Un caracter slab

A fost ministrul Culturii alaturi de mine atat in guvernul provizoriu cat si in cel investit de Parlamentul liber ales in mai ’90. L-am considerat prieten si totodata il admiram pentru scrierile sale. Andrei Plesu a mai devenit ministru (de Externe) la propunerea mea, inlocuindu-l pe Adrian Severin, dupa demisia legata de „lista spionilor”. Aveam un prieten comun – Adam Michnik – cu care ne-am intalnit de mai multe ori. Impreuna cu Andrei Plesu am scris o carte de dialoguri „Transformari, inertii, dezordini – 22 de luni dupa 22 decembrie 1989”.

In seara in care mi-am exprimat public surpriza si mahnirea ce le-am resimtit afland de scrisoarea catre Ceausescu, Andrei Plesu m-a sunat si cu un ton extrem de ofensat a spus ca scrisoarea aceea circula de mai multa vreme pe bloguri, ca nu era de fapt o scrisoare ci un memoriu, ca informarea data securistului era o practica obligatorie pentru supravietuire care acum n-are de ce sa ma surprinda. Dupa care m-a insultat grosolan si a inchis brusc telefonul mai inainte sa pot replica ceva.

Acum cateva zile a aruncat in „Dilema Veche” aprecierea sa ca sunt un „mediocru fudul care era prim ministru prin ’90”. Eu imi sustin afirmatia din titlu: e un caracter slab. Andrei Plesu a incercat sa ascunda, apoi sa minimalizeze scrisorile sale de supunere si obedienta fata de regimul Ceausescu. Comparatia cu Adam Michnik, pe care o faceam chiar eu, e absolut gresita si neavenita. Adam Michnik a fost aruncat in inchisoare de generalul Jaruzselski de unde a scris si el scrisori … pentru libertate si democratie. Cata vreme n-am stiut de „corespondentele” lui Andrei Plesu, nu m-am indoit de disidenta lui ante-decembrista. Am avut unele episoade dezamagitoare in care am constatat ca putea sa uite de prietenie daca-i servea unui scop anume. Dansul a „uitat” insa consecvent de propriile fapte care il plaseaza intr-o lumina foarte diferita de aceea care i-a fost atribuita in toti acesti ani.
Petre Roman

 

Zero milă pentru Intelectualii lui Băsescu

E alarmă în tabără Intelectualilor lui Băsescu. Sunt ei jigodii, dar nu şi proşti. Ştiu că au luat-o pe tobogan şi că jos îi aşteaptă tăierea sinecurilor. Din partea mea, pot să şi crape. Au făcut un rău imens ţării susţinând un regim dement.
Dacă jigodia e o boală tratabilă la câini, la aceste bipede e un modus vivendi dăunător societăţii.
O să sară probabil în sus cei mai sensibili şi-o să spună că sunt extremist. Nici o problemă. Asta cred. M-am săturat de purtatul cu mănuşi faţă de nişte oameni care îşi prostituează mintea, egoişti până-n ultima moleculă, care merită dispreţ.
În România se moare din cauza guvernării acoliţilor lui Băsescu. Poţi să taci în faţa dramelor, dacă mai ai un strop de umanitate? A celor îngheţaţi sub zăpezi? A bătrânilor ce se sting în lipsuri? Văzând copiii bolnavi de cancer, lăsaţi fără medicamente? I-aţi auzit pe Patapievici, Mihăieş, Pleşu, Liiceanu, şi lista e lungă, însă mi-e scârbă să le transcriu numele, vorbind indignaţi despre aceşti micuţi cu speranţa vieţii suspendată? Nici cancerul la copii nu-i impresionează? O vorbă măcar, ca să scoată ochii prostimii?!
Locul acestor indivizi este la groapa de gunoi, nu în spaţiul public. N-am nici o milă pentru ei.
Alexandru Petria