H.R.Patapievici incepe sa-si teama pielea

Zice seful Institutului Cultural Roman: „Fac parte dintr-un grup de oa­meni foarte înjuraţi, din 2007 încoace. Pe mine mă las la urmă, deşi nu sunt cel mai puţin înjurat. Vladimir Tismăneanu este înju­rat şi pentru ce face, şi pentru ce nu face. Şi pentru ce e, şi pen­tru ce nu e. Pentru orice. Pen­tru că e Vladimir Tismăneanu. Mir­cea Mihăieş, la fel. Orice ar spu­ne, este înjurat. Săptă­mâna as­ta este înjurat că a spus X. Săp­tămâna viitoare este înjurat că nu mai spune X. E înjurat şi când e pentru, şi când e contra. Ga­briel Liiceanu, la fel : este înju­rat şi pentru ce a spus despre Rege şi pentru că nu o mai spu­ne. Andrei Pleşu, şi el un “inte­lectual al lui Băsescu”, şi-a luat toate distanţele de Traian Băses­cu: l-a criticat, l-a ad­monestat etc. Nu contează. Tot “inte­lectua­lul lui Băsescu” rămâne. Odată mi-a spus la telefon : „Dragă, ce să fac? M-au «căsătorit» cu Tra­ian Băsescu”. Despre mine, am vorbit deja. Mi se reproşează şi ce fac, şi ce nu fac. O universi­ta­ră de la Observatorul cultural mi-a pus în gură un citat de adulaţie către Traian Băsescu, pe care l-a inven­tat, cu argumentul stupe­fiant : chiar dacă nu l-a spus Pata­pievici, ar fi putut să o facă. Ori­ce procedeu, oricât de neo­nest, e acceptat când e vorba de a-i în­fiera pe “intelectualii lui Băses­cu”, aceşti duşmani ai po­porului, ai demo­craţiei, ai duş­manilor duşmanilor duşmanilor noştri.
Or, ce înseamnă asta? Cu ce avem de-a face când unui grup de oameni li se reproşează şi ce spun, şi ce nu spun? Când sunt diabolizaţi şi pentru că spun, şi pentru că nu spun? Înseamnă că avem de-a face cu o fantas­mă, cu o fantasmă colectivă. Cine a inventat-o, nu ştiu; cine o alimen­tează, ştiu. Proble­ma este că, acum, această fantasmă a intrat în mecanismul impredictibil al urii care alimentează războiul ci­vil româno-român, iar intelec­tualii “fini”, care se hrănesc din întreţinerea ei, se joacă deja cu instigarea la violenţă fizică.” Sursa http://www.contributors.ro/cultura/izbanda-intelectuala-si-psihologia-subteranei-h-r-patapievici-despre-razboiul-civil-romano-roman/
Scriind de multe ori despre Intelectualii lui Basescu, nu m-am gandit niciodata ca ar merita o mama de bataie macar. Ci doar dispret. Desi, judecand la rece, ar merita sa stea in aparat gipsat la cat rau au facut. Ca niste colaborationisti ai unui regim dement.

Andrei Zbîrnea, coniacul şi femeia care ştie când să se dezbrace

De mult timp n-am citit tihnit un volum de poezie, ca „Rock în Praga” de Andrei Zbîrnea, apărut la „Herg Benet” în 2011. Născut în 1986, autorul e un sentimental camuflat în apelul la tehnologiile de ultima oră. Zbîrnea este lipsit de extravaganţe în ceea ce scrie, soft, dar nu e nici monocord sau plictisitor. Reuşeşte să adauge cu fiecare poem din acestă carte piese din puzzle-ul obsesiilor sale, totul este memorabil deşi individual poate că poemele s-ar susţine mai anevoie. Se simte că versurile sunt scrise cu plăcere.

Că să vă faceţi o idee, transcriu trei poezii:

copacul și Adela

ochii mei veghează naufragiul cărnii tale Adela copacul plânge râde vibrează copacul vociferează la orice cuvânt

și-a agăţat ramurile de carnea ta Adela aproape că o devorează vorbim ore în șir despre acest copac

acum stăm lângă crengile lui

ne-am așezat pe o bancă în cișmigiu copacul spune că  nu ar trebui să te cheme Adela numele tău e nepotrivit pentru o fată din berceni care fumează două pachete pe zi

copacul și-a agățat ramurile și de oasele tale adela copacul vrea să dispari la douăzeci și șapte cum au dispărut joplin hendrix morrison copacul ascultă rock

Adela copacul vociferează la orice cuvânt

lecții de tango

cerul s-a rostogolit peste depresiunile coapselor tale mă privești din penumbră nu mai porți rochia aceea roșie oricum sunt sigur că nu ți s-ar potrivi într-o zi ploioasă

nici nu mai știi să dansezi nu demult dădeai lecții de tango unor autiști

mi-ai intonat un marș funebru poate un requiem ceva din tine s-a stins nu mai sunt lacrimi zâmbete chipul tău e invadat de flori de cireș de flori de vișin

şi

totuși ești fericită cu noua ta mecanică depresiunile coapselor tale au suferit inversiuni termice vrei să-mi citești în șoaptă dar eu mă pierd între pașii de tango

osama killed obama

deșertul nu respiră bonus track-uri

coranul nu se scrie pe cd-uri/ hard disk-uri externe

și

gemetele morţii

în uniformele kaki neapretate

sângele soldatului afgan/ două brațe suspendate

iluzia oricărui yankeu

obama killed osama

(reluăm)

și în deșert plouă

la radio kabul/ obuze/ sunetul unui chip desfigurat

o cafea în madison square garden/ we want you for us army

un retro-romantic din wisconsin

citește fire de iarbă/ ediție bilingvă/ anglo-paștună

pentru el

osama killed obama

Fiindcă Andrei Zbîrnea este la începutul drumului său literar, e dificil de prognosticat ce ne aşteaptă din partea lui. Dar e sigur că are talent. „Rock în Praga” e o reuşită poetică. De lecturat lângă un coniac şi-o femeie care ştie când să se dezbrace.

Alexandru Petria