Cu trei poeme în Timpul

În ultimul număr apărut al revistei Timpul am trei poeme, pe pag. 18:

fericiţi

prindeam broaşte verzi,
de celelalte ne temeam sau ne era greată,
ciudat se mai combina teama cu greaţa,
precum cupele de îngheţată de ciocolată şi vanilie în pahar,
şi teama şi greaţa par oarecumva dulci uitate în trupul celui
care am fost pe malul pârâului,
le duceam la ora de biologie şi le disecam,
ne întreceam care găsim mai multe,
le tăiam de vii, fixate de labe cu ace pe un dreptunghi de polistiren,
şi râdeam, şi mă uitam cu o oglindă pe pantof sub fusta brunetei colege de bancă,
şi aveam primele coşuri şi primele reviste porno,
şi îmi era frică să nu orbesc de la masturbare, cum mi-a spus un prieten,
şi nu se amesteca viaţa mea cu moartea broaştelor,
mureau pentru noi fără să ştie probabil că mor,
şi eram fericiţi cu bisturiul în mână

ciocolata

eram cu un cap mai înalţi decât băncile şi mă topeam după delia,
învăţătoarea ne certa că scăpam penarele pe jos,
că nu ne găseam radierele, că stilourile ne murdăreau caietele,
aveam o slăbiciune şi atunci pentru dulciuri,
mă dădeam în vânt în special după ciocolată.
rupeam dimineaţa din batonul de ciocolată jumătate,
o înfulecam, iar restul îl puneam în pupitrul băncii. pentru mai târziu.
după zile, resturile de ciocolată au început să dispară în pauze,
învăţătoarea răguşea strigând la noi,
n-am spus nimic,
lăsam jumătăţile de ciocolată mereu în dreapta pupitrului,
lângă caiete, le înveleam mai atent cu hârtia lor şi cu un cui trăgeam o liniuţa pe bancă,
de fiecare dată,
unde era mai greu de observat,
acceptam să fiu furat, deliei îi plăcea ciocolata

genunchii zdreliţi

stăteam pe terasă şi urmăream ţâncii de prin vecini,
se jucau calm şi slobozeau pe stradă câte un „la mă-ta în pizdă” sau „frate-tu e labagiu”
crezând că nu-i aude nimeni,
erau curaţi şi se străduiau să nu se murdărească, fugărind o minge.
haine cu logouri,
mişcări cu încetinitorul.
mi se păreau ciudaţi.
multă vreme n-am realizat ce e în neregulă.
erau
în pantaloni scurţi fără genunchii zdreliţi,
parcă trupurile lor
erau una cu reumatismele maturităţii, cu crizele de hipertensiune.
pot să le povestesc cum nu mi se vindecau niciodată
vara rănile de pe picioare,
şi făceam arcuri şi suliţe
şi furam ouăle din cuiburile păsărilor,
cum enervam babele din vecini
până ne blestemau,
cum mă uitam sub chiloţeii fetiţelor şi ele îmi
cereau să le arat penisul,
s-ar uita ca prin sticlă
şi ar ridica din umeri
puştii ăştia ca nişte abonaţi la xanax,
alţi mici ticăloşi,
dar fără genunchii zdreliţi
Alexandru Petria

Aveti aici pdf-ul Timpul, iunie-iulie, 2012 ro-numar-pdf-iulie-2012-114

Etichete: blogosfera, cultura, literatura, poezie, proza, scriitor