Mircea Daneliuc e invitat la Profesioniștii

 

Sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 22.00, la TVR1, cineastul Mircea Daneliuc este invitatul special al emisiunii Profesioniștii, talk-show-ul cultural cu cea mai mare audiență din România.
Nu ratați dialogul incitant pe care Eugenia Voda îl propune bine-cunoscutului regizor și scenarist a peste 20 de filme savurate de publicul larg, dintre care Croaziera, Proba de microfon, Glissando, Senatorul melcilor. Mircea Daneliuc a semnat regia a patru spectacole de teatru jucate în toată țara și este autorul a 14 volume de proză și dramaturgie.
Editura Adenium a publicat în 2013, în Colecția Punct RO. Proză, două dintre cărțile lui Mircea Daneliuc. Este vorba despre cel mai recent volum, Ca un grătar de mici – Un picior de plai, cu șpițul, care l-a determinat pe Alexandru Petria să afirme că în stilul scriitoricesc al lui Daneliuc „e aceeași tăietură nervoasă ca în filmele lui, care te subjugă și te provoacă să gândești, n-are cum să te lase indiferent, ori îl înjuri, ori îți place, călduțul n-are loc în pagini, aceeași atenție la detalii, asezonată cu ironie, cinism și sarcasm”.

În romanul Pisica ruptă (ediția a doua, revăzută și adăugită), Daneliuc pune la bătaie o poveste spumoasă despre viața (până acum) secretă a cineaștilor români din vremurile când pelicula de film se dădea la rație, exact la fel ca pâinea și salamul de soia.

Volumul de interviuri Convorbiri cu Mircea Daneliuc (semnat de Alexandru Petria), publicat tot în 2013, a intrat în timp record, asemenea celor două titluri deja amintite, în galeria bestsellerurilor marca Adenium. În curând, la aceeași editură va apărea o nouă carte care poartă amprenta scriitoricească a lui Mircea Daneliuc, Strigoi fără țară (ediția a doua, revăzută).

Ediția de anul acesta a Festivalului Serile Filmului RomanescTIMPUL, organizată de Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ Iași) și Revista de Cultură Contemporană TIMPUL, îi este dedicată lui Mircea Daneliuc. Despre toate acestea și despre multe altele, în emisiunea de sâmbătă, care se va difuza şi pe portalul video al TVR, www.tvrplus.ro, unde se regăseşte întreaga colecţie de emisiuni.
Puteți urmări promo-ul emisiunii pe pagina de YouTube a TVR1, la adresa https://www.youtube.com/watch?v=iPt0LGhBGco&list=UUhdrIsYOHZXgEyCLaOHc2Ew.

(material publicat pe FB de editura Adenium)

daneliuc eugenia voda

 

4 comentarii to “Mircea Daneliuc e invitat la Profesioniștii”

  1. Bucovinean. Am rădăcini prin locurile acelea.

  2. O luciditate amară, extrem de adecvată vremurilor pe care le trăim. Grozav interviu!

  3. Bună dimineața și bine te-am găsit!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: