eşti aerul din pompă,
mă mânjeşti pe mâini
iubito,
pe suflet,
cârligele de pescuit şi ancorabarca pneumatică trage
râul meu de femeiesincer, te trăiesc cu o umbră
mai rotundă
status quo
dacă vrei să mă enervezi,
vorbeşte-mi cum să mă las
de ţigări,
dacă vrei să te părăsesc,
că scrisul n-are rost,
iubito tace-mă,
aşa păstrăm măcar aparenţele,
am apă de mare în inimă,
tace-mă cu o cafea,
o prepari minunată
n-am a mă lăuda
n-am a mă lăuda
şi dacă încercaţi
e pe riscul vostru,
cam cu toate sunt,
ca şi stomacul crocodilului; păcate, defecte…
am şi ucis cu premeditare-
speranţele în mine, cinci pisoi negri
lângă un pârâiaş
la ţară
consumaţi-mă cum sunt,
termenul de valabilitate este incert
n-am lins încă unde am scuipat,
nu mi-am futut mama
cea adevărată
cea adevărată e căreia să-i spui că ai diaree,
deşi n-o cunoşti de demult,
chit că abia după realizezi că te-a luat gura pe dinainte,
că te-ar putea crede un mârlan patentat,
şi să-ţi ofere imodium,
„atenţie la drum”, să-ţi mai zică înainte de-a întoarce cheia în contact,
şi vocea să se încălzească, „dragul meu”,
n-are cum să nu urmeze o zi ok
cu o asemenea voce lipită pe creier,
e cea adevărată
curge apa
hai că-s la duş,
uşa băii rămâne întredeschisă,
apa loveşte gresia albastră,
citeşte revistele de pe măsuţă, sunt două degete de coniac
în frigider, please prosopul din dulap, de sub cămăşile de noapte,
cade apa pe fese, te scarpini pe cea dreptă- sub aluniţă,
e tihnă, oare să mă vâr sub duş,
sigur că atunci când eşti gata,
am reţinut că nu suferi duşul în doi,
calculatorul a început să funcţioneze ciudat,
coniacul a ajuns la fix, gustul lui a rămas pe limbă,
nu văd uşa, curge apă din monitor,
dau restart
să ştiu
erai grăbită, cu părul nepieptănat,
răscoleai camera după un pieptene şi pasta de dinţi,
zece minute, venea autobuzul, ne-am înjurat,
mi-ai zgâriat lobul urechii,
noroc cu eschiva, îmi poceai obrazul,
n-ai întors ochii căprui pe alee.
ai rămas, te-ai trezit şi mi-ai umplut viaţa,
mi-am reamintit cum nu s-a petrecut,
ce era dacă urcai,
la ştiri s-a spus că au fost cinci supravieţuitori în autobuz,
sunt topit să ştiu
ca un copil care vrea să facă sex
arma aceea sofisticată
ţigările cu urme de ruj strivite în scrumieră, fumate pe sfert,
cum şezi pe taburet cu picioarele desfăcute,
unghiile tale de la picioare pe mochetă parcă-şi trăiesc autonomia,
cum se lasă sânii, siliconul e o insultă pentru ei,
dreptul mai lunguieţ, cu mamelon mai pronunţat,
plângi şi zici că nu se mai poate,
că n-ai vrut-o, s-a întâmplat pur şi simplu,
îţi privesc anesteziat chiloţii negri, pe care i-am cumpărat de la winmarkt,
intraţi între fese când te ridici să arunci la coş batista de hârtie,
ai nasul roşu,
cum ne-am pierdut,
arma aceea sofisticată care trage de după colţ ne ocheşte
provoc, exist
mă provoc şi provoc,
aerul e cât provocarea,
n-are cum să ningă pe lângă mine,
să număr doar de-a prostul bobocii de raţă şi gâturile de coniac,
să crească spaima
şi să mă scarpin în cot,
impasibil în forfotă- un marţian la cina reginei angliei;
aerul e cât provocarea,
reţineţi dacă vă interesează,
scriitorul care nu provoacă
e ca un testicol în absenţa menirii,
ca un piţigoi cu veleităţi de vultur
încurcat
odată cu vara a venit, şi unde să te retragi
când conştientizezi ce
n-ar trebui să îngâni, trebuie ăsta îţi vântură preşul de sub picioare,
te seacă şi, la fel, te revoltă.
nu reuşeşti s-o cuplezi la un cuvânt,
ai contracte de respectat, copii de purtat la şcoală,
o nevastă cu pofte, n-o defineşti.
unde să fugi în afară de tine,
acolo e sigur, în măsura în care sufletul
nu se ascunde de el însuşi, încurcat
share astă-vară
două libelule împreunate
deasupra râului,
noi doi,
licuriciul de pe verandă,
e primul an în care mi-a fost dat să văd
un licurici- ca în reclamele eco noi doi
încă puţin şi intră trenul
prin apă pe şine proaspăt dibuite,
o să aibă şi wireless crapii şi
ştiucile,
să nu ne iluzionăm
dacă ai a te fute normal cineva
o să aducă inevitabil prezervative, spermicide,
că e safe, cool şi alte picioare în zid,
să profităm cât nu se rupe coarda
pe foarte repede
reclama o s-o ia la vale,
se va vărsa aiuritor pe facebook,
să nu ne iluzionăm,
şi câte like-uri o să
primească fără noi,
share
această vară
Alexandru Petria
Arges se poate citi în pdf aici pag 2-8 http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/images/pdf/arges-08-2012/Pag02-08.pdf
pag 9- 18 http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/images/pdf/arges-08-2012/Pag09-18.pdf
pag. 19- 26 http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/images/pdf/arges-08-2012/Pag19-26.pdf
pag 27- 38 http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/images/pdf/arges-08-2012/Pag27-38.pdf
pag. 39- 47 http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/images/pdf/arges-08-2012/Pag39-47.pdf
A apărut numărul pe luna septembrie al lunarului cultural „Vatra veche”. Am în el un poem la pag 16 şi un material despre un scandal literar de pe Facebook, de fapt un nou episod din transcrierea lui, la paginile 29- 30. Va las să-l descop
nu ştiu alţii cum sunt, vorba unui prieten trecut în manuale,
dar de mic mă atrăgeau,
le vedeam rostogolite în spatele blocului, câd săltau între două pietre
închipuind o poartă sau şutate peste gardul vecinului de care ne rugam
să ni le dea înapoi,
nu mă omoram decât după fotbalul imaginaţiei,
îmi era milă întrucâtva de ele,
cum îmi era milă şi de
cele ale învăţătoarei părăsite de prietenul azilant în franţa,
de ale colegei care-şi punea sutien ca să spună că i-au apărut,
câte seri numai că n-am făcut bătături la palme în cinstea lor,
apoi le-am studiat la anatomie,
le-am pipăit, zeci parcă boltind misterul, orgolioase sau placide,
n-a fost nevoie să mă înveţe nimeni
că lumea începe de la ţâţe
Alexandru Petria
Alexandru Petria 
Lasă un răspuns