Scandal la editura RAO

Scrisoare deschisă Directorului Editurii RAO.

Nu vă cunosc personal şi, cu siguranţă, nici nu-mi doresc să se ivească o astfel de ocazie. Am vorbit doar o dată la telefon, pe 2 februarie 2012, cînd m-aţi sunat să mă rugaţi, după ce v-aţi pus cenuşă în cap fiindcă nu m-aţi plătit pentru cărţile traduse pentru editura RAO, să vă trimit un CV şi să vă restitui originalul ultimei cărţi pentru a putea aplica la un proiect de finanţare a traducerilor. V-am răspuns cordial, v-am trimis CV-ul aproape imediat şi a doua zi am făcut un efort să mă întîlnesc cu un trimis din partea editurii să-i dau cartea, înţelegînd că doriţi să reluaţi colaborarea cu mine, iar eu spunîndu-vă că ea este posibilă numai în condiţiile în care primesc toţi banii. M-aţi asigurat că acest lucru se va întîmpla.

Singurul lucru care s-a întîmplat de atunci a fost că în martie, prin doamna de la contabilitate, mi-aţi propus o eşalonare de plăţi, care s-ar fi întins cam pe un an de zile şi care presupunea achitarea unei rate lunare, iar singura rată pe care am primit-o pînă acum a fost jumătatea sumei propuse pentru luna martie, respectiv contravaloarea a 10% din suma totală pe care mi-o datoraţi.

Colaborarea noastră a început în decembrie 2007 şi, iniţial, lucrurile s-au desfăşurat normal. Primele trei contracte, cred, au fost semnate şi de mine şi de dumneavoastră, eu v-am predat traducerile, uneori cu mult înainte de termenul limită, dumneavoastră mi-aţi plătit cu o întîrziere care varia de la 3 luni la 1 an. Apoi eu am continuat să semnez contractele şi să predau la termen traducerile, dumneavoastră nu le-aţi mai semnat şi nu m-aţi mai plătit. Şi, ca urmare, nu v-am mai predat ultima traducere (este vorba de Durante de Andrea De Carlo, pe care ar fi trebuit să v-o predau pînă pe 15 octombrie 2010) şi atunci s-a încheiat şi colaborarea noastră.

Comiteţi două abuzuri pentru care nu sînteţi sancţionat. Faptul că vă permiteţi să nu semnaţi un contract este un abuz şi abuzaţi de încrederea pe care traducătorii, unii de dragul muncii, alţii de dragul banilor, alţii de dragul amîndurora, continuă să v-o acorde. Şi nu semnaţi pentru că astfel nu puteţi fi dat în judecată de traducătorii pe care nu-i plătiţi. Şi pentru că ştiţi că nu-i veţi plăti, vă asiguraţi spatele nesemnînd contractele. Nici o instanţă nu se uită la noi, traducătorii, fără să avem acele hîrtii la mînă care, desigur, par o formalitate, dar care devin extrem de importante în eventualitatea unui litigiu. Pe care îl evitaţi cu şmecherie, cu fofileală, cu băgat capul în nisip.

Al doilea este faptul că nu plătiţi. Aşa se face că ajungeţi să nu respectaţi efortul traducătorilor, cărora le oferiţi nişte tarife mizerabile (de cînd colaborez şi cu alte edituri, ştiu că ale editurii RAO sînt printre cele mai mici de pe piaţă) şi pe care fie nu-i plătiţi deloc, fie îi plătiţi cu întîrzieri inadmisibile. Fie îi plătiţi ca să stingeţi un scandal de o amploare considerabilă în mediul online, dar nu şi pentru că vă revine această obligaţie.

Există Copy.ro (cu care am semnat şi eu, de curînd, un mandat de gestiune a drepturilor de autor) care ar trebui să vă preseze să vă respectaţi obligaţiile contractuale, şi ştiu că fac acest lucru, dar nici ei, în absenţa contractelor semnate de editură, nu ne pot reprezenta în instanţă.

În concluzie, vă recomand să vă fie ruşine. Că îndrăzniţi să vă lăudaţi cu faptul că “De mulţi ani, RAO se menţine în topul celor mai bine cotate edituri din România”, cînd ştiţi că înşelaţi şi minţiţi, că închiriaţi unul dintre cele mai mari standuri la Tîrgul Gaudeamus, dar nu vă plătiţi traducătorii, că vă situaţi, după eveniment, în top zece vînzări, dar nu vă plătiţi traducătorii.

Ştiu că n-o să vă cutremuraţi citind aceste rînduri şi că veţi continua să patronaţi o afacere construită pe înşelătorie şi minciună, nepăsîndu-vă că noi, traducătorii, muncim pentru dumneavoastră fără să fim plătiţi. Ce afacere profitabilă, nu?

Şi fiindcă nu puteţi fi sancţionat printr-un proces juridic pentru înşelătoria pe care o practicaţi cu dezinvoltură, eu am obligaţia morală să vă trec prin furcile caudine ale unui proces public, prin care să-mi apăr, chiar şi numai simbolic, drepturile de autor.

Cu lipsă de admiraţie,
Cerasela Barbone

noi

viaţa ne adună în acidul lactic din muşchii,
în radicalii liberi,
în imperceptibilele rupturi celulare,
în obnubilantul bioxid de carbon,
urme de tăceri şi spaime, ping-pong între creiere şi inimi.

ne rugăm nouă
când oboseala rupe ritmul

privindu-se cu îngăduinţă
dumnezeu are febră musculară

Alexandru Petria

Deania neagră, de Alexandru Petria

titlu: Deania neagră
autor: Alexandru Petria
editura: Herg Benet, 2011
număr de pagini: 155

27 de licori preparate de Alexandru Petria şi o clientelă bizară la “terasa” Deania neagră.

Sinopsis:
Niciunul dintre personajele pe care le-am întâlnit acolo nu mi-a dat senzaţia de pace interioară. Fiecare cu povestea lui. Fiecare cu drama lui. Bărbaţi infideli, femei uşoare, octogenari resemnaţi, o femeie singură cu un frate oligofren în grijă, un adolescent cu gândul la profesoara sa de matematică, un şantajist în politică etc.

Tare bizară “terasa”, vă spun. Pe meniu erau trecute 27 de licori, cu denumiri neconvenţionale, parc-ar fi fost titluri de povestiri: Prima zăpadă, Iniţierea, În aburi, Când este în toane bune cucul, Prizoniera, Corul vânătorilor, Cel mai lung cuţit ş.a.m.d. 27 de povestiri, aşadar. Se servesc în doze foarte mici, numai bune. Nu ştiu ce mi-a venit atunci, dar… trebuie să le încerci, mi-am spus. Pe toate! Zis şi făcut.

Ce ingrediente pune în ele cel ce le pregăteşte, asta nu scrie în meniu. Cu toate diferenţele de gust, există un element ce le leagă, un spaţiu comun al tuturor surprizelor din Deania neagră. Negăsindu-i un alt echivalent, i-am spus “gustul Deaniei”. Fie că licoarea e inocentă, adolescentină (Iniţierea), fie că e oarecum melancolică şi te face să-ţi retrăieşti propriile drame ale copilăriei (În abur), fie că e aspră şi tragică şi te pişcă şi te arde (Cel mai lung cuţit, O zi mult prea friguroasă), există acea picătură a amarului, împinsă spre amar-dur sau amar-cinic, care – cred eu – creează o anumită aură a Deaniei, o ridică din anonimat.

“Clientela” de la Deania e variată. Niciunul dintre personajele pe care le-am întâlnit acolo nu mi-a dat senzaţia de pace interioară. Fiecare cu povestea lui. Fiecare cu drama lui. Bărbaţi infideli, femei uşoare, octogenari resemnaţi, o femeie singură cu un frate oligofren în grijă, un adolescent cu gândul la profesoara sa de matematică, un şantajist în politică etc., etc.

Mulţi dintre ei aveau ceva aparte, m-au mişcat de-a dreptul, alţii (puţini, ce-i drept) m-au lăsat rece (sau mai bine zis, nu mi-au stârnit interesul), dar i-am ascultat pe toţi, până la unul. Am plecat de-acolo, din “Deania neagră”, abia când s-a înnoptat. Cu 27 de licori la bord, cu zeci de caractere, cu poveştile lor în minte, şi, culmea, fără să mă simt extenuat. Am uitat să-ntreb mai multe despre cel ce pregăteşte licorile. Noroc cu un “client” mai pe fază, care l-a tras de limbă aici http://hyperliteratura.ro/interviu-alexandru-petria/.

PS: Consumaţia la Deania neagră m-a costat ridicol de puţin. Probabil că la alte terase aş fi băut vreo 2 beri – amare şi alea, e-adevărat – pe care le-aş fi uitat imediat ce-aş fi plătit. De unde trag concluzia că am făcut o afacere bună.
Bogdan Munteanu
text aparut pe Hyperliteratura http://hyperliteratura.ro/deania-neagra-de-alexandru-petria-2/

Gata!

E gata „Călăul harnic”. Mă refer la volumul meu de poeme. L-am trimis la Herg Benet, unde era aşteptat. O să apară la toamnă, m-a asigurat editorul într-o convorbire pe chat.

„Poveşti filosofice cretane şi alte poezii din insule”, de Liviu Antonesei. Lansare la Uniunea Scriitorilor

Lansarea volumului „Poveşti filosofice cretane şi alte poezii din insule” de Liviu Antonesei. Vineri, 18 mai, ora 16.00, la sediul din Calea Victoriei (Bucureşti) a Uniunii Scriitorilor din România. Invitaţi: Felix Nicolau şi Cristina Nemerovschi.

Liviu Ioan Stoiciu despre dezinformarile de la Uniunea Scriitorilor

Marele poet Liviu Ioan Stoiciu pe blogul său:

Uniunea Scriitorilor din România se confruntă cu apariția unei caste de scriitori-șefi, am mai atras aici atenția asupra acestui fapt: ei se cred buricul pământului, taie și spânzură și-i consideră pe scriitorii de rând niște anonimi, care nu pot avea pretenții la gloria publică (nici măcar nu au dreptul la opinie). E o castă de scriitori-șefi bine pusă la punct, din ea fac parte nu numai scriitorii cu funcții din interiorul USR, de la a conduce operativ, cu salariu, USR, la a conduce o revistă a USR sau o filială a USR, ci și cei ce și-au inventat o revistă a lor, sau care au funcții publice în București sau în teritoriu (plătiți de primării, de consiliile locale sau de consiliile județene, sau de Ministerul Culturii; mă refer la celebrele funcții ale „deconcertatelor”, directori de inspectorate sau direcții județene). Nu poți fi scriitor mare decât dacă devii șef. Ați văzut ieri, la Comentarii, aici, reacția lui Horia Gârbea, cu mentalitate de scriitor-șef (e președinte al ASB și director cu imaginea la USR, de el depind premiile, călătoriile în străinătate și chiar apariția revistei Luceafărul). Privește de sus, decretează, își premiază apropiații. Și le scoate ochii (probă de șantaj aberant) celor cărora Comitetul Director al USR a hotărât prin vot să acorde o indemnizație de merit, și care nu-și țin gura (vă reamintesc, ea se acordă la USR unui număr fix de 100 de scriitori, conform unei legi speciale; se acordă scriitorilor cu valoare cunoscută, cu premii de autoritate primite, cu o receptare critică pe măsură, cu operă, prezenți în istorii literare; lista celor ce primesc trei salarii minime pe economie, din care se taie impozitul de 16 la sută, e ținută la secret, fiindcă ea ascunde abateri, indemnizația de merit fiind acordată, de exemplu, și scriitorilor emigrați, cu o „situație materială și financiară” de invidiat în țările de adopție; las la o parte faptul că lista e plină de nume de scriitori contestabili legal, promovați de scriitorii-șefi la un moment dat nu știu din ce interes). Personal, sunt consternat că mi se amintește că am primit indemnizația de merit (de merit, deci, conform legii) de câte ori spun public, onest, ce cred la un moment dat despre un eveniment literar la care sunt martor, incomod. Mai mult, Horia Gârbea m-a tot atacat de câte ori am… îndrăznit să contest jurizarea la „premiile” USR, atrăgând atenția că eu nu pot să mai intimidez pe nimeni cu atitudinile mele publice (sugerând că USR ar fi știut vreodată de… frica mea și de aceea… mi s-a făcut la un moment dat pe plac, să mi se închidă gura; îmi fac iar cruce; degeaba încerc să stau în banca mea; m-am resemnat demult cu ticăloșia colegială, vânturată de Horia Gârbea; vă reamintesc, am un copil la 36 de ani care n-are de mulți ani un loc de muncă, locuiește în apartament cu mine cu prietena lui și eu acopăr toate cheltuielile casei, iar Doina Popa are o pensie de… 400 de lei; încerc să trăiesc din puținul pe care-l avem, cu demnitate; a mi se scoate ochii că primesc indemnizație de merit, e o porcărie fără margini, de o imoralitate degradantă, înjositoare; azi, altă sursă de venit nu am, nici măcar nu mi se mai plătesc textele pe care le public; sunt redactor la revista Viața Românească, angajat al USR cu salariu de 950 de lei pe lună, care a fost suspendat de luna trecută; cer scuze că m-am mărturisit într-atât). Dar e cazul să uit mizeria colegială reînnoită. Ce credeți că mi-a fost dat să citesc azi, în Evenimentul zilei, apropo de situația inadmisibilă în care a ajuns USR, citez articolul:

“Jenă financiară” la Uniunea Scriitorilor

Autor:  Horia Tabacu

Scriitorul Liviu Ioan Stoiciu a lansat un articol disperat care descrie o situaţie dramatică la Uniunea scriitorilor. Pe scurt, scriitorii şi angajaţii Uniunii ar fi rămas pur şi simplu “pe drumuri”.

Nu şi-au mai primit salariile, li s-au schimbat contractele de muncă şi nu mai beneficiază de asigurări medicale şi eventuale drepturi de şomaj. Revistele Uniunii nu mai au bani nici pentru tipar, editurile refuză să plătească timbrul literar şi casa de avocatură, angajată să “îl” recupereze, cere prea mulţi bani.

Culmea, chiar preşedintele Uniunii plăteşte benzina autoturismului de la USR din propriul buzunar.

“Toate aceste informaţii, larg mediatizate, sunt false. Este adevărat că USR se află într-o jenă financiară. Cazinoul Vernescu, aflat într-o locaţie a noastră, a dat faliment şi nu ne-a mai plătit chiria, o sumă considerabilă. Acest fapt ne-a dezechilibrat, dar am identificat deja soluţii. Chiar în aceste zile am participat la acţiuni culturale de amploare la Călimăneşti şi Alba Iulia. Suntem sprijiniţi de Guvern, de Consilii Judeţene şi am atras chiar unele finanţări europene”, ne-a declarat Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei scriitorilor din Bucureşti şi membru în conducerea USR.

Uniunea Scriitorilor din România a organizat, recent, un colocviu al romanului românesc la Călimăneşti şi Alba Iulia, iar la sfârştiul acestei luni are pe agenda de lucru o manifestare culturală dedicată literaturii SF.

“Cei care au lansat zvonurile alarmiste au exagerat”, a mai adăugat Gârbea.

(Sursa- http://www.liviuioanstoiciu.ro/2012/05/jos-basescu-nu-si-scandari-cu-monarhia-salveaza-romania-sau-regele-mihai-despre-scriitorii-sefi-falsul-horia-garbea-inca-o-demisie/ )

Nu vreau să comentez ce a făcut Horia Gârbea. Sunt doar curios ce ar găsi Garda Financiară la un control serios la Uniunea Scriitorilor.

Cotcodac ca un brotac. Un fragment din romanul meu in „Bucovina literara” nr. 3-4

A aparut numarul 3-4 al revistei „Bucovina literara”, o publicatie de tinuta. La pag 31-32 am publicat un fragment din romanul meu in lucru, „Prima faptă bună”, sub titllul „Cotcodac ca un brotac”. Aveti pdf-ul revistei aici Bucovina literara nr. 3-4, 2012

cavaleria

îţi aduci aminte de bătrânul general,
cel care a fost copil de trupă
şi a fugit de pe front fiindcă i-a fost dor de părinţi,
era la cavalerie, atunci luptam contra ruşilor,
cel care de zăpăcit a luat-o spre est nu spre românia,
a fost considerat erou după război şi a ajuns la infanterie,
aşa-i şi cu tine, trădarea o
văd alţii ca pe-o virtute,
te îmbăiezi în virtutea trădării tale,
frumoaso,
bătrânul general îmi repeta o treabă
haioasă, ţii minte,
natural de cazonă,
cică era deviza cavaleriei-
„descalecă şi fute,
încalecă şi du-te!”-
da,
îţi aminteşti,
dar de unde să arunc fân cailor
din calculatoare?
Alexandru Petria

Vladimir Tismăneanu este dator cu demisia

Vladimir Tismăneanu a scris cu câteva zile în urmă:

(…)cand premierul desemnat va fi investit si va putea primi in aceasta calitate mesaje oficiale, va afla decizia mea privitoare la pozitia de presedinte al Consiliului Stiintific al IICCMER. Orice om normal care citeste ce-am scris in aceste zile (si nu doar in aceste zile, ma grabesc sa o spun) o poate anticipa. Numit de un premier al Romaniei, mi se pare firesc sa-l anunt despre aceasta decizie pe un premier al Romaniei. Este o chestiune de minima politete. A bon entendeur, salut…
Sursa- http://tismaneanu.wordpress.com/2012/04/30/doamna-lelia-munteanu-si-amintirile-anului-1990/

Acum, acest lingău băsescian are cui să-şi prezinte demisia. Numai să aibă onoare.

Uniunea Scriitorilor este în derivă financiară

Poetul Liviu Ioan Stoiciu a scris pe blogul său:

Uniunea Scriitorilor din România e în pragul falimentului – pe moment. Poate în următoarele trei luni USR își revine. Membrii USR trebuie să știe care e realitatea, să nu li se mai ascundă adevărul. Este de necrezut, dar aceasta e situația. Fiindcă totul se datorează unui ghinion (las la o parte faptul că el putea fi prevăzut și ar fi trebuit să se ia măsuri de preîntâmpinare a unei prăbușiri a USR), a dat faliment cazinoul cu care aveam contract nou încheiat de participațiune de 50.000 euro pe lună (cazinoul ocupa sediul USR din frumoasa Casă Vernescu). De fapt, nu știe nimeni exact ce se întâmplă cu acest cazinou. În martie 2012, USR a semnat un nou contract avantajos cu noii acționari ai cazinoului (pe filieră evreiască), promițându-se că se vor plăti și restanțele. Numai că noii acționari (am înțeles că unul dintre acționari e fiul lui B. Elvin, decedat de curând, fostul director al revistei Lettre Internationale, care apare pe banii ICR, azi condusă de Irina Horea) nu numai că nu și-au achitat datoria față de USR de 330.000 de euro (între timp a crescut; USR a acceptat să piardă 46.000 de euro prin noul contract încheiat, numai să primească banii), în două tranșe, cum au promis, dar au și dispărut, încuind cazinoul. A fost o lovitură de teatru, angajații USR trăind din acești bani primiți de la cazinou. Nu e greu de înțeles ce a urmat la USR – s-a trezit înglodată în datorii la stat! E vorba de o datorie la stat de 100.000 de euro (430.000 lei noi sau 4 miliarde 300 milioane lei vechi). La această sumă se vor adăuga și penalizările. Enorm! Vă dați seama, această datorie la stat va crește… Trebuie reținut că angajații USR nu și-au primit salariile pe luna trecută (nici eu nu l-am primit, ca redactor la revista Viața Românească). Teribil, între timp s-a aflat că i s-a ridicat licența de funcționare cazinoului, deoarece are o datorie la stat de 1 milion de euro! Asta înseamnă că nu mai e nimic de așteptat de la el. Nenorocirea e că noii acționari ai cazinoului n-au eliberat Casa Vernescu, să se încerce găsirea unor noi parteneri! Degeaba s-au făcut notificări de evacuare a cazinoului. Să se pună sigiliu, e iar o problemă, fiindcă trebuie plătite sume imense. Las la o parte temerea că în Casa Vernescu vechii acționari au făcut investiții de amploare și că n-ar fi exclus să plece și cu clanțele de la uși… De aceea s-a convocat în ședință de urgență azi Consiliul USR. Președintele Nicolae Manolescu a anunțat că se trece la măsuri radicale, se stopează, pe cât posibil creșterea datoriei la stat (care a blocat conturile USR). Cum? „Am suspendat toate indemnizațiile de conducere (inclusiv la președinții și vicepreședinții de filiale ale USR) și trecem din această lună toți angajații USR cu carte de muncă pe convenție civilă”. Ce înseamnă „convenție civilă”? Că USR nu va mai plăti impozitele la stat ale fiecărui angajat, asigurările la sănătate și pentru șomaj și în acest fel nu va mai acumula datorii (numai că fiecare angajat rămâne astfel fără „drepturi” de a fi spitalizat sau a fi șomer; sigur, fiecare angajat își poate plăti singur aceste CAS și șomaj, salariul lui pe convenție civilă fiind automat impozitat). Îi vom păstra în schema de angajați pe „convenție civilă”, a continuat N. Manolescu, pe cei ce n-au altă sursă de venit, la ceilalți le vom micșora salariile – „până se va reintra în normalitate”. S-a dat de înțeles că se așteaptă plecarea de bună voie a celor nemulțumiți. Altfel, schema de angajați ai USR rămâne neschimbată… Ce mai trebuie știut. USR nu se mai poate baza pe timbrul literar. Am mai scris aici, s-a ajuns într-o situație inadmisibilă, directorii (proprietarii) de edituri refuză să-l plătească, au ajuns până acolo încât l-au contestat la Curtea Constituțională, susținând că e un timbru abuziv (o taxă în plus). Între timp Curtea Constituțională a declarat timbrul literar perfect legal și constituțional, așa că directorii de edituri ar trebui să se conformeze și să plătească, dar în continuare nu plătesc. N. Manolescu a dat exemple o editură mică, de genul celei a lui Alex Ștefănescu (Editura Mașina de scris) și o editură mare, de genul celei a lui Călin Vlasie (Editura Paralela 45). În următoarea perioadă vor fi date în judecată editurile care n-au plătit timbrul literar, USR a angajat prin Varujan Vosganian o casă de avocați (care vor 10 la sută din timbrul literar adus și 1.000 de euro pe lună) în acest sens. Cum în România procesele durează, varianta de a aduna bani din timbrul literar rămâne un deziderat. USR mai are surse de venit doar de la hotelul „din Bastiliei”, care mai mult „merge pe burtă”, și de la Ministerul Culturii, bani prevăzuți de guvern pentru apariția unor reviste literare (care nu acoperă nici un salariu; se decontează numai cheltuielile cu editarea revistelor) – am dat cifra primită de la guvern zilele trecute aici, citându-l pe Horia Gârbea (președintele ASB, care știe ce vorbește): Guvernul acorda revistelor de cultură (nu numai literare) o sumă de 1 milion de lei (10.000.000.000 lei vechi sau 250.000 Euro), prima tranșă fiind de 30% din sumă decontabilă imediat. De asemeni erau aprobate finanțări pentru Premiile USR și mai măruntele financiar dar importantele Premii Ion Hobana pentru literatura SF si Fantasy acordate de ASB și SRSFF. Concursurile AFCN sînt și ele în desfășurare. Am asistat la o contrazicere a lui Gabriel Chifu cu N. Manolescu, primul susținea că banii primiți pentru reviste de la Ministerul Culturii nu acoperă cheltuielile revistelor, al doilea că banii primiți ajung și pentru a da salarii redactorilor… Cred că o problemă în plus e legată de faptul că USR nu are bani să plătească revistele, să poată mai apoi să deconteze facturile cu cheltuielile făcute cu ele. N. Manolescu ne-a asigurat că se vor găsi soluții în acest sens. A rămas ca fiecare redacție să dea socoteală, să ia măsurile pe care le crede de cuviință (inclusiv să dea redactori afară), rămâne de văzut (în cazul meu, poate chiar mâine). S-a votat o schimbare de statut (o adăugare la articolul 46) cu „suspendare a indemnizațiilor pe durată determinată”. Deoarece cheltuielile cu participarea la ședințele de Consiliu al USR au un preț ridicat (cu transportul, cazarea și masa reprezentanților scriitorilor veniți la București din provincie; plus cei din Basarabia), s-a cerut să nu mai fie convocat Consiliul USR și să se dea voie Comitetului Director (la ședințele căruia vor participa și președinți de filiale) să ia măsurile de criză… Se anulează toate proiectele USR, în frunte cu Festivalul internațional Serile de literatură de la Neptun. Vor mai avea loc manifestări literare numai cu banii sponsorilor (autorități sau particulari), nu cu banii USR. De altfel, N. Manolescu a subliniat că a făcut tot posibilul să nu fie nimeni dat afară dintre salariații USR, deși a ajuns să-și plătească din buzunarul propriu benzina în deplasările legate de USR (asta dă de gol cât de gravă e situația). S-a mai atras atenția că premiile USR se vor da și în acest an la timp.( Sursa http://www.liviuioanstoiciu.ro/2012/05/guvernul-usl-ponta-a-trecut-si-de-presedintele-basescu-uniunea-scriitorilor-are-datorii-de-100-000-de-euro-la-stat-si-s-a-trecut-la-masuri-radicale/)

Situaţia financiară a U.S. se arată extrem de gravă. Mă abţin de la comentarii.

Lansare romanului Pervertirea, de Cristina Nemerovschi

Lansare romanului Pervertirea de Cristina Nemerovschi, miercuri, 9 mai, ora 19.30, Club Control din Bucuresti.

Romanul „Povestirile mameibatrine”, tradus in franceza. Radu Tuculeascu pleaca intr-un turneu de promovare

O traducere a romanului „Povestirile mameibatrine” de Radu Ţuculescu a apărut ieri la Paris, la editura Ginkgo, într-un tiraj iniţial de 3.000 de exemplare, ceea ce este fantastic. Nu ştiu câţi autori români se pot lăuda cu aşa ceva. Începând cu 10 mai, Ţuculescu începe un turneu de 10 zile de promovare a cărţii în Franţa. O să vă dau în curând şi alte amănunte.

Despre problemele de la TVR. Claudiu Lucaci: Scrisoare catre un tanar jurnalist

Scrisoare catre un tanar jurnalist:

 

Tinere jurnalist, ai curaj si spune-mi in fata ce aprecieri ai la adresa mea. Nu te afisa plin de aroganta, in intimitate, cand rostesti numele meu:

„Claudiu Lucaci este un om lipsit de viziune si insuficient pregatit profesional”.

Inteleg ca tu ai viziune si esti suficient de pregatit profesional. Ajuns la varsta la care eu reprezentam ceva in spatiul public, te-a incalzit prea tare aburul schimbarii si ai auzit ca prietenul tau nu mai are loc ca sef al stirilor TVR. Fiindca el n-a ajuns mai devreme, prin iarna, cand a fost invitat sa castige dinainte postul la stiri, ti s-au inecat corabiile sperantei. Si esti plin de naduf impotriva mea.

Te astept sa-mi spui cum ai ajuns sa lucrezi la o emisiune despre care orice angajat TVR iti poate spune cum s-a pastrat in grila, atata amar de timp. Daca ti-ai castigat cinstit locul in platou? Daca iti doresti de ceva timp sa profiti de pilele tale si sa ajungi, fara nicio frontiera profesionala, in locul altui jurnalist TVR? Care si-ar fi dorit sa munceasca la acea emisiune unde, din nefericire, tu, „deontolgic” si absolut amoral, tragi sforile.

” Aici se ajunge cand o institutie precum TVR nu este lasata in afara jocurilor politice. Eu, personal, cred ca cei care conduc TVR-ul si cei care vor fi instalati in functii, tot pe criterii politice sunt…”. Banuiesc ca am citat exact din opinia ta, tinere jurnalist. Ce sa vezi? Si eu sunt de acord cu tine, desi pentru aducere aminte, de vreo sapte ani, numirile astea politice ne-au adus unde suntem…. Si sa nu crezi, cumva, ca in tara aceea unde ti-a luat sase ani sa ajungi doctor in „albanologie”, presedintele Republicii (despre care tu comentezi, maine, la TVR) nu si-a pus problema intruziunii in afacerile editoriale ale postului public.

Diferenta intre opinia ta si a mea, este ca eu vorbesc in cunostinta de cauza despre politizare si acces incorect in functii publice. Lucrez in TVR din 1994 si n-am fost niciodata sef, desi mereu ma intrebau colegii, de ce? In timp ce multi neaveniti sau acoperiti ingrosau randurile coinducatorilor. Imi permiti, la varsta mea si in urma experientei acumulate, sa aspir la o functie jurnalistica?

N-ai fost, probabil, in tara, in 2010, cand un concurs trucat mi-a rapit dreptul profesional de a conduce o redactie de stiri. Am pierdut in dauna unei persoane care isi ascunde de pomana apartenenta la un partid istoric. Mi s-a reprosat ca am obtinut experienta manageriala in institutii publice care n-au fost conduse de partidul „care trebuie”. In schimb, a fost preferat un candidat fara nicio zi de experienta, dar cu un carnet de partid. N-ai avut, probabil, suficiente informatii ca sa accesezi proiectul meu managerial, despre care insusi presedintele institutiei s-a exprimat ca este foarte bun si sa incerc sa-l pun in aplicare. Ai, totusi, ocazia sa-l citesti, daca accepti sa-ti ofer (cu dedicatie) cartea mea de publicistica: Programarea binelui….. N-ai avut timp sa te informezi (in afara presei care ma denigreaza) ca sa afli ca un alt concurs la care m-am inscris a fost anulat pentru un motiv din repertoriul absurdului. N-ai cum sa stii, fiindca nu citesti decat acea presa, ca eu voi actiona in instanta vinovatii. Nu exista referinte publice despre abuzul la care sunt supus de doi ani de zile, timp in care, prin „bunavointa ” jurnalistilor dotati cu viziune si profesionalism sunt interzis pe canalele 1 si 2 ale Televiziunii publice si n-am dreptul sa exercit nicio activitate, in Directia Stiri. Amanunte, vei spune. Pentru tine, poate! Pentru mine, reprezinta doi ani pierduti si multe alte prejudicii despre care tu vei afla cand ne vom intalni.

Am remarcat (cand imi pregateam teza de doctorat in sociologie) ca pentru jurnalistii romani de scoala noua, tot ce conteaza cand gandesc despre un subiect tine de perceptia lor asupra fenomenului. Chestie de ignoranta… Era sa mi se intample si mie in 1990. Fiind printre primii jurnalisti din noua generatie, a presei libere. Sau in 1991, cand eram printre fondatorii radioului la care tu lucrezi de cativa ani. Ceea ce imi aduce aminte; ce lipsit de viziune am fost! N-am prevazut ca va veni vremea cand un tanar jurnalist ma va acuza, in contumacie, de insuficienta pregatire profesionala.

Draga domnule Popescu. Stiu ca ti-ai facut un drum de seara la Ora de stiri. Cand mai intri in platou, te rog sa-i intrebi pe colegii mei: cine a fost primul producator al acelei emisiuni? Daca nu vei gasi raspuns, cauta-ma. Desi as putea sa am un nou regret; am fost lipsit de viziune cand, in 2006, la lansarea acestui program de news, n-am prevazut ca veni ziua cand un tanar jurnalist ma va acuza de insuficienta pregatire profesionala.

Realizez acum cat de utila este scoala romaneasca. Macar aici poti sa vorbesti cu studentii la cursuri si sa ai garantia ca va veni o zi cand isi vor aduce aminte de tine, profesorul, care ai avut suficienta intuitie sa-i inveti bunele maniere….

Draga tinere jurnalist. Iti promit ca nu voi accepta sa fiu obiect de troc pentru nimeni in TVR si imi voi da toata silinta sa devin conducator, prin forte proprii, nicidecum numit politic. Pentru ca, acum, am o viziune si un scop : vreau sa te ajut sa fii mai modest…

Acelasi,
Claudiu Lucaci

Stelian Tănase despre mine şi „Intelectualii lui Băsescu”

VÎNĂTOAREA DE VRĂJITOARE

Dl Alexandru Petria publică pe blogul său un text intitulat “Mai au un dram de onoare Liiceanu, Patapievici, Tismăneanu & company? ” Iata continuţul lui. “Aşa-numiţii “Intelectuali ai lui Băsescu” au pierdut partida. Căderea guvernului Ungureanu o să aducă ieşirea lor din viaţa publică. Şi aici mă gândesc la decablarea de la funcţii, de la sinecuri. E o chestiune de timp, desigur. Au mizat pe o alcătuire politică aberantă, un veritabil regim de ocupaţie a României, şi-au bătut joc de inteligenţa şi talentul lor pentru bani, e timpul să stea pe tuşă. Vânzarea are şi o oră a scadenţei, inevitabilă şi binefăcătoare. Că n-o să-şi ceară scuze pentru răul făcut, sunt sigur, la cât sunt de plini de sine.

Acum, au în faţă doar două opţiuni: să-şi dea demisiile sau să aştepte să fie demişi. Prima onorabilă, a doua – o plecare cu coada între picioare. Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc este în subordinea guvernului. Vladimir Tismăneanu e cazul să aleagă repejor. Timpul şefiei lui a apus. Ca şi Gabriel Liiceanu, membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Romăn, funcţie unde a fost desemnat de către primul-ministru. Din solidaritate cu Liiceanu, până nu se va ajunge la înlăturarea lor după cea a lui Băsescu, momentan sunt la adăpost fiindcă sunt subordonaţi preşedintelui României, ar fi salubru să elibereze locurile şi Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului, şi vicepreşedintele Mircea Mihăieş. Sunt curios dacă mai au un dram de demnitate ca să-şi prezinte demisiile, când funia le este lângă par.”

Înainte de orice, de demisii, de concedieri, noi numiri, execuţii publice, e necesară o discuţie deschisă. Schimbarea lui X cu Y nu schimbă natura problemei. Ar pleca unii ca să vină alţii la fel de legaţi de oamenii zilei. Altă zi, alţi zei. Temele unei dezbateri ar fi – cum a reuşit Băsescu să îşi afilieze atîtea nume de prestigiu ? E vorba de oameni nici prosti, nici dependenţi pînă atunci cel puţin ( 2005-7)  de  drogul politicii. Cum de au văzut ei în Băsescu omul providenţial ? Cum de au tăcut cînd derapajele lui au fost evidente şi contraziceau vădit ce susţinuseră public ei pina atunci ? Au fost atraşi de şarmul personal, au fost nişte naivi? E vorba de stipendii sau de vechea atracţie a intelectualilor pentru putere ? Este în adeziunea la persoana lui Basescu complexul celui care se vrea iniţiat, informat despre secretele zeilor? E oportunism pur si simplu, goana după favoruri, sinecuri şi posturi ? E moftul de a fi acolo unde se iau marile decizii ? E teama de vicisitudini care il face pe intelectual să se pună sub pulpana unui personaj puternic? E dependenţa în lumea românească a intelectualilor de politic ? Nu eşti respectat ca artist, intelectual, dacă nu eşti bine conectat cu vîrfurile unui partid, cu diverşi miniştri şi dacă nu le serveşti.E şi problema răspunderilor, de neocolit.

Dl. Petria a mai publicat un text pe blogul d-sale, pe această temă, cînd a propus o ”Antologie a ruşinii”  conţinind texte ale intelectualilor lui Băsescu, apetria@gmail.com”. Atunci i-am răspuns –  “O asemenea antologie este utilă doar ca un capitol într-o istorie a intelectualităţii din România anilor 2000. Dezbaterea în jurul acestei chestiuni “dureroase” trebuie să rămînă strict între intelectuali. Orice invitaţie la o vînătoare de vrăjitoare mi se pare de neacceptat. Oricine se poate înşela şi chiar o face. Mai cred încă în buna credinţă a unora. Nu întotdeauna puterea şi banii explică lucrurile sau le explică doar la suprafaţă. Şi capacitatea de înţelegere limitată a unui fenomen politic contribuie în egală măsură la opţiunile cuiva. În plus, unii îşi doresc cariere mai importante decît ce le oferă piaţa culturală românească, profesorat şi cărţi în tiraje infime. Adică sărăcie şi periferie. Mai explică deriva şi vechiul complex al intelectualului aflat “sub vremi”. Un alt factor este dorinţa de a face parte din “cercul restrîns al puterii”, de a avea acces la Vodă. Exemplul lui Nae Ionescu cu Carol ll e cunoscut. Aventura carlistă a lui Nae a durat pînă cînd s-a văzut pe scările Palatului neprimit de rege aflat în braţele Lupeascăi…Scenă actuală şi azi. Puţini au tras concluziile necesare din această poveste arhicunoscută.”

Regimul Băsescu se apropie de final. O analiză a raporturilor dintre intelectuali şi actualul preşedinte ţine şi aprecierea pe care a o dăm acestor ani. Au fost un eşec sau un succes ?  A venit timpul să privim înapoi, cu sau fără mînie. Cert este că uitarea prea rapidă a acestei perioade de istorie politică şi intelectuală românească ar fi o pierdere. Este un prilej rar de a trage bune lecţii pe seama raporturilor dintre intelectuali şi putere în lumea românească şi nu doar pentru ultimii 7 ani.

Stelian Tănase

 

Notă Alexandru Petria- textul a apărut aici http://www.stelian-tanase.ro/sa-stam-de-vorba/vinatoarea-de-vrajitoare/

 

Numitorul Comun – Moartea, la Bistrita

În ziua de marţi, 8 mai 2012, ora 12, la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, str. Gen. Grigore Bălan nr. 19, în Sala Grigore Bradea, va avea loc vernisajul Expoziţiei Numitorul Comun – Moartea.
Expoziţia va fi deschisă pentru public în perioada 8 – 20 mai a.c.

EXPOZIŢIA: NUMITORUL COMUN – MOARTEA

Expoziţia, găzduită de Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud în spaţiul Sălii Grigore Bradea, a fost realizată de Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer, beneficiind şi de colaborarea muzeelor de istorie din Turda şi Aiud.
Expoziţia prezintă o serie de acţiuni de căutare şi deshumare a unor opozanţi ai regimului comunist, care au fost executaţi de Securitate, fără judecată, în perioada anilor 1948 – 1952. Aceste acţiuni au avut loc în urma cercetărilor de teren şi pe baza unor solicitări venite din partea rudelor şi urmaşilor celor ucişi, fiind desfăşurate în perioada anilor 2007 – 2010, la început de către specialişti, arheologi şi istorici, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, care a fost înfiinţat în decembrie 2005 printr-o hotărâre a Guvernului condus de C. P. Tăriceanu. Schimbările instituţionale intervenite în cadrul acestui institut, în februarie 2010, au făcut ca acest tip de investigaţii speciale să fie oprite iar personalul de specialitate implicat să fie îndepărtat din cadrul instituţiei. Aceşti oameni îşi continuă însă importanta activitate de cercetare, fără nici un sprijin din partea statului, în cadrul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, care a fost înfiinţat în aprilie 2010.
Cazurile prezentate în cadrul expoziţiei cuprind un număr de 22 persoane executate, toate prin împuşcare, 21 dintre acestea fiind descoperite şi apoi deshumate prin metode arheologice pe teritoriul localităţilor Hălmăsău, Nepos (jud. Bistriţa-Năsăud), Glodghileşti, Băieşti (jud. Hunedoara), Teregova (jud. Caraş-Severin), Răchiţele, Sântejude-Vale (jud. Cluj), Sălciua, Dealul Capsei (jud. Alba), Gâlgău (jud. Sălaj) şi mun. Satu Mare. Unul din cazurile prezentate abordează problematica unei persoane ucise în satul Muşca, com. Lupşa, jud. Alba, al cărui mormânt a fost căutat în mai multe rânduri însă fără a fi găsit. În locaţiile amintite, cei ucişi au fost îngropaţi fie în gropi individuale (Glodghileşti, Satu Mare, Băieşti, Sălciua, Dealul Capsei, Sântejude-Vale, Răchiţele, Gâlgău, Muşca) sau în gropi comune, cu două victime (Hălmăsău / Dealul Şasa-Poieni, Teregova, Sântejude-Vale), trei victime (Nepos) sau patru victime (Hălmăsău-Sat).
Expoziţia cuprinde obiecte descoperite asupra celor ucişi, fotografii de familie, fotografii provenite din arhiva fostei Securităţi sau făcute în timpul acţiunilor arheologice de deshumare, imagini video de la deshumări şi interviuri cu rude şi urmaşi sau cu anumite persoane care i-au cunoscut pe cei executaţi.
Expoziţia se adresează în primul rând tineretului, elevilor şi studenţilor, dar şi tuturor celor care au cunoscut sau nu în mod direct perioada comunistă, însă ştiu prea puţin sau deloc despre atrocităţile şi victimele directe ale Securităţii la începuturile regimului comunist în România.
Expoziţia Numitorul Comun – Moartea, a fost prezentată până în prezent în următoarele locuri din ţară şi străinătate:
Cluj-Napoca (Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei): 21 oct. – 8 nov. 2009.
Bucureşti (Muzeul Ţăranului Român): 11 – 29 nov. 2009.
Alexandria (Muzeul Judeţean Teleorman): 14 – 29 ian. 2010.
Giurgiu (Muzeul Judeţean Teohari Antonescu): 2 – 16 febr. 2010.
Praga – Cehia (Universitatea Carolina): 22 febr. – 5 mart. 2010.
Alba Iulia (Muzeul Naţional al Unirii): 21 apr. – 4 mai 2010.
Braşov (Muzeul Judeţean de Istorie): 14 – 31 mai 2010.
Sighetu Marmaţiei (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj – Extensiunea Universitară      Sighet): 10 iunie – 12 iulie 2010.
Aiud (Penitenciarul din localitate): 02 – 07 august 2010.
Aiud (Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii): 15 oct. – 12 nov. 2010.
Oradea (Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai ): 19 ian. – 11 febr. 2011.
Timişoara (Biblioteca Centrală Universitară Eugen Todoran): 11 – 31 martie 2011.
Deva (Casa de Cultură Drăgan Muntean): 27 mai – 12 iunie 2011.
Bucureşti (Muzeul Naţional al Ţăranului Român): 21 oct. – 6 nov. 2011.
Caransebeş (Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă): 1 –             25 martie 2012.
Arad (Complexul Muzeal Arad): 27 mart. – 11 aprilie 2012.