimic. Ok. Am inteles si asta, cu greu. “Sa nu cream alte victime” etc. etc. Da’ acuma nici asa: sa-i pui in virful bucatelor, sa le dai premii si binecuvintari. Exista ceea ce se cheama bun-simt public, care nu inghite asta, chiar daca ii lipsesc cuvintele mestesugite pentru a protesta…
Daniel Cristea-Enache- Perfect de acord, dragă doamnă Bălănescu. Noapte bună!
Alexandru Petria- Noapte buna!
Daniel Cristea-Enache- Domnule Laszlo Alexandru, sînteţi critic literar. Maximalist etic, dar critic literar. Aţi citit volumul lui Ioan Es. Pop? Aţi citit vreodată un volum de poezie de Ioan Es. Pop?
Daniel Cristea-Enache- Noapte bună, domnule Petria.
Sophye Dagmar- Dl D Cristea Enache, tot respectul pentru alegerea poetului! tot respectul pentru modul in care il sustineti pe Ioan Es Pop, a carui poezi o stiu foarte bine….se pare ca ar cam trebui un Kogalniceanu: ,,vom critica opera , iara nu persoana”! Pai, aici e vorba de evaluare estetica, aceasta a stat la baza selectiei…la cata maculatura apare, pe post de ;;mare creatie post-postmoderna” cred ca e cazul sase recunoasca adevaratii scriitori,
Daniel Cristea-Enache- Hai că numai pe încăpăţînatul suprem, domnul Laszlo Alexandru, mai trebuie să-l conving 🙂
Daniel Cristea-Enache- Dar am un atu, domnule LA. Sînteţi un om cinstit.
Daniel Cristea-Enache- Dacă aţi citit poezie de Ioan Es. Pop, nu puteţi spune că e poezie slabă, sau mediocră, sau oarecare.
Daniel Cristea-Enache- Deci, dacă aţi citit vreun volum de Ioan Es. Pop pînă acum, aţi pierdut partida 🙂
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, e o discutie intre catari care se respecta!
Laszlo Alexandru- Domnule Daniel Cristea-Enache, orice fost turnator beneficiaza de democratia de azi, de libertatea cuvintului, de harul talentului etc. Asta i-a adus, chiar si aceluia, revolutia din 89. Dar premierea publica presupune recomandarea lui ca exemplu, in societate. Ceea ce ati facut dvs., in trei, acolo, este o fapta adinc blamabila, nedemna de o democratie decenta. Asa ceva nu se mai regaseste nicaieri, in Occident.
Daniel Cristea-Enache- Dvs., domnule Petria, aţi recunoscut că-i un mare poet, gata, la culcare, că sînteţi obosit… Noapte bună!
Laszlo Alexandru- Celine e un foarte bun prozator. Si-a scris si publicat cartile mai departe dupa razboi. Dar n-a primit premii, ci a fost batut cu oua clocite si rosii in public.
Daniel Cristea-Enache- Inexact. Premierea unui volum foarte bun de poezie presupune standarde profesionale ridicate, şi pentru critică, şi pentru cititori, şi pentru toată lumea.
Daniel Cristea-Enache- Celine trebuia premiat. Mai tîrziu, acest lucru a fost recunoscut.
Daniel Cristea-Enache- N-a fost şi chestia aia spectaculoasă cu “Jos labele de pe Celine!”?
Daniel Cristea-Enache- Domnule LA, aţi citit pînă în 2011 vreun volum de poezie de Ioan Es. Pop?
Daniel Cristea-Enache- Vedeţi că sînteţi un om cinstit? Nu vreţi să-mi răspundeţi la întrebarea asta, fiindcă o anticipaţi pe următoarea 🙂
Laszlo Alexandru- Distinctia clara a facut-o deja N. Manolescu, intr-un moment de luciditate. (Ca pe urma are si momente cu interese conjuncturale, asta-i altceva…) Soluţia problemei constă în luciditatea disocierii. Opera îşi poate continua netulburată destinul, chiar şi fără abuzivele monumente glorioase, înălţate întru veneraţia nemernicului. “Una e una şi alta e alta: a-l tipări şi citi fiind normal, a-l celebra nu e normal. Într-un caz [al lui Céline], avem în vedere cea mai originală operă de romancier de la aceea a lui Proust încoace, în celălalt, tratarea personalităţii autorului ca un exemplu pentru urmaşi. Reticenţa unora de a-l da drept model este explicabilă, cîtă vreme spaţiul public nu coincide cu acela al istoriei literare.”
Daniel Cristea-Enache- Dar ce, noi îl recomandăm pe Pop ca exemplu pentru urmaşi? Nici pomeneală. Noi premiem un volum foarte bun semnat, întîmplător, de Ioan Es. Pop. Putea să fie oricine în locul lui Pop. Criteriul e acelaşi.
Daniel Cristea-Enache- Domnule LA, v-am pus de două ori aceeaşi întrebare. Vă rog, răspundeţi-mi la ea.
Laszlo Alexandru- Un premiu, la fel ca o includere in manualul scolar, ca o statuie, ca o denumire de bulevard etc. – are/au valoare de exemplu pozitiv. In plan social.
Daniel Cristea-Enache- V-am înduioşat, recunoaşteţi. Un critic care se bate atît pentru un scriitor nu prea poate fi băgat în oala vreun interes personal.
Daniel Cristea-Enache- Ce bine: l-am comentat pe Ioan Es. Pop şi într-un manual. Înseamnă că sînt coerent 🙂
Laszlo Alexandru- Dv. va bateti acum nu pt. Ioan Es. Pop, ci pentru imaginea proprie, care a iesit cam shifonata dupa aventura asta. Ati calcat strimb si, ca sa va scoateti, incercati sa schimbati norma publica. Asa face si gainarul in instanta: da’ ce, dom’ judecator, toata lumea fura gaini in Romania, de ce va luati tocmai de mine??…
Daniel Cristea-Enache- Un mare poet avem după 1990, dragă domnule LA, fiindcă celălalt a murit de tînăr.
Alexandru Petria- Cristian Popescu?
Laszlo Alexandru- Ma tem ca incercati o dubla diversiune. Sa-mi puneti dv. intrebari mie, si normal ar fi invers. Ca doar n-o sa-i luati la intrebari pe toti oamenii din Romania care se mira in gura mare ca ati dat premiul unui turnator, nu?
Daniel Cristea-EnacheNu cred că imaginea mea a ieşit şifonată… Dimpotrivă, simt că am ieşit foarte bine, dacă mă iau după comportamentul de recalibrare al dlui Petria, după ultimul comentariu al lui Flori Bălănescu, şi chiar după efortul dvs. vizibil de a nu spune că aţi citit/ n-aţi citit Ioan Es. Pop 🙂
Daniel Cristea-Enache- Evident, Cristian Popescu.
Laszlo Alexandru- Si a doua diversiune: dati de pereti usile deschise. Nici o secunda n-am contestat gustul dv. estetic, in alegerea premiantului, ci maturitatea si responsabilitatea dv. publica.
Daniel Cristea-Enache- Deci, ca să zic aşa, esteticeşte alegerea a fost bună?
Daniel Cristea-Enache- De ce folosiţi cuvinte tari, domnule LA? De ce “diversiune”?
Daniel Cristea-Enache- Chiar mă credeţi un diversionist?
Laszlo Alexandru- Nu eu am fost in comisie, pt. a face judecati estetice. Oricum doar ele, aplicate izolat, falsifica. Mai ales cind aduc o recompensa publica, sociala.
Laszlo Alexandru- Domnule D.C.-E., am impresia limpede ca batem apa in piua. Dv. ati inteles inca de-acum citeva ore despre ce e vb.
Daniel Cristea-Enache- Da, sînteţi redutabil, cinstit şi coerent. Eu am dreptate pe culoarul meu, dvs. aveţi dreptate pe culoarul dvs. Eu nu vreau să vin cu culoarul meu estetic peste culoarul dvs. moral. Dvs. vreţi inversul.
Daniel Cristea-Enache- Ceea ce mi-aş dori, de acum încolo, de la dvs. ar fi să nu mai îmi faceţi procese de intenţie, aşa cum mi-aţi făcut cînd am susţinut poziţia Academiei în cazul Breban. Aţi spus că am susţinut poziţia Academiei fiindcă sînt angajat la un institut al Academiei. Unu, nu sînt angajat, sînt într-un colectiv de cercetare. Doi, şi dacă eram, şi dacă nu eram, tot susţineam poziţia Academiei fiindcă – în acord cu principiile şi citeriile mele – era corectă.
Laszlo Alexandru- Culoarul dv. “estetic” se aplica doar in Ro. Si doar atita vreme cit mai sint la decizie oamenii de-atunci, care dilueaza lucrurile, pentru a-si mai prelungi imaginea: o luna, un an, cinci ani. Poate chiar zece. Dar dv. sinteti om tinar, cu respiratie lunga. Sint convins ca, dupa ce-o aruncati pe bunica din tren, o sa va adaptati ideile. Din mers.
Daniel Cristea-Enache- Al doilea proces de intenţie pe care mi l-aţi făcut a fost că am criticat poziţia lui Nicolae Manolescu la USR fiindcă mi-a luat rubrica de la RL. N-a fost ocazie, în ultimii ani, în care să nu-i mulţumesc public lui Nicolae Manolescu pentru rubrica de la RL. Am scris şi un text despre asta, în “Suplimentul de Cultură”, introdus în volumul meu “Cinematograful gol”.
Daniel Cristea-Enache- Dacă mă credeţi atît de adaptabil, veţi fi surprins că nu mă adaptez la opiniile dvs.
Laszlo Alexandru- Sint un om cu multa rabdare. Am vazut conversiuni si mai spectaculoase, cu trecerea timpului. Si sint un tip optimist (fara asta n-am avea ce cauta la catedra.)
Daniel Cristea-Enache- V-aţi obişnuit să vedeţi în jur numai găinari, numai oameni cu interese, numai oameni care mint, numai oameni care fac diversiuni. Şi cînd cineva nu intră în schema asta de reprezentare, deveniţi nervos. Nu, domnule LA. Ar trebui să fiţi bucuros de întîlnirea noastră.
Daniel Cristea-Enache- Eu mă bucur de întîlnirea cu un om cinstit şi încăpăţînat; şi chiar dacă m-aţi mai şi insultat, insultele au trecut pe lîngă mine undeva în spate. Înţelegeţi?
Laszlo Alexandru- Nu, n-am zis ca-l criticati pe N.M. “fiindca”. Am marcat doar ca unul (Simion) continua sa va plateasca, pe cind celalalt si-a retras sprijinul. Dar era chestie de imprejurare, nu de cauza.
Laszlo Alexandru- Bucuria conversatiei e reciproca. Neplacerea premierii lui Ioan Es. Pop ramine. Acuta.
Daniel Cristea-Enache- E binevenită precizarea. Mulţumesc, e o nuanţă importantă asta cu “împrejurarea”. Dar, dacă nu mă plătea “Simion” la Institut, mă plătea altcineva. Înţelegeţi?
Daniel Cristea-Enache- Şi asta nu fiindcă pe mine mă poate plăti oricine şi eu aş fi dispus să fiu cumpărat sau închiriat.
Laszlo Alexandru- Fireste. Ar fi fost o alta imprejurare. Dar atunci a fost asta. Deci n-am gresit prezentind faptele.
Daniel Cristea-Enache- Inexact. Am contract cu Institutul din 2008, iar povestea cu Breban a fost – cînd? În 2011. După 3 ani.
Laszlo Alexandru- Si in 2011 nu mai aveati contract cu Institutul?
Daniel Cristea-Enache- Întreruperea rubricii la RL a fost în mai 2009 şi ştiţi cărui fapt se datorează. Are vreo legătură cu poziţia mea din 2011 în cazul Manolescu/USR vs. Breban?
Daniel Cristea-Enache- Am şi acum contract cu Institutul. Ce voiam să vă sugerez e că una nu are legătură cu alta.
Laszlo Alexandru- In 2011 aveati contract cu Institutul, dar nu cu “Rom. lit.”. Eu asta ziceam. Am gresit?
Daniel Cristea-Enache- Adică eu nu pot să critic în veci nici un enunţ al lui Nicolae Manolescu, fiindcă, nemaiavînd rubrica la RL, o să-mi faceţi dvs. proces de intenţie?
Laszlo Alexandru- Pentru unii are, pentru altii n-are. Eu, oricum, n-am tras concluzii. Am prezentat fapte.
Daniel Cristea-Enache- Şi, pe de altă parte, nu pot să zic nimic bun de o poziţie a Academiei, fiindcă, avînd contract cu “G. Călinescu”, o să-mi faceţi dvs. proces de intenţie?
Laszlo Alexandru- Vai de mine! Va descurcati f. bine in criticarea lui Manolescu si ma straduiesc chiar sa va fac o concurenta acerba 🙂
Laszlo Alexandru- As fi curios sa va vad criticind, cu aceeasi tenacitate, si o pozitie a Academiei…
Daniel Cristea-Enache- Dacă o poziţie a Academiei mi se va părea greşită, o voi critica.
Daniel Cristea-Enache- Dacă un lucru făcut de USR mi s-a părut bun, l-am lăudat. (Gala Poeziei de anul trecut.)
Laszlo Alexandru- asta e minunat.
Laszlo Alexandru- da, e adevarat. asta e dovada ca nu sinteti un tip bornat.
Daniel Cristea-Enache- Cînd vi se pun în faţă fapte şi argumente, o daţi pe ironie.
Laszlo Alexandru- era doar pe jumatate ironie. cealalta jumatate era “pe bune”.
Daniel Cristea-Enache- Sînteţi încăpăţînat, I like it.
Daniel Cristea-Enache- Şi eu sînt. Dacă vi se pare că nu sînt corect în ceea ce fac/spun/ scriu, penalizaţi-mă.
Daniel Cristea-Enache- Dar procese de intenţie e foarte uşor să fabrici, pentru oricine.
Daniel Cristea-Enache- Revenind: aţi citit vreun volum de poezie de Ioan Es. Pop?
Laszlo Alexandru- V-am penalizat, fara complexe, si pina acum. Stiti unde mi-am dobindit tenacitatea?
Daniel Cristea-Enache- Unde?
Laszlo Alexandru- Va spun. In 1988-1989 am provocat o rascoala, printre studentii de la Filologia din Cluj. Am ajuns cu un memoriu colectiv la CC al UTC. Am amenintat ca venim, toata grupa, cu pancarte, sa protestam la Bucuresti. Era pe finalul dictaturii, cind altii stateau la coada la lapte…
Daniel Cristea-Enache- Vă urmăresc.
Laszlo Alexandru- In anchetele de-atunci: securisti, activisti PCR (si erau f.f. buni, cei din Buc.), profi univ. etc. etc. au aplicat toate metodele sofiste cu putinta. Aia a fost de fapt adevarata scoala a logicii! Si a prudentei in vorbire. Si a controlarii nervilor…
Daniel Cristea-Enache- Înţeleg.
Daniel Cristea-Enache-Şi de atunci nu mai suportaţi intelectualii românii care se refugiază în sofisme.
Laszlo Alexandru- A fost interesant sa vezi la lucru o gramada de tipi: mai mari, mai tari, inteligenti brici (unii), altii cu tupeu… Si tu sa stii ca esti cu dreptatea in brate, dar nici nu poti deschide gura decit pe sfert si doar in momentele potrivite 🙂
Laszlo Alexandru- Mda. Nu ma mai impresioneaza soclurile. Le-am infruntat cind imi riscam pielea – in libertate fiind chiar ca nu ma conving doar prin parada externa.
Laszlo Alexandru- buna dimineata. a trecut si noaptea asta…
Daniel Cristea-Enache- Împing la extrem, şarjez. Dacă Laszlo Alexandru, pe care îl respect şi care, în opinia mea, e un om cinstit, vine şi spune “Ioan Es. Pop e un poet slab”, iar “Robinho”, pe care-l dispreţuiesc sută la sută, vine şi spune “Ioan Es. Pop e un poet foarte bun”… Eu cui o să-i dau dreptate în situaţia aia, domnule LA?
Daniel Cristea-Enache- Norocul meu e că LA nu-i un critic atît de amator încît să spună că Es. Pop e un poet slab, iar “Robinho” nu e un critic atît de profi încît să spună că Ioan Es. Pop e un poet excepţional 🙂
Laszlo Alexandru- 1) Robinho trebuie neglijat si dispretuit. Nu se face polemica impotriva pseudonimelor. Schimbul de opinii presupune asumarea acestora, altfel vorbim degeaba.
Daniel Cristea-Enache- V-am dat un exemplu şarjat, ca să vedeţi extremele.
Laszlo Alexandru- 2) Poetul Ioan Es. Pop poate fi bun pentru unii, slab pt. altii. Lovinescu, “mutatia valorilor estetice” etc. etc.
Daniel Cristea-Enache- Dacă mă veţi înţelege asupra “extremelor”, mă veţi înţelege şi în ceea ce priveşte “mediocritatea” dintre ele.
Daniel Cristea-Enache- Pentru dvs. cum e? Sincer. Cinstit cu dvs. înşivă.
Laszlo Alexandru- 3) Chiar daca, prin absurd, Ioan Es. Pop ar fi excelent pt. toata lumea, nu se distribuie recompense publice catre fosti turnatori. Din motive de corecta configurare a modelului social.
Daniel Cristea-Enache- He-he (Preda), nu-vreţi-să-spu-neţi.
Michael Haulica- Daniel, sînt convins că dacă ai fi chemat în juriul care acordă Premiul Poetul Anului sau Poetul Neamului vei avea în vedere multe criterii… Decoamdată, pentru cel mai bun volum de poezie mi se pare normal că te-ai uitat doar în cuvintele cărții. Altfel ar fi fost caraghios. Ați fi premiat volumul X drept “cel mai bun volum în afară de al lui Ioan Es Pop, pe care nu l-am luat în considerare pentru că autorul are bube la dosar”. Așa, ca să mai echilibrăm puțin opiniile.
Daniel Cristea-Enache- Cum este pentru dvs. personal, pentru LA? Nu vă fie frică, nu fac nici un sofism.
Laszlo Alexandru- He-he… Preda nu se preda…
Daniel Cristea-Enache- Nu mă lăudaţi prematur, pînă nu-l conving şi pe LA.
Daniel Cristea-Enache- E ăl mai al dracului preopinent 🙂
Daniel Cristea-Enache- Aţi tot evitat răspunsul la întrebarea mea, domnule LA.
Laszlo Alexandru- Problema in discutie nu e daca eu l-am citit sau nu pe Ioan Es. Pop. Nu e nici macar daca-mi place sau nu Ioan Es. Pop. Eu sint un observator din provincie, care are toate motivele de-a fi nemultumit de decizia unui prestigios juriu din Capitala. Nu rasturnam ordinea de prioritati in discutie, pentru a atenua punctul de plecare.
Daniel Cristea-Enache- Ei, să destupăm şampania! L-aţi citit şi, vai!, v-a cam plăcut poezia lui Pop.
Daniel Cristea-Enache- Că nu vă iritaţi dvs. pentru un mediocru idiot premiat de alţi mediocri idioţi…
Laszlo Alexandru- Cine face cui procese de intentie? 🙂
Daniel Cristea-Enache- Ştiţi bine că nu e. La dvs. era ceva nasol. La mine e ceva frumos.
Laszlo Alexandru- Nu cred ca sint iritat. Cred ca se discuta, destul de rational, o problema de principiu.
Daniel Cristea-Enache- Îmi vorbiţi de principii. Eu vă vorbesc de ceea ce aţi simţit dvs. cînd aţi citit poezia lui Pop, în urmă cu mulţi ani, şi mai apoi.
Laszlo Alexandru- La mine e nasol? Da’ ce, eu am dat premiul? 🙂
Daniel Cristea-Enache- La dvs. a fost nasol procesul de intenţie pe care mi l-aţi făcut.
Daniel Cristea-Enache- Fiind dvs. ardelean, iar eu regăţean, sînteţi puţin mai serios şi mai lent în reacţii.
Laszlo Alexandru- Pai, la dv. a fost o intentie… materializata: premiul. Asa ca procesul meu a fost – daca – pe fapte, nu pe intentii.
Daniel Cristea-Enache- Ca să exprim rapid ce simţiţi dvs. acum: am ajuns în faza unei comunicări profunde, dincolo de rahaturile obişnuite şi de chestiile uşurele care le însoţesc. Mi-aţi povestit chestia din 1988. N-o povestiţi chiar oricărui idiot şi chiar oricărei lichele.
Daniel Cristea-Enache- Deci nu vă mai întoarceţi acum din drumul făcut împreună.
Daniel Cristea-Enache- Afurisit e omul ăsta…
Alexandru Petria- Oameni buni, nu v-ati culcat?
Alexandru Petria- Si maine… azi e o zi.
Laszlo Alexandru- Omul bun nu s-a culcat…
Daniel Cristea-Enache- Să se supere domnul LA, să mă facă cu ou şi cu oţet, să dea cu mine de pămînt. Are tot dreptul. Dar asta nu schimbă cu nimic nici valoarea poeziei lui Pop, nici receptarea acestei poezii de către mine.
Alexandru Petria- Am tras un pui de somn si sunteti tot aici…
Daniel Cristea-Enache- Ce nevinovat e domnu’
Daniel Cristea-Enache- …Petria.
Laszlo Alexandru- Pai domnu’ Petria… aicia functioneaza asa… ca daca dl. D.C.-E. se duce la culcare, inseamna ca poezia lui Pop nu-i geniala… si ca ei au facut o porcarie premiind un turnator la Secu. Asa ca va sta sa-mi explice, pina la urmatoarea sedinta de premieri, anul viitor, ca el are dreptate si Pop e mare poet…
Laszlo Alexandru- Subiectul discutiei noastre este unul singur: merita un turnator la Securitate sa fie premiat, indiferent de valoarea poeziei sale? Raspunsul meu e foarte simplu: NU. Si tot ce-i in plus, e de la D.C.-E. pentru a dilua problema si a abate atentia.
Daniel Cristea-EnacheVreau să răspundeţi la chestia asta inutilă, secundară, complet în afara subiectului: v-a plăcut poezia lui Pop, domnule LA?
Daniel Cristea-Enache- Ardeleanul obstinat n-o să răspundă în veci la întrebarea asta, fiindcă nu vrea să mintă.
Daniel Cristea-Enache- Deci i-a plăcut, tu-i neamul nevoii!
Daniel Cristea-Enache- Şi cum naiba să nu-i placă?
Laszlo Alexandru- Aveam 23 de ani, era seara de 22 dec. 1989 si marsaluiam catre centrul Clujului, alaturi de citeva sute de oameni. Din fata noastra s-a deschis foc automat. In stinga mea, la vreo citiva metri, a cazut o fata superba, cu parul lung, tot de 23 de ani, impuscata in zona inimii. A horcait citeva minute, pina am scos-o din zona de foc. Apoi a murit.
Laszlo Alexandru- Pardon: 21 decembrie 1989.
Laszlo Alexandru- si de-atunci gindirea mea actioneaza pe o baza etica. am vazut ca estetica nu face o ceapa degerata in fata gloantelor.
Daniel Cristea-Enache- Şi, în virtutea acelei experienţe şi a semnificaţiei pe care i-aţi dat-o, un volum de poezie care vi se părea bun acum nu vi se mai pare?
Alexandru Petria Jos cu palaria, Laszlo Alexandru!
Daniel Cristea-Enache- Nimeni nu mă poate prinde pe mine că aş fi făcut, ever, o porcărie. Că aş fi minţit cu ceva. De greşit am mai greşit, ca oricine. Dar, domnule LA, oricît de al dracului aţi fi, pe mine nu mă puteţi prinde.
Daniel Cristea-Enache- De aceea eu sînt credibil. Şi îmi folosesc credibilitatea nu ca să mă unflu în pene, ca alţii; ci ca să răsplătesc meritul literar şi să penalizez impostura literară.
Alexandru Petria- Daniel Cristea-Enache, Laszlo Alexandru- sunteti de 10, sunteti sublimi, dar nu sunteti somnorosi?
Alexandru Petria- Doina Uricariu a scris pe wall la dansa pe FB referitor la postarea mea “Cred că anul acesta două jurii au dat un grav semnal privind starea morală a României, declinul valorilor și confuzia letală a ierarhiilor, priorităților și recompenselor din spațiul românesc. Indiferent de valoarea excepțională sau peste medie a cărților publicate de Ioan groșan și Ioan S. Pop, dacă aș fi făcut parte din juriul asociației scriitorilor și cel care l-a încoronat pe Poetul- Omul Anului, aș fi votat împotriva acestor premieri și aș fi argumentat cu voce tare, pe față, de ce nu votez.Este aberant să te ascunzi după dicotomia care desparte creatorul de om și faptele scriitorului de faptele scrise ale turnătorului. Voi continua această pledoarie și.. vehement, vă asigur și fără nici o invidie.Președintele juriului trebuia să ia atitudine clară, așa trăim în același ghiveci călugăresc de decenii și lăsăm să treacă un singur model, derizoriul, demagogia, delațiunea, devălmășia, dictatura nimicului și nimicniciei. Or fi fructele frumoase , ce dacă sunt viermănoase… Nu discut cât de mari sau de excepționale sunt cărțile.Cu siguranță au apărut în anul 2011 sau 2010 volume peste aceste evenimente textuale.dar să premiezi doi scriitori într-un an care au dosare de colaboratori ai Securității este jenant, descalificant și pentru juriile premiatoare și pentru autorii care au făcut o continuă campanie de victime de parcă le-ar fi pus Securitatea pistolul la tâmplă
Știu ce înseamnă presiunea securității asupra generației mele și a promoțiilor de scriitori debutanți după anii 70. Refuzai, puteai fii șef de promoție, adio burse internaționale, catedra, posturi de funcționar, doctorate, funcții…dar puteai refuza. Trebuia să refuzi. Dacă n-ar fi fost arivismul, părerea că ești bun și e păcat de tine să nu ieși în față. Scuze peste scuze.Și o șleahtă de consolatori în jur, grăbiți să șteargă… rănile conștiinței turnătorului. vă rog să verificați câți scriitori nu au ratat croaziere internaționale, călătorii pe banii Uniunii, după 90 și înainte și veți număra mulți turnători care vor produce …penitențe post festum. nu dau doi bani pe toate penitențele lor și nici pe premiile pe care le acumulează… mereu îndreptățiți să joace când rolul lui Iuda, când cel al lui Dumnezeu…în laica literatură. Citiți-le cărțile. Le puteți adora, dacă ați fi citit mai multe cărți ați fi …mai calmi în vehicularea superlativelor. Nu mă interesează exemplele din alte literaturi, nu e vorba de prietenia lui X cu președintele Castro, etc. nu discut ispitele stângii, credința în stânga sau dreapta. Un popor are nevoie de repere la un moment dat. Și de etichete limpezi. Celine e clar un scriitor mai mare decât premiații noștri cărora nu le sare nimeni la beregată. Dar celine a trecut prin carantina anilor în care li s-a spus clar francezilor, tipărit anume, că a fost COLLABO.
Am citit și schimbul de replici, lung de pe postarea domnului Petria. Ar fi multe de spus, de nuanțat, în cel mai civilizat dialog.Nimeni nu a citat din autorul premiat versuri sau poeme care îți taie respirația…estetică.Moral, lucrurile sunt clare. Dar și esteticul și moralul se judecă în România cu unități de măsură diferite. Și cu o marjă extrem de relativă și subiectivă a criteriilor. ce e valabil pentru un autor, devine interpretabil pentru altul, subiectivitatea primează și s-a transformat în ideologia de consum curent. Noi și ai noștri și criteriile hic et nunc.Ne susținem relativismul și autonomia esteticului cu Knut Hamsun și alții.Într-un teren minat de cinism și colaboraționism. Apoi același mănunchi de decidenți premiază. Regret că Eugen Simion a fost președinte în două jurii care au premiat scriitori talentați, foști colaboratori ai Securității.Vă rog nu confundați colaborarea cu Securitatea cu condiția de homosexual.avem mii de exemple de mari artiști homosexuali. Oricum trăim într-o lume în care nu ne susținem opiniile prin citate, ci prin libertate. Libertatea de a fi turnător se pare că a prevalat în România drept criteriu al autonomiei esteticului. Bravos națiune și la mai mare COLABORARE cu texte exemplare.”
(Notă Alexandru Petria- Menţionez că am transcris doar o parte dintre comentarii, altfel aveam nevoie de spaţiu tipografic al unei cărţulii. Doritorii pot sa citească textul întreg pe blogul meu https://alexandrupetria.wordpress.com/2012/01/10/cazul-ioan-es-pop-turnator-si-poet-premiat-o-polemica-barbateasca-cu-daniel-cristea-enache/)

Martie 3, 2012

Un caracter slab

A fost ministrul Culturii alaturi de mine atat in guvernul provizoriu cat si in cel investit de Parlamentul liber ales in mai ’90. L-am considerat prieten si totodata il admiram pentru scrierile sale. Andrei Plesu a mai devenit ministru (de Externe) la propunerea mea, inlocuindu-l pe Adrian Severin, dupa demisia legata de „lista spionilor”. Aveam un prieten comun – Adam Michnik – cu care ne-am intalnit de mai multe ori. Impreuna cu Andrei Plesu am scris o carte de dialoguri „Transformari, inertii, dezordini – 22 de luni dupa 22 decembrie 1989”.

In seara in care mi-am exprimat public surpriza si mahnirea ce le-am resimtit afland de scrisoarea catre Ceausescu, Andrei Plesu m-a sunat si cu un ton extrem de ofensat a spus ca scrisoarea aceea circula de mai multa vreme pe bloguri, ca nu era de fapt o scrisoare ci un memoriu, ca informarea data securistului era o practica obligatorie pentru supravietuire care acum n-are de ce sa ma surprinda. Dupa care m-a insultat grosolan si a inchis brusc telefonul mai inainte sa pot replica ceva.

Acum cateva zile a aruncat in „Dilema Veche” aprecierea sa ca sunt un „mediocru fudul care era prim ministru prin ’90”. Eu imi sustin afirmatia din titlu: e un caracter slab. Andrei Plesu a incercat sa ascunda, apoi sa minimalizeze scrisorile sale de supunere si obedienta fata de regimul Ceausescu. Comparatia cu Adam Michnik, pe care o faceam chiar eu, e absolut gresita si neavenita. Adam Michnik a fost aruncat in inchisoare de generalul Jaruzselski de unde a scris si el scrisori … pentru libertate si democratie. Cata vreme n-am stiut de „corespondentele” lui Andrei Plesu, nu m-am indoit de disidenta lui ante-decembrista. Am avut unele episoade dezamagitoare in care am constatat ca putea sa uite de prietenie daca-i servea unui scop anume. Dansul a „uitat” insa consecvent de propriile fapte care il plaseaza intr-o lumina foarte diferita de aceea care i-a fost atribuita in toti acesti ani.
Petre Roman

 

Martie 3, 2012

Zero milă pentru Intelectualii lui Băsescu

E alarmă în tabără Intelectualilor lui Băsescu. Sunt ei jigodii, dar nu şi proşti. Ştiu că au luat-o pe tobogan şi că jos îi aşteaptă tăierea sinecurilor. Din partea mea, pot să şi crape. Au făcut un rău imens ţării susţinând un regim dement.
Dacă jigodia e o boală tratabilă la câini, la aceste bipede e un modus vivendi dăunător societăţii.
O să sară probabil în sus cei mai sensibili şi-o să spună că sunt extremist. Nici o problemă. Asta cred. M-am săturat de purtatul cu mănuşi faţă de nişte oameni care îşi prostituează mintea, egoişti până-n ultima moleculă, care merită dispreţ.
În România se moare din cauza guvernării acoliţilor lui Băsescu. Poţi să taci în faţa dramelor, dacă mai ai un strop de umanitate? A celor îngheţaţi sub zăpezi? A bătrânilor ce se sting în lipsuri? Văzând copiii bolnavi de cancer, lăsaţi fără medicamente? I-aţi auzit pe Patapievici, Mihăieş, Pleşu, Liiceanu, şi lista e lungă, însă mi-e scârbă să le transcriu numele, vorbind indignaţi despre aceşti micuţi cu speranţa vieţii suspendată? Nici cancerul la copii nu-i impresionează? O vorbă măcar, ca să scoată ochii prostimii?!
Locul acestor indivizi este la groapa de gunoi, nu în spaţiul public. N-am nici o milă pentru ei.
Alexandru Petria

Martie 1, 2012

Femeilor…

ce martisor pot sa ofer femeilor inteligente? imagini cu ghiocei, cu gadilici legati cu snurulete alb cu rosu? sau poze revarsand romantism, sa le tina de cald ca o o incapere cu incalzirea prin podea? banal.
uite ce zic- priviti in oglinda si cautati acolo semnele primaverii. n-aveti cum sa nu le vedeti. voi sunteti niste evenimente fericite, minuni uneori. desigur, nu e totdeauna comod in preajma minunilor. si cand o sa reusiti sa zambiti din toata inima, atunci ganditi-va ca acesta este martisorul meu pentru voi. altfel, ce daruri sa faci unor minuni?