De vorbă cu scriitorul Marius Ianuș
Alexandru Petria: – Dragă Marius, să ne imaginăm că-l întâlneşti pe stradă pe tipul pe care-l cheamă Marius Ianuș. Ce hram poartă?
Marius Ianuș: – E greu să te vezi dinafară. Poate aș recunoaște în mine un om necăjit, „un om pe niște scări”, poate că nu. Totuși, ca să spun drept, nu mi-aș dori prea tare să mă întâlnesc cu mine sau cu unul ca mine. Mi-aș dori să mă întâlnesc cu cineva care e mai sus decât mine, Cu cineva care a ieșit învingător din proba vieții. Cu Părintele Arsenie Boca, de pildă. Sau cu Sfântul Serafim din Sarov. Sau, dacă nu cumva cutezanța mea nu e prea mare, cu Însuși Domnul Hristos. Dintr-o astfel de întalnire aș avea cu siguranță un mare câștig. Dintr-o întâlnire cu mine ar putea avea un câștig alții, cei necredincioși, de pildă. Dar și lor le recomand mai degrabă o întâlnire cu cei cu care îmi doresc eu să mă întâlnesc.
-Și ce ai vrea de la o întâlnire cu Isus, că tot ai pomenit?
– Apropierea Lui Dumnezeu de noi e copleșitoare. În acele clipe simțim toată nevrednicia noastră. Dumnezeu ne dăruiește iertare și salvare. Dar, atenție, nu putem vorbi de o iertare necondiționată. Niciun lucru necurat nu va intra în Împărăția Cerurilor. Sigur, în curățirea de care au nevoie sufletele noastre ne bazăm în primul rând pe Dumnezeu cum frumos ne învață Psalmul 50 – „Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți, spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi”, dar nu putem dobândi această curățire fără un efort personal, măcar acela al rugăciunii. Nu poți să îți curățești sufletul în cinci minute. Tâlharul care era pe cruce lângă Mântuitorul a primit iertarea imediat, dar să nu uităm unde era. Prin moartea pe cruce acela și-a ispășit păcatele, de aceea Domnul l-a luat cu Sine în Rai. Cum spuneam, pe măsură ce înaintezi pe drumul rugăciunii îți dai singur seama de nevrednicia ta și începi să înțelegi sensul expresiei „Înfricoșătoarea Judecată”. Nu e ușor să stai înaintea Lui Dumnezeu. Dar întâlnirea cu Dumnezeu e chiar sensul vieții noastre. Trebuie să ne-o dorim din tot sufletul nostru și să ne dorim să fim vrednici de ea. Ce aștept de la întâlnirea cu Domnul? Totul. Acela va fi, dacă îl voi merita, momentul crucial al vieții mele.
– Hai să zicem, printr-un joc al imaginației, că ești chiar lângă șeful de sus. Ce i-ai spune despre viața ta?
– I-aș spune ceea ce i-a spus Sfântul Apostol Petru: „Doamne, tu știi toate…” În tonul tău e un păcat : nu trebuie să luăm Numele Domnului în deșert.
– Ei, dar cred că Dumnezeu are simțul umorului. Să vorbim despre păcate. Ce ți-ai reproșa cel mai mult ca poet și om?
– Ca poet, tâmpeniile pe care le-am scris / promovat / propagat. Literatura e o invenție nespus de periculoasă. Sub pretextul ficțiunii sau sub cel al autenticității unii oameni își fac păcate groaznice, murdărind mințile altora cu tot ce le trece prin cap. De fapt, cu tot ce le pune necuratul acolo.
Ca om, foarte multe. Nu le pot spune, ca să nu le fiu prilej de sminteală altora. Am făcut mărturisiri publice prea multă vreme.
– Ce ți-a provocat convertirea religioasă?
– Mai multe necazuri, în care Dumnezeu m-a lăsat din pricina rătăcirilor și a păcatelor mele, cu un scop precis : acela de a mă întoarce în căile Sale. Apoi au venit altele… E greu să te rupi din plăcerile false, amăgitoare, ale lumii. Am avut mult de furcă cu necuratul când am început această… evadare. Dar e obligatoriu să ne rupem din lanțurile potrivnicului, care se întăresc cu fiecare zi petrecută în păcat, pentru că altfel nu putem dobândi viața cea veșnică, adevărata viață.
– Dar nu Dumnezeu a dat să scrii cărțile de poezii publicate, care te-au făcut un poet de neignorat dacă discutăm de literatura ultimilor ani?
– Nu, bineînțeles că nu. Dumnezeu ne-a dăruit libertatea, cel mai mare har al omului. Din păcate, noi nu știm totdeauna cum să folosim darurile lui Dumnezeu.
– Ce mai e fracturismul, curentul literar pe care l-ai inventat, pentru tine?
– Absolut nimic. De fapt, toată literatura fără Dumnezeu e pentru mine egală cu zero. Și nu ar trebui să spun „pentru mine”. Comuniunea cu Dumnezeu e sensul vieții noastre.
– Nu te simți golit, trist, dacă ți-ai renegat cărțile?
– Nicidecum. Dimpotrivă, acum sunt cu adevărat bine. Echilibrat, cu inima mângâiată, în urma rugăciunilor, și mai aproape de seninătatea copilăriei.
– Ce părere ai despre viața literară actuală?
– Nu o cunosc. Eu muncesc în mediul privat, într-o meserie depărtată de literatură, și nu mai citesc literatură laică. Dar pot încerca să răspund: Există o evanghelie apocrifă în care dialogul dintre Pilat și Mântuitorul e redat mai pe larg. Aici găsim o vorbă amară a Mântuitorului în privința acestei lumi. Aici Fiul Luminii este judecat de fiii întunericului, spune, cu aproximație, Mântuitorul. Nu ar trebui să fie așa, dar cei care caută dreptatea o vor afla, dincolo de viața asta.
– Nu crezi că poți să pari mai catolic decât papa, asemenea bețivilor care s-au lăsat și care tună și fulgeră împotriva băuturii sau a foștilor curvari care strâmbă din nas la subiectul femei?
-E normal să fie așa. Cel care a trăit în păcat cunoaște răutatea păcatului mai bine decât cel care a trăit în afara lui.
– Te călugărești?
– Nu, nu sunt vrednic și nici în stare de asta.
– Ce le-ai spune foștilor tăi cititori, cei dinainte de „Refuz fularul alb”?
– I-aș îndemna să caute Adevărul. Această căutare îi va duce la Dumnezeu. I-aș îndemna, cum m-a îndemnat și pe mine cândva profesorul meu de română din liceu, Constantin Giurgincă, să nu primească învățătură din altă parte decât de la Iisus Hristos. Învățătura lumii e deșertă și înșelătoare, fiind puternic înrâurită de potrivnic. Să citească Biblia, să meargă la Biserică și să își facă sârguincios canonul dat de duhovnic. Asta e soluția acestei vieți.
Deşi nu e în tipicul unui interviu, te-aș întreba și eu ceva. Găsești, la Matei 25, două pilde esențiale, cea a celor zece fecioare și cea a talanților. Cinci fecioare nu sunt primite de Mântuitorul în Împărăția Cerurilor pentru că nu au ulei în candelele lor, un slujitor e alungat de Stăpânul său pentru că nu a înmulțit talantul pe care l-a primit. Știm că Stăpânul e Dumnezeu iar Mirele la nunta Căruia vor să intre fecioarele e Fiul Lui Dumnezeu. Aș vrea să îmi spui ce sunt uleiul și talantul din aceste pilde.
– Inteligența?
– Nicidecum. Uleiul acela pe care cinci dintre cele zece suflete care Îl caută pe Dumnezeu nu îl au și talantul pe care îl primim toți de la Dumnezeu sunt unul și același lucru: Duhul Sfânt. Primim Duhul la naștere și la botez și trebuie să îl înmulțim. Găsești o mărturie cutremurătoare asupra acestui adevăr scrisă de Nikolai Motovilov, un credincios ucenic al Sfântului Serafim din Sarov. Sfântul a binevoit să îi exemplifice această taină. Găsiți textul în biblioteca siteului Mănăstirii Săraca. Haide să le oferim finalul acestui fragment din mărturia lui Motovilov și cititorilor : „De fapt, Dumnezeu a dovedit deseori, în fața multor martori, în ce fel harul Sfântului Duh lucrează în oamenii pe care El i-a sfințit și luminat cu marile Sale insuflări. Amintiți-vă de Moise după convorbirea sa cu Dumnezeu din muntele Sinai. El strălucea atât de tare, cu o lumină atât de grozavă, încât oamenii nu se puteau uita la el. Chiar a fost nevoit să poarte un voal când a apărut în public. Amintiți-vă Schimbarea la Față a Domnului, în Muntele Tabor. O lumina mare L-a înconjurat „și vestmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada” (Marcu 9:3), iar ucenicii Sai au căzut cu fata la pământ de frică. Iar când Moisi și Ilie I s-au alăturat în acea lumină, un nor i-a umbrit pentru a ascunde strălucirea luminii harului dumnezeiesc, care orbise ochii ucenicilor. Astfel se înfățișează harul Prea-Sfântului Duh al lui Dumnezeu, într-o lumină nestricăcioasă, tuturor celora care le dezvăluie Dumnezeu lucrarea sa.” Pe site-ul Mănăstirii Săraca mărturia se oprește exact unde începe marea descoperire făcută lui Motovilov : acesta simte în inima sa o mare bucurie, iar fața Sfântului se preschimbă în lumină. Între cei doi începe o discuție despre ceea ce simt. Găsiți întreaga mărturie în cartea „Sfântul Serafim din Sarov- o biografie spirituală alcătuită de Arhimandritul Lazarus Moore”, apărută la editua Agapis: http://editura.nektarios.ro
– „Întrebările mele sunt tari ca piatra/ şi înţepătoare ca nişte arici…/ nu ştiu care o să-mi fie soarta,/ mi-e frică şi nu ştiu unde o să plec de aici.// Cred în Domnul Iisus şi în Calea Sa,/ dar aş vrea, dacă se poate, un pic de bine şi aici, pe pământ,/ loviturile necuratului le mai duc şi nu prea,/ îs ca o frunză zbuciumându-se în urma trenului, în vânt.// Nikolaj Velimirovič, tu eşti mare sfânt al sârbilor,/ iar sufletul meu e slav pe jumătate…/ De ce sunt atât de fragil în faţa oamenilor?/ Cum să fac primul pas în ceea ce va fi mai departe?”. Sunt versuri din ultima ta carte de poezii, „Refuz fularul alb”, apărută în 2011. În ce ar consta picul de bine amintit?
– E o dorință firească, aceea de a nu avea parte de loviturile necuratului. Mântuitorul Însuși a avut această dorință, în Grădina Getsimani, dar a învins-o : „Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.” Trebuie să înfruntăm viața cu credință și curaj.
– Ce e poezia, în prezent, pentru tine?
– Când Îl descoperi pe Dumnezeu descoperi o poezie mai frumoasă decât toate poeziile lumii. O poezie adevărată. Poezia în sine nu e ceva valoros. Cei care cred asta sunt niște idolatri. În versuri s-au scris și lucruri adevărate, dar și mari tâmpenii – vezi cazul meu. Și sunt oameni care s-au lăsat impresionați și de unele, și de altele. Dar mai ales de altele… Pentru că poeții s-au crezut deștepți și s-au apucat să caute sensul vieții acolo unde nu aveau cum să-l afle. Adevărata poezie? Să vedem ce l-a impresionat pe Mântuitorul în aventura Sa omenească. Nu l-a impresionat atitudinea poetică a Sfântului Petru, „Te voi urma oriunde vei merge”, ci smerenia sutașului, a femeii cananeence sau a femeii care îi unge picioarele cu parfum. Adevărata atitudine poetică e smerenia, iar adevărata poezie, poezia lucrătoare, e rugăciunea.
– Mai pup Raiul, în nemernicia mea, dacă-mi plac Baudelaire, Lautreamont, Sade?
– Nu, evident că nu. Trebuie să renunți la aceste mizerii. Sunt necurățiile potrivnicului în ele.
– În finalul convorbirii, ce ai vrea să mai spui cititorilor?
– Să renunțe la plăcerile amăgitoare ale acestei lumi și să meargă pe urmele Lui Iisus Hristos.
Interviu realizat de Alexandru Petria
apărut în Tribuna nr. 258, 1- 15 iunie 2013
Alexandru Petria 