a ajuns să joace table singur, să bea cu faţa la oglindă,
amanta îi spune la telefon că o doare capul şi
că nu iese din casă,
se gândeşte ce a făcut iliescu când a fost să fie, constantinescu,
îl sufocă ceea ce credea că n-o să-l sufoce,
tăcerea creşte ca alte covoare în cabinet, pe scări, chiar pe aleile grădinii cotroceniului,
bea,
câteodată aude maşina hingherilor cum strânge câinii de pe străzi,
deschide mai tare fereastra ca să audă,
da, s-a ocupat şi el de ei cândva,
da, eutanasia e o formă a iubirii
-îî plăcea să-şi spună-
sau a milei,
nu reuşea să-şi dea seama exact,
în vis se transformă în câine,
negricios şi vioi,
e urmărit de hingheri,
şi fuge,
şi găseşte iar mâncare şi căţele,
oamenii nu-i zic că-l iubesc,
e negricios, câine,
şi oamenilor nu le e milă
Alexandru Petria
milă pentru preşedinte
4 comentarii to “milă pentru preşedinte”
-
Nu ca n-ar fi plin de greseli si cu palaria intrata pana pe ochi, dar nu s-a pus singur acolo. Noi l-am pus ! Atunci era un minunat fiindca scapam cu ajutorul lui de Ady [nu stiu cate case, etc] si de carpa kaghebista. Dar cel mai trist mi se pare ca nu stiu cum dracu se face ca noi pe toti, absolut pe toti, ii innamolim, ii bagam in taratze, ii naclaim cu laturi, ii aruncam in derizoriu. Incepand cu Decebal. Mi-e frica sa nu ne aruncam astfel si pe noi in ceva rau. In ridicol, de pilda. Si nu-i, desigur, vorba de textul de mai sus ci de un intreg context. Multi am gasit in el locul unde sa ne ascutim ghearele si sa ne exersam instinctele de vanatori. Sau de pradatori. Este totusi trist si descurajant sa-ti ajunga Presedintele, indiferent cine o fi, cum o fi, ciuca mistoului, sacul de antrenament, caine pribeag fugarit de hingheri. Imi pare rau ca acceptam sa fim hingheri.
-
Eu nu fac parte din noi-ul de care vorbiti.
-
Excelenta poezie!
Imi aminteste cumva de atmosfera din romanul lui Garcia Marquez, Toamna patriarhului:) -
e atmosfera de sfarsit de lume…
Alexandru Petria 