H.R. Patapievici este contestat

H.R. Patapievici urmeaza sa fie numit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara in 17 martie 2012… Profesoara universitara Viorica Bălteanu mi-a scris>

„Domnule Alexandru Petria, lucrurile o iau razna. Fraudând metodologia consacrată, (încă) decana portocalie Otilia Hedeşan (care se visează prorector, deşi este sancţionată de conducerea universităţii pentru abuz în serviciu, fiind, însă – e drept – protejată şi promovată de către Daniel Funeriu), de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie timişoreană. a propus recent ca, în 17 martie curent, să devină Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara controversatul H. R. Patapievici. Pur şi simplu, decana NU a supus votului Consiliului de facultate menţionata dorinţă a sa, care a trecut fulgerător prin biroul Senatului (iar nu, ca secundă etapă, prin Senat). În componenţa Comisiei de analiză mai regăsim pe adjunctul maaarelui culturnic ce se doreşte a fi omagiat, adică Mircea Mihăieş, dar şi pe Adriana Babeţi, Solomon Marcus, Nicolae Manolescu, Cornel Ungureanu, Mircea Dumitru şi fostul rector, lucru ce ne uluieşte. Deja multe voci îşi anunţă protestul. Neregăsindu-mă între „taraţi”, „feţe patibulare” etc. (însă repertoriul lui Patapievici de „elogii” adresate românilor e mult mai vast), am postat deja câteva comentarii dezaprobatoare pe bloguri, am solicitat sugestii unor cunoscuţi oameni de cultură, jurnalişti. Domnia voastră ce gândeşte?”

Ce sa zic? Asta e… Titlul nu-i confera oricum un plus de valoare… O sa se termine in curand si vremea lor.

One Comment to “H.R. Patapievici este contestat”

  1. Eu sunt de acord ca Patapievici si toata liota de lingai basisti enumerata de doamna profesor Balteanu sunt niste non-valori ce isi vor gasi cu adevarat locul dupa alegeri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: