Am fost contactat de poetul salvadorian André Cruchaga ca să-i trimit un grupaj de 10 poeme si datele biografice pentru ARTEPOÉTICA http://www.artepoetica.net/, antologia sa de poezie universală în limba spaniolă. Proiectul se află sub egida UNESCO. Sunt bucuros, desigur.
În revista culturală lunară craioveană „Mozaicul”, numărul pe august, la pag 8, mi-a apărut o pagină de poezie. Transcriu şi aici poemele:
forme
asemănător pescuitului
vrei ceva care să-ţi îngreuneze mâinile
apoi o sfârâială generoasă a cărnii
să simţi că aşteptarea a avut în capăt condimente
că ai după ce savura un lucky strike
că te oboseşte
iar oboseala e un henessy cu gheaţă, într-un pahar tulipe de cristal,
lângă o pereche de chiloţei negri şi plete roşcate brunete
pe cearceaf
că are sâni şi în gânduri ca nişte replici percutante
pe facebook ai găsit: „o femeie fără forme
e precum o pereche de blugi fără buzunare”
asta e
femeie primitoare
cum îţi controlezi eşarfa,
cu inelarul rujul de la colţul buzelor,
cum treci poşeta dintr-o mână în alta,
cât eşti de fragilă
ar remarca altul cu cinismul dus în aval,
îţi schimbi greutatea de pe un picior pe celălalt,
fără să vreau mă gândesc că şi canibalii au momente de nesiguranţă,
că poate le semeni,
nu mă iau după aparenţe,
să mă apropii, să nu,
femeie primitoare,
naşte-mă uşor
să ieşi
femeile le rătăcesc
de nu-şi recunosc feţele
nici pipăindu-se,
îmi pui în seamă indignată
îţi privesc ochii,
aluniţa de pe obrazul drept,
bluza aia verde cu hipopotam,
nimic deosebit,
ne trezim la un ness,
înclin din cap
când ceri voie
să ieşi din mine
cu iisus alături
când îţi zic că te iubesc ai
ochii ca iehoviştii ăia cărora le-am trântit că iisus
ar fuma acum,
mi-au intrat nechemaţi în casă,
că i-aş da o ţigară sau că l-aş tapa de una,
continui să sorbi din coniac,
îţi zic apoi mârlăneşte că vreau să te fut,
ai ochii asemenea iehoviştilor pe care i-am
mai întrebat,
după ce mi-am scuturat ţigara,
dacă extratereştrii
au şanse sa devină creştini,
că-mi pasă de sufleţelele lor,
sigur ne vom smotoci, frumoaso,
cu iisus alături,
69 şi alte trebuşoare,
lasă fiţele,
pasămite, omniscienţi,
iehoviştii au plecat să
ia urma extratereştrilor
ursuleţul miki
cică ai fost la un psiholog
ca să-ţi dea un ursuleţ de pluş,
spui,
ai cunoscut unul nu contează unde,
nu, nu sunt la alcoolicii anonimi
însă gelozia e un coniac din care nu beau,
miki l-ai numit pe urşuleţ,
nu eşti o femeie făcută praştie,
nu umbla ca muta după cuvintele pe care n-ai să le rosteşti,
să le sugi satisfăcută ca pe bomboane,
ce ţi-am rezervat nu găseşti en-gros,
mintea ta e o ţintă la care trag şi cu ochii închişi,
cu miki aprind la toamnă primul foc în gradină
nedumerire
„dacă femeile vor doar să fie iubite,
de ce se îmbracă de parcă ar vrea să fie pipăite?”,
e ultima ta nedumerire.
e drept că dragostea n-o cumperi
ca guma de mestecat sau vibratorul
sau grisinele,
dar, ca s-o preţăluieşti,
mai pui şi mâna.
doar
n-ai looser pe tricou
şi tunsoare emo, peste ochi.
mulţumită, iubito?
geografie personală
ai impresia că iese din tine tot ce e femeie,
iar seara e tot o femeie atârnată de lună
precum cosmonauţii
din staţia spaţială la modulul pirs pentru andocare,
îţi intră prin parbriz seara cu o lumină ca pâinea,
parcă stai pe ambele scaune din faţă, parcă stai şi pe cele din spate,
caroseria e pielea-pielii, îţi înfăşoară carnea,
eşti femeie în schimbătorul automat de viteze,
în volan, în filtrele de ulei,
cu acceleraţia la podea drumul te
răvăşeşte ca un penis aşteptat,
la capăt o să naşti o
geografie personală
pentru atlase cu benzină şi dragoste,
vrei să nu se termine şi viteza şi drumul şi seara,
respiri aerul cosmonauţilor din costumele orlan,
lumina e ca pâinea
şi ţi-e foame, foarte foame
macho blues
moartea e apa
ce-ţi soarbe umbra şi nehotărârea spre mare
moartea e şi ca şi cum ai fi
părăsit
pentru o femeie
ai treabă,
energizat, cu beţele de pescuit pe crăcane,
vrei să arăţi
extatic macho blues
socoteala
hai să-ţi fac factură şi chitanţă petria,
nu o dată ai fost crud, cu
vorbele şpanuri aruncate,
n-a contat că nu era loc de întoarcere
şi apa depăşea creştetul,
nu le venea unora să creadă că
n-ai inima anesteziată,
femeile te-au călcat în picioare,
te-au spălat, ţi-au apretat cămăşile
deşi preferi tricourile, călugăriţe şi curve sau rotund bovarice,
cât ai vândut literatura pe gazetărie,
măcar de-ai fi radiat cu un centimetru
făţărnicia şi prostia vecinilor,
de-ai avea buşteni de foc câţi duşmani,
stivuiţi în şopron,
desigur patria o să-ţi fie
recunoscătoare,
plăteşte boule!
putem să murim
că nu e doar viaţa şi moartea,
că le cunoaştem doar pe ele nu-i un argument,
că sarcasmul meu e o iluzie,
şi eu constipat pe budă, şi tu rujându-te,
că iluzia ne pulsează iluzia inimii şi durerea,
că penisul în combustie e iar o păcătoasă de iluzie,
cicăleala ta aşişderea, aşişderea „mai vreau”,
nu te saturi- memoria pe cearceaful care ne ştie până la plictiseală-
neviaţa, nemoartea, îţi încerci şansa să lipeşti nenumitele
sub iluzia candelabrului aprins,
pe larga iluzie a peretelui cu lavabilă verde,
că nu e doar viaţa şi moartea, e stabilit,
zici,
putem să murim că mai avem treabă
Alexandru Petria
Aveti aici pdf-ul revistei Mozaicul Mozaicul 8 – 2012
Alexandru Petria 
Lasă un răspuns